3,958 matches
-
adunau și ca să joace pișca. Primul izbea de scîndură o monedă, scoasă din circulație. Moneda sărea la vreo 3-4 metri distanță de scîndură. Astfel s-a născut matca, adică moneda centrală. După această etapă, fiecare izbea cîte o monedă de scîndură. Dacă moneda bătută de tine și matca se puteau atinge cu degetul mare și respectiv degetul mic de la aceeași mînă, atunci ridicai tot ce era pe jos. Era un deliciu să vezi cum își torturau oamenii degetele ca să atingă cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
În jurul mătcii era gol, parcă era un loc afurisit. Izbeai moneda și ea mergea dur-dur pe lîngă matcă și cădea la o distanță mult mai mare de o șchioapă. Dinu se roagă la Dumnezeu și izbește moneda cu putere de scîndură. Aceasta, moneda, sare și se oprește destul de aproape de matcă. Inima îi bate cu putere, să-i spargă pieptul. Toți strigă într-un glas: Ne-a ars, culege tot. Dinu pune degetele pe monezi. A ajuns lejer să le atingă. Stai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
după ce se ușurează, întîi se întorc și abia apoi se încheie la pantaloni. Sînt copii care pot să vadă... Asta cam așa este, aprobă lumea. Să punem și un paravan în spate. Se ridică prea mult devizul. Îl facem din scîndură, se oferă proprietarul unui gater, el însuși cu o muscă mare pe căciulă. Asta să fie contribuția noastră la proiect. Alături să punem un coș de gunoi. Lumea părea entuziasmată și ca întotdeauna trebuia să mai apară un cîrcotaș. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
doamnă! Cîinele mă face să înțeleg că este interesat de su biect. N-am riscat "zăngănitul de cătușe" ca să-i bag în buzunar 800 $. Ham, ham, se revoltă și cîinele. După ce am vorbit de unele, de altele, bag mîna printre scînduri și-l mîngîi. Cîinele este fericit nevoie mare și cînd dau să plec se întristează. Mi-am refăcut buna dispoziție și încep să fluier. Dintr-o curte, un gospodar mă salută. Vă faceți casă? Da. Am cumpărat 500 m². Cît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mi le-a rezervat cu siguranță și mie. Și cine știe dacă nu va fi și mai rău decît ceea ce văd acum. Poftiți, Excelență, ce onoare, ce bucurie pe capul meu. Mulțumesc, sînteți drăguț, domnule avocat. Curtea este neîngrijită. Pietre, scînduri, frunze uscate, lăstăriș, trotuare verzi și crăpate, îndepărtate de fundația casei. Pereții sînt gri-cenușii, urme de gloanțe din al doilea război. Balcoanele, cu tencuielile căzute, te dispun la visare. Acoperișul a ruginit, hornurile sînt ca vai de capul lor. Scările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
porții „Ălorlalți“ și câțiva golani mă puneau să strig tot felul de porcării portarului. Măi, cioară, te caută moartea pe-acasă. Trebuia permanent să inovez, să compar picioarele portarului cu niște gladiole, să-i atrag atenția că seamănă cu o scândură, că din profil nici nu-l vezi. O groază de chestii din astea. Dacă era mai tuciuriu, îl întrebam dacă nu cumva l-a uitat mama lui pe plajă când era mic. Ba îi spuneam să se lase de meseria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
înainte de mănăstire, oportun și mulțumitor, zării un chioșc datorită căruia (alt avantaj al mersului cu bicicleta), am băut o bere rece, la umbră. Parcursesem 107 kilometri, știam asta fiindcă montasem un kilometraj pe roata din față. Apărură niște garduri din scânduri înegrite de vreme, pe stânga. Imediat văzui o fântână și niște chioșcuri; în dreapta, intrarea în curtea mănăstirii. Aveam o scrisoare de recomandare pentru înoptarea acolo, dar n-aveam cui o arăta. Așteptând, m-am întreținut cu un călugăr pensionar, care
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
formarea imaginii de mai sus (mai mult bocancii, purtați în toiul verii). Ne-am întors la drumul spre Slătioara, fiindcă spre Râșca ne abătusem de la șoseaua principală. Prin sate n-am găsit unde să dormim. Doar la un depozit de scânduri, portarul s-a arătat relativ amabil, în schimbul unui bacșiș. Pedalând mai departe, s-au deschis priveliști minunate în dreapta, specifice muntelui de care ne apropiam. Drumul prost, contrasta cu peisajul și ne îngreuna mersul. Undeva, în stânga s-a ivit o biserică
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
fuseseră lupte grele. Iar pe biciclete, am lăsat în urmă o tabără, ai cărei copii erau, probabil plecați în drumeție. Pentru prânz am poposit lângă un vagon amenajat ca atelier pentru cine știe ce lucrări, la o masă grosolană cu bănci din scânduri negeluite. Ne-am spălat într-un fir de apă care trecea mai jos de drum. Drumul era neasfaltat, locurile necunoscute, de aceea eram zoriți să ajungem cât mai departe, pedalând de zor. Din urmă ne-au ajuns, cu căruța, niște
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
mute în case identice, după inundațiile din vară. Din Ion Creangă se zăreau, peste Siret, clădirile Romanului. Mă încadram bine în timp, ajungeam acasă înainte de orele 13.00. Peste Moldova, pe puntea care face legătura între oraș și Cotu Vameș, scândurile rare, uneori rupte, ca și îngustimea ei, obligau la mersul pe lângă bicicletă. Intrând în oraș, m-au năpădit amintiri din copilărie (pe bună dreptate) la vederea multor rulote, așezate în cerc, printre care roiau oameni. Cortul mare înlătura orice suspiciune
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
de dușmani eram noi? De ce? Noi nu făceam parte din popor?? Urma faza a treia a curățeniei: spălatul pe jos. Pentru îndeplinirea acestei munci, mama se folosea de două obiecte. Un băț la capătul căruia se bătea o bucată de scândură de vreo 30 de cm. lungime și vreo 12 cm. lățime. Peste această scândurică se învălătucea o cârpă ceva mai mare și mai grosuță. Alături, avea o căldare cu apă. Introducea cârpa în căldare, o lua și o storcea, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de contracarare a acestui fenomen nedorit și neplăcut era să așezăm farfurii și diverse vase în care să ia sfârșit călătoria apei pluviale sub formă de picături. În pod, peste grinzile de care era fixat tavanul camerei, nu erau bătute scânduri era gol așa că, între grinzi, în spațiul acesta neprotejat de o podea de scânduri, era foarte periculos să te miști. Dacă nu erai atent și călcai pe șipci, te trezeai grămadă jos direct în mijlocul camerei. Așezam cu maximum de atenție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vase în care să ia sfârșit călătoria apei pluviale sub formă de picături. În pod, peste grinzile de care era fixat tavanul camerei, nu erau bătute scânduri era gol așa că, între grinzi, în spațiul acesta neprotejat de o podea de scânduri, era foarte periculos să te miști. Dacă nu erai atent și călcai pe șipci, te trezeai grămadă jos direct în mijlocul camerei. Așezam cu maximum de atenție farfuria acolo unde vedeam căzând picătura. Sub acoperiș era întuneric beznă. În mâna stângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ospitalierul dud, mulțumindu-i atât lui, cât și lui Dumnezeu pentru breakfast-ul delicios și binevenit, s-a încălțat și a plecat mai departe în aceeași direcție. Moș Danilov... La un moment dat, s-a oprit în fața unui gard de scânduri lung de vreo nouă-zece metri, dar care se vede treaba nu mai fusese de multă vreme reparat. Portița deschisă atârna într-o balama, iar în curte se zărea o chichineață de căsuță acoperită cu tablă ruginită și găurită. În fața căsuței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
în câmpia Bărăganului, pentru șase ani de zile. Căsuța avea o săliță și o cameră cu două ferestre mititele spre curte și încă două la fel de mici spre stradă. Pe jos era lipită cu lut galben, iar tavanul era bătut din scânduri vopsite în albastru. Măi Văsălie, aicea nu vă puteți muta acuma. De ce spui asta? Ia uită-te cu atenție aici, la fereastra asta. Tata a privit în direcția arătată și nu mică i-a fost mirarea când a observat o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
întregi de asemenea scârboșenii îngrozitoare: ploșnițe și căpușe. Înspăimântător! Moș Danilov ne-a lămurit parțial în această privință. Ăsta o mai avut oi și iarna le mai ținea aici. Ce era de făcut? Cum trebuia procedat? Iar tavanul era din scândură lămbuită. Puteam noi ști câte spurcăciuni își găsiseră adăpost acolo? Ce soluție trebuie adoptată? Ce-i de făcut, moș Danilov? Ascultă, Văsălie! Lighioanele astea pot fi omorâte numai într-un singur fel. Te duci cu copiii tăi la platforma de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe o scară dublă de zugrav, munceau la vopsitul tavanului, în timp ce eu cu Radu îl ajutam pe tata să lipească pereții cu lut pentru a înlătura definitiv mirosul de fum otrăvitor. După alte două săptămâni de muncă, cu tavanul de scândură și cercevelele celor patru ferestruici, totul vopsit în albastru, cu pereții lipiți și văruiți frumos de două ori după cum spusese moș Danilov -, cămăruța curată și primenită putea primi cu cinste noii locatari. A fost cea de-a treia și ultima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pentru bărbați, înclinați către băutură, și grele pentru femei, mai ocupate ca altădată. Este și un spațiu temporal numai bun de vagabondaj. Ninsoarea s-a domolit. Și așa era neconvingătoare; acum plouă, gardurile sunt negre de apa care a îmbibat scândurile vechi (obligatoriu, în lașul pitoresc, gardurile sunt vechi). Se târăsc, fără vlagă, niște câini fără stăpân; totuși, sunt "administrați", se vede, într-un regim convenabil, nu le e foame, nu cerșesc, dar, muiați până la piele, sunt mai patetici ca de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
stau în gât, nu atât detractorilor mei, cum îi numiți dumneavoastră pe unii, cât, mai ales!, multor prieteni. Nu e o experiență plăcută, dar, vorba bunicii mele, nu e rău să verifici, să afli din când în când, „pe ce scândură dormi”. Am aflat, pot trage un lung pui de somn. „Amicii” mei - așișderea. N.C.: Ce șanse pentru reformarea sistemului politic românesc întrevedeți în viitorul apropiat? Într-un interviu acordat unui post de televiziune, Dan C. Mihăilescu vedea jumătatea plină a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
emoții, nu geografie. Deși, Încurajat de succesul acestui experiment tehnologic, am continuat să folosesc proiecții video și În spectacole de operă (Otello sau Visul unei nopți de vară), am revenit totuși În teatru la ce-i aparține doar lui: două scânduri și o pasiune, cum spune Bardul. Neguțătorul din Veneția: rasism și metafizică Experiența directă mi-a arătat cât de mult poate fi afectată percepția unui spectacol de ceea ce se Întâmplă În lume În momentul apariției lui. Întâmplarea a făcut ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
situația de menajeră a familiei mele - muriseră. Urma acum ca madame Simon să se mute ea în această cameră, eliberând astfel cămăruța - fosta baie, care nu era de fapt decât o prelungire a apartamentului nostru, separată printr-un perete de scânduri. Noi, adică familia noastră, n-am fi avut decât de câștigat din aceasta. Dar, la stăruințele lui Mihai și ale prietenului său Mircic, am încercat să obțin această încăpere pentru Ion Omescu, fost actor de mare talent, fost deținut la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
dat fiind că avea totdeauna spirt la dispoziție, am renunțat și am continuat restul drumului în tăcere. Am ajuns destul de repede. La Jilava i-am găsit pe preot și pe gropari, care deschiseseră groapa: pe fundul acesteia stătea sicriul din scânduri albe de brad... Fâșia rezervată mormintelor celor din detenție se afla în partea de miazăzi a cimitirului și, pornind de pe înălțimea pe care era ridicată biserica, se lăsa apoi în vale spre răsărit. Mormântul lui Mihai era așezat chiar pe
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Pentru că le e rușine! Cum să vină fără mașină, fără euro? Trebuie să reziste, pentru că, într-o zi, cineva va avea nevoie de ei! Am cunoscut oameni care-și perfecționaseră arta de a locui în pustiu. Au găsit prin gunoaie scânduri, au ridicat o baracă, au început să adune obiecte, și-au făcut apoi copertină să le țină umbră... Au găsit un frigider stricat și cum prin zonă trecea un fir de apă, l au direcționat printr-un tub să treacă
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
stafia care se proțăpise lângă ușa bucătăriei și care îi pusese gând rău. O auzeam cum sforăie încetișor, dizgrațios. Dar îmi păsa de asta tot atât cât de gândacii de bucătărie, care foșgăiau, probabil, în jurul picioarelor mele goale, lipite de scândura podelei. Vroiam cu disperare să ajung la ea. Nu mă puteam decide însă să înaintez; dar nici să mă retrag, înapoindu-mă în camera mea, nu mă hotăram. O erecție teribilă, continuă, nu mă lăsa să plec, înfrânt, din acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
studentă în ultimul an de chimie, nu a stat cu mâinile în sân, ci din proprie inițiativă s-a apucat de o treabă importantă și grea, pe care a și dus-o, singură, la bun sfârșit: a vopsit podelele de scândură în întregul apartament cu un lac roșu-cărămiziu ce făcea posibilă ceruirea și lustruirea lor, obținând astfel un fel de surogat de parchet (parchetul adevărat rămăsese la Cluj). Această imagine mi-a rămas în minte: a odăilor goale, nemobilate, cu podelele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]