4,267 matches
-
trecerea de la faza aleatorie a traducerilor biblice, la cea a unei munci organizate, ce avea să culmineze cu Biblia de la București, tipărită în 1688. O dovedește începerea chiar de către fiul lui Coresi, Șerban, împreună cu Matei Grămaticul, a traducerii sistematice a Scripturii, pornind chiar de la Vechiul Testament. Sub numele de Palia (de la vechiul grecesc paleos, „vechi”), se tipăresc în 1582, la Orăștie, primele două capitole ale Vechiului Testament, Facerea (Bitia) și Ieșirea (Ishodul), transpuse în românește după o Biblie maghiară tradusă de predicatorul
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
învățătură, dumenecele preste an și la praznice împărătești, și la svânți mari, tipărită în 1643 la Iași, lucrare a mitropolitului Moldovei, Varlaam. Conținând predici axate pe pericopele evanghelice ale liturghiei, cartea este un strălucit exemplu de proză oratorică, în care Scriptura furnizează un conținut semantic, concomitent cu o normă literară. Un alt moldovean, mitropolitul Dosoftei, amplifică la maximum iradiația literară a Bibliei, făcând din traducerea versificată a Psaltirii (Psaltirea în versuri, 1673), unul dintre primele monumente ale artei poetice românești. Impulsionată
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
El” (4, 8). EPB reprezintă prima încercare semnificativă de recuperare a Vechiului Testament de către creștini. După ce propune o interpretare alegorică a postului și a jertfelor, autorul abordează tema „vremurilor de acum”. Judecata, spune el, nu este departe. „Vremea vestită de Scripturi, când sminteala va trece orice măsură (ϑΞ8γ4≅< Φ6ς<∗∀8≅<), este aproape, spune Enoh (cf. 1Enoh 89,61‑64); căci pentru aceasta Stăpânul a scurtat timpul și zilele, pentru ca Cel Iubit al Său să ia în stăpânire mai curând moștenirea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
morților. Tema centrală a scrierii AP este judecata universală - se vorbește în mod special despre pedepsele administrate diferitelor categorii de păcătoși. AP s‑a bucurat de o largă răspândire și de o mare popularitate. Canonul Muratori o citează printre cărțile Scripturii, cu precizarea: „unii dintre noi nu vor ca ea să fie citită în Biserică”. Clement din Alexandria (Ecl. prof., 41) și Metodiu de Olimp (Banchetul, II, 6) o consideră scriere canonică. Potrivit spuselor lui Sozomen (HE, VI, 19), câteva comunități
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se adresează iudeilor și poate fi rezumat în termenii următori: persecuțiile creștine declanșate împotriva voastră sunt pe deplin meritate. „Dar dacă ați fost dați afară pentru că ați luptat, atunci voi ați suferit acestea pe bună dreptate, după cum, de altfel, toate Scripturile stau mărturie. Noi însă fără să facem ceva de felul acesta [...]”* (110). În această epopee a suferinței, „blasfemiatorul”, „omul nelegiuirii” sau „al lepădării de credință” nu joacă nici un rol; el este pur și simplu invocat, fără ca vina sau acțiunile care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iudei și creștini (după răscoala lui Bar Kokhba) - numele respectiv va unifica în jurul său toate tradițiile întâlnite până aici și va dobândi o conotație conflictuală foarte pronunțată (mai ales la Hipolit). Nașterea mitului se datorează triplei întâlniri a mitologiei, a Scripturilor și a istorie, întâlnire care s‑a produs pentru prima dată în cartea a V‑a (cap. 25-30) a tratatului lui Irineu, Aduersus haereses. Mărturisim că am fost cuceriți de teza lui Peerbolte, care pune în paralel „dezvoltarea” - sistematizarea am
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doua jumătate a secolului al II‑lea, prin Irineu de Lyon, primul teolog care a propus o viziune de ansamblu asupra doctrinei creștine. El este cel care va face ampla sinteză, de care am amintit deja, între datele mitologiei, ale Scripturii și ale istoriei - răscoala lui Bar Kokhba a jucat un rol important în configurarea mitului - propunând prima viziune „dogmatică”, potrivit expresiei lui Peerbolte, a scenariului anticristologic. Tabelul 1 Motive anticristologice prezente în Cartea lui Daniel (capitolele 2,7-12) Motive Războiul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
într‑un context istoric special, extrem de tensionat, și în cadrul unei religii al cărei mesaj originar rămâne fundamental apocaliptic. Nu întâmplător acest mit care apare în „versiune integrală” la primul teolog creștin este susținut de un întreg eșafodaj de pasaje din Scriptură. Aspectul de „construcție hermeneutică” al mitului nostru trebuie avut permanent în vedere. Ca „religie a Cărții”, creștinismul nu poate nicidecum „să promoveze” o credință pe care Biblia nu o poate legitima. Orice „mit” creștin - în sensul pe care l‑am
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
promoveze” o credință pe care Biblia nu o poate legitima. Orice „mit” creștin - în sensul pe care l‑am explicat deja în „Cuvântul înainte” - se regăsește în Vechiul Testament; de aici funcția esențială, indispensabilă chiar, a exegetului. Drept urmare, tradițiile mitologice, exegeza Scripturilor și istoria sunt elemente absolut necesare pentru înțelegerea nașterii anticristologiei „sistematice”. Expunerea lui Irineu despre Anticrist ocupă capitolele 25-31 ale cărții a V‑a a amplului tratat polemic Aduersus haereses; singurele versiuni integrale ale acestuia se păstrează în latină și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
caracterul crud și vindicativ. Se cuvine amintit, fapt remarcat de Antonio Orbe în introducerea comentariului său, că adversarii lui Irineu din cartea a V‑a nu sunt în mod direct grupările eretice, ci preoții ortodocși* atrași de interpretarea spirituală a Scripturii, cu toate consecințele care decurg din aceasta: devalorizarea cultului lui Dumnezeu în templu; respingerea ideii de salus carnis; diminuarea tensiunii apocaliptice; pierderea nădejdii în a doua parusie. Într‑adevăr, alungarea iudeilor din Ierusalim de către Hadrian, ca urmare a represiunii revoltei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
viață și a cultului creștin. Eusebiu spune că din acel moment creștinii din Ierusalim renunță la practica circumciziei, interzisă de împăratul filozof, sincronizându‑se astfel cu creștinii din „diaspora”. Acest proces este dublat de asimilarea metodei alegorice de interpretare a Scripturii și, implicit, de negarea importanței templului, văzut ca element accesoriu și caduc în istoria mântuirii. Irineu reacționează împotriva acestor tendințe, adoptând poziția tradiției reprezentate, în opinia sa, de Pavel, Ioan, Policarp și Iustin. El opune spiritualismului extrem al gnosticilor un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
teorii contradictorii, cum se întâmplă la filozofii păgâni cu problemele pe care ei le dezbat. Într‑o atare perspectivă, omul va căuta totdeauna și nu va afla niciodată, întrucât a respins metoda care i‑ar fi îngăduit să afle. Afirmațiile Scripturii referitoare la diavol fac parte, în concepția lui Irineu, din categoria afirmațiilor sigure, lipsite de orice ambiguitate, cel puțin în privința episoadelor ispitirii lui Adam și a lui Isus. De aici putem deduce că adversarul lui Dumnezeu va avea același comportament
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fără drept de apel. Drept urmare, nu are nimic de pierdut și, așa cum spune Irineu, atacă fățiș, la lumina zilei, din pură sete de răzbunare. Potrivit metodei sale, Irineu continuă să etaleze fișele unui veritabil „dosar” despre Anticrist, constituit pe baza Scripturii. Prezentarea acestor fișe, într‑un oarecare crescendo, este etapizată și vizează două obiective: unul dogmatic - diavolul minte de la un capăt la celălalt al istoriei, episodul Anticristului nefiind decât o dovadă suplimentară în acest sens; celălalt, referitor la canonul Scripturii - Apocalipsa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
baza Scripturii. Prezentarea acestor fișe, într‑un oarecare crescendo, este etapizată și vizează două obiective: unul dogmatic - diavolul minte de la un capăt la celălalt al istoriei, episodul Anticristului nefiind decât o dovadă suplimentară în acest sens; celălalt, referitor la canonul Scripturii - Apocalipsa trebuie admisă cu drepturi depline în canonul creștin și mai ales trebuie înțeleasă literal. Analiza noastră va urmări, de asemenea, simultan, două direcții: mitul propriu‑zis al Anticristului și metoda exegetică a lui Irineu. A. Anticristul tiran de la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
templo Dei sedat, ostendens semetipsum tamquam sit Deus. Două considerații se impun în privința acestui fragment. Mai întâi, nu este prima dată când Irineu invocă acest pasaj. În III, 6, 5, de pildă, acesta este adus în sprijinul teoriei potrivit căreia Scriptura distinge sistematic între Dumnezeul creștinilor, unic și absolut, și zeii păgâni, numeroși și relativi, asimilați idolilor „de către cei care îl ignoră pe Dumnezeu”. În al doilea rând, apologetul invocă textul lui Pavel conferindu‑i o interpretare sui generis. Într‑adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
drept Cristos.” În consecință, cea dintâi calitate mesianică uzurpată este regalitatea. Totodată, reconstrucția templului de către Anticrist va readuce istoria la vremea lui Isus, adică, la punctul zero. Să ne reamintim că Irineu urmărește simultan două scopuri: demonstrarea unității și organicității Scripturii și respingerea teoriilor spiritualiste. În atingerea primului scop, el dă dovadă de o erudiție biblică impresionantă, alternând citatele Vechiului și Noului Testament, într‑o ordine nicidecum întâmplătoare. Astfel, profețiile lui Daniel (îndeosebi cap. 2 și 7) sunt întrerupte de cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Theodotion. El omite însă sintagma ƒ> ∠ Δ≅ΛΗ, „din munte”: piatra salvatoare se desprinde „din munte”, omisiune, credem noi, nu lipsită de sens. Este adevărat că adesea - asemenea multor alți Părinți, de altfel - Irineu citează din memorie pasaje întregi din Scriptură, lăsând deoparte anumite cuvinte sau adăugând altele, având singura preocupare de a face demonstrația cât mai clară cu putință. Totuși, în cazul de față, problema nu ar putea găsi un răspuns ferm. În sprijinul tezei omisiunii involuntare a lui ™x
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
faptă temerară din punct de vedere teologic și exegetic. Istoria omenirii de la Adam și până la Isus numără șase mii de ani (V, 28, 3): Quotquot enim diebus hic factus est mundus, tot et millenis annis consummatur. Et propter hoc ait Scriptura Geneseos: Et consummata sunt caelum et terra et omnis ornatus eorum. Et consummauit Deus die sexto omnia opera sua quae fecit, et requieuit in die septimo ab omnibus operibus suis quae fecit. Hoc autem est et ante factorum narratio quemadmodum
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o mie de ani, în cetatea pământească a Ierusalimului, restaurată, mărită și înfrumusețată. Dumnezeu, ne explică acesta, l‑a avertizat pe Adam că va muri chiar în ziua în care va mușca din fructul oprit. Cu toate acestea, potrivit mărturiei Scripturilor, Adam ar fi trăit încă nouă sute treizeci de ani după ce a fost izgonit din rai. Așadar, ținând cont de faptul că Adam a supraviețuit încă nouă sute treizeci de ani greșelii sale, este limpede că o „zi a lui Dumnezeu” însumează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a doua oară, au amăgit și pe alți creduli. Prima lor pagubă e chiar îndepărtarea de adevăr și faptul de a socoti [adevărat] ceea ce nu este [adevărat]. Apoi, întrucât s‑a spus că cel care adaugă sau îndepărtează ceva din Scriptură va primi pedeapsă deloc neînsemnată, în chip necesar lucrul e valabil și pentru unii ca aceștia. Urmează o a treia primejdie, pentru cei ce‑și închipuie, fără nici un temei, că știu numele [Anticristului]! Dacă ei au în minte un nume
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a unui sceptic, cum s‑ar putea crede la o privire superficială, ci mai curând cea a unui creștin scrupulos și respectuos față de dogmele credinței sale: pur și simplu, el nu îndrăznește să se atingă de un mister pe care Scriptura însăși îl lasă nerezolvat și pledează ca acesta să fie păstrat ca atare până în momentul în care Dumnezeu va hotărî să îl descopere tuturor. EΥANΘAΣ enim nomen habet numerum de quo quaeritur, sed nihil de eo affirmamus. Sed et ΛATEINOΣ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ironia, calitate, trebuie să recunoaștem, destul de rară printre coreligionarii săi. Recapitulare și concluzie Cartea a V‑a din Adu. haer., în care este inserat mitul Anticristului, se adresează unui grup de clerici din Asia Mică, atrași de exegeza spiritualistă a Scripturilor. Firul roșu al demonstrației sale este constituit de ideea armoniei celor două Testamente, armonie respinsă de eretici, îndeosebi de Marcion și discipolii lui. Această idee este reliefată în cartea a V‑a, pornind de la trei evenimente: întruparea, viața lui Cristos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
titluri (lipsesc primele două rânduri): Despre Psalmi, Despre pitonisă, Apologia Evangheliei după Ioan și a Apocalipsei, Tradiția apostolică privitoare la harisme, Cronici, Împotriva grecilor și împotriva lui Platon sau despre Univers, Exortație pentru Severina, Demonstrație despre Paște, Ode la toate Scripturile, Despre Dumnezeu și despre învierea trupului, Despre bine și de unde provine răul. Întrucât acest computus pascal corespundea întru totul celui menționat de Eusebiu, iar o parte dintre titluri figura de asemenea în listele transmise de tradiție, personajul mutilat a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îi scrie (1, 1‑2): Întrucât ți‑ai exprimat dorința, iubite frate Teofil, să fii lămurit cu precizie asupra subiectelor pe care ni le‑ai propus, am socotit înțelept ca, adăpându‑ne din belșug, ca dintr‑un izvor sfânt, din Scripturile dumnezeiești, să‑ți punem sub ochi rodul cercetărilor, pentru ca să te bucuri nu numai adunând aceste [lucruri] în auz, ci, examinând faptele înseși, să poți slăvi întru toate pe Dumnezeu. Aceasta să fie merindea neprimejdioasă, dăruită de noi în viața de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trăiască drept și sfânt și cu frică de Dumnezeu (2Tes. 2,10‑11). Fragmentul condensează un întreg program exegetic. În primul rând, pentru a găsi problemelor de doctrină soluțiile adecvate, trebuie să ne întoarcem, spune Hipolit, la „izvorul sfânt” al Scripturilor. Acestea conțin toate remediile necesare pentru a risipi ignoranța și a ne liniști în îndoielile noastre. În această privință, Hipolit face câteva precizări și în Com. Dan.: „Atunci când vrei să te înveți, nu trebuie să te mulțumești să citești în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]