2,425 matches
-
i s-a părut magnifică.” Cultura se sprijină pe o neînțelegere. Pe scurt, dacă muzeele m-ar fi plictisit pur și simplu, nu le-aș fi detestat. Nu am nimic împotriva plictisului, dar să te plictisești simțindu-te obligat să simulezi interesul, ce suferință! După ce-mi terminai micul dejun și considerațiile spăimoase, am urcat în birou. Am reluat repertoarul la litera I si m-am pus pe treabă. Cu telefonul la ureche, aveam impresia că ascult trecutul lui Olaf. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
vreun șmecher se servea de această omonimie ca să cumuleze venituri. Oare acest cumulator dăduse ortul popii în casa mea? Sau unul dintre cei pe care șmecherașul acesta i-a escrocat? A cui văduvă era Sigrid? Nu, nu, nu. Tipul își simulase decesul la mine. Era un spărgător. Mondenul din ajun îmi otrăvise mintea cu scopul de a mă face să fug, pentru ca tovarășul lui să aibă cale liberă să mă jefuiască. În cazul acesta, de ce aleseseră un biet ins așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
în altul pentru a se petrece, pentru a alunga monotonia, apoi se întreabă, ce faci, mă? Dai în mine, dai în fabrici și-n uzine? Și tot așa. Pretextul comunicării îl reprezintă un atac înscenat. La fel ca animalele care simulează o luptă pentru că nu pot vorbi articulat. La aurolaci, vorbirea este oricum redundantă. Plină de interjecții. Interjecția e echivalentă unui răget, unui urlet, miorlăit sau lătrat. Sau boncăluit. Sau ciripit. Sau orice altceva emis de un animal. Interjecția e doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
de albeața ce și-o trecea dintr-o parte a ochiului peste pupile, pentru a se Închide În contemplarea gravei sale solitudini”, tot așa și „fascinația repulsiei” față de... gândaci, În fața căreia „incorigibilul artist al improvizației” sucombase, În cele din urmă, simulând „ceremonialul coleopterelor” și devenind, el Însuși, treptat, un negru gândac repulsiv, parte din seria de derivate ludice, oricare ar fi fost, refuzând semnificația antropomorfică. Semnificația, câtă este, a acestei și altor metamorfoze din proza lui Schulz ține de alternanță, alternativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
-l restituie pe Pessõa trecutului, pentru a afla ceea ce poetul nu a spus niciodată În poemele sale și făcându-l să afirme ceea ce gândise dintotdeauna: „Singurele emoții pe care le am sunt simulări autentice. Supremul adevăr este să pretinzi, să simulezi”. Faptele biografiei și interpretările lor devin, astfel, simple trucuri de rutină ale criticii, pe care un romancier ca Tabucchi le va refuza cu obstinație, refuzând să lucreze cu ceea ce este dat, decis să expună sau să inventeze „partea ascunsă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
doliu public. Personal, îl admir și îmi pare rău de el. Premierul Zhou are ocazii, dar alege să ignore chemarea conștiinței sale și le lasă să-i scape. În momentele de criză, el închide ochii la problemele lui Mao. Își simulează emoția și urmează mulțimea, strigând: Trăiască dictatura proletariatului! În timpul Revoluției Culturale, el se face ecoul lui Mao. Flutură cărticica roșie cu citate a lui Mao și laudă comportamentul distructiv al Gărzilor Roșii. Îndură dincolo de limitele rațiunii. Îndură pe socoteala națiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cu Mark, fără să forțeze lucrurile. Îl duse jos, la bufet. Îi răspunse la întrebările lui bizare. Îi cumpără cele două reviste preferate despre camioane. Îi încurajă și îi împrospătă amintirile, cu aluzii vagi la istoria familiei. Dar trebuia să simuleze că nu știa prea multe despre el. Încercase o dată sau de două ori; orice pretenție de intimitate se solda imediat cu un scandal. Într-o zi, el o întrebă: — Poți măcar să afli ce mai face câinele meu? Ea îi promise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
oarecum tristă. Total stoică, dar tristă. N-are verighetă, nici urmă rămasă de la vreuna. Cine știe? E așa de ciudat. Ea e exact femeia care am încercat eu să devin toată viața. Daniel? Crezi că pe undeva există scopuri? El simulă confuzia. Omul trăia ca un pustnic și medita de patru ori pe zi. Își sacrificase viața pentru a proteja un râu vechi de zeci de mii de ani. Venera natura. Pe Karin însăși o urcase pe un piedestal încă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
prânzul în oraș cu Cavanaugh. Îl descrise pe suferindul de Korsakoff din Penn Station. Așteptă până se apucară să spele vasele ca să-i pomenească de e-mail. O prostie, de fapt. Erau împreună de atâta timp, încât orice încercare de a simula un ton natural nu făcea decât să scoată în evidență lucrul acela, mai strident decât intenționase. Ea bănui imediat despre ce era vorba. Credeam că te apuci de cartea despre memorie. Că voiai să depășești... Părea exasperată sau poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
care crezuse că n-o va mai striga nimeni de-acum încolo. Aș fi vrut să rămâi pe fir. Poate că te-aș fi putut ajuta. Era un sentiment pe care vechiul Robert Karsh nici măcar nu l-ar fi putut simula. Întâlnirea lor s-ar fi putut încheia aici; poate că n-avea să-l mai vadă niciodată și totuși s-ar fi simțit răzbunată, s-ar fi simțit de zece mii de ori mai bine în pielea ei față de cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
plecăm. Aici n-avem ce afla. Simțea și ea, era convins de asta. Fiorul ăla al prăbușirii. Ei doi ar fi putut fi oricine, din orice viață, ascunzându-se ca să nu fie găsiți. Fața ei, la fel de nesigură ca a lui, simula nepăsarea. Ea găsi ușa și ieșiră din norul de fum și zgomot sub cerul plin de stele. Avu o senzație de liniște cât se poate de improbabilă, placiditatea neputinței, și își dădu seama că și ea se scursese în tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lumina schimbătoare erau modelați, la rândul lor, în alte grupuri de neuroni. Sectoare întregi de circuite rezervate îngrădirii altor circuite, ochiul minții care demontează ochiul creierului, inteligența socială care fură circuitele orientării spațiale. „Parcă“ imitându-l pe „este“; simulări care simulează simulări. Când micuța lui Jess nu împlinise încă nici măcar o lună, o putea face să scoată limba la el pur și simplu scoțând el limba la ea. Fără să se gândească la miracolele implicate. Ea trebuia să-i localizeze limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
niciodată să nu-l lăsați baltă pe celălalt.“ Aceste ultime cuvinte sunt atât de înghițite, că Weber trebuie să le completeze. Apoi ea își mută privirea, puternică din nou, cu un calm pe care el nu poate nici măcar să-l simuleze, măturând cu privirea luncile, până dincolo de progresul care le va distruge. — Era o fiară, tatăl meu. Pierduse total contactul cu restul rasei. Întotdeauna mi-a spus că n-o să se aleagă nimic din mine. Și s-a cam ocupat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
având tot timpul din lume ca să aleagă să nu-și dea foc la viață. Dar până la urmă, e deja arsă - Chickadee, Conscience Bay, Sylvie, laboratorul, scrierile lui, Celebrul Gerald -, toate se mistuiseră cu luni în urmă. Nici măcar nu mai putea simula rolul. Nici măcar soția lui n-ar mai crede în numărul lui. Se forțează în jos, prăbușindu-se. Există o nevoie de a fi nimeni, o nevoie care își va ascunde mereu poziția exactă de instrumentele neuroștiințelor. Iese din mașină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Deși e sufocant de cald, praful aspru este acum și fierbinte, pui paltonul pe tine și mergi așa cu el În arșița nesmintită, până Îl Îmbibi de transpirație. Dar nu mai contează, ai palton, și așa, cu el În cârcă, simulând iarna, tu și tatăl tău, două stafii fericite, Încercați să biruiți drumul spre Bariera Vergului, două stafii fericite bântuind prin câmpia aceea plină de iarbă, secară sălbatică, scaieți, maci și livezi de zarzări și duzi, câmpia aceea, care asemenea stafiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Ștefan merge cu alaiul domnesc. Sfinția ta, mâine liturghia să țină cât se cuvine, noi nu ne grăbim... Cât ținuse luna aprilie, Kuciuk Selin pașa la două zile venise să-l vadă pe domnitorul bolnav. Nu, categoric boala nu era simulată, dar oare marele vizir va continua să aibă încredere în imbrohorul lui? Pentru că îndeplinirea poruncii de a-l duce pe Brâncoveanu la Edirne întârzia. Din două în două zile plecau de la București spre Înalta Poartă călărași cu informații precise privind
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
s-a prosternat niciodată în fața vizirului, sub pretextul durerii și-a ținut fruntea înălțată și ar fi de discutat ce este mai demn: să vii să te ploconești în fața vizirului și să te târăști în genunchi sau să joci teatru, simulând aproape isteric o durere pe care n-o ai și asta numai ca să rămâi tot timpul cu fruntea sus. Reușise vodă, de câte ori spunea „mă plec” își sumețise și mai sus capul. Auzise că postelnicul Cantacuzino, bunicul lui Brâncoveanu, saluta vizirul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Bune parantezele Sistemului : conțin idei regizoral/scenografice ( „Ics caută cu privirea, apoi străbate labirintul pînă În partea opusă, unde este ghișeul 10. CÎțiva metri pînă la el sunt scăunele care simbolizează oameni ce stau la rînd. Locul este Îngust, Ics simulează lipsa aerului, Își face vînt cu palmele. Se așează ultimul. La cîteva secunde, scăunelul din față dispare - va găsi regizorul o modalitate - și rîndul Înaintează. Ics ajunge În fața ghișeului, iar În urma lui se formează șirul de scăunele”) și augmentează teza
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
în scenă a lui Ion Nebunul din Năpasta lui Caragiale, căzut și el, așadar, tot dintr-o tragedie a crimei pasionale. Personajul vorbește ca un țăran român și provoacă în lectura textului un sentiment straniu, de fantastic amestecat cu ironie. Simulînd încercarea de a fugi cu Ion în lume, Emma îl silește pe onorabilul Charles să-l ucidă pe nenorocit, apoi își amenință soțul că trădarea crimei: Adevărul e că ești o secătură plicticoasă și te condamn la o viață agitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
afară de bucurie. S-a așezat pe marginea patului, cu trăsăturile ei mici mai micșorate ca oricând și, declinând invitația de a participa la acțiune, ne-a privit tăcută până ce eu am ajuns la orgasm și până ce Lina și l-a simulat și ea pe-al ei. După care, bine intenționată - ba chiar plină de gingășie - Lina s-a strecurat între picioarele lungi ale iubitei mele, dar Maimuța a împins-o la o parte și s-a așezat bosumflată într-un fotoliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sunt mișcările Adelei când umblă! O femeie pudică ar trebui să nu umble. Dacă ar fi logică în rezerva ei, ar trebui nici să respire! Ar trebui să se suprime. Mâine o să cocheteze ca și azi, ca și ieri, o să simuleze, o să "joace" înclinarea de a consimți la apelul tău pasionat și mut. Jocul ei este reprezentație de beneficiu în favoarea ta. Cochetăriile ei sunt o ofrandă grațioasă pe altarul nebuniei tale. Dar generozitatea ei se oprește aici, căci ea nu-ți
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Criticonul, prudența, delicatețea, socotită cea mai aleasă calitate, politețea securizantă, camuflarea psihică. "Plăcere divină: să te arăți mic și umilit, cu sentimentul distanței dintre tine și ceilalți" (p. 40). Și o atitudine față de viață, ne previne gânditorul psiholog, poate fi simulată tocmai pentru a nu ne trăda slăbiciunile. Ibrăileanu înțelege astfel original și modern pesimismul, care și lui i-a fost reproșat în mod eronat. "Pesimismul este iubirea arzătoare de viață și tânguirea că ea nu dă destule plăceri ori că
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
luptei. Ascunse În noapte, trupele turcești nu Înaintară spre nord, către Eskișehir, așa cum se aștepta toată lumea, ci către orașul puternic fortificat Afyon, din sud. În Eskișekir, trupele turcești aprinseră focuri de tabără, ca să-și exagereze puterea. O mică forță diversionistă simulă un atac la nord, Înspre Bursa. Și, În toiul acestor desfășurări de forțe, Lefty Stephanides ieși pe ușa din față a casei sale cu două buchețele de flori și se Îndreptă spre casa unde locuia Victoria Pappas. Era un eveniment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să scape de aceste categorii. În ședințe cu mulți nervi și Înghesuială, analfabeții Învățau să mimeze că știu să citească; bigamii să spună că au o singură soție; anarhiștii să nege că l-ar fi citit pe Proudhon; cardiacii să simuleze vigoarea; epilepticii să Își inhibe crizele; iar purtătorii de boli ereditare să omită să le menționeze. Bunicii mei, neștiind de mutația lor genetică, se concentrară pe lucrurile mai evidente care Îi descalificau. O altă categorie restricționată: „Persoanele condamnate pentru infracțiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
în ridicarea prafului - o spumă cenușie / un vid păzit de dezordine. / Ca o agonie imperfectă, resturile lui intime, infime / pătrunseră asupra formelor neclare." Aceeași incomprehensibilitate a unor lumi neumane se relevă brusc și în afazia îngerului care, deus ex machina, simulează salvarea ființei androgine din hotelul "Fantastic": "- fonf-fonf - scârțâie îngerul - răsturnîndu-te din sacul de spate / - fonfat... fatafon... fon". Disprețul, aversiunea lui Florin Iaru pentru tot ce seamănă a sentimentalism, a melodramă, a emoție expusă direct în poezie devin foarte clare într-
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]