3,912 matches
-
o privire repezită asupra profilului unei copile zâmbitoare - astea erau în faptă și întotdeauna toate renumitele lor desfrânări. Tot farmecul consista în misterul cu care îmbrăcau fațarnic micile lor pasuri lumești. Ieronim își aruncă rasa pe el, tăie o față sinistră, mucalitul bătrân tăie una smintită de tot, spre a face efect asupra spărietului portar, și amândoi ieșiră repede din mănăstire, spre a-și stâmpăra graba mersului abia în drumul mare, ce ducea la oraș. {EminescuOpVII 120} II - Contesă, voi face
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o privire repezită asupra profilului unei copile zâmbitoare - astea erau în faptă și întotdeauna toate renumitele lor desfrânări. Tot farmecul consista în misterul cu care îmbrăcau fațarnic micile lor pasuri lumești. Ieronim își aruncă rasa pe el, tăie o față sinistră. mucalitul bătrân tăie una smintită de tot, spre a face efect asupra spărietului portar, și amândoi ieșiră repede din mănăstire, spre a-și stâmpăra graba mersului abia în drumul mare ce ducea la oraș. II - Contesă, voi face pe părintele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
departai ca să mă primblu prin scheletele de piatră ale stîncelor. Noaptea era întunecoasă și rece, gândirile mele erau turburi și dureroase, astfel încît mă durea capul de ele și simțeam cum țasta nu-mi încăpea creierii mei cei revoltați și sinistri. Să cuget nu mai puteam. Astfel, cu capul arzând, am vegheat noaptea aceea și, de-mi aduc aminte de ea, e că nu-mi aduc aminte de nimica, afară doar cumcă, tâmpit și nesimțitor, mă lăsasem prada acelei atonii care-nsoțea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pîn-a nu-l răzbuna. După aceea am vreme și de murit și de trăit de voi vrea. Împlui groapa cu țărână, frânsei o ramură verde dintr-un arbor și-o aruncai peste mormânt - și, fluierând printre dinți c-o răceală sinistră, apucai îndărăt la deal. Ajunsei la castre. Bătrânul ședea trist și gânditor lângă foc cu picioarele întinse, cu mâna pe frunte. Mă apropiai și șezui alături cu el. - Ce să facem? zisei eu încet și răgușit. - Gîndit-am și-am răzgândit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cald al nopții, și luna cu fața roșie contrasta cu {EminescuOpVII 219} cenușa cea lucie a norilor. Voinicii se sculau și se scuturau de somn; lăncile lor vinete luceau în lună, țuguiatele lor căciuli le da un aspect eroic și sinistru. - Hai, copii! zise tribunul bătrân, azi avem o cină minunată. Avem să mâncăm carne de sas! Mă-nfiorai auzind, și cu toate astea nu-mi puteam stăpâni o părere de bine. Niță mergea înainte prin întunecoasele cărări de munte. Pașii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
merse mereu înainte și zări iar flacăra albastră care-i luminase mai nainte. Coridorul boltit se deschise deodată într-o galerie mare și spațioasă în mijlocul căreia el zări un om îmbrăcat în fier și armat pe deplin care, cu fața sinistră și cumplită, ridica cu o mână sabia și-și arata cealaltă, truncheată și sângerândă. Cavalerul sări cu curagiu la ea, dar ea dispăru deodată, lăsând să-i cadă o cheie grea de fier. Flacăra rămase suspendată asupra aripelor unei uși
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o cârjă în mână, bătrân și pleșuv, dormind cu picioarele-n soare și cu capul în umbra tinzii unei biserici... în apa roză văzu parcă un peștișor vioriu care semăna cu un tânăr frumos... în apa viorie văzu un om sinistru și rece, cu fața de bronz... - Peste cinci mii de ani, șopti el surâzând... O, Rodope, Rodope! Deschise o ușă mare și intră într-o sală a cărei podea era o unică oglindă de aur... sală fără acoperământ... deasupra, cerul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-ntindeau colonade, chipuri de zei abia lovite de lumina roșie a făcliei, a cărei raze treceau fulgerătoare pe chipurile urieșești și negre de zei în umbra umedă a columnelor, încît părea că după fiece piatră, din fiece umbră sclipesc ochi sinistri, izvoare subțiri roiau de sub picioarele zeilor și se pierdeau în pământ... din când în când flacăra roșie a făcliei, izbucnind mai tare, zvârlea dungi de lumină în deșertele hale, prin arcadele sumbre și sure, prin columnele reci... și nimeni, nimeni
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
viziune scurtă, te-mbată... dar prelungită devine monotonă ca un balet încremenit sau o poveste adormită pe loc... - Cheamă pe demon... - Cezara! strigă Angelo tare. Cezara tresări ca lovită de un sunet ascuțit de clopot... Ea s-apropie cu fruntea sinistră de Angelo. De ce Cezara și nu Cezar? întrebă ea c-un grațios zâmbet. - Ce ceri socoteală pentru-n "a" mai mult, frumosul meu sclav. Nu poți aranja un concert [? ]... - O, da... Vrei să cânt eu? - Da, da! - Vrei să jucăm
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că presupunem cu toții, în mintea noastră, că asemenea personaje există, este confirmat de propria experiență. Din nefericire nu mai este vorba de toți, de mame și de frați, locul acestora este luat de șefi. Rolul lor despotic îl făcea pe sinistrul și jalnicul Göring să spună: "Nu am conștiință, conștiința mea este Führerl". Nici măcar n-aș putea spune că această afirmație mă uluiește. Nu este recentă și a fost adesea repetată de-a lungul istoriei. A avea un supraeu ar însemna
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
mai important rămîne motivul mai sus indicat. 364 Reich parle de Freud, Payot, Paris, 1972, p. 46. 365 W. Reich, La psychologie de masse du fascisme, Paris, 1972, p. 42. 366 W. Reich, ibidem, p. 103. 367 P. A. Robinson, La sinistra freudiana, Astrolabio, Roma, 1970. 368 R. Jacoby, Social Amnesia, The Harvester Press, Hassocks (Sussex), 1975, p. 44. 369 M. Horkheimer și T. Adorno, Aspects of Sociology, Heinemann, Londra, 1973, p. 77. 370 La fel s-a întîmplat și cu economia
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
a grupărilor teroriste aparținând "Brigăzilor roșii" cu Mafia și Comora. Și unii și altii au acționat în afara legii, procurându-și resursele necesare prin aceleași metode: asasinate, răpiri, atacuri armate, traficul cu droguri și cu arme. Ulrike Meinhof, una dintre figurile sinistre ale terorismului vest-german din anii 70, scria între altele, că "atentatele nu sunt destinate doar să semene teroare. Ele au, de asemenea, drept scop să provoace o puternică reacție". Terorismul servește în acest sens ca un catalizator pentru a spori
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
nici stăpân. Libertăți defrișate bezmetic otrăvesc credința, speranța și iubirea. Se lărgesc doar marginile „tărâmului neasemănării”. Dreptul de a trăi strâmb se exercită fără suspine și fără regrete. Indiciile dezertării sunt unanime. Timpul morții lui Dumnezeu este inaugurat prin violul sinistru al urii de sine. Remarcabilă este mai ales resurgența atrocității în mijlocul celebrării orgiastice a sublimului (eros-polemos). Această dinamică perversă este evidentă în opera lui George Bataille, unde căutarea sublimului castrează toate funcțiile de mediere ale narativității 1. Dansul, bunăoară, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
morțile ce face. Monstru cumplit cu fața ca sufletu-i de slută, În trame sîngeroase gîndirea-i e perdută. Orcine-l vede crede că au văzut o ciumă, Și dacă scapă teafăr, cu păr de lup s-afumă, Căci fruntea lui apare sinistru luminată De-a focului ce-l arde văpaie-nflacarată; Dar vulturii, și ulii, și bulinele, și corbii, Precum tot spre lumină cu jale cată orbii, Țintesc cu neclipire spre dînsul ochi sălbatici Ce noaptea printre arbori s-aprind ca roși jaratici
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
bătuți de vînturi, Toți strigoii s-au lăsat. Așezați Într-un rond mare, Adînciți În Întristare, Pe secriu-și fiecare Oasele-și a rezemat.” Strigoii sînt foștii despoți, vînzători de țară, demnitari lacomi... Glasul ceresc intervine și pune capăt adunării sinistre, iar focul dumnezeiesc trece și purifică păcătoasele locuri. Fantasticul lui Alecsandri nu e pur. El exprimă, de regulă, o morală. Strigoii sînt produse ale păcatului. Discursul fantastic ascunde (În Strigoiul cel puțin) și un discurs patriotic, cu o mică notă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
clopotniți, prin negre cimitire Fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute, Ce stau ca niște visuri din ochi nedispărute, Și astfel, locuită de umbre, noaptea pare Mută de groază, rece și fără răsuflare. E ora de uimire, cînd Codrul-fără-viață S-arată mai sinistru prin văi de oarbă ceață Și scoate-un aspru vuiet ce-nsuflă oțerire, Ducînd În lume, tainic, o cruntă prevestire. Tot omul fuge, toată făptura se ascunde...” Este un peisaj În peisaj, o reverie lipsită de obișnuitul farmec interior. Fără adeziunea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să te găndesti la simetria întămplarilor. Procesul avea loc tot într-un pat și tot cu acordul mai mult sau mai puțin al lui Gavriel. Dar nu mai avea importanță , echilibrul se restabilise. Ștefan deschise ochii. Iar cu un zămbet sinistru își desparți buzele înca palide urăndu-și: Bun venit înapoi! Aici sus: De cănd se întorsese, Gavriel nu își părăsise patul negru de nori. Nu mai vorbea. Nu mai găndea. Nu mai zbura. Era anesteziat de durere și plin de noroi
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
îngăduie popasuri: scrâșnește din dinți, își leagă mai bine obielele pe picioare și strânge șireturile bocancilor plini de unsoare și de praf. IV Mânăstirea era ca o pasăre mare cocoțată deasupra unui deal: odată cu primele umbre ale apusului, capătă înfățișarea sinistră a unui monstru stând la pândă. Giandomenico a fost condus la Stareț. Acesta, cu un aer deloc primitor, îi porunci să meargă în chilia pe care i-o va arăta un călugăr, să-și lase acolo traista și să se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
departe pământul de care se va zdrobi. Dar căderea era lentă, ateriză ca pe un maldăr de vată. Se regăsi apoi în mijlocul unui mare salon plin de cărți, ce aducea oleacă cu biblioteca mânăstirii. Dar în acele cărți era ceva sinistru: cotoarele, la vedere, păreau să emane un miros de putreziciune. Pe neașteptate izbucniră flăcările, cărțile ardeau și cântări de versuri necunoscute invadau biblioteca. Nu, nu ardeți, nu, vă rog. Limbile de foc se amplificau, dar el, deși copil fiind, scapă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dezolante? Ba da, n-ai cum să nu te simți al nimănui și să nu ai momente de panică; mi-a fost frică și de vulturi care nu de puține ori mi-au dat ocol. Croncănitul lor răsuna atât de sinistru, încât părea să rănească azurul cerului. Sigur că da, ți-e teamă, dar dacă n-ai încotro, continui să mergi înainte și să te-ncredințezi sorții. Doamnele, rămase pe gânduri și năucite, urmăreau povestirea arătându-și spaima și compasiunea. Niciuna
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
În portul de la Napoli mulțimea bombănea și rânjea zgomotos, stârnită de Jacopo Antonio Marta. Morții aceia atârnați de catarg sunt pietre de moară pe conștiința lui fra' Tommaso Campanella. Fra' Tommaso nu zicea nimic, lanțurile de la picioare scoteau un zgomot sinistru. Căuta din priviri un chip al vreunui prieten și rumega gânduri care să-l ducă cât mai departe de starea în care ajunsese. Turcii nu trădaseră și se pregăteau să atace, puținii nobili se dovediseră credincioși celor promise. Căzuseră în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
îi deștepta imaginea cimitirului, individul avea prea mare respect de vegetal și lăsa scaietele să crească în crăpături de trotuar. Totdeauna spusese că arhitectura trebuie să se purifice de orice natură vie. Intrarea cu coloane de tencuială îi făcea rău. - Sinistru! - Domnule Ioanide, observă persuasiv Gaittany, însă dumneata ai spus despre casă că e superbă, că-ți aduce aminte de un monument de Palladio exilat în altă climă. - Nu pot să sufăr, continuă Ioanide și mai îndîrjit, odăile lui nemăsurate, fumurii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi trăit încă pe atât de aci înainte (ceea ce, serios vorbind, era în afara oricărei posibilități). Conțescu însă, întins pe divan, cu dosarul medical într-o parte, cu tratatul de medicină într-alta, nu părea a fi deloc pasibil de gânduri sinistre. El îi mărturisi lui Ioanide că boala îi stricase planurile de lucru, ceea ce necesită o nouă distribuție a orelor și a materiei. La facultate nu avea de gând să pună suplinitor. Asistentul era însărcinat să citească lecțiile pe care Conțescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Arătând cu spada în sus, îngerul dădea a înțelege că prin aedicula funerară duhul pornea spre cer și înlătura blând moartei aprehensiunea firească a necunoscutului. Mormântul trebuia să fie cât mai alb, cât mai aerian, ca să nu producă nici o idee sinistră. Butoiescu, plimbat de braț de către Ioanide, luă o fizionomie din ce în ce mai concentrată, zâmbi mereu, însă de astă dată cu o nuanță de căință. Acum înțelesese. - Cum întoarcem acum asta, unde este macaraua? În fine, Butoiescu plecă cu camionul în căutarea macaralei
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dat fiind că Bogdan avusese curs între orele cinci-șase după amiază. Decanul telefonă secretarului și află că într-adevăr Bogdan ținuse lecția și plecase după aceea din localul facultății. Gaittany retransmise știrea doamnei Bogdan. El nu se gândea la nimic sinistru și vorbi la telefon cu o afectată politeță, bănuind și vreun conflict familial, asupra căruia nu voia să pară a avea vreo informație. Era și o oră tardivă. A doua zi dimineața, la ceasul șapte, Gulimănescu, ieșind din casă, zări
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]