1,992 matches
-
Prefăcându-se grozav de supărat, se-ntoarse spre mama care-și ștergea pe furiș lacrimile: - Ia-ți-l acasă Evdochio, să nu-l mai văd! Plângea din cauza durerii, dar mai mult de perspectiva de a se ști mereu cu mâna strâmbă. Printre sughițuri, reuși să îngăime: - Nașule, promit să suport totul în liniște, numai nu mă lăsa așa! Nici să mă îmbrac singur, n-aș reuși c-o mână! Din nou îl luă gospodarul în brațe, nașul îi trase mâna, el
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
durerea față de amintirea altui cîine, cîinele copilăriei mele de la Iași. Codarcă al meu. Genunchii de fetiță erau prea fragili pentru greutatea lui. S-ar fi jucat cu mine, dar, fiind vehicul lung, cu labe foarte scurte, foarte groase și foarte strîmbe, era depășit de situație. Se mulțumea să mă împingă spre cușca unde încăpeam amîndoi. Mînca orice, de la biscuiți "Progresul" la pîinea mea cu unt. Îi păstram mîncarea în ghiozdanul de tablă. Și ochii uzi-gălbui, de cîine trist, cînd m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
o să le ducă pe toate-n spate. Ascultă-l pe "tătișor" și mărită-te cu Rusalin. Deși nu rage, constat că te iubește cu asupra de măsură". Se hotărîse deja să-și ia altă nevastă. "Unirea asta cu mine e strîmbă. Îți distruge viața". "Nu-mi distruge nimic. N-am nici o viață fără tine". Recapitulez lista de neveste. Prima e anterioară nașterii mele. A doua mama lui Brăduț, dulceadraga tante Liselle. A treia a fost Daisy. Sau Daisy se numea cățeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
iernurile". Eu cred că la asta contribuie mai mult verile care n-au fost veri. Ultima vară cu Iordan, cea din '79, n-a fost vară. Nu era în apele lui. Nici eu n-am reacționat decît după logica șubredă, strîmbă a femeii neiubite. Ecoul iubirii în Beethoven al meu suna fals. M-a depărtat și nu cu diplomație. M-a jignit, m-a vexat cu bună știință. Mozart am aflat avea o înclinare spre cuvîntul crud, spre limbajul vulgar; sunetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
venit taman la mine? E o pură întâmplare - pe care aș putea să o înțeleg, ne despărțim prieteni, eu rămân cu ploaia și cu reumatismul, dumneata cu banii, iată happy-end-ul - sau cineva a ținut cu tot dinadinsul să producă zâmbete strâmbe, ca la camera ascunsă? Musafirul începu să tremure. Uimirea întipărită pe chipul său nu părea deloc trucată. - Chiar nu înțelegeți? Dumneavoastră sunteți scriitorul, autorul întâmplării nefericite prin care trec de câteva zile. M-ați aruncat în plin coșmar. Sunteți singurul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
benzinăria nu e... Își scoase cămașa din pantaloni și trase cu putere de nodul de la cravată. Continuă să meargă în vreme ce soarele îi trimitea cu o precizie maximă săgeți încinse în moalele capului... Iată un soare arcaș, își permise un zâmbet strâmb, bună țintă și-a mai găsit. A fost unul care oferea un regat pentru un cal. Eu aș da un șpriț sau chiar două pentru un nor... Se opri, duse mâinile la gură, făcute pâlnie, și strigă: - Fac cinste cui
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Fu tentat să intre pentru a cere o cutie cu suc (ai bea o bere, iar ești ipocrit!), însă nu o coti la dreapta, pentru a parcurge cei câțiva metri despărțitori. Trecu pe lângă ea și văzu la mică distanță indicatorul strâmb care arăta că urmează să iasă din localitate, DRUM BUN, VĂ MAI AȘTEPTĂM PE LA NOI, îi arătă pumnul, exact, mai veniți pe la noi, pe aici sunt oameni ospitalieri, chiar dacă unii ies direct din manuscrise ascunse în fișiere word și bulversează
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
călduri. Mă lovește o duhoare grea, provenind dintr-un amestec de balegă de porc, găinațuri de păsări domestice și lături ce se preling, Într-un râu de materie pestilențială, către gura de scurgere a canalului, aflată chiar În mijlocul străzii. Scări strâmbe de lemn, acoperișuri deșelate de țiglă, burlane coșcovite se răsucesc grotesc, căpătând tot felul de forme solzoase, ascunse pe după spatele caselor joase, Înghesuite una Într-alta, fără nici o geometrie și fără nici un stil. Îmi dau seama că nu am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
așa și pe dincolo Să fim Împăcați, să ne mulțumim cu-acest fruct zemos C-altfel ni se ia și nu ni se mai dă Hei, prea mă plictisești, numindu-mi ce se cade și ce este frumos Caut urmele strâmbe lăsate de părinți stigmat fericit Și speriat ca un mânz de propria-i umbră Observ că-ndreptarea făcută de vorbe e cea mai de nevindecat mutilare Ca ursul năpârlit mi-am lăsat semenilor potloagele blănii Ca să fiu singur, mă las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mele. Pentru asta, putem să ne Întâlnim odată, În prezența Lorei. Aici tu hotărăști, căci poeziile se pot discuta și prin corespondență. Eu am o idee și o supun la vot! Vreau să ne scriem În versuri. Pot fi rime strâmbe, ritmuri nereușite, dar trebuie să prindem Într-un fel o obișnuință de a versifica orice gând, de a-l Încadra În limitele strâmbe ale ritmului și rimei. E foarte greu să scrii totul În versuri, chiar cele mai grozave banalități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
am o idee și o supun la vot! Vreau să ne scriem În versuri. Pot fi rime strâmbe, ritmuri nereușite, dar trebuie să prindem Într-un fel o obișnuință de a versifica orice gând, de a-l Încadra În limitele strâmbe ale ritmului și rimei. E foarte greu să scrii totul În versuri, chiar cele mai grozave banalități, dar eu zic să scriem cât putem În versuri, iar mai departe În proză. Asta până ne obișnuim! Oricum, scrisoarea să cuprindă cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atunci o vedeam doar pe partenera plimbării; nici nu mi-am dat seama cât de divers e Bucureștiul; o cotitură la stânga, una la dreapta, lași marele bulevard și intri brusc Într-o zonă pestriță, fără nici o geometrie, străbătută de străzi strâmbe, strâmte, scuaruri, alei fanteziste, bisericuțe de stradă, ziduri ciclopice, stâlpi În lemn sculptat, bolți, arcuri, coloane dorice, ionice, corintice, ogive, vitralii, gulii gotice, străchini bizantine; un amestec vizând lipsa de stil programatică, dar ce spun eu, chiar astfel, prin negație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
zise plictisit: ― Directorul nu dă pe la redacție decât întîmplător, așa că greu ai să-l nimerești. Dacă însă ai ceva pentru ziar poți vorbi cu primul-redactor care trebuie să pice sau poți să-mi spui și mie! Titu îi spuse. Secretarul strâmbă din nas: ― Mhm... Ne înmulțim mereu. Avem mai mulți redactori decât cititori și totuși, dacă n-ar fi foarfecele, n-am putea ieși. La leafă e îmbulzeală, la scris codeală. Dar asta-i treaba direcției. Eu mi-am declinat de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
decât să mă trăsnească cu vorbe d-astea! strigă Petre mai zbătîndu-se, dar totuși mai domolit. Că nici nu i-am furat nimic și nici nu I-am huiduit, dacă am luat partea băiețelului! ― Așa-i soarta noastră! zise Toader Strâmbii amărât. Când ne bat boierii, în loc să întoarcem bățul ori măcar să țipăm, ne apucăm să ne batem între noi pe bătaia lor! ― Bine zici, Toadere! bombăni și Ignat Cercel cu glasu-i jalnic. Uite-așa-i cum ai zis! ― Ba eu arțăgos
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o încărcătură respectabilă de provizii diferite. A revenit singur și fericit. Scăpase de grija cea mai mare. Acuma putea vorbi liniștit cu țăranii, să mai și glumească și să-i batjocorească: ― V-ați boierit și voi, mă! Vă vine cu strâmbul munca! E mai ușor să stai cu luleaua-n gură decât să dai cu sapa, cum nu! Și să ocărăști pe boieri și să pui la cale rebeliuni! Ce zici, măi Ștefane? ― De, don' colonel, făcu Ștefan cu fața zâmbitoare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
continuă bătrânul boier. Iar eu sau altul, fiindcă ne-am învrednicit de n-am lăsat-o pe a noastră să se surpe, noi s-o împărțim cu tine? Parcă așa zici tu că ar veni socoteala?... Apoi socoteala asta e strâmbă, măi oameni! Cine v-a învățat și v-a sucit mințile rău a făcut, că, iată, v-ați pierdut cumpătul și umblați după potcoave de cai morți în loc să vă vedeți de treburi ca oamenii cumsecade. Și cine vă întărîtă să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mulcom, moșule, că avem întîi niște răfuieli, dar pe urmă om face noi cum o fi mai bine, cu toții! zise Petre cam țanțoș, ca un cocoș tânăr când se gătește să cânte. Grupul porni în sus, spre Lespezi. Numai Toader Strâmbii cu toporul și Chirilă Păun cu bățul, încolo toți cu mâinile goale. Între ei parcă cel mai mândru era Ilie Cârlan, care se tot uita înapoi și râdea spre cei mulți, rămași tăcuți pe loc. ― Da oare unde se duc
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
trecând pe lângă el. — Dumnezeu să-l odihnească, spuse Petrache, deși nu mai era nimeni primprejur să-l audă. Își puse șapca și porni, după ce cortegiul se depărtase binișor. Blocurile rămăseseră în urmă, străzile se îngustau. Când și când, din spatele gardurilor strâmbe, făcute din uluci puse la întâmplare, se repezea câte o potaie lătrând. Petrache săltă poarta cu amândouă mâinile, dar și așa marginile îi scârțâiră pe pietriș. Ușa casei se deschise cu un clinchet voios, de la clopoțelul rămas deasupra intrării. După
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
meu, nu acolo. Ar fi fost prea simplu să închizi ochii și să te rogi, numai că, atunci când îți căutai Mântuitorul, dădeai, în locul lui, peste o arătare ce te înfiora. Mântuitorul nostru atârna cu capul în jos, crucea lui era strâmbă, adesea îi lipsea câte un braț pentru a lăsa mâinile să se bălăngăne, inerte, în frunte îi erau înfipte coarne răsucite și nările îi răspândeau miros de pucioasă. Pentru ca locul rugăciunilor să-l ia blestemele, se ținea liturghia neagră. Puteai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sus către sine. Dintr-odată însă strigătul disperat al Melaniei rupse vraja. Ea rămase împietrită în ușă, uitându-se la fratele ei cum zace, cu capul căzut peste paginile mototolite, cu ochii larg deschiși, dar lipsiți de lumină, cu gura strâmbă, amestecând sângele rănilor din colțul buzelor cu o spumă verzuie, ca de fiere. Golea o dădu la o parte și se apropie de masă. Îl prinse pe Coltuc de umărul bont și-l scutură. Corpul beteag se răsuci la acest
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
arbora atunci o mimică neutră, pentru a semăna cu fotografia din buletin -, apoi se întorceau spre cifrele care îi strângeau ființa vie, mai abitir decât între patru scânduri. În secție era cald, polițistul își descheiase vestonul și cravata îi atârna strâmbă. Dar își păstrase chipiul pe cap, de parcă verificarea actelor ar fi fost un ceremonial care impunea o anumită ținută. Și, ca de fiecare dată când era pusă în situații stânjenitoare, Rada se refugie în detalii. Văzu, astfel, că pe calendarul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
i-ai numărat ? — I-am numărat. Sunt cinșpe lei... Dacă i-ai numărat, dă-mi-i înapoi... Jenică îi adună cu palma, apoi legă elasticul la gura pungii. — I-ai pus pe toți ? întrebă bătrânul, zgâindu-se cu fața lui strâmbă. Nu ți-a scăpat vreo firfirică ? — N-ai fi văzut ? Bătrânul înghiți în sec, punându-și punga înapoi. — Bine că m-am dumirit la timp, zise. Dacă mă lăsam pe seama ta, pungașule, rămâneam fără bani... V- ați privatizat ca să jecmăniți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-a spus să ne dezbrăcăm și să ne aliniem. Am fost examinate una câte una de către un eunuc-căpetenie, care avea un asistent ce-i nota cuvintele într-un caiet. — Sprâncene inegale, se pronunța căpetenia în timp ce trecea pe lângă noi, umeri strâmbi, mâini de muncitor, lobii urechilor prea mici, maxilar prea îngust, buze prea subțiri, pleoape umflate, degetele de la picioare butucănoase, picioare prea scurte, coapse prea grase. Acele fete au fost imediat date deoparte. După multe ore am fost conduse într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cea Mare, a fost concubina favorită a lui Tao Kuang, împăratul de dinaintea Majestății Sale. Se spune că doamna Jin a fost cea mai frumoasă femeie din China. Unde i s-a dus frumusețea? Pleoapele îi sunt căzute și gura-i strâmbă e trasă spre partea dreaptă a feței. Punctul roșu de pe buza ei e desenat atât de mare încât seamănă cu un nasture roșu gigantic. Roba pe care o poartă Majestatea Sa Împărăteasa e făcută din satin galben strălucitor, decorat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
înecat cu supa de tofu, iar fratele meu a căzut sub masă și și-a spart castronul de ceramică. Mama nu a reușit nici ea să rămână serioasă. A izbucnit în râs și l-a făcut pe soțul ei „bârnă strâmbă care face casa să se prăbușească“. — A sosit cina, doamnă. Vocea lui An-te-hai mă trezește din visare. Ca într-o închipuire, văd venind din bucătărie o paradă. Un șir de eunuci, fiecare ținând un vas aburind, se îndreaptă grațios spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]