2,316 matches
-
caz neatestate în mai vechile articole: de pildă românache ("obsesiile lui românache", Dilema 230, 1997, 15) și străinache ("de ce să nu cîștige și al nostru cît cîștigă "străinache"", EZ 2135, 1999, 1). Bine cunoscută e și formația glumeață în care sufixul e atașat cuvîntului șest în expresia pe șestache. O particularitate a sufixului e că evocă în mare măsură numele proprii. Valoarea sa stilistică provine deci din ironia diminutivării, din evocarea indirectă a unei epoci și a literaturii care a descris
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
Dilema 230, 1997, 15) și străinache ("de ce să nu cîștige și al nostru cît cîștigă "străinache"", EZ 2135, 1999, 1). Bine cunoscută e și formația glumeață în care sufixul e atașat cuvîntului șest în expresia pe șestache. O particularitate a sufixului e că evocă în mare măsură numele proprii. Valoarea sa stilistică provine deci din ironia diminutivării, din evocarea indirectă a unei epoci și a literaturii care a descris-o cu accente comice, din jocul de cuvinte al confundării numelui comun
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
astfel: "bonjuriști, duelgii, pantalonari, oameni smintiți la minte și ciocoi înfumurați, lepădați de lege, stricători de limbă și de obiceiuri" (Ioan Roată și Vodă-Cuza, 1882). Cuvîntul duelgiu s-a născut printr-un mariaj ciudat între un franțuzism (duel) și un sufix turcesc (-giu). Nu era o combinație chiar neuzuală, fiind vorba de o epocă de tranziție a societății românești, în care limba și cultura franceză se înfruntau, dar și coabitau, cu limba și cultura turcă. Vasile Alecsandri a remarcat și el
DUELUL LA ROMÂNI de la Dimitrie Cantemir la Lucian Blaga by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11679_a_13004]
-
cîini vagabonzi; de mai multă vreme s-a răspîndit însă și o creație lexicală familiară și glumeață - maidanez - care a pătruns deja în dicționare (v. Florica Dimitrescu, Dicționar de cuvinte recente, ediția a II-a, 1997). Format de la maidan cu sufixul -ez, derivatul produce un efect umoristic prin parodierea unor nume de rase, în primul rînd pechinez (femininul maidaneză e specializat pentru pisici, amintind de birmaneză, siameză etc.; maidanez poate fi, în plus, comparat cu alt cuvînt colocvial-argotic, străinez, format din
Comunitari by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17406_a_18731]
-
produce un efect umoristic prin parodierea unor nume de rase, în primul rînd pechinez (femininul maidaneză e specializat pentru pisici, amintind de birmaneză, siameză etc.; maidanez poate fi, în plus, comparat cu alt cuvînt colocvial-argotic, străinez, format din străin cu sufixul de identificare etnică -ez). Termenul maidanez, realizînd "înnobilarea" comică a cîinelui care trăiește pe maidan prin instituirea lexicală a unei pseudo-rase, a căpătat și funcție denominativă curentă, cu avantajul, desigur, de a oferi un singur cuvînt pentru desemnarea a ceea ce
Comunitari by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17406_a_18731]
-
Ș-amoarea-mi vibrează lâng-a ta pudoare". Multe dintre ele s-au impus, totuși, și scurtimea le recomandă azi ca preferabile unor derivate mai greoaie. Și rigurozitate e destul de vechi (din secolul al XIX-lea); dicționarele îl explică de la adjectivul riguros cu sufixul -itate, după modelul italienescului rigorositŕ. l Politicale e un cuvînt întîlnit în secolul al XIX-lea la mai mulți autori; Ladisau Gáldi îl cuprinde în studiul său asupra grecismelor din română, alături de istericale sau nevricale. În afară de faptul că provin din
Varietăți lingvistice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7759_a_9084]
-
de altfel lingviștii români au mai scris - în care impunerea prin normă a hiatului este etimologic abuzivă, pentru că se aplică unor cuvinte de origine cert romanică, fără model lexical latin și fără posibilitatea de a identifica în structura lor un sufix deja existent: revelion (-li-on), marșarier (-ri-er). Desigur, transformarea pronunției din limba de origine ar fi justificată, dacă într-adevăr ar reprezenta fazele unui proces de adaptare: dacă s-ar conforma astfel unei tendințe a limbii române, și nu unei "ficțiuni
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
politică ("toată tragedia - sau poate vodevilul? - se joacă între faimoasa "corectitudine politică" și nu mai puțin faimosul "e interzis să interzici" - orizontliterar.ro). Gradul de asimilare al îmbinării e și mai puternic în cazurile în care adverbul politic primește un sufix adverbial specific, caracteristic cuvintelor vechi, devenind politicește. Citatele în care sintagma apare în această formă indică o indiscutabilă intenție ironică: "Nu spun de unde, pentru că n-ar fi "politicește corect"; "despre chestia asta nu-i niciodată "politicește corect" să vorbim" (FRL
"Politic corect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15396_a_16721]
-
arăta etc.). Pe de altă parte, forma a emfaza intră în concurență cu a emfatiza, care mi se pare ceva mai vechi și mai răspândit. E posibil ca a emfatiza să se fi format în română (pornind de la emfatic, cu sufixul -iza, prin substituție de sufix), dar mi se pare mai probabil ca termenul să fie un împrumut cult din franceză (emphatiser) sau din italiană (enfatizzare). De fapt, în franceză verbul emphatiser nu este cuprins în dicționarele generale, fiind considerat termen
Emfatizare - emfazare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6562_a_7887]
-
parte, forma a emfaza intră în concurență cu a emfatiza, care mi se pare ceva mai vechi și mai răspândit. E posibil ca a emfatiza să se fi format în română (pornind de la emfatic, cu sufixul -iza, prin substituție de sufix), dar mi se pare mai probabil ca termenul să fie un împrumut cult din franceză (emphatiser) sau din italiană (enfatizzare). De fapt, în franceză verbul emphatiser nu este cuprins în dicționarele generale, fiind considerat termen de specialitate (din domeniul lingvistic
Emfatizare - emfazare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6562_a_7887]
-
și a (se) fîțîi, la rîndul lui provenit din cuvîntul imitativ fîț. Oricum, zona specifică de uz pare a fi cea familiar-argotică, în care se petrec de altfel și inovațiile actuale. Prima dintre aceste inovații este adjectivul fițos, derivat cu sufixul -os de la substantivul fițe, într-un mod absolut firesc, repetînd procesul derivativ care a produs, din expresia similară a face mofturi, adjectivul mofturos. Fițos se folosește cu două sensuri principale: aplicat persoanelor, caracterizează tendința de a face mofturi, de a
“De fițe” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13008_a_14333]
-
foarte probabil nici nu a fost vorba de o metaforă, ci de o asociere sonoră, pe baza structurii fonetice a cuvîntului (prima sa parte ar putea evoca un bebe sau un bibic, finalul fiind analizat ca și cînd ar cuprinde sufixul adesea peiorativ -an). Metafora e, desigur, un procedeu esențial al creativității argotice. În volumul recent apar cîteva dintre metaforele deja cunoscute, chiar în afara spațiului militar, și deja atestate în articolul din 1982: de pildă, țambal ca denumire pentru un pat
Jargon și argou militar by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8313_a_9638]
-
Rodica Zafiu Anormal, din punct de vedere psihologic sau cognitiv, ca un sufix colectiv să tindă spre conotații peiorative: tratarea globală a unor ființe care pretind respectarea individualității lor e percepută adesea ca un act de depreciere. Mecanismul se verifică cel mai ușor în cazul unui tip de antonomază: folosite la plural, ca
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
individualității lor e percepută adesea ca un act de depreciere. Mecanismul se verifică cel mai ușor în cazul unui tip de antonomază: folosite la plural, ca substantive comune, numele proprii - ionești și popești, verdeți sau vadimi - implică frecvent o devalorizare. Sufixul colectiv -ime are în română un potențial ironic depreciativ, care nu se activează totdeauna, dar nici nu poate fi trecut cu vederea. Din păcate, dicționarele noastre moderne, mai puțin atente la uz și lipsite de sprijinul citatelor ilustrative, nu înregistrează
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
totdeauna asemenea valori. De altfel, conotația peiorativă e absentă la unele derivate vechi, care s-au impus într-un registru neutru (tinerime, preoțime), dar devine foarte evidentă la creațiile noi, mai ales la cele din limbajul colocvial. Dintre derivatele cu sufixul -ime cunoscute de toată lumea, unele lipsesc din DEX (1996): șefime, ștăbime, hoțime, avocățime. Prestigiul literaturii rămîne însă mare, așa că nu e de mirare că găsim, în schimb, motănime - datorat folosirii glumețe de către Eminescu (în Cugetările sărmanului Dionis). Prestigiul operei eminesciene
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
tratate de dicționare cu o anume, firească, prudență; cred că nu numai întîmplarea atestărilor a făcut ca doar cîteva (turcime, țigănime) să fie înregistrate. DEX preferă formulele-tip de definire, cu minime variații; de aceea la majoritatea derivatelor colective cu sufixul -ime vom găsi explicații de tipul "totalitatea...; mulțime de...": "totalitatea scriitorilor, mulțime de scriitori" (scriitorime); "totalitatea profesorilor; mulțime de profesori" (profesorime); "număr mare de funcționari; totalitatea funcționarilor" (funcționărime); "totalitatea boierilor; mulțime de boieri; clasa boierească" (boierime); "tagma preoților; mulțime de
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
cuvinte ca mitocănime, ștăbime, hoțime, valoarea negativă e clar determinată de sensul bazei de derivare (în DEX se indică în mod excepțional sensul depreciativ al cuvîntului burtăverzime, unde situația e similară, burtăverde fiind deja un termen peiorativ). Ca pentru majoritatea sufixelor, nu există o regulă de combinare, deci apar frecvente asimetrii lexicale: tinerime e foarte cunoscut, în vreme ce bătrînime e rar; de la unele nume de profesii se formează derivate în -ime (profesor - profesorime), de la altele (cum ar fi medic) - nu. Sufixul e
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
majoritatea sufixelor, nu există o regulă de combinare, deci apar frecvente asimetrii lexicale: tinerime e foarte cunoscut, în vreme ce bătrînime e rar; de la unele nume de profesii se formează derivate în -ime (profesor - profesorime), de la altele (cum ar fi medic) - nu. Sufixul e interesant și pentru că unele dintre cuvintele formate cu ajutorul său au cunoscut în ultimele decenii o intensă folosire ideologică: burghezime, muncitorime, burghezo-moșierime primeau definiții rigide și conotații oficiale clare, pe care le-au pierdut în edițiile mai noi ale dicționarelor
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
ro/arhiva) etc. O serie de derivate vechi apar în contexte parodice noi ("premierul moldovean și-a închipuit, pe bune, că va băga în sperieți burghezo-moșierimea mondială", flux. press.md; "frumos cuvânt, muncitorimea, îl cam uitasem", cotidianul.ro/anterioare/ 2001). Sufixul permite dezvoltarea de serii lexicale, în care se strecoară ușor inovații - "la ce vor sluji canalele - la altceva decât la îngropat burghezimea, chiaburimea, intelectualimea, popimea, ofițerimea" (ournet.md/Îpaulgoma), și creații prin analogie: "Burtăroșimea" (titlu, în Luceafărul, 43, 1992, 3
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
ofițerimea" (ournet.md/Îpaulgoma), și creații prin analogie: "Burtăroșimea" (titlu, în Luceafărul, 43, 1992, 3); "își bat joc de doctorime" (divers.ro / ARHIVA/ 2002). Destul de răspîndit pare a fi în ultima vreme termenul securime, format de la securist (prin substituție de sufix, pentru a evita o formă prea greoaie): "la finele ceaușismului, securimea vehicula în toată capitala zeci de videocasete" (LA&I 33, 2002, 1), "Noua Fostă Securime îi umbla la dosar" (monitorul.ro, arhiva, 6.04.2001); "foșgăiala securimii" (Cotidianul, 27
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
legal ca și "comitate ne-metropolitane". Acestea sunt divizate în districte ne-metropolitane și acoperă cea mai mare parte din țară, dar în principal zonele rurale. Acestea pot fi identificate prin faptul că numele multora, dar nu al tuturora, conține sufix-ul "-shire". În cele mai multe, administrația locală este organizată pe două nivele: un consiliu al comitatului și mai multe consilii ale districtelor constituente. Termenul "comitat shire" este o tautologie, deoarece în engleză, termenul "comitat" ("county") este de origine franceză iar termenul
Organizarea administrativă a Angliei () [Corola-website/Science/301530_a_302859]
-
contrastul ironic al metaforei este și mai mare. Rămâne, totuși, problematică diferența dintre forme, care nu poate fi explicată în mod foarte convingător. A cafti a fost poate scurtat sau refăcut din a căftăni, finala -ăni fiind interpretată ca un sufix; această explicație rămâne totuși o simplă ipoteză, cu destule semne de întrebare. Oricum, constatăm că verbul a cafti are o familie lexicală destul de bogată. În categoria numelor de agent, de la a cafti s-au format substantivele caftitor "bătăuș", cu femininul
Cafting by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7086_a_8411]
-
verbul a cafti are o familie lexicală destul de bogată. În categoria numelor de agent, de la a cafti s-au format substantivele caftitor "bătăuș", cu femininul caftitoare, și caftangiu (caftangioaică), cu același sens, dar cu o notă mai puternic peiorativă, caracteristică sufixului -a(n)giu. Cuvântul astfel derivat a devenit omonim cu vechiul caftangiu (din turcescul kaftancý), numele unui rang boieresc (ale cărui atribuții, la origine, includeau păstrarea caftanelor). Caftangiu - "represaliile anti-presă ale caftangiilor din escortă" (Expres, 34, 1992); "caftangii cu psihologie
Cafting by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7086_a_8411]
-
ridicol și odios", autor care își urăște personajele - "Marele nostru scriitor iubea poporul și ura clasa stăpînitoare împreună cu toți acoliții ei") nu e de natură să elimine confuziile: Iordan însuși prezintă forma mariner ca un caz de "înlocuire a unui sufix (a celui corect) prin altul", explicînd-o printr-o ipotetică tendință "a vorbirii păturilor neinstruite de a prefera pe -er lui -ar". în vreme ce marinel și marinal sînt probabil simple forme corupte (primul are o terminație identică cu un sufix diminutival, celălalt
Marinerul by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15557_a_16882]
-
a unui sufix (a celui corect) prin altul", explicînd-o printr-o ipotetică tendință "a vorbirii păturilor neinstruite de a prefera pe -er lui -ar". în vreme ce marinel și marinal sînt probabil simple forme corupte (primul are o terminație identică cu un sufix diminutival, celălalt poate duce cu gândul la perechile paronimice generatoare de confuzii, în -ar și -al), mariner e o formă atestată, care a avut o circulație reală. în DLR (tomul VI, Litera M, 1965-1968), mariner apare indicat ca variantă învechită
Marinerul by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15557_a_16882]