2,825 matches
-
se întâlnea cu Vasile se purta foarte frumos cu el. Odată l-a întâlnit la magazinul alimentar și l-a sfătuit ce dulciuri să cumpere pentru Teofana. — Ce mai faci, Vasile? Nu pot să spun că fac bine, Florico, a suspinat Vasile. — Te cred că îți este greu. Ce face Teofana? Acum este la grădiniță? — Este la grupa mică. Am venit să-i cumpăr niște dulciuri că abia așteaptă să-i dau când mă duc s-o iau. — Vino să-ți
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
mustața și barba cărunte și cu o pleșuvie avansată, înveșmântat în rasa cafenie groasă a Ordo Fratrum Minorum, Ordinul Fraților Mici, Câinii Sfântului Francisc, Poverelul. "Dumnezeule mare, dă-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba!" suspină Fratele. Declanșate de interferențele și descărcările de câmp și de vârfurile de potențial, alarmele electronice de securitate din muzeu, încep să mugească și să țiuie! Furibund, prelung, perforant, alternant, făcându-i pe Avocat și pe Poet să se ia efectiv
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cuțitu-n voi! Vă avertizez! Lăsați-o pe Lili să se termine! Dar, în secunda aceea, de neatenție și de stupoare generală, micul Vierme avansează rapid, de-a bușilea, strecurându-se în dribling printre picioarele mesei și sosește în dreptul Gladiatoarei, care suspină sincopat, în stadiul de platou, cu ochii-nchiși. Aici, cu o abilitate de scamator sau de scrimer, Boss răstoarnă conținutul paharului acesteia, în altceva: În Cupa lui Iosif din Arimateea! Gladiatoarea întinde un braț, din inerție, palmează cana, o duce
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
evaporă, se risipește și se duce-n budă! Punct ochit, punct lovit! Ai dracilor să fim amândoi, așa este...! vine și răspunsul. Poetului nu-i răpunsese, însă, Fratele. Nu-i răspunseseră nici Vălică ori Boss. Nici Apostatul, care încă mai suspina, nemângâiat. Nici măcar Îngerul! Îi vorbise chiar Lucică, mortul... Din sicriu! Cel puțin, aceasta a fost percepția singulară a Avocatului. Lucică se sculase în șezut, zâmbind pișicher și-și scosese vata îndesată otova în urechi și în gură. Nu te mai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
insistențele lor? Titu se simți jenat și, ca să schimbe vorba, se grăbi să-i spuie că diseară va veni acasă poate mai târziu, pentru că are să petreacă la restaurantul Enache cu un domn. ― Ah, Enache, ce delicios se mănâncă la Enache! suspină romantic doamna Alexandrescu. N-am mai fost însă de când trăia răposatul, fie iertat... Se pierdu un răstimp în glorificarea bietului Mache, care s-a prăpădit așa de tânăr. Ii arătă o fotografie, să-i dovedească ce frumos bărbat a fost
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
așa că drăguța de ea, când vine prin București, trebuie să se întîlnească aproape pe furiș cu mama ei, care a născut-o și a crescut-o. ― Of, Doamne, greu se mai plătește și puțina fericire ce i-e scrisă omului! suspină sfârșind doamna Alexandrescu, cuprinsă de înduioșare. Tânărul se zăpăci de tot ascultând destăinuirile atât de intime, mai ales când luară o întorsătură tristă. Se sculă încet, gîndindu-se ce-ar putea să-i spuie ca să-i șteargă amărăciunea. Doamna Alexandrescu își
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu toate că ar fi avut mare nevoie de puțină odihnă după atâtea osteneli, numai spre a se înțelege cu el ca să-i avanseze cât mai curând câștiul viitor sau cel puțin o bună parte, ca să-și poată lichida plictiselile materiale. Arendașul suspină adânc. În loc de vânzare, arenda anticipată ― bun noroc. Și cu ce speranțe așteptase el toamna asta!... Răspunse trist că a fost totdeauna dornic să-i satisfacă orice pretenții și a făcut toate sacrificiile ca să iasă cu fața curată. Din nefericire, împrejurările
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
e haimana, că umblă numai între boieri și, fiind ziarist, mâine-poimâine îl vezi deputat, cum a ajuns și Costel Petrescu, care a fost coleg cu bărbatul ei la școala militară. ― Uite ce îngeraș s-a abătut pe la noi, domnule Titu! suspină doamna Alexandrescu, topindu-se de duioșie. Tanța roși. Era înăltuță, delicată și avea niște ochișori verzi cu luciri umede învăluitoare. Tânărul se zăpăci puțin. Doamna Alexandrescu observă mulțumită, și, după câteva minute, interveni diplomatic: ― Ei, acum noi plecăm, că suntem
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în cămașa scurtă, din sus de genunchi, lipită de corpul gol ca o apărare inutilă. Brațele ei se încrucișau pe piept să ascundă sânii care, cu sfârcurile lor mici, păreau singurul sprijin al cămășii gata sa alunece. ― Mi-e frig... suspină Tanța aproape imaterial. Tânărul o luă în brațe ca pe un copil somnoros, o așeză în pat și o înveli. Acolo ea rămase cu fața-n sus, cu ochii în ochii lui Titu, care-i potrivea mereu învelitoarea. Apoi deodată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în ochi. Într-adevăr Nadina se înverșuna mai ales pentru că toată lumea o sfătuia să renunțe. Avocatul Olimp Stavrat, care-i susținea divorțul, un bătrâior cochet, cu o bărbuță îngrijită, a fost cel dintâi. Îi făcea puțină curte, uneori mai indiscret. Suspina în fața ei și ridica ochii spre cer, în semn de supremă pasiune. Când a auzit însă că trebuie să meargă cu ea la țară, s-a crezut obligat să-i atragă atenția asupra primejdiilor. O privire ironică a Nadinei a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sughițuri de plîns: ― Eu m-am... m-am... m-am jucat... și... aoleu, aoleu urechile mele! ― Ce s-a întîmplat, măi Nicușor, că tu ai văzut? întrebă baba. ― L-a bătut domnul, dacă n-a vrut să ferească! bâigui Nicu, suspinând de emoție. ― Bine ți-a făcut! Prea bine! făcu baba Ioana, venindu-și în fire, către nepotu-său bătut. Trebuia să-ți sucească gâtul, afurisitule, că n-asculți, oricât îmi bat gura cu tine!... Aide, pleacă acasă! Du-te dracului cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care a scăpat ca prin urechile acului, de se miră și el. Se felicita că a reușit să restabilească liniștea atât de repede și aproape fără vărsare de sânge. ― Săraca mea Melania, dacă ar bănui ea prin ce am trecut! suspină dânsul înduioșat. Numai sângele rece și tactul meu proverbial au putut face minunea asta, dragă Grigoriță!... Dar opera mea încă nu e terminată. Pacostea cea mai grea de-abia începe. Nu e destul să combați răul, trebuie să-i stârpești
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ce dracu'! recunoscu Parker, care nu păru câtuși de puțin jignit de sarcasmul lui Ripley. Sunt dornic de a împinge tot mai departe fruntariile contului meu în bancă! Deci... cum se va face împărțeala în caz că găsesc ceva de valoare? Ripley suspină. ― Nu vă-ngrijorați. Veți primi amândoi ce vi se cuvine. Și cu asta, ea începu să scotocească iar prin cutia cu scule, în căutarea unui tip special de modul oprativ pentru ultima secțiune avariată din panoul mural. ― Eu nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
sau doi lei, mă bucuram că luam o pâine pentru casă și nu o luam din salariu. Dar asta se întâmpla rar. În ochii lui albaștri două lacrimi ca două boabe de rouă îi izvorăsc pe sub pleoape tremurând ușor. A suspinat cu gândul că mult nu mai are de trăit. A intrat în casă, a văzut camerele. Din acareturile din curte nu mai era decât o bucătărie de vară mai mică și grajdul pentru vite, dar unul nou. Cele pe care
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
și Ludmila, Tristan și alți eroi din povestirile Mendebilului. Până și fetițele lăsau podul de piatră și desenele alea încîlcite reprezentând femei verzi cu picioare albastre și case oranj și se adunau în jurul tronului de beton și fier. Începeau să suspine când poveștile se terminau trist. Nici Mona nu-i mai întorcea fundul Mendebilului, ba se uita la el cu mai puțină ură decât la oricine altcineva, cu ochii ei ca două fante verzi, Iolanda era cea mai apropiată de el
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
asta senzuală contrasta cu fața inocentă, bună, copilărească a Ginei. Am luat-o în brațe și am întins-o pe covor. Ne mângâiam cuprinși de-un soi de furie deznădăjduită. Gâfâind, strîngîndu-mă după umeri cu toată forța ei, ea îmi suspina la ureche: "Andrei, acum nu se poate, dar îți jur, Andrei, îți jur că am să fiu a ta..." Eu îmi pierdusem capul cu totul, numai că mie îmi era poate mai teamă decât ei. Actul erotic mi se părea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
exprimat un sentiment nou, necunoscut mie. Știu că ar fi vrut sa-mi spună ceva, dar cuvintele în acea liniște ar fi fost mai mult decât impudice. Deodată, femeia a început să plângă urât, ca un copil, urlând, sughițând și suspinând. Se aruncă pe umărul meu, cutremurată de plâns. I-am întors, jenat, fața spre mine: era schimonosită toată, iar rimelul i se întinsese, cum se frecase la ochi, pe obraji și până și pe buze. Am șters-o cu batista
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
jenat, fața spre mine: era schimonosită toată, iar rimelul i se întinsese, cum se frecase la ochi, pe obraji și până și pe buze. Am șters-o cu batista mea, pe când ea se ținea din toate puterile de brațul meu, suspinând și cernind. O târam spre marginea lacului, când s-a oprit brusc și m-a silit să mă-ntorc cu fața spre ea. M-a privit în ochi. Vedeam că se concentrează, ca și când ar fi vrut să pătrundă in creierul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
iod de parcă ar fi fost scuipat, și înfipse opintindu-se acul în piele. Se opri o clipă, apoi îl împinse din nou, până se auzi un mic trosnet. Elisabeta gemu într-un fel ciudat, aproape senzual, și apoi începu să suspine. Sora detașă repede acul de seringă, tocmai când din capătul umflat al acestuia începu să țâșnească, în stropi aurii, lichidul cefalorahidian, pe care îl colectară într-o eprubetă scânteietor de curată. Fata gâfâia și gemea din ce în ce mai tare, până când, la scoaterea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de tine mi-a revenit, îți prind cu gura buza de jos. Tu însă te-ai zăvorit după asprimea feței tale. Alunița aceea a trebuit să fie cauterizată, îmi explici. Și apoi dai drumul unor cuvinte încordate, întretăiate, de parcă ai suspina. Ți-a fost frică, foarte frică. Cu doi ani în urmă, toamna, te treziseși dintr-un vis îngrozitor, țipând. Ai aprins lumina și-ai zărit imediat pe pernă câteva picături de sânge. Ți-ai atins gâtul cu două degete. Te-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mine așezați pe jos, ascultând cântecul cu capul rezemat în palmă. Atunci am văzut eu minunea aceea, emoția care i-a covârșit pe toți într-atît, încît însuși inginerul plângea cu lacrimi rare, iar Maitreyi își ascunsese capul în șal și suspina. M-am răzvrătit împotriva acestei pătimiri, care violenta sufletele, și am ieșit din cameră. Nu puteam face însă nimic odată ajuns în odaie, căci kirtan-ul străbătea prin toată casa și îl auzeam mai turburător din izolarea mea. Același unchi, care
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
caldă. Chabù ne-a privit o dată pe toți, a încercat să-și pipăie capul, apoi și-a smuls batista cu inel de la gât și a început să plângă, lin, numai lacrimile alunecând șiroaie pe fața ei neagră, frumoasă, fără să suspine, fără să se zguduie. N-am știut dacă plânge pentru că înțelesese că e pe jumătate cheală, deoarece ea plângea mereu, și din senin, de când se îmbolnăvise, și mai cu înverșunare atunci când voia să se ridice și să privească pe fereastră
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
plângea rezemată de ușă. D-na Sen n-a făcut o singură mișcare de mângâiere, ci a rămas dreaptă și zâmbitoare cât timp eu m-am zbătut la picioarele ei. Am simțit gheața aceasta și m-am ridicat, ștergîndu-mi ochii, suspinând. ― Ia-ți ceaiul, vorbi. Am pus mâna pe ceașcă, dar m-a înăbușit un hohot și mi-am ascuns fața cu brațul. Lilu n-a mai putut răbda și a fugit pe coridor, plângând. D-na Sen a rămas tot
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
a rămas tot acolo, lângă ușă, privindu-mă cu același surâs înghețat, puțin batjocoritor, îndemnîndu-mă: ― Ia-ți ceaiul... Am curățit ca prin somn o banană și am sorbit din ceașca în care se răcise ceaiul. Îmi contenise plânsul deodată și suspinam numai. Când m-a văzut că mi-am sfârșit ceașca, d-na Sen a ieșit pe coridor și a chemat servitorul să ridice tava. ― Pot vedea copiii înainte de a pleca? mă rugai eu cerșind. D-l Sen intră chiar atunci
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aceeași casă, oamenii ar putea crede că ne iubim... Îi căută mâna și i-o strânse încet în mâinile lui. - Dar așa este, Veronica. Ne iubim, dormim în aceeași cameră, în același pat... - E adevărat? îl întrebă în șoaptă. Apoi suspină, își plecă fruntea pe umărul lui și închise ochii. Câteva clipe în urmă se ridică brusc și, privindu-l ca și cum nu l-ar fi recunoscut, începu să vorbească într-o limbă stranie, cum nu mai auzise până atunci. "Așadar, asta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]