3,383 matches
-
terminat, pe gras l-au trîntit la examenele de sfîrșit de an, cum era și de așteptat. L-au trîntit fiindcă umbla mereu murdar și era foarte slab la carte, dar la urmă l-au primit iar la școală, fiindcă taică-su a binevoit să facă o donație importantă pentru noul local al colegiului. Martinto era la fel de simpatic și de murdar ca Înainte, dar din pricina faptului că erau În clase diferite n-au mai fost atît de apropiați unul de altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Dar nu se supăra. Avea o răbdare Îngerească și niciodată nu lovea pe nimeni. Ce-i drept, nici pe el nu Îndrăzneau să-l faulteze. Multă bătaie de cap le dădea tuturor străinul King; noroc că l-au numit pe taică-su ambasador În Nicaragua și a plecat, căci n-a fost În stare să Învețe fotbalul așa cum se joacă În Perú și, cînd ți-era lumea mai dragă, strica fazele cele mai frumoase punînd mîna pe minge, se reprezea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dreaptă purtau o banderolă albastră, iar În mîna stingă țineau lumînarea, numai să n-o stingă vîntul, Doamne ferește. PÎnă și Arenas din clasa lor, cel mai murdar dintre frații Arenas, părea scos ca din cutie În dimineața aceea. Mai curînd taică-su era murdar: e domnul ăla cu mustață care se dă jos din Ford. Fiecare Își aștepta tatăl cu nerăbdare și cînd Îl vedea Își umfla pieptul de bucurie, mai ales cînd era mai Înalt decît tata lui Fuentes, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și să se distreze ascultîndu-l cum vorbește. Îl Învățară o grămadă de Înjurături ca premiu pentru că se urcase cu găleata pînă sus. Acum nu-l mai tratau ca pe o domnișoară și Începură să-și spună păsul deschis față de el. — Taică-tu trebuie să ne dea o primă pentru planșeul de azi, spuse Albinețu. Inginerul vede că ne rupem oasele și ne dăm sufletul pe schelă... — Asta depinde de taică-tu... el ține paralele. — Bere ne dau mereu; dar bănișori mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o domnișoară și Începură să-și spună păsul deschis față de el. — Taică-tu trebuie să ne dea o primă pentru planșeul de azi, spuse Albinețu. Inginerul vede că ne rupem oasele și ne dăm sufletul pe schelă... — Asta depinde de taică-tu... el ține paralele. — Bere ne dau mereu; dar bănișori mai va... Dar tata zice că-l costă foarte mult casa, zice că-l costă o avere. — Baliverne. Ba e adevărat, așa i-a spus mamei. — Taică-tu are multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Asta depinde de taică-tu... el ține paralele. — Bere ne dau mereu; dar bănișori mai va... Dar tata zice că-l costă foarte mult casa, zice că-l costă o avere. — Baliverne. Ba e adevărat, așa i-a spus mamei. — Taică-tu are multe parale. E putred de bogat. CÎteva hîrtii mărunte nu contează pentru el, fii sigur. Vine să vadă cum merge treaba și trece pe lîngă noi fără să salute. — De ce nu-i spui să ne dea o primă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mea Sue, mă duc să mai aduc gheață, nici atunci n-am plîns, n-am plîns nici În noaptea aia, da, atunci a fost Elizabeth, cît timp ai rămas cu el, Susan?, aproape un an, Elizabeth, ce-o să faci cu taică-tu, Susan?, tâmpita asta de miss Stone, fiica dumneavoastră nu mai e ia Londra, a plecat fără să mă anunțe, domnule, mi-a scris din Franța, spune că e foarte mulțumită, miss Stone, mă simt datoare să vă anunț că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Fernandito era ca un rahat În praf și sigur că Julius n-a Împins lucrurile prea departe cu compoziția lui, dar tot i-a fost frică și nu s-a simțit de loc În apele lui văzînd că e leit taică-su, cu picioarele scurte și nevoit să caute mereu taburete În toate barurile din lume. Dar prostănacul de Cano nu pricepuse nimic. A rîs ca toți ceilalți, se distrase grozav pe socoteala domnului În negru, dar distracția lui nu avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care dădeau În grădini abia bănuite, undeva la tropice, mult mai la sud de Rio Grande, Între pereți pe care atîrnau tablouri Întunecate, Înfățișind probabil sfinți ciudați, ca acea capodoperă a școlii din Cuzco cu care s-a Întors odată taică-su de la Lima. Nu era de loc prost băiatul investitorului de capital; așteptă ca Santiago să-și sărute mama și, stînd În spatele lui, se apropie făcînd să apară un cadou pe care-l anunță: „pentru dumneavoastră, doamnă, Împreună cu afecțiunea părinților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ție, care ne vezi așa de rar, totul trebuie să ți se pară nou” “Asta așa-i că, uite, mai ales unii locuitori ai satului, cei mai tineri ca mine, mult mai tineri, tare-mi mai par noi.” “Ai dracu’, taică, așa e!” Vorba asta îmi zgândărește, fără să vreau, un zâmbet. Îmi amintesc de zilele copilăriei când, ca și acum, la orice, nea Lisandru n-avea decât o singură replică: “Ai dracu’, taică, așa e!” Îmi stăruie, mai ales, în
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
tare-mi mai par noi.” “Ai dracu’, taică, așa e!” Vorba asta îmi zgândărește, fără să vreau, un zâmbet. Îmi amintesc de zilele copilăriei când, ca și acum, la orice, nea Lisandru n-avea decât o singură replică: “Ai dracu’, taică, așa e!” Îmi stăruie, mai ales, în minte o ntâmplare petrecută într-o noapte de Crăciun sau de Paști când, câțiva copii ai satului, aduși de părinți, bunici, unchi, sau mătuși la biserică, se distrau copios pe seama lui nea Lisandru
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
strană; profitând de neatenția lui, picii îi suflau mereu în lumânarea pe care aceasta o ținea în mână. A răbdat omul cât a răbdat, iar când n-a mai putut, a slobozit cu o voce puternică, baritonală, binecunoscutul: “Ai dracu’, taică”, de s-a auzit în toată biserica. Slujba s-a întrerupt, toată lumea a izbucnit în râs, iar preotul, enervat, a ieșit din altar și i-a întors-o: “Nea Lisandre, suntem în lăcașul lui Dumnezeu, dă-o dra...” La care
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
s-au tot chinuit să învețe cum se conduce bobul. De-acum, gata cu teoria, la treabă, Ionică! Gata la urmăăă! face Gheorghiță Petrea, așa cum a văzut el că trebuie să spună ultimul urcat în autobuzul pe care-l conduce taică-său. Bobul a pornit la vale. Așa, Ionică. Ușor dreapta acum. Bine, mă! Am scăpat de nesuferitele alea de hopuri care ne-ar fi făcut să pierdem pe unul din noi pe drum. Atenție acum la prăpastie! ,,Prăpastia” e, de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
mai! Ă, ă... Cu ajunu’ ajun, nu știm nici un cântec. Noi le știm p-astea, dă să cântă dăcând lumea și pământu’, bre nea Fănică. Așa! Da’ al meu, ăsta d-o să vă învăț acuma, dă când să cântă, mă taică? Dă azi? S-o spui tu lu’ mutu! Tot dăcând lumea și pământu’, măăă, capete seci ce sunteți! Adică, dăcând ne-am aciuat noi, românașii, p aici, măăăă! Da’, dăgeaba vă cert io, mai bine să vă cânt. Băgați bine
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
că numai mătale poți să-l mântui, să-i iei piatra dă pă suflet, așa a zis” “ Da’ ce, mă? Io sunt Isus Cristos sau sfântu’ duh?” “Nu știu, nene, da’ el așa mi-a spus să-ți spui...” ... “ ‘Mitrule, taică, ... eu mă duc, d’acuma. Da’ ...nu pot să plec înainte... d’a mai rosti un gând... pă care nu vreau...să-l duc cu mine... în groapă... și în cer. O să ți-l spun ție... și să faci... ce-
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
iertarea sa cea duhovnicească, da’... a zis... să te chem... și pă tine... cât mai am vreme... să-ți spui totu’... Dacă-i vrea... să mă... ierți, bine, dacă nu...” În ochii muribunzi ai bătrânului, apărură, obosite, două lacrimi. “Mitrule, taică, să... știi... că, atunci când a venit... dă te-a ridicat, io... te-am pârât” “Dă ce, nene Voicule? Ce rău îți făcusem eu matale, ia spune?!” “Nu... mi-ai... făcut, mă, nici un rău, da’ te luaseși în gură... cu ăl
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
n-am scris io,...că nu știam s-o ticluiesc cum trebuie... A făcut-o... ăl dă la raion... ajutat dă Balamia...” Se lasă o tăcere adâncă. Bătrânul începe să horcăie, semn că sfârșitul îi e aproape. “Iartă-mă,...’Mitrule taică,... și dă-mi dezlegare...să... nu mă chinui că...” “Dumnezeu să te ierte, nene Voicule” “A...miii...n” face bătrânul și, cu o mișcare bruscă, își lasă capul într-o parte. Dumitru îi închide ochii, calzi încă, și aprinde o
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Da’, de ce-o cheamă așa, colega?” “De unde să știu eu, doamnă? N-ați auzit de băieți cu nume de Carmen și de fete pe care le cheamă Leonida?” “Auziți încoa’! am aflat că-i fiică de preot și că taică-su personal...” “Ce idee! Să-ți pocești astfel propriul copil! Ăștia-s inconștienți, mon cher!” “N-aș subscrie întrutotul la mirarea dumneavoastră. N-ați văzut ce poză marțială are? Cred că pe fata asta n-a învățat-o încă nimeni
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
catalog. (De unde-i vine numele ăsta? Nimeni nu știe precis. Sigur este, însă că, de când se știu ei, așa le este cunoscut în sat tot neamul. Bîjgoaica cea bătrână, adică bunică-sa, bîjgoaica cea tânără - sau aia mică - maică-sa. Taică-său a murit de foarte tânăr. Aprindere de plămâni. Titi abia dacă și-l mai amintește. Satul, însă, și-l aduce bine aminte: chipeș, isteț și bun de gură, harnic și cuminte, dar, mai ales, meșter la glume. Pe patul
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
oamenii, să fie ei mai tari? Să se împerecheze pentru totdeauna. Să-și învețe copiii să ajungă la capătul lumii și să găsească drumul înapoi, drumul de demult pe care-l găsise el. Păsările alea sunt deștepte. Așa-i spunea taică-său tot timpul. Un tată care cunoștea atât de bine păsările alea încât avea obiceiul să le omoare. Moare să-și aducă aminte ceva, chiar în momentul ăsta, dar trece. Trăncăneală, dar e generală. Spune-o, spune dacă, spune la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ceva de genul ăsta, trăiește numai cu rădăcini, într-un șanț acoperit cu iarbă, ca un câine uriaș de prerie, lângă Arcul de pe autostradă. Trebuie să se poarte ca și cum maică-sa ar fi murit într-o furtună de zăpadă, iar taică-său, de secetă, ca în nenorocita aia de Biblie, chiar dacă părinții ei trăiesc amândoi și locuiesc într-o comunitate închisă de lângă Tucson. Nici unul nu e chiar ceea ce spune că e, iar el ar trebui să râdă doar și să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Ar putea fi interesant, răspunse Weber. Pentru părinții lui Mark, încă o linie dreaptă. Mark își vârî mâna liberă sub căciula tricotată, întinzând-o pe dinăuntru. — Știu ce vrei să spun. Ăsta seamănă cu Harrison Ford, care se dă drept taică-meu. Astălaltă - așa a zis cineva că arăta maică-mea într-o zi bună. Dar nu-s nici pe-aproape, să știi. Stai așa un pic. Adună teancul de fotografii, mototolindu-le. De unde le ai? În mod stupid, Weber nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
s-a rugat de el ani întregi să vină la slujbă, ca să compenseze combinația de porunci pe care le călcau amândoi în picioare în nopțile de sâmbătă. El unul se lepădase de religie în clipa când împlinise șaisprezece ani, iar taică-său îl declarase liber să-și aleagă propria damnare. Nimănui n-are cum să-i convină toată chestia cu Rămasu’ de căruță, după ce a crescut cu o mamă care se trăgea de șireturi cu Însuși Marele Smardoi. Pe Bonnie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
empatie. Prăbușit pe canapeaua lui, cu umărul pe un braț și o pernă între picioare, Mark își lansă cea mai tare ipoteză. Bănuielile lui se îndreptau spre un proiect biologic secret. —O revoluție experimentală. Exact genul de chestie pe care taică-meu încerca mereu s-o nimerească. Dar mare, la o scară pe care doar guvernul o poate pune la cale. Și sigur are legătură cu păsările. Altfel de ce s-ar ține Danny Păsărarul după mine? Nici pentru asta Weber n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
asta antică. Și-a scăpat o traversă de cale ferată pe el când lucra la Union Pacific. N-are cum să fie așa, Mark. Cum să-ți scapi pe gambă o traversă de cale ferată? Tu nu-l cunoști pe taică-meu. Ea începe să râdă, dar apoi se sperie. Ai dreptate, zice ea. Începe să plângă. Ai dreptate. Și trebuie s-o ia nițel în brațe ca s-o lase baltă. Ea îl târăște în spatele casei, în magazie, un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]