5,159 matches
-
la comandă. Alături de ele, cutii din sticlă cu nasturi, bucățele de blană și podoabe. În dreapta, o masă rotundă de culoarea marmorei sprijinită pe picioare metalice subțiri, Între două fotolii de culoarea fildeșului. Și mai exista și o canapea. Pereții și tavanul aveau aceeași culoare ca și draperia care mă despărțea de atelier, făcută dintr-un material mai gros, dar cu un imprimeu plin de gust: floricele maronii răspîndite pe un fond galben. Iluminarea simplă contribuia și ea la acest echilibru bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-și caute slujbă. Dacă aș putea-o angaja la soția mea... atunci membrana dintre degetele broaștei s-ar face și mai frumoasă - precum cauciucul purpuriu... Ce s-a stricat ? Ce-a rămas? Din nou chipul acela obișuit ce apărea pe tavanul din plăci de chiparos cu nervuri drepte... luna surîzătoare... De ce oare mă Înspăimînta atît de mult visul acela pe care-l aveam de două-trei ori pe an... În care mă urmărea luna plină surîzătoare? Oricît Îmi storceam creierii, tot nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
atunci timp de socoteli: aceasta e soarta nevinovaților. Sălile de judecată, două la număr, erau spațioase, ferestre cu terminații semicirculare dădeau libertate luminii, vocile avocaților și ale celor împricinați se confruntau cu tăcerea judecătorilor și în felul acesta urcau spre tavan și dincolo de el, stâlpii unei spiritualități a cărei origine venea din vechimea civilizațiilor latine. Nimeni nu-și dădea seama. Era zăduf, era vară, fierbințeala trotuarelor cu asfaltul înmuiat de caniculă urca până aici și pătrundea prin oberlichturile ogivale înăbușind sălile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe bulevardul dinaintea porții. Mă uit pe fereastră: e o căruță cu lemne. 9. „Te iubesc, acesta e adevărul! La început nu-mi dădeam seama. Cred că te iubesc și acum. Sunt după-amiezi și nopți când stau cu privirea în tavan. În adevăr, te iubeam. Acum suntem în noiembrie, peste o lună vine Crăciunul, sfârșitul anului. Crăciunul și revelionul care au trecut le-ai petrecut cu noi. Acum cu cine ai să le petreci? Nici o scrisoare, ceva, un semn de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în urmă, înlocuirea în toate camerele a sobelor înalte cu flise albe, de o estetică convalescentă ce se reclamau a fi schimbate, după patruzeci de ani de ființare a lor. Focul iradia o lumină roșiatică ce juca peste pereți și tavan umbrele spătarelor înalte a două scaune de epocă și silueta unei vaze de flori, care în acest anotimp ocrotea trei trandafiri artificiali, ale căror tulpini păreau crescute din semiobscuritatea dimprejur. Mă gândeam să-i spun să rămână pentru că gerul de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în fiecare dimineață, dovadă de amiciție față de el, pentru că înainte de așezarea acestora, o dată cu fixarea în belciuge a ferestrelor, doamna Pavel îi rostea cuvinte de prietenie al căror sens cred că Rex le pricepea pentru că dădea bucuros din coadă. Priveam în tavan. Omul acela care era tatăl Anei, îmi spuneam, plecase vesel, bucuros de el și de bucuria pe care credea că mi-o făcuse, nici să bănuiască negura pe care o iscase ca un vârtej și-o lăsase în urma lui. Voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fredonând o melodie oarecare. Deschise aparatul de radio, prinse un post străin ce transmitea muzică de jazz. Ascultă, dar după zece minute închise aparatul și camera reintră în liniștea molatică a zilei de vară. Își puse mâinile sub cap, privi tavanul, apoi perdelele lungi, nemișcate. - „Da, domnule judecător, grăi în sinea ei, sunteți cam îngâmfat - și zâmbi. Întâlnirea cu dumneavoastră m-a tulburat prin violența cu care vă susțineți părerile.” - „Nu e violentă ci credință”, auzi răspunzându-i-se - „Tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mari învață „lecția”; parcă dumneavoastră nu știți, domnule judecător? Asta-i situația. Nu-i nici o ieșire, s-a terminat. Vă rog să nu spuneți nimănui c-ați vorbit cu mine așa ceva. Nu avui puterea să zâmbesc; ciocnirăm tăcuți. Luminile din tavan învârteau vârstele acelor oameni, destinele lor și timpul acelui loc. Dar nimeni nu observa. - Unde-ai găsit sania asta, Lung? - E a primăriei, că eu tot acolo lucrez, n-au găsit altul mai bun. Cât despre sanie, au luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
duce încovoiat năcazurile, își vorbește netulburat jargonul și se închină Dumnezeului său. Sunt acolo căsuțe vechi și joase: din uliță trebuie să cobori două trepte ca să dai într-un miros greu de îngrămădire și să te lovești cu capul de tavan. Ferestrele abia se ridică de-o palmă deasupra noroiului din drum. Dintr-o locuință ies dimineața și două familii, și trei. Bărbații își încep goana după pâne, femeile ofilite încep a se purta de colo-colo cu sugacii în brațe, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ți-i de cap, fată? Unde te duci? Am să te spun lui tatu-tău și are să fie rău de tine... Fata încrunta sprâncenele fără să răspundă, se dezbrăca repede și se înghemuia într-un colț, cu ochii ațintiți în tavan. Iar maică-sa murmura somnoroasă: — Mi se pare că umbli pe drumuri rele!... Spune macar unde ai fost... Tu ai să dai de dracu... Ce-aveți cu mine? dați-mi pace! Am fost și m-am plimbat... răspundea cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zicea nimic. Auzea cum umblă pași împrejurul ei, căci toate simțurile i se deșteptaseră, ațâțate; dar nu se întorcea să vadă ce se petrece în casă; simțea ceva cald lângă piept și începu să se gândească cu ochii ațintiți în tavan la tovarășul năcazurilor ei, pe care avea să-l crească dânsa, să-l ridice, să-l facă om, în lumea aceasta a suferinții. Nu văzu nici una din figurile vecinelor, românce, ori ovreice, n-auzi nici glasurile lor tânguitoare, șoptite: Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care trecea ușor peste fruntea-i fierbinte. La câteva zile după aceasta veniră ropote de ploaie cu întreruperi; pe urmă ca niște pâcle se așezară lungile ploi de toamnă. Zările erau închise de un fel de ziduri cenușii. Dintr-un tavan jos de nouri curgea burniță rece, umezind clădirile, adăposturile vitelor și perdelele pustii. Pământul gras sorbi apa prin toate crăpăturile lui, apoi începu să chiftească, și împrejurul curților și pe drumurile de țărână oamenii și vitele umblau prin noroaie înspăimântătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Luke, care-i problema? Mă întreb... —Ce anume? — Mă întreb, oare poartă chiloți? —Dumnezeule, am spus, înfundat. Și dacă stau prea aproape de el, simt că îmi vine să... să... Simt că îmi vine să îl mușc. Rămăsese cu ochii în tavan, pierdută în cine știe ce fantezie țesută în jurul lui Luke, când tata a băgat capul pe ușă și i-a spus: —La telefon. A tresărit, apoi s-a ridicat cu greu din pat și, când s-a întors, era vădit tulburată. —Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
încercam zadarnic să mă agăț de realitate. De normalitate. —Di cum ai ÎNTRAT în crâșmă! Mi-am dat ZEAMA că ești un BĂRBAAAT extins, DE-A TREPTUL un barrrosan! —O, Doamne, iar începe. Neliniștită, Rachel și-a ridicat privirea spre tavan. Nu știu cum reziști, eu una nu pot. Am dat din umeri. Mie chiar îmi plăcea. Îmi ținea de urât fără a trebui să-l văd la față. Îmi tot bătea la ușă, dar eu nu-i deschideam niciodată și, când ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
desigur. Încă mai țin la ei, bănuiesc că încă îi mai iubesc, dar nu mai sunt îndrăgostit de ei. Tot acest monolog a fost rostit în timp ce stătea întins în pat, cu o expresie solemnă, de introspecție, cu privirea pierdută în tavan. Nu mi-am dorit niciodată să am copii. Acum îmi doresc. Cu tine. Mi-aș dori o versiune a ta în miniatură. —Și eu o versiune a ta. Dar, Aidan, nu cumva să uităm, am o familie dementă, o genă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
după șapte și jumătate a sosit Brooke; era în zonă de miercuri, stătuse în casa părinților ei. —Salutare, fetelor! a zis. Cu ce vă pot ajuta? Culmea, chiar vorbea serios. După câteva clipe era cocoțată pe o scară, atârnând de tavan cortinele de 1,80 pe 3 metri. Apoi s-a prins cum să montăm la un loc piesele unei mese cu vitrină de lac negru. Zică-se ce s-ar zice despre oamenii bogați care cred că totul li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
că se petrece ceva în acea zonă. L-am ignorat și am continuat. —Ai spune „Ar fi cazul să ștergem toată apa asta înainte să vină Dl de Dedesubt să ne facă cu ou și cu oțet că îi distrugem tavanul din baie“. Aidan se uita încă la prohabul lui. I-am urmărit privirea. A făcut un gest care spunea „La naiba, iubito“, și eu am zis: —Trebuie să plecăm la lucru. — Nu. (A desfăcut sutienul pe care tocmai îl luasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
tremurânde în frigul dimineții, l-am sunat pe Mitch. Dar cineva care nu era Mitch a răspuns: — Ați sunat la Mitch. Puteți să mi-l dați pe Mitch, vă rog? — Nu chiar acum, a chicotit persoana. E atârnat de un tavan, la o înălțime de șase metri, lucrând cu dispozitive microelectronice. N-am știut ce să mai spun. Eram prea furioasă. Ei bine, dați-l dracului jos! —Spuneți-i că e Anna. E urgent. Foarte, foarte urgent. Dar persoana care răspunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
încât, pentru o veșnicie, n-am putut nici măcar să râd. În sfârșit zgomotul și-a croit drum prin stomacul meu scuturat de convulsii și prin pieptul care se cutremura și a țâșnit ca un țipăt care s-a pierdut în tavan. M-am uitat la Aidan, care se sprijinea de perete; îi curgeau lacrimi de râs din colțul ochilor. —Ticălos nebun ce ești, am reușit să spun în sfârșit. Dar mai e ceva, a spus sugrumat. A îngenuncheat pe podea lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cu Bălțata în piața pătrată, aflată atât de aproape de casa noastră. Vizita ne-a dus de data asta la o locuință somptuoasă, situată nu departe de palatul sultanului. Încăperea în care am fost primiți era mare și înaltă, cu un tavan zugrăvit în azuriu și aur. Înăuntru erau mai multe femei, toate grase și înfășurate în văluri, care n-au părut deloc încântate să mă vadă. Sporovăiră câteva clipe în legătură cu prezența mea acolo, apoi una dintre ele se ridică greoaie, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care voi putea locui în palatul meu, în superbul, neasemuitul meu palat la care visam și de care vorbeam necontenit, și pentru care îi angajasem pe cei mai buni meșteri, însărcinați să execute la perfecție fiecare dintre costisitoarele mele dorințe: tavane din lemn sculptat, arce îmbrăcate în mozaic, fântâni din marmură neagră, căci nu mă uitam la cheltuieli. Când o cifră mă făcea uneori să șovăi, poetul meu se afla prin preajmă ca să declame: „Înțelepciunea, la douăzeci de ani, este să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Spune-mi un lucru... Valerius simțea sudoarea curgându-i pe spate. — Un singur lucru... Unde-i câinele meu? O să-l primești înapoi când va veni vremea. Bărbatul îl prinse de braț și îl duse în partea cealaltă a încăperii cu tavanul jos, făcut din bârne de lemn. În cămin, focul abia mai pâlpâia. — E al tău. Salvează-l, zise bărbatul împingându-l pe Valerius. Grăbește-te. Pe o băncuță sprijinită de perete era întins un tânăr. Ținea ochii închiși. Chipul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pot să-ți zic mai mult. — Mă zăpăcești. Nu-mi place să fiu zăpăcit - Vitellius își lăsă capul să cadă pe brațele încrucișate pe masă; neliniștea îl chinuia îngrozitor. Vreau să știu... Să știu... Deodată înălță capul și privi spre tavan. — Ați auzit? — Ce anume? întrebă indiferent hangiul. — Un foșnet... Deasupra ce-i? — Cucuvele - hangiul înteți focul. Din cauza frigului, își caută adăpost sub acoperiș. — Cucuvele, gemu Vitellius. Păsări prevestitoare de rău. Cucuveaua e pasărea sacră a Minervei, răspunse prezicătorul. Minerva e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
torturi, corupție, trădare... Doar dacă speranțele lui Vitellius nu sunt deșarte, lucru pe care mi-l doresc din toată inima. Mirosul de mâncare ajungea până la ei, împreună cu aroma ienupărului și a lemnelor arse. Începuse să bată vântul, iar bârnele din tavan scârțâiau. Mica flacără se clătina, proiectând lumini și umbre pe fețele celor trei bărbați. Hangiul îl privi pe Valerius. — Ai auzit că Vitellius vrea s-o vadă pe Velunda? Auzind cuvintele lui, Lurr înălță capul, privindu-și atent stăpânul. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mânjite de sos. Cu toții știu că eu sunt imperator-ul ales de legiuni, iar acum am fost ales și la Roma... Știu că Valens și Caecina vin cu șaptezeci de mii de oameni... Se tem de mine! Ridică ochii spre tavan: — O, zei, vă mulțumesc! Voi aduce sacrificii în cinstea voastră. Oracolul s-a împlinit... Dorința mea s-a împlinit. Fortuna mă așteaptă. — Nimeni nu te-a ales împărat, zise Hector sec. Obrajii lui Vitellius se dezumflară deodată. — Nu m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]