541,899 matches
-
ai anilor '80 în România sunt Sârbu și Steinhardt. Îmi mențin părerea. Aceștia sunt adevărații "optzeciști", nu diverși anonimi care se tot semețesc și se afirmă în sus și în jos. C.F.: Crezi că dacă ar fi fost publicate la timp, cărțile lui ar fi schimbat ceva în literatura română? V.N.: Nu-mi dau prea bine seama cum ar fi schimbat literatura română a anilor '80. Da, probabil că ar fi schimbat-o, ar fi adus mai multă realitate, mai multă
Virgil Nemoianu în dialog cu Carmen Firan: Despre I. D. Sârbu și alții by Carmen Firan () [Corola-journal/Journalistic/15103_a_16428]
-
aceasta un soi de "dragoste antropofagă" - iritare și totuși afecțiune. Cartea lui cea mai tipică (atenție: nu neapărat cea mai bună) este Lupul și catedrala unde combină foarte adânc aceste lumi diferite. Deci putința formidabilă de a fi în același timp național cumva (deși mereu se lepăda de această calitate cu o singură excepție: limba română) și de a fi foarte cosmopolit, la modul comunității muncitorești/industriale de la finele secolului 19 și începutul secolului 20. Puțin demodată treaba asta, dar foarte
Virgil Nemoianu în dialog cu Carmen Firan: Despre I. D. Sârbu și alții by Carmen Firan () [Corola-journal/Journalistic/15103_a_16428]
-
Piaget potrivit căreia copiii nu pot înțelege ideile abstacte. în ciuda adevărului formulat de Piaget, programul americanului are curînd succes. Altfel decît își imagina la început, dar cunoaștem cu toții că din neștiință a descoperit omul lucrurile cele mai importante. Tradus între timp în multe alte limbi, în 1992 programul acesta ajunge și în România. Intră în cîteva școli, mai întîi experimental, ca apoi Ministerul învățămîntului să avizeze aplicarea lui la clasele I și a II-a. Manualele programului, Sânziana și Ruxi sînt
Copiii nu înțeleg lucruri abstracte by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15104_a_16429]
-
a transforma România într-un cimitir pe mormintele căruia să crească doar frunza verde a autoritarismului de partid și de stat, nu trebuie să fii o prezicătoare din cele dragi lui Iliescu pentru a ști cum va arăta, în scurt timp, țara: un loc viran lugubru, în care se aud doar sirenele automobilelor prim-ministeriale și șoaptele metalice ale agenților secreți care-și comunică unul altuia capitalele informații despre deplasarea pe două cărări a unui popor turmentat. N-aș acorda prea
Îngerii din tura de noapte by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15102_a_16427]
-
țara, ci și propria lor agoniseală. Nu e departe ziua când "tribunalele populare" ale lui Vadim îi vor lua la purecat, punându-i să explice cum din banalul salar de director sau chiar de ministru poți să-ți cumperi în timp record mașini de vis ori să-ți înalți palate în fața cărora occidentalii își face cruce. Spre deosebire de fosta putere, cei care-i vor înlătura în 2004 pe pesediști știu exact ce trebuie să acapareze și pe cine să elimine (chiar fizic
Îngerii din tura de noapte by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15102_a_16427]
-
vom merge, unde ni se va părea". Deci "de la vlădică până la opincă" tot ce-și dorea românul era "veselirea" - cuvântul apare des în cronică - în "loc cu verdeață", fără griji și spaime. Evident, este un vis "paradisiac", o scoatere din timp, o plasare într-o eternitate radioasă - basm curat - foarte departe de ambițiile și frământările secolului. După cum s-a observat, nostalgia "paradisului pierdut" apare cu pregnanță în cronicile moldovene; muntenii, mai activi, sunt însă hotărâți să-l regăsească aici și acum
Visul român by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15089_a_16414]
-
să vedem acest "vis" arhaic, derizoriu și meschin, să recunoaștem că de fapt sâmburele lui ascuns este întrebarea pe care oamenii - ieri, azi și mâine - și-o pun necontenit: cine suntem și încotro ne îndreptăm? Iar plângerea sorții înșelătoare, cât timp vom exista sub determinările implacabile ale speciei, va rămâne la fel de universală și proaspătă. De fapt și aici "poetul național" va pune punctul pe i: oare nu e păcat ca să se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat?
Visul român by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15089_a_16414]
-
liniște binemeritată pentru a se bucura de roadele unei vieți pline (evident cu excepția intelectualilor din România care abia își duc zilele) d-na Lory Wallfrisch își continuă cu neabătută perseverență eforturile pe tărâmul muzicii, doar zona s-a schimbat: dacă timp de zece ani în pribegia ei prin lume a dus o luptă în mare măsură singuratică, pentru propagarea creației românești (Enescu, Lipatti etc.) acum își continuă misiunea și în interiorul vieții muzicale din țară. Părăsind confortul locuinței sale din apropierea New-York-ului, revine
Tinerețe fără bătrânețe by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15116_a_16441]
-
lui George Enescu, Yehudi Menuhin, Pablo Casals au trăit în Olimpul muzicii. În primăvara aceasta prezența pianistei în România a coincis cu aniversarea a 80 de ani; este de necrezut, privind-o, că poartă pe umeri o asemenea povară de timp; ea pare să aibă 12 ani ca puritate și candoare, 18 ca grație feminină și entuziasm, 25 ca energie și dorință de comunicare, dar mulți ca înțelepciune, dragoste pentru tineri, profesionalism și cunoaștere. De când a reluat legăturile sufletești cu orașul
Tinerețe fără bătrânețe by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15116_a_16441]
-
factor absolut, care nu depinde de inserția sa istorică, ce uneori poate întîrzia. Justiția și istoria au un caracter eterogen și, în consecință, nu se pot determina una pe alta. A acuza pe cineva că n-a fost recunoscut la timp nu înseamnă decît a îngîna nedreptatea. Însă Livius Ciocârlie înțelege a păși demonstrativ pe un tărîm al Răului, cu satisfacția de a călca în picioare (teoretic, speculativ, să nu se sperie nimeni!), valorile morale, de a savura "licorile negre ale
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
de regizorul Tompa Gabor, directorul Teatrului Maghiar din Cluj. Dispariția lui Vlad Mugur, iată, a trecut aproape un an, a lăsat liber un culoar al profesionalismului, nebuniei și perfecționismului pe care este foarte greu să pășească cineva. Și cu trecerea timpului, devenim tot mai conștienți de ce anume a însemnat Vlad Mugur pentru teatrul românesc, pentru actorii din București, Cluj, Craiova, Piatra-Neamț, pentru scenografii lui Helmuth Stürmer și Lia Manțoc, pentru spectatori, pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au
Loialitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15115_a_16440]
-
de lob temporal stîng" sau, poate, doar de o dispoziție mistică sau poetică exagerată, ce avea să-mi distrugă mintea cu desăvîrșire." Putem afirma (puțin în glumă) că Mircea Cărtărescu a ieșit din zodia literaturii "perfecționiste", nu-și mai irosește timpul servind capodopere precum Nostalgia sau proiecte istovitoare cu aer demonstrativist precum Levantul sau Postmodernismul românesc. Orbitor a însemnat o relaxare neașteptată și binevenită. Micile imperfecțiuni de construcție, repetițiile, jocul cu simboluri complicate au însemnat, pentru mine cel puțin, o invitație
Complexul "Mendebilul" by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15108_a_16433]
-
prins, aici mi-a plăcut foarte mult, aici mai puțin... Pentru că trebuie precizat pentru țara bîrfelor literare: Cărtărescu nu este inamicul public nr. 1. Și încă ceva ! După ce citiți și acest volum din Orbitor puneți-vă o întrebare-test: de cît timp n-ați mai citit cu atîta interes un roman publicat de un scriitor român după '89? Poate cam de prin '96... Mircea Cărtărescu, Orbitor
Complexul "Mendebilul" by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15108_a_16433]
-
Gheorghe Ceaușescu Timp de patruzeci și cinci de ani România a fost o țară în care, asemenea tuturor țărilor foste socialiste, s-a așternut tăcerea. O tăcere aproape absolută, întreruptă numai de scurte clipe de relativă libertate, când au putut fi auzite câteva
Tăcerea by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15125_a_16450]
-
un tratat asupra căruia planează grave suspiciuni? La începutul elogiului funebru pe care istoricul latin Tacitus l-a scris în memoria socrului său Agricola găsim următoarea caracterizare a domniei împăratului Domițian, în fapt o stigmatizaare definitivă a oricărui regim tiranic: Timp de cincisprezece ani, un răstimp enorm pentru o viață de muritor, mulți au murit de moarte naturală, cei mai curajoși, datorită cruzimii principelui, puțini am fost, ca să spun așa, nu numai supraviețuitorii altora, ci și supraviețuitorii noștri, deoarece ne-au
Tăcerea by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15125_a_16450]
-
Iulia Popovici Înfierata în primii ani ai dictaturii proletare că "mic-burgheză reacționara", dată afară de la Conservatorul unde predase timp de cîteva decenii, marginalizata, Alice Voinescu a intrat din nou în atenția lumii culturale (pe care, de altfel, n-ar fi trebuit s-o părăsească niciodată) în deceniile 8-9 și, definitiv, în 1997, odată cu apariția extraordinarului document care este Jurnalul
Scrisorile lui Alice by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15126_a_16451]
-
neprețuit, pe cînd moartea este o patrie ca toate celelalte: "așadar mormîntul sălășluiește în primăvară/ atunci vei începe să sapi/ vei săpa cu înverșunare și-n jurul tău se va înalța o patrie/ peste care floarea cireșului va picura între timp/ ca o rană uitată de durere". " Mortul perfect" este în același timp imaginea inutilității și declasării poeziei astăzi (în special a celei moderniste), devenită "senzaționala istorie a sentimentului fără sentimente", și a lipsei oricăror compromisuri pentru că "nu mai știi nimic
Poezia și asfaltul by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15128_a_16453]
-
sălășluiește în primăvară/ atunci vei începe să sapi/ vei săpa cu înverșunare și-n jurul tău se va înalța o patrie/ peste care floarea cireșului va picura între timp/ ca o rană uitată de durere". " Mortul perfect" este în același timp imaginea inutilității și declasării poeziei astăzi (în special a celei moderniste), devenită "senzaționala istorie a sentimentului fără sentimente", și a lipsei oricăror compromisuri pentru că "nu mai știi nimic despre durerea pe care nu o mai simți". Acolo unde poezia nu
Poezia și asfaltul by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15128_a_16453]
-
totuși făceau minuni. Că pacienții, bieții de ei, și aparținătorii (ăsta e un cuvînt nou, care desemnează rudele tolerate lîngă patul bolnavilor pentru a-i îngriji, admițîndu-se tacit că personalul mediu restructurat nu mai poate face față) sînt pisălogi iar timpul, sever drămuit. Puteam înțelege și că în practica unui spital de urgență sentimentele mai mult încurcă, ce-i în mintea și sufletul bolnavului nu interesează. Dar toate astea nu justifică ignorarea unei componente esențiale: demnitatea individului. O valoare normală care
Medicale by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/15138_a_16463]
-
le-a asigurat marea popularitate și numeroasele reeditări). Simbolurile grădinii (concentrarea paradisului pe pământ, spațiu de meditație și salvare din vârtejul infernal al cotidianului, locus amoenus, loc de desfătare), și al drumului (străbătut în spaimă, îngrijorare, teroare, dar în același timp un fir inevitabil, care duce viața înainte), ordonează jocurile de perspective și suprapunerile. Traducătoarea, doamna Viorica Nișcov, care este și o bună cunoscătoare și tălmăcitoare a lui Novalis, face în studiul introductiv o binevenită apropiere de cifrul, marea de corespondențe
Lupta dintre neascundere și acundere by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15119_a_16444]
-
potrivit pentru povestea mea. Am renunțat la context și am păstrat doar substantivul și adjectivul. Aceste două cuvinte alăturate rezumă, explică frumoasa mea poveste. De fapt o pasiune nu poate dura ani întregi. Ea trebuie să se desfășoare într-un timp limitat, măsurat. Înainte de a muri, bărbatul meu a pronunțat un cuvânt important, pe care eu l-am pus în gura unui erou dintr-un roman, dar a trebuit să treacă mulți ani ca să-l pot folosi în scop literar. Există
Françoise Choquard - "Apariția unei cărți e pentru autor un fel de miracol" by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/15118_a_16443]
-
Fără îndoială, eroina era o femeie foarte lucidă până când e luată de vârtejul pasiunii. Dar nici ea, nici el n-ar fi putut pune capăt istoriei lor. Numai destinul e cel care acționează cu luciditate. M.P.M.: Știu că în ultimul timp călătoriți mai puțin. Și totuși veniți în România la prezentarea unuia dintre romanele dumneavoastră. Cum ați reușit să învingeți inhibiția de a voiaja? F.Ch.: Cred că, la apariția unei cărți, autorul trebuie să-și joace rolul. Fiindcă alte persoane au
Françoise Choquard - "Apariția unei cărți e pentru autor un fel de miracol" by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/15118_a_16443]
-
totdeauna foarte repede). Plec la o plimbare pe malul Aarului, râul care șerpuiește în jurul Bernei, și mergând mă concentrez asupra temei pe care vreau s-o abordez și asupra personajelor care vor fi implicate. În cea mai mare parte a timpului îmi povestesc mie însămi, încet, viitoarea istorie, căci am nevoie să mă ascult relatând lucrurile ca să pot crede în ele. Într-un roman afirm că "numai după ce am spus verbal lucrurilor pe nume, se instalează în mine, definitiv, certitudinea că
Françoise Choquard - "Apariția unei cărți e pentru autor un fel de miracol" by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/15118_a_16443]
-
mână, nevoind să mă confrunt cu tehnica unei claviaturi și a unui ecran. Chiar și a doua versiune o scriu deseori de mână. Pentru versiunea de calculator, mă concentrez de obicei ca să nu fac prea multe corecturi. E nevoie de timp pentru toate; căutarea ideilor, formularea lor cu voce joasă, însăilarea textului de mână, introducerea lui în computer și apoi nenumăratele corecturi. Și trebuie să adaug că după prelucrarea textului, momentul corecturilor este o perioadă binecuvântată. M.P.M.: Câtă autobiografie există în
Françoise Choquard - "Apariția unei cărți e pentru autor un fel de miracol" by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/15118_a_16443]
-
se adaugă un pamflet, primul meu pamflet, L'incroyable, publicat de Paul Georgescu în Gazeta literară prin 1959, nu-mi mai aduc aminte exact data. Sigur e că pamfletul făcuse vâlvă, mai ales că autorul era complet necunoscut. , care între timp devenise director la ESPLA, aflase, și, având un contract de traducere cu editura, eroul pamfletului meu mi-l rupsese în patru bucăți. Dețin amănuntul de la Ioana Lungescu, (locuind încă în blocul scriitorilor), secretara directorului care în acel moment o înlocuia
Petru Dumitriu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15134_a_16459]