1,911 matches
-
conștiinței interpunea între personaj și lectură un edificiu de simboluri, coduri, subînțelesuri. Lectorul are liber acces la interioritatea eroului Desperado. E o interioritate ce se hrănește cu nimicuri prezente, nu una structurată pe cronologie. Eroul condamnat la prezent nu e tiranul intrigii (nu încheie trecutul cu un viitor de niciun fel); el e, pur și simplu, substanța, realitatea ei. Romanul Desperado comunică o isterie a realului. Fluxul conștiinței avea cultul inteligenței, al explorării lucide a interiorității cu un pre-limbaj, cu uneltele
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a pierdut. Sapho s-a născut, aproximativ în anul 625 / 630 î.H, în Eresos, din insula Lesbos, tatăl fiind Scamandronymos și mama, Cleis. A trăit mult timp în Mitilene. A mai avut trei frați și a trăit în vremea tiranului Pittacos. Geograful Strabon a descris-o ca fiind o ființă excepțională. După cum reiese din relatările fragmentare ale altora, Sapho avea un fizic mai puțin atrăgător, era mică de statură, negricioasă, dar intelectul deosebit de înzestrat și sensibilitatea poetică au alăturat-o
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
după unii era un personaj mitic din alaiul Aphroditei. Cel care a dat amploare acestui fapt a fost Ovidiu. Din cauza iubirii refuzate de Phaon, legendele spun că s-ar fi sinucis, aruncându-se în mare. Scandalizat de libertinismul tinerei poete, tiranul Pittacos din Lesbos ar fi ordonat exilarea ei, în anul 598, în Siracuza din Sicilia. Se presupun și alte motive ale exilului: rivalități ale poeților timpului, versuri critice și aluzii politice la adresa tiranului Pittacos. Reîntoarsă din exil, muzele au însoți
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
în mare. Scandalizat de libertinismul tinerei poete, tiranul Pittacos din Lesbos ar fi ordonat exilarea ei, în anul 598, în Siracuza din Sicilia. Se presupun și alte motive ale exilului: rivalități ale poeților timpului, versuri critice și aluzii politice la adresa tiranului Pittacos. Reîntoarsă din exil, muzele au însoți-o în crearea versurilor, versuri pline de muzicalitate și de senzualitate ce cântau iubirea și frumusețea, perioada prolifică fiind anii 612-609 î.H. Sapho s-a remarcat nu numai ca poetă, dar și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
voie să se apere, a apărat-o Pericle. Argumentele pledoariei au dus la achitarea ei. Au fost aduși în fața Areopagului și alți apropiați ai lui Pericle. Profesorul Damon a fost acuzat de ideea exprimată că un conducător ideal este un tiran luminat, ceea ce intra în contradicție cu regimul democrat atenian. Celebrul sculptor Phidias a fost acuzat că n-ar fi folosit aurul pentru statuia zeiței Atena și că l-ar fi însușit. Anaxagoras, alt apropiat și sfătuitor al lui Pericle, a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
două tabere una o susținea pe Cleopatra ce se proclamase noua Isis, reîncarnarea zeiței Isis (faraonii erau considerați de origină divină), alta, în frunte cu rigidul Potheinos, îl susținea pe Ptolemeu al XIII-lea și vedea în tânăra pretendentă, un tiran. În această perioadă, primul triumvirat, constituit de liderii romani: Cezar, Pompei și Crassus, s-a destrămat după moartea lui Crassus și cei doi s-au despărțit dușmani. În anul 52, Roma fiind în stare de anarhie, Pompei a fost numit
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ce va fi adoptată, la dorința lui, de Doamna Luna, prima soție. Alte preferințe repetate s-au îndreptat spre curtezanele: Șarpele din Iarbă / Lu Hua, Iubirea Lunii, Aroma. În familie, ca și în funcțiile mandarinale ocupate, se purta ca un tiran. Avea, conform obiceiului timpului, șase soții, una principală, aceasta era Doamna Luna, o femeie blândă, îngăduitoare ce i-a urmat primei soții care a murit și de la care a avut o fiică, Orhideea. Urmau: Delicata Li (a doua), fostă curtezană
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
fugă de pericol, și ceea ce decurge în mod obișnuit de aici; al doilea, cel extraordinar, care se preocupă de lucrurile ce se întâmplă rar și în afara verosimilului obișnuit, ca un om șiret și un răutăcios să fie înșelat, ca un Tiran puternic să fie învins; extraordinar în care intră toate accidentele care surprind și care poartă numele de Soartă, numai să fie produse de o înlănțuire de lucruri ce se întâmplă de obicei. În afara acestor două genuri nu se face nimic
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
drept cuvânt, un mare număr de versuri frumoase în magnifica scenă din Heraclius , în care Focas ignoră care anume din cei doi prinți este fiul său. Pentru mine, momentul acestei scene pe care îl prefer restului, este acela în care tiranul se întoarce pe rând către cei doi prinți numindu-i cu numele fiului său, iar cei doi prinți rămân reci și nemișcați. Marțian! La numele acesta niciunul nu vrea să răspundă. Corneille, Héraclius, actul IV, scena 4. Iată ceva ce
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noastre, scrie el în Convorbiri despre Fiul nelegitim, și, drept urmare, actorii noștri nu joacă în ele destul. Am pierdut o artă, ale cărei resorturi erau bine cunoscute de antici. Pantomima reprezenta altădată toate condițiile sociale, pe regi, pe eroi, pe tirani, pe cei bogați, pe cei săraci, locuitorii orașelor, pe cei de la țară, alegând din fiecare stare ceea ce îi este specific; din fiecare acțiune ceea ce are mai frapant. Filosoful Timocrates care asista într-o zi la acest spectacol, de la care severitatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
timpului tău. Modern, teatrul romantic este o artă ce se vrea populară. Ca și Louis-Sébastien Mercier, Hugo aduce în scenă oameni modești, lacheul Ruy Blas, sculptorul în metal Gilbert, în Marion de Lorme, și chiar excluși, prostituatele, Tisbé în Angelo tiran al Padovei (Angelo tyran de Padou) și Marion de Lorme, bufonii, Triboulet, în Regele se amuză (Le Roi s'amuse) și Angely în Marion de Lorme, proscrisul în Hernani. "Mulțimea, căreia îi aparține viitorul dar căreia nu-i aparține prezentul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai neverosimil și mai absurd în realitate, decât acest vestibul, acest peristil, această anticameră, loc banal în care tragediile noastre au complezența de a veni să se desfășoare, în care sosesc, nu se știe cum, conspiratorii pentru a declama împotriva tiranului, tiranul pentru a declama împotriva conspiratorilor, fiecare la rândul său. Unitatea de timp nu este nici ea mai solidă decât unitatea de loc. Acțiunea, încadrată cu forța în cele douăzeci și patru de ore, este tot atât de ridicolă ca și încadrată în vestibul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
neverosimil și mai absurd în realitate, decât acest vestibul, acest peristil, această anticameră, loc banal în care tragediile noastre au complezența de a veni să se desfășoare, în care sosesc, nu se știe cum, conspiratorii pentru a declama împotriva tiranului, tiranul pentru a declama împotriva conspiratorilor, fiecare la rândul său. Unitatea de timp nu este nici ea mai solidă decât unitatea de loc. Acțiunea, încadrată cu forța în cele douăzeci și patru de ore, este tot atât de ridicolă ca și încadrată în vestibul. Întreaga
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
intrigi, cea a lui Lorenzo care dorește să se răzbune omorându-l pe Alexandru de Medici, cea a marchizei Cibo care dorește să-l regenereze pe Alexandru prin iubirea ei, cea a familiei Strozzi care vrea să-l omoare pe tiran pentru a instaura republica. I se întâmplă chiar să introducă scene care nu au un raport direct cu una din cele trei intrigi, și care sunt destinate numai să arate în același timp că tirania lui Alexandru este insuportabilă tuturor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atâta viruozitate, chiar dacă notează, în Prefața la Cromwell, că "cele mai frumoase versuri ucid piesele cele mai frumoase". În versuri scrie el majoritatea operelor sale dramatice, nedând în proză decât trei drame, Lucrezia Borgia și Marie Tudor în 1833, Angelo, tiran al Padovei în 183588. Versul este pentru el " unul din cele mai puternice diguri împotriva iruperii obișnuitului", cu condiția să fie folosit cu libertate. El dorește, după cum spune în Prefața la Cromwell "un vers liber, curat, loial, îndrăznind să spună
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care Hugo, în Prefață, în 1827, îl descrie în acești termeni: "Era o ființă complexă, eterogenă, multiplă, compusă din toate contrariile, un amestec de mult rău și de mult bine, plin de geniu și de meschinărie; un fel de Tiberiu-Dandin tiran al Europei și jucărie a familiei sale; bătrân regicid umilind ambasadorii tuturor regilor, torturat de fiica sa regalistă; auster și sumbru în moravuri și întreținând patru nebuni de curte în jurul lui; făcând versuri necioplite; sobru, simplu, frugal și înțepat în privința
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai ales către sublim. Dacă preferă drama istorică, asta se datorează faptului că genul este propice exprimării acestuia. Prin subiectele sale, prin personajele sale, ea permite satisfacerea dublei exigențe de grandoare și adevăr, cum explică Hugo în Prefața la Angelo, tiran al Padovei, în 1835. "Apoi, din toate acestea prezentate astfel, să faci o dramă; nu complet regală, de teamă ca posibilitatea aplicării să nu dispară în mărimea proporțiilor; nu complet burgheză, de teamă ca micimea personajelor să nu dăuneze amplorii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Polinice" din Cei șapte contra Tebei a lui Eschil sau a echivocei legături dintre frate și soră În Electra lui Euripide sau În fața incestului comis fără știință Între mamă și fiu În Oedipxe "Oedip" rege a lui Sofocle sau a tiranului stigmatizat de Tezeuxe "Tezeu" În Rugătoarele lui Euripide (vv. 399-456), se reliefa Atena, „cea mai religioasă dintre cetăți” (subcapitolul 3.4a). Erau Întâmplări care se petreceau Întotdeauna În altă parte, mai ales la Teba, sau Într-un timp diferit, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din cetatea lui ideală mitul și poezia, deoarece poezia provoca aproape o mutilare a gândirii (ibidem, 607 B), iar mitul putea să Îi Împingă pe tineri să „săvârșească răul” (ibidem, III, 392 A). Odată cu Critias, unul dintre cei treizeci de tirani, critica mitului fusese Împinsă până la afirmarea caracterului de pretext al povestirilor despre zei, deși se recunoștea faptul că ele aveau scopul de a-i sustrage pe oameni pericolului brutalității unei existențe sălbatice; cu toate acestea, existența lumii divine, deși creată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a filozofului din Samos și unde se afirmă chiar o superioritate a lui Apollonius, care „a observat principii asemănătoare... și, Într-un chip divin, a știut mai mult decât Pitagora să se apropie de Înțelepciune și să se Înalțe deasupra tiranilor” (I, 2; Del Corno, 19882, p. 62). Gustul pentru miraculos domină Întreaga lucrare, de la nașterea miraculoasă a personajului la Întâmplările uimitoare ale formării sale culturale și religioase -, amândouă desăvârșite Într-o lungă ședere În sanctuarul lui Asclepiosxe "Asclepios" de la Aigai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Dimpotrivă. Destinul tragic se realizează aici în măsura în care eroul avansează imperturbabil către propriile lui limite (prescrise prin destin) și se împlinește înăuntrul lor. Tocmai „conștiinciozitatea“ față de limita care îl determină este premisa tragicului, și nu contestarea lui. Creon, de pildă, este tiranul perfect, care și-a interiorizat legea cetății (aceea care-i cere să refuze dreptul la îngropăciune unui trădător al cetății). Antigona, la rândul ei, este sora perfectă, care și-a interiorizat legea sângelui (aceea care-i cere să-și îngroape
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
saturați de ființa pe care au dobândit-o înscriindu-se întocmai în limitele ce le revin. Dacă unul dintre cei doi nu s-ar împlini în cadrul limitelor care-l determină, care îi dau un statut și o identitate (deci ca Tiran și Soră), tragicul nu ar putea apărea. Așa, el apare prin coliziunea a două personaje care își ating limita fără rest și care elimină orice spațiu al compromisului sau al acomodării reciproce. Eroul grec nu suferă deci de un exces
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
-și propună: își propun anume să-l organizeze pe a fi în funcție de interesele lui a avea”. Limbajul sofisticat include o critică nimicitoare a regimurilor comuniste, exemplificată codificat mai ales cu situații caracteristice dictaturii ceaușiste. Critica implică și identificarea emblematică a tiranului dâmbovițean cu sinistrul conchistador Lope de Aguirre. Nu e de mirare că, scrisă, potrivit specificării auctoriale, în 1988, cartea nu a putut să apară decât în 1990. Principiul de ordin social pe care ea îl propune este „dialogul generalizat”, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
și sud-vest. Iar țarul Alexandru I a consacrat modelul de implicare În Europa a Rusiei imperiale. La Congresul de la Viena din 1815, unde puterile aliate victorioase și reciproc suspicioase s-au Întâlnit pentru a restabili echilibrul continental În urma Înfrângerii unui tiran (exact ca În 1945), intențiile țarului Alexandru I au fost foarte clare. Preocupările țărilor mici erau eclipsate de cele ale marilor puteri. Cum Marea Britanie avea interese preponderent coloniale, iar pe continent Rusia nu avea rival, țarul urma să arbitreze aranjamentul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
apoi În perioada dintre 1927 și formarea Fronturilor Populare. Regimul bolșevic a fost dintotdeauna nesigur (se născuse, la urma urmei, prin lovitura de stat a unei minorități, În condiții nefavorabile și Într-un mediu extrem de ostil), iar Stalin, ca orice tiran, trebuia să invoce pericole și dușmani - locali sau străini. Mai mult, el știa prea bine că victoria din al doilea război mondial fusese obținută printr-un noroc: dacă nemții ar fi atacat cu o lună Înainte (conform programului inițial al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]