2,444 matches
-
ultimul și cel mai amplu poem din carte, este urât și plicticos. Dar cât de adevărat! Minciuna poeziei care se ia în serios ca atare, bombasticismul implicit al oricărui recurs la imaginar într-un cosmos căruia evident îi lipsește orice transcendență, obscenitatea manevrelor stilistice sânt date de gol de această poezie a golului. Poezia se face tocmai din materialul intermediar (senzații, tropisme, gânduri dezlânate, scotociri prin cărți și note de jurnal, căutări înfrigurate ale adevărului prin întrebări, la fel de bâiguitoare ca și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Vitalitatea e bolgie și ordură, atrăgând după sine greață și oroare. Infernul, e clar, sunt ceilalți, pungi mizere care dau pe dinafară: „noaptea începe simfonia apei în țevi/ și în veceurile gâlgâitoare“. Peisajul se umple, neecologic, de pet-uri, iar transcendența atârnă greu spre pământ: „corzile salcâmilor/ oprind din cădere burta umflată de sus“. Rar de tot, simboluri numai accidental neconvenționale vizitează mizeria de jos: „zarzărul cocoșat sub delicatele ciufuri“, „porumbița temătoare din câmpii“, vișina găsită „pe podul de lemn de peste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
îi este proprie înainte de toate transcenderea de sine. Cum realitatea sa este libertatea, urmează că repetarea e posibilă acolo unde survine alegerea însăși. Iar mișcarea proprie repetării nu se închide în sfera imanenței, ci „este și rămâne mai departe o transcendență“.<ref id="187">Ibidem, p. 82.</ref> Ea transcende atât mișcarea proprie imanenței, cât și voința singulară a celui în cauză. În una din notele sale, Kier kegaard face o precizare importantă în acest sens. Spune că repetarea este prin
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
id="187">Ibidem, p. 82.</ref> Ea transcende atât mișcarea proprie imanenței, cât și voința singulară a celui în cauză. În una din notele sale, Kier kegaard face o precizare importantă în acest sens. Spune că repetarea este prin definiție transcendență, „o mișcare religioasă în virtutea absurdului; atunci când este atinsă limita a ceva minunat, eternitatea este adevărata repetare“. Paradoxul apare din nou, odată cu acest absurdum în virtutea căruia are loc transcenderea de sine. Semnificația termenului, ne dăm seama, este departe de cea comună
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
n-are acces și care-l face astfel să trăiască cu impresia comodă că totul rămâne ascuns, ascuns la modul facil, plat, ca ceva care nu se lasă descoperit, ci rămâne mereu învăluit într-o lumină obscură, în veșmintele unei transcendențe care apare, astfel, mereu mai înțeleaptă decât lumea aceasta și capabilă la nesfârșit de semne providențiale. Este visul omului inferior să se știe luat în sarcina unui mister care-l scutește de orice înțelegere personală. Bigoții și teologii profesioniști l-
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
să fie constrâns la pătimirea de a se conforma la mintea îngustă a celor care-l iubesc ca pe un prunc de dădăcit, ca pe un idol ținut în fașă, nematur; un prunc ținut în lanțuri și supus declarațiilor de transcendență ale celor care nu se pot ridica la înălțimea apariției divinului în lume; la transfigurarea lumii ca lume, și nu ca realitate subordonată unei realități străine de lume, extraterestră; tot atât de extraterestră pe cât de artificiale și strâmbe sunt ficțiunile care imaginează
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
pe sine și pe ceilalți că realizarea ființei lui depinde de împlinirea unei promisiuni ce-i stă în puteri s-o împlinească, ratatul este ființa care își ratează esența. Esența lui e neatingerea esenței. El devine o ființă căzută din transcendența propriului său scop, din esența sa de ființă mișcătoare. În acest univers agitat de mișcarea necontenită către țeluri situate dincolo de noi, lenea, în schimb, aduce cu sine cultul nemărginit pentru limita interioară. Leneșul trăiește înfășurat hrisalidic în urzeala infinită a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
reprezintă, drept forma de manifestare a unei puteri "supranaturale", deci ca putere instituită pur și simplu. În acest caz, sursa puterii nu mai este verificabilă, căci ea cade în afara transmisiei neîntrerupte pe care o presupune lanțul educator-educat, retrăgîndu-se fie în transcendența divinului, fie în aceea a unui timp prestigios și imemorial, în transcendența originii. Devenirea în spațiul libertății. Iubirea Am văzut că primul contact cu eul meu ca eu gol, care premerge oricărui proiect și oricărei preluări în proiect, se produce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
instituită pur și simplu. În acest caz, sursa puterii nu mai este verificabilă, căci ea cade în afara transmisiei neîntrerupte pe care o presupune lanțul educator-educat, retrăgîndu-se fie în transcendența divinului, fie în aceea a unui timp prestigios și imemorial, în transcendența originii. Devenirea în spațiul libertății. Iubirea Am văzut că primul contact cu eul meu ca eu gol, care premerge oricărui proiect și oricărei preluări în proiect, se produce în frică. Tocmai pentru că, prin amenințare, hotarele mele sânt puse în discuție
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
problema din termenii minor-psihologizanți în care e pusă ea la Jung: "- S-ar putea ca totul să fie o chestiune de limbaj. Poate că ceea ce numiți "nedreptatea" și "cruzimea" lui Iahve nu sânt decât formule aproximative, imperfecte, pentru a exprima transcendența absolută a lui Dumnezeu. Iahve este "Cel ce este", deci deasupra Binelui și Răului. El este cu neputință de cuprins, de înțeles, de formulat; prin urmare el este în același timp "milostiv" și "nedrept": e un mod de a spune
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
așa, vulgaritatea respectivă este înlocuită prin alta, prin traducerea lui psihologistă sau logic-"realistă" (Ideile sânt concepte logice sau abstracții psihologice, detașate din analitica procesului gândirii - rădăcina profană a "raiului platonic" etc.). " Dacă îl înțelegi pe Platon în sensul unei transcendențe a Ideilor, atunci o interpretare atât de grosolană nu ar putea să explice răsunetul milenar al platonismului. Dar nu numai atît: o asemenea înțelegere mi se pare absolut aberantă. În Platon, Ideile sânt de fapt valori. Or, cum poți spune
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
reușite extraordinare, la un Van Gogh, de pildă, sau în câte un portret al lui Rembrandt. Gîndește-te însă și filozofic de când începe plasarea infinitului în "dincolo", în "acolo": o dată cu proasta înțelegere a lui Platon de către Plotin. El vorbește primul de transcendență ca epékeina - dincolo, acolo." Vorbim iarăși despre cei 70 de ani ai săi și despre ce vede înainte. "Mă întrebai ieri de ce nu încep să huzuresc, de vreme ce mi-am terminat Tratatul. De ce, de pildă, nu citesc Gogol de la biblioteca comunală
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a fi", pentru că în momentul realizării sale supreme, erosul este sângele pe care îl preiei sau îl predai, deci însăși specia - mediul extern - devenită interioritate. E aici, ca în orice reușită de "a fi", un mod de a-ți îmbrățișa transcendența. Căci sângele, ca și orice mediu intern, e mai mult decât purtătorul său. Mediul intern e dincolo de purtător, el rămâne transcendent în imanența lui. Această trecere, care este o împlinire în sfera lui "a fi", este însuși miracolul omului și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
reală ― și din ce punct anume avântul acesta devine total necontrolat, în măsura în care unei probleme reale nu-i poate corespunde nici o cunoaștere reală. Or, aici intervine divorțul meu față de amicii mei. Zona aceasta, a posibilului tulburător, această cupă fără fund a transcendenței în care pot fi turnate în neștire cele mai crâncene credințe, toate speranțele, spaimele și fantasmele noastre, mă tulbură și pe mine așa cum pe Kant îl tulbura ușurința cu care Swedenborg făcea excursii în lumea "de dincolo". Și Kant și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
rol deosebit în viața mea: bunicul meu, mama, Noica, Bernea... Nu deschiderea către posibilul altei lumi îmi lipsește, ci disponibilitatea de a crede că invizibilul poate fi sistematizat, investigat, într-un cuvânt cunoscut. Pentru mine religiile sânt enorme metafore ale transcendenței. Când spun "metafore", iau cuvântul în sens propriu: o uriașă cantitate de elemente din lumea vizibilului este mobilizată și pregătită pentru a fi "transportată dincolo" (metaphorein), cu gândul că în felul acesta invizibilul ar putea fi intuit, aproximat etc. În
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fi "transportată dincolo" (metaphorein), cu gândul că în felul acesta invizibilul ar putea fi intuit, aproximat etc. În mod stângaci (și disperat) se încearcă cucerirea invizibilului prin vizibil și a necunoscutului prin cunoscut. Toate religiile au generat, lezând însăși natura transcendenței, arte vizuale și opere de elocință și au constrâns transcendentul să renunțe la prestigiul ineficace al vidului și tăcerii și să accepte, din rațiuni electorale, ofensa plebeiană a imaginii și cuvântului. "Povestea" și "desenul" au pătruns în spațiul inexprimabilului și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
celelalte religii ale lumii. Catolicismul și ortodoxismul, întemeindu-se pe actul originar al creației, nu exclud din sânul lor formele logice. De aceea, în timp a apărut o transformare evidentă a „dogmei” creștine. O caracteristică fundamentală a creștinismului este ideea transcendenței ca sursă a ordinii sociale și morale, ideea unei divinități identice cu lumea fiind străină spiritului european. O altă caracteristică majoră a creștinismului este ideea de muncă pregnant exprimată de protestantism, aceasta având urmări benefice asupra dezvoltării civilizației europene (Webwr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
Nevoia de otrăvuri să nu fie un gust negativ al eternității? Altcum, de ce ne zvârcolim în brațele unui diavol divin, când setea de-a ne otrăvi ne otrăvește gîndul? Dorul de veninuri este o criză a imanenței: un maximum de transcendență cu mijloacele lumii. - Dar toate laolaltă sânt prea slabe ca să ne învenineze de o altă lume până la a ne uita veninul. Când va crăpa odată fierea spiritului? ...Și ce recunoscători trebuie să fim cerului că este o otravă ce nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
scăpa de el. Astfel, avânturile coborâtoare ale muririi dizolvă alcătuirile individualității. Nenorocirea oamenilor este că nu pot privi decât oblic spre cer. Dacă ochii aveau o relație perpendiculară cu el, istoria ar fi luat altă înfățișare. Boala? O calitate de transcendență a corpului. Cât privește sufletul, el e bolnav prin simplul fapt că este. Patologia se ocupă cu năpădirile psihice în țesuturi. Nori care gândesc și care par a fi tot atât de străini de pământ ca și de cer... Ruisdael. Totul e
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în viață. Pentru ce sentimentul imanenței morții în viață îl au așa de puțini, iar experiența agoniei este atât de rară? Nu cumva e falsă întreaga noastră presupoziție, iar schițarea unei metafizici a morții devine verosimilă numai prin concepția unei transcendențe a acesteia? Oamenii sănătoși, normali și mediocri nu au o experiență a agoniei și nici o senzație a morții. Ei viețuiesc ca și cum viața ar avea un caracter de definitivat. Este în structura echilibrului superficial al oamenilor normali de a simți viața
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și în a fi dincolo de sentimentul prizonieratului vieții în moarte. Revelațiile de ordin metafizic încep de-abia atunci când echilibrul superficial al omului începe să se clatine și când spontaneității naive i se substituie o dureroasă și încordată frământare a vitalului. Transcendența morții apare în viziunea acelora care din incertitudinile vieții nu desprind un substrat organic sau o agonie lăuntrică, ci o cauză exterioară, dezvoltând la paroxism acel sentiment că ești înghițit de moarte într-un mod rapid și brusc. Sentimentul morții
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
într-o formă particulară de extaz. În mod greșit se admite numai forma extatică religioasă. Există o multiplicitate de forme care depind de o formație spirituală specifică sau de o structură temperamentală, și care nu trebuie neapărat să ducă la transcendență. De ce n-ar exista un extaz al existenței pure, al rădăcinilor imanente ale existenței? Și nu se realizează o astfel de formă extatică în acea adâncire care destramă vălurile superficiale pentru a înlesni accesul sâmburelui interior al lumii? A ajunge
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
intense. Ceea ce importă este frecvența acestei contemplații. Numai prin experiențe frecvente se poate ajunge la beția eternității, la starea de încîntare pură, în care transfigurările se îmbracă în aureole sublime și imateriale, în care voluptățile au ceva suprapământesc, de o transcendență luminoasă și fermecătoare. Izolarea momentului din succesiune îi atribuie acestuia un caracter absolut; nu în mod obiectiv, ci subiectiv. Un absolut pentru simțirea noastră, dar căruia nu i se poate atribui un element de irealitate și fantezie. Căci, din perspectiva
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unic, extatic până dincolo de orice margini? Decât, fenomenul curios al iubirii este de a deplasa din centrul conștiinței sexualitatea, deși iubirea fără sexualitate nu se poate concepe. Ființa iubită crește atunci în tine purificată și obsedantă, cu un nimb de transcendență și intimitate simultan, în sclipirile și reflexele căruia sexualitatea devine periferică, dacă nu în mod real și efectiv, în tot cazul subiectiv și imaginativ. Iubire spirituală între sexe nu există, ci numai o transfigurare organică, prin care persoana iubită se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
flăcărilor grația și tragedia, naivitatea și disperarea, voluptatea și tristețea? Nu este în transparența lor consumatoare, în imaterialitatea lor arzătoare, ușurința și zborul care rezultă după marile purificări, după marile arderi lăuntrice? Aș vrea să fiu ridicat de elanul și transcendența flăcărilor, să fiu aruncat de impulsul lor insinuant și fin, să plutesc într-o mare de flăcări, să mă consum într-o moarte eterică, într-o moarte de vis. Frumusețea stranie a flăcărilor este de a da iluzia unei morți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]