3,521 matches
-
se gândi domnul Gavin într-o zi. Un individ care nu s-a convertit. Încă nu observase pe atunci cum îl priveau pe tânărul Macfarlane celelalte tinere de la misiune. Habar n-avea ce i se întâmpla asistentului său când rămânea treaz noaptea, rostind predici în acea atmosferă insuportabilă, de întunecime umedă. Veneau și îi zgâriau la ușă ca niște animale. Sarah și nu numai ea. Toate voiau favoruri. Toate voiau să fie femeia tânărului preot alb. Se născu o fetiță, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
acest individ din fața lui. Bridgeman nu arăta prea bine. Deși nu părea să aibă mai mult de douăzeci de ani, pielea îi era vizibil marcată de efectele consumului de alcool, iar hainele purtau semnele evidente ale mâncatului din picioare. Nici treaz, figura lui n-ar inspira prea multă încredere. Era puhav, cu ochii mici, nasul porcin înotând deasupra feței, precum găluștele într-o supă prea grasă. Beat, capul lui avea o mobilitate neplăcută sub bretonul drept, de păr castaniu. Părea piftios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nu va mai pune strop de alcool în gură, și-a revenit spectaculos. Nimeni nu se așteptase să fie eliberat, dar la scurt timp după cea de a cincisprezecea aniversare a fiului său, a venit la porțile școlii îmbrăcat corect, treaz, ca să anunțe că dorea ca Jonathan să-și continue educația, eventual să meargă în Anglia, ca să studieze la o universitate de prestigiu. Era schimbat cu adevărat. Directorii școlii l-au luat de mână, au ridicat din sprâncene văzând crucifixul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sărit din loja sa de la Teatrul Regal, înfigându-se într-o lance purtată de un asistent de la producția Alexander și Poros. Combinația dintre reputația înspăimântătoare a lui sir Peregrine și moartea îndelung comentată a nepotului său, a ținut atenția publicului trează timp de câteva săptămâni. Faptul că ticălosul bătrân a fondat o școală pentru „fii săracilor meritorii“ în loc să-și lase casa și pământul următoarelor generații, a fost considerat o excentricitate, chiar o nebunie. Cu toate acestea, unii de la curte au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
albi. Nu sunt curioși pe câmp, nici trecători. Ostilitatea lor face să sporească încordarea grupului de albi și, cu toate că profesorul insistă că nu este necesar, Gregg și Marchant decid să facă de gardă. Într-o noapte, Jonathan rămâne mult timp treaz în fața cortului său. Îl urmărește pe Gregg, care patrulează zona cu pușca sub braț, când observă niște luminițe care pâlpâie pe fundalul povârnișului. Treptat, li se alătură și altele, până când ajung la vreo duzină, iar fața stâncii arată ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
creadă că se află într-un centru secret de comandă, că altarul este o hartă de campanie a unui teritoriu disputat, iar colecția pestriță de obiecte o magică triunghiularizare a Fotselandului, a trupul lui, a peșterii. Bătrânul observă că este treaz, și pe moment renunță la ritual, de parcă ar fi fost o sarcină obișnuită, cum ar fi repararea unei unelte sau pregătirea hranei. Începe să comunice cumva, deși este o comunicare fragmentată, cu lungi pauze, cu multe dificultăți de înțelegere, bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
rece creează animozitate, rupând bruma de iluzie că oamenii s-ar putea înțelege între ei. Există în mine un drăcușor provocator care mă face să-i zgândăr pe cei din jur, să-i contrazic până în pânzele albe. Asta mă dis trează grozav, dar pe ceilalți îi enervează. — Care e ocupația ta preferată? am continuat seria întrebărilor. — Ador să pictez ascultând muzică. Așa se nasc pe pânze visele mele. Tu ce alegi? Scrisul și plimbarea. Nu pricep. Sunt două lucruri diferite, se
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
îți fiu prieten când ceilalți nu îți sunt, Pot fi dușmanul aprig, ... indiferent ce zici! Pot lenevi întruna, simțind că-s ostenit, Pot alerga continuu fără un țel precis; Pot să adorm o clipă de visuri stăpânit, Pot să fiu treaz o viață, dar să trăiesc în vis! Iarăși prin sat... După mulți ani mă întorc iar în sat Și parcă trăiesc o poveste... Aici, prea multe nu s-au schimbat, Genunchii-mi tremură fără veste. Doar casele mi se par
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
coaptă cât Să las vara să se ducă Ochii-ți pîrguie căprui Sînu-i plin de mere coapte Dulci de zi, ba dulci de noapte Și pe stîngu-s și pistrui ! Buzele-s ulcioare pline Ce-n hangița-aduce must Mă îmbăt, sînt treaz, te gust Cît în brațe te-oi mai ține Berze-n sud își poartă gușa Ploi cu frunzele valsează Cât pe câți îi enervează Că e vremea să-nchid ușa... Șuier Pe-un peron, în lung de gară Unde timp
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
îi răspund, gândindu-mă la cuvintele lui Fann Sora cea Mare: „O singură privire aruncată unei asemenea frumuseți te face să simți că viața ta nu a fost în zadar“. Nu voi mai fi niciodată o persoană obișnuită. Mama rămâne trează toată noaptea. Înainte să merg la culcare, îmi explică sensul ideii de yuan din taoism. Se referă la cum ar trebui să-mi urmez destinul și să-l modific precum râul care trece printre pietre. O ascult în tăcere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de găuri. Mama își mușcă buzele. Majestatea Sa Împăratul își trece degetele prin plăcuțele de bambus rămase, făcându-le să scoată un zgomot puternic. — Oasele mele țipă să mă duc să le întind. Marea Împărăteasă se întinde în jilț. Sunt trează de la două dimineața și asta pentru nimic! Shim se târăște spre ea în genunchi. Își ridică brațele în aer ca să-i ofere o tavă cu un prosop umed, o cutie de pudră, o pensulă și o sticlă verde. Marea Împărăteasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Ferestrele lor dau spre curte, ceea ce înseamnă că m-ar zări negreșit dacă m-aș îndrepta spre poartă și că, de asemenea, pot vedea pe oricine ar vrea să intre. Eunucii patrulează prin palat în schimburi, astfel încât întotdeauna este cineva treaz. An-te-hai doarme adânc pe jos. Eunucul-șef Shim m-a mințit când mi-a spus că mi-a dat oameni care nu sforăie. An-te-hai sforăie ca un ceainic care dă în clocot. Însă lucrurile se vor schimba mai târziu, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
un ceainic care dă în clocot. Însă lucrurile se vor schimba mai târziu, când, după ani de izolare, agonie și teamă, sforăitul lui An-te-hai va deveni cântecul Cerului pentru mine. Dacă nu-l auzeam, nu puteam să dorm. În timp ce stau trează, gândurile mi se îndreaptă spre împăratul Hsien Feng. Mă întreb dacă el și Nuharoo se bucură unul de celălalt. Mă întreb când mă va chema. Îmi e un pic frig și îmi aduc aminte că An-te-hai mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de la viață. Mă ridic și copiez niște versuri dintr-o carte de poezie: Brațul de est al fluviului Yangtze curge necurmat, Sămânța iubirii ce noi am sădit-o cândva va crește neîncetat. Chipul tău se pierde în ale viselor treceri, Trează-am rămas în noapte s-ascult zvonuri de păsări. Primăvara nu-i încă verde, Dar părul meu cărunt se vede. Despărțirea noastră e prea lungă ca inima mea s-o mai plângă. Trecutul apare iarăși și iarăși În noaptea fabulosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
o imensă suferință și mânie. Hotărăsc să renunț la gândul de a-i părea atrăgătoare. Ce ar mai putea face o singură mutare a unei piese de șah, dacă partida a fost deja pierdută? În ultimele nouă zile am stat trează în fiecare noapte să exersez dansul eventaiului. De asemenea, am luat de la An-te-hai lecții de cântat la qin. Am reușit să învăț destul ca să mă acompaniez la câteva cântece. Nu am o voce de privighetoare, dar e de la natură plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
gândurile pe această cărare. Aud în minte o arie: Precum o piatră de râu care se rostogolește în susul dealului, precum un cocoș căruia îi cresc dinți... Mă trezește o atingere pe umăr. — Cum îndrăznești să adormi când Majestatea Sa e trează! Mă ridic în capul oaselor. Nu reușesc să-mi dau prea bine seama unde sunt. — Pe unde-ai fost? mă ironizează bărbatul din fața mea. La Soochow sau la Hangchow? Sunt șocată. — Iertați-mă, Majestatea Voastră, că nu am fost în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și mă strecor desculță înapoi în camera Majestății Sale. Eunucul-șef Shim închide ușa. Simt cum mă învăluie un sentiment de bucurie. Majestatea Sa se strânge în spatele meu. Atingerea pielii sale e incitantă. Este încă adâncit în somn. Mai rămân trează o oră înainte de a adormi și eu. În vis sunt înghițită de un dragon cu gură de rechin. Norii se rostogolesc în jurul meu, iar eu mă zbat să scap de monstru. Mi-a prins umerii și îmi apasă cu putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
repetat. Răsfățându-se, mă imploră să explorez. Devin neliniștită în ceea ce o privește pe Marea Împărăteasă. Mă va acuza că îl țin numai pentru mine, că o privez de nepoți „care să se numere cu sutele“. Plăcerea dragostei ne ține treji toată noaptea timp în care Majestatea Sa mă strânge în brațe. Energia mea pare să fie inepuizabilă, așa că mă las purtată de pasiune iarăși și iarăși. Dimineața ne privim unul pe celălalt de parcă am fi amanți de ani de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în care se mișca pe cal îmi tot treceau prin fața ochilor, și mă întrebam cum ar fi fost să călăresc alături de el. — Vreți un masaj pe spate, doamnă? șoptește An-te-hai în întuneric. Îmi dau seama din vocea lui că era treaz. Nu spun nimic și el vine lângă mine. Știe că nu mi-aș îngădui să spun da. Dar știe și că mă aflu într-un fel de agonie. Ca o forță a naturii, dorința mea trebuie să-și urmeze propriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nevoie ca să fie refăcut. Pentru mine această imagine constituie simbolul rezistenței noastre. De ce? Pentru că ne asumă și pe noi, și ne recunoaștem astfel în el, ca indivizi și ca națiune; pentru că, poate, așa, va face din noi niște oameni totdeauna treji, cu puterea de a răspunde fără panică oricărei surprize. NEOBOSITA INVENTIVITATE A TIPULUI INFECT Îmi vine în minte o întîmplare pe care n-am s-o folosesc niciodată în literatura de ficțiune, pentru simplul motiv că face parte din acele
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
roșu ca să-i plimbe odrasla prin văzduh. „Bre, omule”, Îi spuseseră zburătorii tatălui, „mata crezi că noi ne suim În mașinărie fără să bem două-trei kile de vin?” Adică, ne lămurea pe noi Icu, ălora le-ar fi fost frică, treji, să se ridice de la pământ, așa că Își făceau curaj cu vin. Ne mai spunea că ceasurile de pe tractoare arătau ca niște căcaturi și erau de zece ori mai puține decât alea din avion. În ceea ce privește zburatul, o cam scălda: ba spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
al lanțurilor, cum Tușa, care În vremuri mai vechi se avea bine cu Colonelul, fiind văduvi amândoi („Adică se zbenguiau și ei Împreună”, ținuse Baronu să deslușească lucrurile), cu vorbe mai mult ocolitoare, Îl făcuse să Înțeleagă ce și cum. Treaz, Colonelul nu-i vorbise Tușii aproape deloc despre război. Erau vremuri tulburi și era bine ca toată lumea să-și țină gura Închisă, mai ales dacă pe limbă i-ar fi venit ceva vorbe despre războiul dus În Răsărit. În somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să se cațere atât de sus -, vârful pinului se prăbușise. Coborâse, cu greu, și omul de cultură, care Îi relatase plutonierului stările sufletești ce-l cuprindeau una după alta ori toate deodată. Se simțea mândru, tulbure, aprig, beat, Înțelept, duios, treaz, mistic, cu lipici la femei, jucăuș, cuminte, răutăcios ori iubitor. Cu mare greutate se ținea pe picioare și subofițerul se simțise dator - deși atribuțiunile sale de serviciu nu-l obligau la așa ceva - să-l care acasă pe tovarășul intelectual dimpreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
baciul din Miorița sau peste timp, pe femeia lui Nichifor Lipan di n Baltagul.” Nicolae Barbu, „Cronica, Iași, 13 VII, 1979. CÂNTEC DE LEAGĂN Liu‐liu ... liu‐liu ... Lângă tine Somnul cum de nu mai vine? Ce privești din scutec treaz Să‐ți duci mâna mititică Peste ochi, peste obraz? Ori de‐ un fraged gând ți‐i frică Nani - nani ... prunc sărac, Cu ce cântec să te‐mpac? Fă ‐ ți în liniștea de - aici Pleoapele mai mici ... mai mici ... Stânjenei, și
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
cea înstrăinată și urgisită va reveni curând la trupul țării.” Daniel Corbu In memoriam, Grigore Vieru sau Poezia cu strigăt existențial, Convorbiri literare, Iași, ianuari e 2009, p.52 MAMA Ba culege tufele - Cu bobițe coapte Ba ne spală rufele Trează de cu noapte. Ba‐ n câmpu‐ lăicerului Țese la flori calde. Toată roua cerului Pe măicuța cade. MÂINELE MAMEI Când m‐am născut, Pe frunte eu aveam Coroană‐ mpărătească A mamei mână părintească, A mamei mână părintească. Duios, o, mâna
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]