KorAP: Find »[drukola/base=vârî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...75 76 77 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

înghite gaura aia. Casa remodelată; geamurile acoperite cu tapet. Ușă care nu mai e ușă. Mușchii trag buze, dar nu-i loc să le deschidă. Numai fire, acolo unde fuseseră cuvinte. Fața îndoită anapoda și împăturită în propriii lui ochi. Vârât într-un pat metalic, în ce infern trebuie să fie. Cea mai mică mișcare, o durere mai rea ca moartea. Poate că moartea s-a comis deja. S-a comis definitiv, într-un punct al vieții lui și de sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
un trilion de păsări care trec pe aici, pe Ruta Centrală de Zbor. —Exact. Totul trece fix prin oraș. Credeam că e doar o chestiune de timp până când o să devenim noul St. Louis. Daniel zâmbi, înclină din cap și-și vârî mâinile în jacheta bleumarin. —Răscrucea țării. Să fie împreună - să fie, pur și simplu - era mai ușor decât îndrăznise să creadă. Ura valurile copilărești de nerăbdare, aproape obscene, având în vedere motivele care le aduceau înapoi. Exploata dezastrul, folosindu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
multiplicându-se reciproc, umplând văzduhul așa cum râul își umplea albia. Ea nu era absolut nimic din toate astea și pentru prima oară de la accidentul lui Mark, se simți eliberată de sine însăși, o libertate vecină cu extazul. Pasărea cânta întruna, vârându-și propriul cântec frânt în conversația generală. Atemporalitatea animalelor - genul de sunete pe care le scotea fratele ei ieșind târâș din comă. Aici trăia acum fratele ei. Ăsta era cântecul pe care va trebui să-l învețe, dacă voia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
într-adevăr ceva de spus. Își înclină capul și răspunse, în sfârșit: — Nimeni nu e niciodată ceea ce a fost mai demult. Trebuie doar să vedem și să ascultăm. Să vedem încotro merge. Să ne întâlnim cu el acolo. Ea își vârî mâna pe sub haina lui. Îl mângâie pe spate fără să se gândească, își închipui că ies de pe șosea și se răstoarnă, până când el o apucă de încheietură cu blândețe și-i aruncă o privire uimită. Stăteau în apartamentul lui la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cu nou-născuți în coșulețe pe care să le trimită legiuitorilor din Washington. Stă aproape de ea, ajutând-o, colorând înăuntrul conturului cu o mână în timp ce o ține pe ea cu cealaltă. Dacă nu mai e nimeni acolo, îl lasă să-și vâre degetele cam peste tot. Dar ilustratele nu vor să coopereze. Găurește una, iar vârful pixului zgârie tăblia mesei. Ce dracu’ se întâmplă cu chestiile astea? întreabă el. Arată ca un căcat. Ea tresare. Îi e frică de el. Dar îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ceva talent și amintesc un pic de High Lonesome, două chestii greu de combinat, îți spun eu. Te duc să-i asculți, dacă vrei. Ar putea fi interesant, răspunse Weber. Pentru părinții lui Mark, încă o linie dreaptă. Mark își vârî mâna liberă sub căciula tricotată, întinzând-o pe dinăuntru. — Știu ce vrei să spun. Ăsta seamănă cu Harrison Ford, care se dă drept taică-meu. Astălaltă - așa a zis cineva că arăta maică-mea într-o zi bună. Dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
aerul condiționat sau de a deschide fereastra. Zăcea în pat, la lumina chihlimbarie a ceasului, făcându-și autoevaluarea. Miezul nopții sosi și trecu, iar ochii lui nu se închideau. Într-adevăr, mai văzuse o dată bilețelul. Karin Schluter îl xeroxase și vârâse copia în dosarul gros pe care i-l arătase în prima zi. Acum, în timp ce zăcea la mare depărtare de somn, încercă să-și dea seama dacă mințise spunând că nu știa de el sau uitase pur și simplu. Văzuse oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
nu-i musafir. Ăsta-i Incredibilul Pisihiatru. Băi, tipul ăsta e celebru. De o grămadă de ori mai celebru decât pricep majoritatea oamenilor. —Trageți-vă un scaun, îl invită omul cu pălăria de vânătoare. Noi oricum ridicam ancora. Weber își vârî mâna în buzunar și dădu drumul reportofonului. Vedeți-vă de treabă, spuse el. Mai dați o tură. Eu o să stau și-o să-mi adun gândurile. Hei, mi-am pierdut capul. Unde-mi sunt manierele? Mark se ridică în picioare, îmbrâncindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Weber o recunoscu imediat, deși n-o întâlnise niciodată. Bonnie Travis purta o bluză bleu fără mâneci și o fustă de blugi. Îi scosese lui Mark Schluter căciulița croșetată și-i punea pe cap o ghirlandă de păpădii împletite. Îi vârî o crenguță în mână, un sceptru de Zeus al grădinii. Mark se lăfăia în atenția primită. Priviră amândoi spre Weber care traversa peluza, apropiindu-se de ei, iar fața lui Bonnie se lumină într-un zâmbet care nu se putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
peluzei, scobitura din stânga garajului pe care o făcuse în urmă cu opt luni. Karin se ruga ca unul dintre vecini să iasă afară ca să-i salute. Dar toate ființele vii se ascundeau în fața acestei epidemii. Karin se gândi să-l vâre iar în mașina lui Bonnie și să-l ducă înapoi la Dedham Glen. Dar gemetele lui lăsară treptat locul unor chicoteli mirate. Au făcut o treabă incredibilă. Au nimerit aproape totul la fix. Doamne! Cât o fi costat? Parc-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
să-l găsești? Mark Schluter își ia capul în ambele mâini și-l leagănă. Diavoli păzitori peste tot. Ghetele sale de lucru pline de noroi lovesc pământul, încercând să distrugă groapa abia săpată. Citește bilețelul. Citește dracului bilețelul ăla. Își vâră două degete în buzunarul salopetei și scoate bucățica de hârtie îndoită. Acum o ține mereu la el, lipită de corp. Ea nu ia hârtia. Nu vrea s-o atingă. Ca să trăiești, recită el, ținând hârtia sub nasul ei. Și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
capul într-o clipă, ca să caute firele. O singură izbucnire de furie confuză și ea n-ar mai fi nimic. Cain și Rupp îi țineau în frâu furia. Învățară cum să-l ia: îl lăsau să se descarce, apoi îi vârau iar joystick-ul în mână. Rutina asta devenise parte a sărbătorii generale. De Ziua Independenței, toată lumea se adună ca să vadă artificiile. Băieții începură devreme, umplând o canistră cu bere la gheață și frigând la groapă un sfert de vițel adus de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
acuzații. Și totuși. Făcu socotelile. Din douăzeci de oameni care citeau cronica, unul, cu puțin noroc, avea să și citească lucrarea, dar ceilalți aveau s-o desființeze în fața prietenilor, fără să mai facă efortul să se uite pe ea. Își vârî telefonul la loc în buzunar și se întoarse pe alee spre parcarea pentru biciclete. O să-i povestească lui Sylvie, când o să se întoarcă acasă. Avea să fie imperturbabilă, puțin amuzată. Avea să zâmbească și să-l întrebe: Ce-ar face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
sufletului său, un fabulist. Supraviețui recepției fără alte umilințe. Calvarul îi făcuse o foame nebună, la doar câteva ore după cină, dar recepția oferea doar Shiraz și bucăți unsuroase de hering pe biscuiți. Întreaga sală se molipsi de Klüver-Bucy: își vârau în gură tot felul de lucruri ca niște copii mici, văzându-și de-ale lor puțin cam prea maniacal, mieunându-și unii altora silabe fără sens, făcând avansuri în stânga și în dreapta. Se întoarse la hotel abia după miezul nopții. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Trase aer în piept, prea amețită ca să-l lingușească. — În primul rând, Mark, nimeni nu te silește să faci ceva. —Pfui. Ce ușurare. Doctorul Tower vrea doar să înțeleagă ce ai tu în cap în momentul ăsta. —De ce nu mă vâră iar într-un scaner din ăla și gata? Ce dracu’, doar pun chestiile alea la treabă, nu se-ncurcă. Ai stat vreodată într-un tub din ăla? Nebunia dracului. Zici că-ți meșterește creierul ca într-un atelier auto. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
pe gât și pe piept. Își simți umerii relaxându-se, dar nu acordă senzației prea multă încredere. Hărțile corporale ale cortexului erau în cel mai bun caz fluide și se descompuneau ușor. Putea speria orice studentă cerându-i să-și vâre brațele în două cutii, cu un geam la capătul celei din dreapta. Mâna studentei apărea în geam. Numai că mâna din geam nu era dreapta, ci o reflecție ingenios suprapusă a mâinii stângi. Rugată să îndoaie mâna dreaptă, studenta vedea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
bărbat-copil ar putea face lumină asupra conștiinței. Se întoarseră pe câmp până la River Run și Homestar. Se așezară unul lângă altul pe treptele de beton, Mark depărtându-și prea tare picioarele. Câinele, Blackie-doi, ieși legat cu lanțul lui și-și vârî botul în mâinile lui Mark. Mark îl mângâia și îl ignora, la nimereală. Câinele scheuna, incapabil să decodifice capriciile omului. Nici Weber nu putea face asta. Jurase să se lepede de orice i-ar fi putut atrage acuzația de exploatare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
tine. Știi foarte bine că n-am vrut să spun asta. Dar am sădau dovadă de mare agerime psihologică, lăsându-te să mă ataci. În replică, ea presără sare pe ultima bucată de șuncă rămasă pe farfuria lui. El o vârî în gură, spăsit. Exact la asta mă refeream. Dădu din mâini, zâmbind. Știi care a fost ultima oară când m-am simțit atât de liber? Eu și cu Wendy ne târâm prin casa aia colonială dezinfectată, evaluându-ne ca inspectorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Ce mai face sora aia a ta? E tare drăguță. Mai e în oraș? E cuplată? Cam sinistru: tipul ăsta mare în uniformă, care își întinde antenele ca să vadă cât de multe bănuiește Mark. Mark evită întrebările fără să se vâre și mai tare în belea decât până acum sau, cel puțin, așa speră. Dar inspectorul Fagan e impecabil cu Tracey și-i dă înainte cu probele de la locul faptei: urmele care i-au luat fața lui Mark și cele care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Anul când a obținut cât de cât o recoltă a fost epoca de aur. Am avut noroc că s-a lăsat și că s-a băgat în toate falimentele alea sigure. Ea se mulțumește să dea din umeri și-și vâră pumnii în chiuveta uscată și prăfuită. Ai dreptate, zice ea; am avut noroc. Criza Fermelor i-ar fi pus oricum capac. Le-a pus capac tuturor. Ah, dar să aduci ploaia. Nimeni n-a pierdut vreodată vreun sfanț aducând ploaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
a mea. —Frate, să îmbătrânești înseamnă doar să acumulezi căcaturi idioate pentru care trebuie să-ți ceri scuze. Cum o să fie când o s-avem șaptezeci de ani? Daniel încercă să răspundă, dar Mark nu voia cu adevărat un răspuns. Își vârî mâna în buzunarul jachetei de catifea și scoase o bucată de hârtie plastifiată, plină de mâzgăleli ilizibile. Uite care-i treaba. Chestia asta îți spune ceva? —Sora... Karin Doi mi-a zis de ea. Mark îl prinse de încheietură. —Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
complicată, atât de amplă, încât oamenii ar fi trebuit de mult să se facă mici și să moară de rușine. Singurul lucru decent pe care ți-l puteai dori era ceea ce-și dorea Mark: să nu fii, să te vâri în cel mai adânc puț și să te fosilizezi într-o piatră pe care doar apa o poate dizolva. Doar apa, un dizolvant al tuturor scurgerilor toxice, doar apa putea dilua otrava personalității. Nu-i rămânea decât să muncească, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
dormitor și își îndeasă hainele într-o geantă. O să se întoarcă și o s-o oprească, o să-i asculte explicația. Dar el e la fel de dus ca și fratele ei. Intră în bucătărie, pune mâncarea în cutii vechi de fasole și le vâră în frigider. Se așază năucă pe capacul toaletei, încercând să citească una dintre cărțile lui de meditație - un curs rapid de transcendență. Se așază în fața ușii, pe gențile pe care le-a umplut cu lucrurile ei. El e pe undeva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
are nici o profesie pe care s-o poată recunoaște. Nu e nimic din ceea ce crezuse odată că va deveni. Și femeia asta - ce e infirmiera asta? O femeie atât de singură încât îl vrea până și pe el. Ea își vâră mâna pe sub gulerul hainei lui. El o atinge pe spate. Trasează amândoi conturul pielii, capcana dintre ei. Mâinile lui tremură pe sânii ei, iar ea e gata să-l lase, să-l îndrume mai departe, până la capăt, chiar aici, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
serie despre copiii de creșă din Oklahoma City. M-am ocupat de Heaven’s Gate - trei zile în șir de sinucideri în masă. Nu mă tulbura nimic. Le puteam povesti pe toate. M-am plimbat prin Manhattan și le-am vârât oamenilor camera de filmat sub nas după Turnuri. La o săptămână după asta, am început s-o iau razna. Ne pierdem controlul, nu-i așa? Și când cădem, tragem totul peste noi. Încă vrea ca el s-o contrazică. Exact

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]