13,019 matches
-
posibilitatea să pun mâna pe originale, dar e o mare consolare că le am măcar pe acestea. Mi le-a trimis chiar editorul. Sunt o mare mângâiere pentru mine. — Trebuie să fie o încântare să trăiești în mijlocul lor, zise dl Van Busche Taylor. — Da, sunt fundamental decorative! — Asta e și una din convingerile mele cele mai profunde, spuse dl Taylor. Marea artă e întotdeauna decorativă. Ochii lor se opriră asupra unei femei despuiate care își alăpta copilul în timp ce lângă ea îngenunchea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
orice subiect care ar fi putut fi cât de cât stânjenitor, precum și de felul ingenuu în care dna Strickland, fără să spună măcar o vorbă neadevărată, insinua că relațiile ei cu soțul fuseseră întotdeauna perfecte. În cele din urmă dl Van Busche Taylor se ridică, dând să plece. Ținându-i multă vreme mâna gazdei, îi adresă un discurs de mulțumire grațioasă - deși cam prea lung - și ne părăsi. — Trag nădejde că nu te-a plictisit, îmi zise ea după ce închisese ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pentru a scăpa de ea pentru totdeauna, pentru a nu le mai vedea, pentru a nu le mai auzi, pentru a nu se mai apropia de ele fără a le putea atinge vreodată, pentru a nu le mai iubi în van. E atât de greu să ucizi morții. Să-i faci să dispară. De câte ori nu am vrut și eu să o fac... Totul ar fi acum mult mai simplu dacă se întâmpla altfel. Alte chipuri se iviseră pe chipul acelui copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
te unge pe ovare. Ană, mândra mea frumoasă,/ Lasă-mă și nu mă lasă, Anăăă!, prelungește cuvintele bărbatul. Termină cântecul și deschide radioul cu un gest rapid, pentru că este atent la șosea, cineva vorbește pe nu știu ce post, extrem de convins: dacă Van Gogh ar fi avut cele 200 de milioane de lire sterline - valoarea de astăzi, 6 octombrie 2005, a lui Damien Hirst - pe când se afla în lanul de secară cu pistolul la tâmplă, ar fi apăsat și mai tare pe trăgaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
celor ce ar putea Încolți din ochii morților, lipicioase la atingere și cu o mireasmă grețoasă. Amory ar fi dorit să se simtă „William Dayfield, 1864“. Se mira că mormintele Îi făceau pe oameni să considere viața ceva trăit În van. Cumva, el nu găsea nimic deznădăjduit În faptul de a fi trăit. Toate coloanele frânte și mâinile strânse și porumbițele și Îngerii Însemnau tot atâtea povești romantice. Și-a spus că peste o sută de ani i-ar plăcea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
domnul Popa... domnul Popa nu era de găsit. S-o fi dus după mireasă, își spuseră ei, începând să aștepte. Între timp, domnul Popa gonea nesimțitor pe o motocicletă închiriată de Horațiu special în acest scop. Trecuseră cinci luni în van și Maica Tereza nu-i luminase deloc. Horațiu se hotărâse să accelereze lucrurile: Contesa mai avea șapte luni ca să-și îndeplinească planul. Atât îi mai putea acorda heruvimul din viața lui. Gonind furios, în parte din cauza nervilor întinși la maximum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
toată lumea urează tot felul de lucruri bune, se petrec atât de multe răutăți. Este un singur răspuns pentru asta, credința. Dacă crezi, ai parte de tot ceea ce urezi și ți se urează, dacă nu, totul se năruie, totul este în van. Urările de bine și de frumos sunt ca niște flori de măr primăvara. Copacul este plin de flori, ca o mireasă îmbujorată, dar multe se vor prăbuși în iarbă, fulgerate de neputința de a face fructe. La mulți ani! PAGINĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ECSTASY Ryu Murakami Traducere din limba japoneză și note de Mihaela Butnariu — Știi de ce șia tăiat Van Gogh urechea? Vagabondul s-a apropiat de mine vorbindu-mi În japoneză. Eram În centrul New York-ului, În Bowery, vizavi de faimosul club CBGB, pe vremuri templul muzicii punk și new wave. Lucram ca asistent Într-o echipă de filmări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
zi, s-a apropiat de mine un bărbat despre care, după față, aș fi zis că e portorican, și mi-a adresat câteva vorbe În japoneză. Am rămas mut de uimire, cu atât mai mult cu cât subiectul discuției era Van Gogh. Era unul dintre cei mai fragili dintre docili, care făcea orice i se spunea. Spre deosebire de ceilalți, nu-i curgeau mucii, n-avea ochii plini de urdori, nici urme de vomă pe față și nici nu era unul din cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
tresărit eu de uimire, lăsând să-mi scape din mână reflectorul, ceea ce-a atras asupra mea furia regizorului: „Miyashita, tâmpitule, ce naiba faci?“. Cum stăteam eu așa căzut pe gânduri, vagabondul m-a Întrebat Încă o dată: — De ce și-a tăiat Van Gogh urechea? Cum de-a ajuns un japonez În starea de vagabond? De ce n-a vorbit până acum În japoneză? Cu siguranță era beat rangă, dar uimitor cât de coerent vorbea! mă gândeam eu clătinând din cap. Cum nu scoteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Îmi treceau prin minte, dar În special În seara acesta nu-mi dădeau pace. Am Înțeles care era motivul frământării mele. Era din cauza bărbatului ăluia care intrase În vorbă cu mine ca să-mi pună Întrebarea aceea stranie despre urechea lui Van Gogh. El nu se Încadra deloc În peisajul New York-ului. Restaurantul japonez părea să se integreze perfect, la fel și chelnerii și clienții lui, care vorbeau cu toții despre comediile muzical, despre jazz, pictură, investiții imobiliare, acțiuni la bursă. Bărbatul Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Cine naiba mai ești și tu?“. L-am Întrebat dacă puteam să mă așez lângă el și atunci fața i s-a luminat dintr-odată și m-a Întrebat: — Ei, ai aflat? Mi-am dat seama că se referea la Van Gogh și am Încercat să-l păcălesc, zicându-i că n-am avut timp. — Gândește-te acum. Am Început să mă gândesc cât se poate de serios. Așa cum era de aștepat, informațiile despre Orientul Mijlociu nu-mi erau de nici un folos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Gândește-te acum. Am Început să mă gândesc cât se poate de serios. Așa cum era de aștepat, informațiile despre Orientul Mijlociu nu-mi erau de nici un folos. Mi-am adus aminte de un film În care Kirk Douglas Îl juca pe Van Gogh, dar nici acesta nu m-a ajutat În vreun fel. Mi-a trecut prin cap să-l las În plata Domnului, pentru că nu știam ce să-i răspund. — Îmi pare rău, dar nu știu. — Păcat, a zis bărbatul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
lunecându-mi pe șina spinării. Să se prăbușească de-adevăratelea? — Întocmai. Dacă s-ar prăbuși, nu ar mai trebui să trăiască cu spaima că se va Întâmpla o dată și-o dată. Nu crezi că la fel s-a Întâmplat și cu Van Gogh? — Dac-ar fi așa, atunci și-ar fi scos ochii. — Corect și de data asta! m-a felicitat bărbatul. După o scurtă tăcere, i-am adresat eu o Întrebare. — Nu păreți a fi nici debil psihic, nici alcoolic irecuperabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Japonia. Era Încă o căldură Înnăbușitoare pentru luna septembrie și aveam impresia că bucata de hârtie strecurată În buzunarul hainei atârna la fel de greu ca o bucată de metal. Mi-o dăduse vagabondul care venise să-mi vorbească despre urechea lui Van Gogh, și pe ea era notat un număr de telefon. Întreaga fascinație pe care o simțisem În New York părea să se fi adunat În această bucată de hârtie. Preț de-o clipă am fost tentat să sun la acel număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Nu era acea disperare care provine dintr-o oarecare decădere economică sau socială. Această voce Îmi lăsa aceeași impresie difuză pe care o resimțisem la contactul cu vagabondul care se apropiase de mine pentru a-mi vorbi despre urechea lui Van Gogh. Am reușit să vorbesc cu această femeie abia pe la sfârșitul după-amiezii. — Da. Femeia nu și-a spus numele când a ridicat receptorul telefonului și am perceput imediat o umbră de neîncredere și de iritare În vocea ei. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
pe robot. Puteam să percep cu claritate tensiunea și iritarea interlocutoarei mele de la celălalt capăt al firului. — Nici eu nu am Înțeles bine despre ce e vorba. Acest bărbat a venit la mine să mă Întrebe ceva despre urechea lui Van Gogh. Mi-am trecut receptorul În mâna stângă și am Început sa-mi frec mâna dreaptă de pantaloni, pentru a o șterge de sudoare. — Van Gogh? — Da. „Știi de ce și-a tăiat Van Gogh urechea?“ m-a Întrebat bărbatul. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
e vorba. Acest bărbat a venit la mine să mă Întrebe ceva despre urechea lui Van Gogh. Mi-am trecut receptorul În mâna stângă și am Început sa-mi frec mâna dreaptă de pantaloni, pentru a o șterge de sudoare. — Van Gogh? — Da. „Știi de ce și-a tăiat Van Gogh urechea?“ m-a Întrebat bărbatul. Femeia păstră tăcerea câteva momente. — L-ați Întânit cumva pe acest domn În holul de la Plaza? Tonul vocii Îi era cu totul schimbat. Femeia părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să mă Întrebe ceva despre urechea lui Van Gogh. Mi-am trecut receptorul În mâna stângă și am Început sa-mi frec mâna dreaptă de pantaloni, pentru a o șterge de sudoare. — Van Gogh? — Da. „Știi de ce și-a tăiat Van Gogh urechea?“ m-a Întrebat bărbatul. Femeia păstră tăcerea câteva momente. — L-ați Întânit cumva pe acest domn În holul de la Plaza? Tonul vocii Îi era cu totul schimbat. Femeia părea că se gândea la ceva. Nu, deloc. Simțeam o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mai bine de un an. Am dat chiar un anunț Într-un ziar japonez care apare acolo, dar fără nici un rezultat. Aproape că renunțasem la gândul că voi mai primi vreodată vești de la el, Însă această Întrebare despre urechea lui Van Gogh e atât de tipică pentru el. Nu există nici o urmă de Îndoială. Am Înțeles În sfârșit sensul cuvintelor vagabondului când mi-a zis că voi primi niște bani dacă voi suna la acest număr. — Acest bărbat mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
european clasic, sau pe cel autentic postmodernist, În orice caz nu era american, măcar de asta Îmi dădeam seama. Evitându-i privirea, am Început să-i povestesc absolut totul, de la Întâlnirea cu vagabondul În Bowery până la povestea cu urechea lui Van Gogh. — Nu există nici o Îndoială! El trebuie să fie bărbatul pe care Îl caut. Femeia a rămas tăcută câteva clipe. Nu reușeam să o Înțeleg pe femeia din fața mea, așa cum nu reușeam să Înțeleg stilul acestei Încăperi. În timp ce femeia Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Kataoka, orice bărbat ar face orice pentru a o face fericită. I-am promis că o să ascult toată povestea de la tine. — Da? Dar sunt prea obosit. Dacă vorbesc prea mult, ajung să mă detest. Ai găsit răspunsul În legătură cu urechea lui Van Gogh? Dacă Îmi spui răspunsul, sunt de acord să ne mai Întâlnim o dată. — Am aflat răspunsul, am spus. — Perfect. Spune-mi-l și apoi ne luăm la revedere pe ziua de azi. Am tras inconștient pe nas cocaină din recipientul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
secreție sau dacă urinasem În pantaloni, dar tremuram din tot trupul. Un singur lucru mi-era clar: eram ca un câine, sau ca un porc, sau ca o pisică În fața porției de mâncare. Încercam să-i spun bărbatului ceva despre Van Gogh, dar parcă Îmi legase cineva limba. — Ce-ai pățit? Îți spun eu ce să faci. Imaginează-ți că intră În camera asta o blondă superbă, cum n-ai mai văzut niciodată. Nu e deloc interesant dacă n-ai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
n-ai o imagine clară În minte. Bărbatul a izbucnit În râs. Un râs pe care nu-l puteam defini. Era râsul plin de tristețe al cuiva obișnuit de când era mic să-și bată joc de toată lumea. Îmi cer scuze. Van Gogh credea că a atins perfecțiunea talentului prin primele sale opere. Acela era standardul geniului său pe care și l-a autoimpus. Se contesta pe sine Însuși când nu reușea să se ridice la același nivel. De aceea, cred eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mă ascund ca să-mi salvez pielea. La celălalt capăt al firului se afla Keiko Kataoka, Într-un bar din Bowery era bărbatul acela care mi-a râs disprețuitor În nas când i-am răspuns ce credeam eu despre urechea lui Van Gogh, iar Reiko rămânea Învăluită În mister... Pudra albă din fața mea era cheia spre paradisul plăcerilor, nu mai aveam cale de Întoarcere Înapoi... Un singur lucru nu Înțelegeam. Dacă raționamentul meu era corect, de ce și-au ales un tip banal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]