14,944 matches
-
nu-și dezminte stofa de predicator dedicat unei credințe. Pastorul nu face figura unui comentator dezinteresat, ci intră în rolul unui propovăduitor angajat, atîta doar că o face cu măsură și tact. Indiferent că rezonezi sau nu cu ideile cărții, virtutea ei principală e pedagogică: un tom de popularizare în marginea unor controverse cărora nu le poți tăgădui fascinația filosofică. Autorul e un grijuliu colecționar de bizarerii științifice: telepatia particulelor subatomice (două particule care odată s-au întîlnit se comportă ulterior
Erezia cuantică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4707_a_6032]
-
destul de sec și fără poantă. Pe potriva, într-un fel, a lui Hasdeu, pe care-l ironizează sub chipul filozofului atoatecuprinzător. Vremea subtilităț ilor se pare că trecuse, după 1900, scopul fiind, cum am spus, doar să fixeze mai bine, prin virtuțile rimei, niște invective care se cuveneau aruncate: „Toate cărțile din lume, de când lumea, câte-au fost,/ Minunatul meu prieten le cunoaște pe de rost;/ Tot ce mintea omenească până astăzi a știut,/ În savantu-i cap de dascăl, s-a-ndesat
Poeziile domnului Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4713_a_6038]
-
anonimat pentru a păstra secretul Societății, și totodată străduindu-se să nu-și piardă vocația de lector sau receptor. Sigur, cititorul ce prețuiește romanul aplicând o grilă strict raționalistă va deveni suspicios, dar cel îngăduitor cu componentele paranormale (teleportare, avatar, virtuți mediumnice), dispus să accepte și existența unor fenomene ce se abat de la legile cunoscute (până acum) de știință va explora cu o voluptuoasă complicitate căile insolite și neverosimile propuse la limitele sau dincolo de limitele realului. Narațiunea lui Birkegaard, discipol silitor
O realitate paralelă: lectores și receptori by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4719_a_6044]
-
adierile de duh, așa explicîndu-se umoarea de visător încredințat că nimeni nu poate fugi de destinul său. Spuneam că Igor Isac e un visător cu aparențe sceptice. Dar, spre deosebire de sceptic, care se frămîntă pînă la paroxism și face din voință virtutea cardinală, Igor Isac se lasă în voia unui sens despre care știe că se petrece peste voința lui. Tenacitatea e o scuză pentru ființele fără talent, și din acest motiv autorul nu are neliniști și nu e ros de neră
În așteptarea pragului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4966_a_6291]
-
militar - și, implicit, a pactului conjugal - nu i se mai pare respingătoare, Bologa poate înainta fără remușcări prin șanțurile întortocheate, „cu ochii strălucitori, cu sufletul plin de încredere, împăcat și mulțumit, parcă s-ar fi purificat într-o baie de virtute.” Ironia sorții face ca Apostol să fie rănit de un obuz rusesc chiar în noaptea în care se pregătește să treacă la inamic. O lungă convalescență, complicată de nopți întregi fără somn, îi permite totuși să-și reevalueze poziția și
Ora dezertorilor by Corina Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4967_a_6292]
-
ține de metalimbaj și de preluarea dezinvoltă a funcțiilor criticii. Sau nu le reamintesc decât în măsura în care ele, alături de alte elemente, atrag atenția asupra eroului, asupra unui personaj neostenit inteligent, neostenit ironic, neostenit zglobiu, care își arată, cu asupra de măsură, virtuțile asociative, persiflatoare, autoscopice, ca și neîntrecuta abilitate în deplasarea cinematografică a camerei spre obiectele revelatoare ale realului, ale unui real ignorat. În această poezie de serie mare se conturează clar și din nou eroul, eroul pe care îl crezusem pierdut
Pagini și pagini by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4998_a_6323]
-
cîteva zile în aerul de nevoințe al spiritului cenobit. Alături de el, pictorii grupului Prolog - Constantin Flondor, Horea Paștina și învățăceii lor („dascălii de erminie și alumnii lor”, cum spune frumos autorul), criticul plastic Oliv Mircea și alți cîțiva apropiați. Respectîndu-și virtutea de condeier talentat, Dan C. Mihăilescu s-a achitat de datorie, consemnînd tresăririle cu care sufletul i-a întîmpinat climatul alpestru al schiturilor athonite. În genere, Athosul e ținta celor care vor să se rupă de lume: te duci acolo
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]
-
Miguel de Cervantes a inspirat, începând din 1743, zeci de coregrafi, din aria de cultură europeană și din extensia ei nordamericană. Toți au dorit să dea viață, pe scenă, cavalerului rătăcitor, care a încercat să transpună în lumea noastră pedestră virtuțile lumii sale ideale. Un atare demers, sortit de la bun început eșecului, amestec de splendoare și deriziune, a fost evocat după puterea de înțelegere a fiecărei epoci și a fiecărui creator, de peste două sute șaizeci de ani. Amintim doar câteva nume, aflate
Don Quijote din nou pe scena Operei din București by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4409_a_5734]
-
Sorin Lavric Că Günter Grass e în- șelător în aparențe și imprevizibil în reacții e o virtute pe care i-o recunosc și dușmanii. Tocmai cînd crezi că-i poțianticipa gesturile te pomenești cu o surpriză care îți clatină așteptările, semn că în pielea scritorului din Lübeck găsești un spirit cu autonomie de gîndire. Dar bizar e
Însemnări de piază-rea by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4420_a_5745]
-
pentru impresii vizuale făcînd-l pe autorul Ocheanului întors să fie incapabil de tente psihologice sau de abstracții fine, de aici rangul său modest ca diarist. La peste 20 de ani de la scriere, jurnalul Între Germania și Germania are o singură virtute: te convinge de inutilitatea angajării ideologice a scriitorului în propria țară, asumarea unui rol social ducînd fatidic la o neplăcută uzură morală, iar la Grass fenomenul e îngrijorător. Istoria nu numai că nu i-a dat dreptate în privința Germaniei, dar
Însemnări de piază-rea by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4420_a_5745]
-
dată fiind condiția ei de plăsmuire in vitro. Ce înseamnă asta? Că o ficțiune nu poate înlocui un testimoniu, de aceea un adevăr-limită nu poate fi judecat după cît de estetică sau inestetică îi e expresia. Mai mult, adevărul are virtuți mai adînci decît talentul. Veritas are cîștig de cauză în fața lui eloquentia. Artificiul de a mînui cu ușurință cuvintele e cu totul inferior calificării intime pe care o capeți respirînd în anii ’50 printre „ciulinii Bărăganului”. E o inițiere pe
În logica lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4603_a_5928]
-
ci cu prima stupoare pe care o provoacă. E fără însemnătate dacă stupoarea aduce a înlemnire admirativă sau a consternare furioasă. Important e să apară un vîrf de trepidație care să-l consacre pe autor în pielea unui purtător de virtuți livrești: o tresărire de stil, o schimbare de unghi sau un alt suflu epic. Potrivit acestei logici, sunt autori care nu debutează niciodată, chiar dacă au în spate o duzină de titluri. Ambiția, proptelele și credința în steaua proprie nu-i
La grande peur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4624_a_5949]
-
Ioan Petru Culianu Capitolul 49 din Tao te king a fost intitulat tardiv „Despre felul cum se suportă virtutea“. În traducere liberă, acest text sună astfel: „Inima înțeleptului e nedomolită, deoarece el este inima întregului popor. Sunt bun cu acela care e bun, dar sunt bun și cu acela care nu e... Sunt sincer cu acela care e sincer
Mircea Eliade la 70 de ani by Ioan Petru Culianu () [Corola-journal/Journalistic/4626_a_5951]
-
asupra întregii lumi. Toți îl privesc și-l ascultă. Toți sunt copiii săi.“ Nimănui nu i se potrivesc mai bine aceste cuvinte decât lui Mircea Eliade. Și nimeni nu știe mai bine ca el cât de greu se suportă propria virtute. Cât de greu se păstrează memoria suferințelor unui popor, cât de greu este să fii deopotrivă bun cu cel bun și cu cel rău, deopotrivă sincer cu cel sincer și cu cel viclean... Și, la fel, nimeni mai bine ca
Mircea Eliade la 70 de ani by Ioan Petru Culianu () [Corola-journal/Journalistic/4626_a_5951]
-
trebuie văzute ca niște insurecții împotriva autorității”. De maxim interes în elucidarea imaginarului blecherian sunt și observațiile legate de boală, cu atât mai mult cu cât ele explică sensibilitatea antiromantică a scriitorului, deloc dispus la a face din suferință o virtute: „În cărțile sale, Blecher va fi interesat de viața bolnavilor întinși la orizontală nu în deosebirile ei de cea a oamenilor sănătoși, ci mai degrabă prin asemănările lor penibile. Bolnavii vorbesc, iubesc, fac planuri, se roagă, la fel ca oamenii
Resurecția biografiei by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4627_a_5952]
-
cu cît expresia e mai gongorică, cu atît lipsa sensului e mai crasă. Însă autoarea revine într-o matcă fluentă și scapă de limbajul insuportabil al snobismului academic, motiv pentru care volumul poate fi citit curgător, chiar dacă textul nu are virtuți estetice. Dimpotrivă, ochiul cade pe o culegere de conspecte reci, făcute cu migală, și legate prin simplă juxtapunere. Lipsește însă firul logic al unei ipoteze de interpretare. Altfel spus, cercetarea nu e ghidată de o intenție de gînd, ci doar
„A cădea sub incidența“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4667_a_5992]
-
națiunii, fiindcă temele solide sunt întotdeauna pe termen lung, iar ei sunt aleși pe patru ani. Tot ce este fundamental este de lungă durată. Dar atunci, diferențierea între omul de Stat și omul politic, între valorile și ritualurile statalității și virtuțile democratice, diferența între leadership-ul statal și cel politic ar trebui să fie înțeles, mai ales de către cei inteligenți și erudiți. Continuă să nu se facă o legătură între înlocuirea monarhiei cu republica și impunerea totală a comunismului la 30 decembrie
Articol scris de Principele Radu: 93 de ani de la 1 Decembrie 1918 () [Corola-journal/Journalistic/46758_a_48083]
-
o constant-implicată «asistare» a unei transcendențe suprastructurale). Ele definesc istoricitatea mijlocită rațional a persoanei și traduc în categorii sintetice ale temporalității regularitatea imuabilă a doctrinei generale. Ele reflectă, astfel, în disciplina autoimpusă, mesajul încriptat al pildei abstracte și reconfirmă perseverent virtutea unanim binefăcătoare a libertății luminate de harul cunoașterii.“ (p. 15) Cel mai simplu ar fi să-ți spui că, unde nu e, nici Dumnezeu nu cere și că a comenta asemenea nimicuri e irosire de timp. Dar, cum spuneam mai
Cabotinism lexical by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4544_a_5869]
-
să cadă în comic involuntar. E foarte grav cînd publicul chiar te consideră ceea ce pretinzi că ești, un alt simptom de epuizare scriitoricească cu greu putîndu-se găsi. Ieși din interesul public și intri în conul indiferenței, dar ai cel puțin virtutea de a nu se mai împiedica nimeni de numele tău. E o formă de deces și aceasta.
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4576_a_5901]
-
de asumare a cuvintelor rostite: eseiștii fac teorie din acrobație ambițioasă, fără ca viața să li se molipsească cu o cîtime din perorația afișată, în vreme ce pictorii își trăiesc gîndurile spontan, fără cizelare expresivă, dar onest. E deosebirea dintre histrionismul doct cu virtuți lexicale și simplitatea reculeasă care nu vrea să păcălească pe nimeni. Paul Gherasim e un soi de Ernest Bernea cu vocație plastică și cu tenacitate de ctitor, un posedat al cărui suflet, în loc să năzuiască la elogiile semenilor, vrea trezvie și
Schema flerului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4353_a_5678]
-
de martor relatînd sensuri ce vin de dincolo de el. A fi creștin în literatura înseamnă a fi impersonal, caz în care statutul de autor dispare. Paradoxul unui preot cochetînd cu literatura, si acesta e cazul lui Ioan Pîntea, este ca virtuțile creștine îi inhiba umoarea din care ar trebui să-i iasă expresia remarcabilă. În loc de veninuri și toxine convertite în frumuseți literare, grija de a înlătura sentimentele negative, considerate îndeobște că neconforme cu trăirea duhovniceasca, duce cu timpul la sterilitate artistică
Părul din parohie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4367_a_5692]
-
a-si muta mintea de la relele lumii spre a-i contemplă numai frumusețile, grație unui exercițiu de primenire a minții. Sub unghi spiritual, seninătatea jurnalului poate fi gustata de un cititor care își caută liniștea, si de altminteri principala lui virtute stă în calmul fără încrîncenări pe care il emană. Filosofic însă, senzația de déjà-vu cu care dai peste termeni bătătoriți nu poate fi înlăturata. Sub unghiul apetitului pentru nuanțe, Pîntea e previzibil și monoton, făcînd impresia unui intelect care trăiește
Părul din parohie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4367_a_5692]
-
a lansat o utopie a societății ideale, după care trei feluri de societăți ar putea fi perfecte: cea mare, umanitatea; cea mijlocie, națiunea; și cea mai măruntă, cetatea. Conducătorul acesteia - ca inima într-un corp - este un Rege cu numeroase virtuți (a căror reunire e aproape imposibilă pentru un muritor), cea mai importantă fiind înțelepciunea. Utopia farabiană o depășește pe cea platonică: dacă autorul Republicii îi cerea filosofului să coboare din contemplație la treburile cetății, Al- Fărăbī pretinde viața întru spirit
Ibn Sīnā (AVICENNA), 980-1037 - Epistola păsării (Risalat al-Tayr) () [Corola-journal/Journalistic/4374_a_5699]
-
însă nota comună o constituie ceea ce Sean McCann definea drept „critica realistă a liberalismului”. Plasate în categoria scrierilor de introspecție socială, scrierile propun un personaj care „înfruntă o lume în care nu sunt prea multe lucruri de spus despre existența virtuții sau a integrității instituțiilor” (Evans, 2009: 88). Inevitabil, detectivul va primi, pe lângă misiunea auto-asumată de a descoperi adevărul, însărcinarea de a negocia un spațiu al normalității între presiunea perversă a socialului și imperfecțiunea umană nutrită cu ingredientele Răului (păcatul, crima
Detectivul Marlowe by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4381_a_5706]
-
ucigașii limbii lui: niște specialiști care i-au stîlcit cuvintele pînă la mutilare. Să încerc o analogie. Așa cum poezia lui Eminescu, cînd e analizată fonetic de Cartojan (la nivel de accent, silabă și aliterații vocalice) devine o caricatură odioasă fără virtuți estetice, tot așa limba lui Heidegger, supusă aparatului logic al lui Cassirer, sfîrșește într-o dilacerare irațională cu alură gîngavă. Cauza stă în lipsa de afinitate între mintea cercetătoare și obiectul supus ei. Cînd marxiștii Școlii de la Frankfurt - de la Adorno și
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]