1,940 matches
-
B.C.U. 7. "Vornicul de Vrancea. O cercetare administrativă de acum o sută de ani", Aurel Sava, Monitorul Oficial si Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, București, 1934, p.58, legat cu: Recenzii istorice/ St. Nicolaescu B.C.U. Cota:54328 VARIA, 8. "Vornicul de Vrancea. O cercetare administrativă de acum o sută de ani", Aurel Sava, Academia Română, București,1934, p.58, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul XV, Memoriu 6 B.A.R.: II 126621 9. "Documente privitoare la târgul și ținutul Lapușnei
Listă cu articole publicate de Aurel Sava () [Corola-website/Science/327218_a_328547]
-
ai Societății de Medici și Naturaliști din Iași, în frunte cu Iacob Cihac, Gheorghe Asachi, Mihail Zotta, Constantin Sturdza și Costache Negri. Este primul muzeu de acest gen înființat în Principate. În anul 1840 s-a cumpărat pentru muzeu casa vornicului Costachi Sturdza, de pe ulița Hagioaiei, azi bulevardul Independentei nr. 16, clădire în care muzeul, împreună cu Societatea, își desfășoară activitatea și în prezent. Clădirea, cunoscută și sub denumirea de Casa Roset, a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în
Muzeul de Istorie Naturală din Iași () [Corola-website/Science/330075_a_331404]
-
-o lui Ștefan Gane care o lasă moștenire lui Lupu Gane. Safta Roset, soția logofătului Vasile Roset, o cumpără de la acesta în 1760 și o dă ca zestre fiicei sale, Agripina, cu ocazia căsătoriei acesteia la 10 noiembrie 1824 cu vornicului Costache Sturza. Aceasta o vinde, în 1844, cu 3000 de galbeni, Societății de Medici și Naturaliști care își instalează aici sediul și mută totodată și Cabinetul de Istorie Naturală, aflat anterior într-un spațiu exiguu din clădirea Universității. Clădirea este
Casa Roset din Iași () [Corola-website/Science/330164_a_331493]
-
cunoscută sub numele de Hala de pește. Pe locul în care se află actuala Hală centrală din Iași de pe strada Anastasie Panu exista la începutul secolului al XIX-lea Mănăstirea Sfânta Vineri, cu o biserică ctitorită prin 1594 de marele vornic al Țării de Jos, Nistor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche. Cutremurul din 1803 produce daune importante clădirilor mănăstirii, aceasta fiind abandonată și cimitirul alăturat lăsat în paragină. Câțiva ani mai târziu, pe la 1820, vistiernicul Petrache Surza înființa un bazar în preajma
Hala de zid și fier () [Corola-website/Science/330401_a_331730]
-
a fost o mănăstire ortodoxă construită la începutul secolului al XVII-lea și demolată ulterior, datorită stării avansate de degradare, în 1879. Biserica mănăstirii a fost ctitorită de Nistor Ureche, mare vornic al Țării de Jos, tatăl lui Grigore Ureche. Acesta a cumpărat terenurile din jur și a edificat mănăstirea care în 1610 a fost închinată ca metoh al . Cutremurul din 1802 a determinat avarii importante care au fost reparate în 1806
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
XVII-lea, o zonă centrală a târgului Iașilor și una din principalele sale zone comerciale. Pe această uliță exista o biserică mai veche, din lemn, cu hramul Sfânta Paraschiva (Sfânta Vineri), biserică înălțată de „marele ctitor Samson”. Nistor Ureche, mare vornic al Țării de Jos, tatăl lui Grigore Ureche, a obținut întâi de la Samson și ulterior de la moștenitoarele acestuia, Agafia Samsonova și fiicele Tecla, Marica și Nastasia, permisiunea de a transfera vechea biserica de lemn în Târgul de sus pentru a
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
mutată în mahalaua Măjilor din Târgul de Sus, a fost sfințită cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, „ca să fie iarăși pomană vechilor ctitori”. Este de remarcat că Sfântul Ioan Botezătorul este și patronul mănăstirii Secu, o altă ctitorie a vornicului Ureche. Pe locul biserici de lemn Miron Barnovschi a început zidirea unei biserici care va fi însă terminată de Vasile Lupu și sfințită la 9 noiembrie 1635 cu același hram. În 1610, printr-un act datat la 21 decembrie, domnul
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
și jumătatea secolului al XX-lea. Biserica a fost ctitorită către anul 1620 de către boierul Ionașcu Ghenghea, biserica fiind cunoscută un timp și ca biserica Ghenghei sau a Ghianghei. Ionașcu Ghenghea a fost, între 26 septembrie 1626-30 iunie 1630, mare vornic al Țării de Jos și apoi mare logofăt (16 decembrie 1630-15 martie 1634). Biserica a fost construită în Mahalaua Măjilor din Târgul de Sus, pe Ulița Sârbească care apoi va fi numită Ulița Sfântul Ilie și, în zilelele noastre, Strada
Mănăstirea Sfântul Ilie din Iași () [Corola-website/Science/330442_a_331771]
-
Mănăstirii Buhalnița și a fost mult timp condusă de egumeni greci. Dezvoltarea Târgului de Sus a făcut ca biserica să fie înconjurată de mari proprietăți boierești: la sud era situat Palatul Sturza care adăpostește în prezent Poșta, la nord casa vornicului Vasile Alecsandri, casă în care a fost Muzeul Teatrului, și la nord-est palatul logofătului Constantin Sturza (fosta casă Roset), clădire care adăpostește Muzeul de Istorie Naturală. Intrarea în vigoare a Regulamentului Organic și impunerea primelor reguli de urbanism au determinat
Mănăstirea Sfântul Ilie din Iași () [Corola-website/Science/330442_a_331771]
-
sunt relatate principalele evenimente istorice petrecute în timpul domniei lui Tomșa Vodă. Multe personaje ale cărții sunt figuri istorice precum domnitorul Ștefan Tomșa, Doamna Elisabeta Movilă și fiii ei, viitorul domnitor Miron Barnovschi Movilă (pe care scriitorul în numește Simeon Bârnovă), vornicul Nistor Ureche, vornicul Bărboi și fiul său, boierii polonezi Ștefan Potocky și Samuel Korecki, oșteanul turc Hussein-aga, hanul tătar Cantemir Bei ș.a. Scriitorul a introdus și personaje ficționale cum ar fi Tudor Șoimaru și răzeșii șoimăreșteni, boierul Stroie Orheianu și
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
evenimente istorice petrecute în timpul domniei lui Tomșa Vodă. Multe personaje ale cărții sunt figuri istorice precum domnitorul Ștefan Tomșa, Doamna Elisabeta Movilă și fiii ei, viitorul domnitor Miron Barnovschi Movilă (pe care scriitorul în numește Simeon Bârnovă), vornicul Nistor Ureche, vornicul Bărboi și fiul său, boierii polonezi Ștefan Potocky și Samuel Korecki, oșteanul turc Hussein-aga, hanul tătar Cantemir Bei ș.a. Scriitorul a introdus și personaje ficționale cum ar fi Tudor Șoimaru și răzeșii șoimăreșteni, boierul Stroie Orheianu și fiica sa, precum și
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
plenipotențiar) român, apoi mareșal al Curții Regale. Constantin provenea din una dintre cele mai vechi familii boierești din Bucovina - începând cu Mic Albu, boier descălecător din Maramureș - membrii ei deținând dregătorii încă din secolul al XVI-lea. Ioan Flondor (1710-1784), vornic de Câmpulung Rusesc, strămoșul tuturor Flondorenilor din Bucovina a avut patru fiice și trei fii, care au format trei linii genealogice. El a izvorât dintr-a treia ramură care a fost fondată de stră-stră-bunicul său, tot cu numele Constantin. Prin
Constantin de Flondor () [Corola-website/Science/330916_a_332245]
-
neîntrerupt filiația ramurii boierești. După 1812, când Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus, de la fii lui Teodor Râșcanu, armaș și vel pitar, familia Râșcanu s-a împărțit în două ramuri, de-o parte și de alta a Prutului. De la vornicul Constantin Râșcanu și stolnicul Ioan Râșcanu a pornit ramura basarabeană iar de la fratele lor, spătarul Alexandru Râșcanu, cea vasluiană. Râșcanii din Basarabia au dat numele lor unui sector (cartier) al Chișinăului - Râșcanovca (azi denumit sectorul Rîșcani) și numele orașului Rîșcani
Familia Râșcanu () [Corola-website/Science/328017_a_329346]
-
Existența unei unități administrative cu centrul la Bârlad este destul de veche, un anume Negrea (Negru) de la Bârlad fiind menționat într-un document din 1 septembrie 1400 ca membru în sfatul domnesc. El va apărea în documentele ulterioare cu titlul de vornic. Prima atestare documentară a acestui ținut apare într-un act din 1 septembrie 1435, prin care voievodul Iliaș (fiul lui Alexandru cel Bun) îi comunica lui Vladislav, „iubitului Crai al Poloniei, Lituaniei, Rusiei și Domnitor al multor țări”, că se
Ținutul Tutova () [Corola-website/Science/335469_a_336798]
-
precum și în lucrarea "Descriptio Moldaviae", scrisă în perioada 1714-1716 de cărturarul Dimitrie Cantemir. Potrivit lui Dimitrie Cantemir, orașul Bârlad, centrul administrativ al ținutului, era „odinioară (...) foarte mare; acum este însă pustiit și i s-au răpit toate frumusețile. El este scaunul vornicului de Țara de Jos, care poruncește în Moldova de Jos, dar slujba lui o împlinesc doi vornici mai mici, fiindcă el trebuie să urmeze necontenit curtea”. În apropierea orașului, la o milă italienească pe malul râului, mai existau în acea
Ținutul Tutova () [Corola-website/Science/335469_a_336798]
-
Bârlad, centrul administrativ al ținutului, era „odinioară (...) foarte mare; acum este însă pustiit și i s-au răpit toate frumusețile. El este scaunul vornicului de Țara de Jos, care poruncește în Moldova de Jos, dar slujba lui o împlinesc doi vornici mai mici, fiindcă el trebuie să urmeze necontenit curtea”. În apropierea orașului, la o milă italienească pe malul râului, mai existau în acea vreme „rămășițele unei cetăți foarte vechi, numită astăzi Cetatea de Pământ, adică oraș de pământ. Nu s-
Ținutul Tutova () [Corola-website/Science/335469_a_336798]
-
Vasile Pogor nr. 4. Muzeul prezintă dezvoltarea literaturii române, cu precădere de pe teritoriul Moldovei, începând cu anul 1800 și până în zilele noastre. Muzeul își are sediul în Casa „Vasile Pogor” sau „casa cu ferestre luminate”, clădire construită pe la 1850 de către vornicul Vasile Pogor și soția sa Zoe. Imobilul are un lung istoric legat de viața culturală a Iașului, fiind loc de întâlnire pentru intelectualitatea orașului, sediu al Societății literare Junimea (fondată în 1863) și al revistei "Convorbiri literare" (fondată în 1867
Casa Memorială „Vasile Pogor” () [Corola-website/Science/331917_a_333246]
-
Racoviță și 5 fete - Anastasia, Tofana, Ecaterina, Maria și Elena. Documentele vremii îl menționează destul de des pe Ion Roacoviță. Astfel, în hrisovul din 9 martie 1667 de împărțire a moștenirii socrului său este menționat între moștenitori "„...Ion Racoviță ginerele Tomei Vornicul cu giupâneasa dumisali Nastasia...”". Averea moștenită era una semnificativă "„În partea dumisali lui Ion Răcoviță Păharnicul și giupânesii dumisali Nastasiei s-au venit Sîrbii, sat întreg cu eleșteu și mori la Dorohoiu și Bălteni, sat întreg la Vasluiu, și Clocușna
Ion Racoviță (caimacam) () [Corola-website/Science/331915_a_333244]
-
întoarcerea de la asediul Vienei. La 1 ianuarie 1684 împreună cu alți boieri cerea ajutor țarului Rusiei contra otomanilor și ca domn pe Ștefan Petriceicu. În timpul celei de-a treia domnii a lui Dumitrașcu Cantacuzino, Ion Racoviță a ocupat funcția de Mare Vornic, în această calitate fiind numit de turci caimacam al Moldovei, în urma mazilirii neașteptate a lui Dumitrașcu Cantacuzino, în luna mai 1685. Moare la o dată necunoscută anterioară datei de 2 noiembrie 1688 când este scris hrisovul prin se împarte averea rămasă
Ion Racoviță (caimacam) () [Corola-website/Science/331915_a_333244]
-
de pe piatra tombală a acestuia de la Mănăstirea Dealu: "„A răposat Io Vladislav Voevod, în anul 6963 [1455], luna august 20, în zilele - și s-a făcut această piatră în zilele lui Neagoe Voevod; au făcut-o Barbul Banul și Pârvul Vornicul cu frații lor, fiii lui Neagoe din Craiova, căci Vladislav Voevod i-a făcut boieri.”" Neagoe a avut patru fii: Barbu, Pârvu, Danciu și Radu. Dintre aceștia Barbu și Danciu nu au avut urmași cunoscuți, iar Radu a avut doar
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
de mare ban. Mai este menționat fie ca „Jilski” (de la Jiu), fie ca „Craioveski” (de la Craiova) dar nu mai are aceeași poziție fruntașă în ierarhie ca cea a înaintașilor săi, locul său în Divan fiind după foștii și actualii mari vornici și mari logofeți. Vlad Vintilă este atras de o parte a boierimii într-o ambuscadă și este ucis pe malul Jiului în iunie 1535. "„Odată cu el dispare nu știm în ce împrejurări și Barbu III Craiovescu ultimul vlăstar în linie
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
de școală. În 1852 el a elaborat un proiect pentru un nou cod penal. Pentru aceasta el a fost distins cu titlul de aga, o perioadă scurtă de timp mai târziu ia fost dat titlul de șeful Curții Domnești (mare vornic). Prin decretul principatului din 1 aprilie 1856 Hurmuzachi a fost naturalizat în mod oficial. În perioada următoare Constantin a început să asusțină cu tărie unirea principatelor române, în special în cadrul "Comitetului Unirii". Deputatul a fost după unirea principatelor în 1859
Constantin Hurmuzaki () [Corola-website/Science/328475_a_329804]
-
-lea evreii s-au stabilit cu precădere în Muntenimea Iașilor, contribuind semnificativ la dezvoltarea economică și socială a acesteia. Într-o mărturie hotarnică din 2 octombrie 1782, dată pentru un loc de casă din mahalaua "Muntenimea de Mijloc" din Iași, vornicul de poartă Neculai Grosu mărturisește în cercetarea făcută la fața locului de doi dintre „colegii” săi de dregătorie „că în vremea când se afla el vatav la vistiernicul Filip Catargiu” a fost trimis de acesta să afle cine ridicase o
Muntenimea Iașilor () [Corola-website/Science/333551_a_334880]
-
vistiernic, mai târziu, ca și tatăl său, Pârcălab de Hotin (1552-1563) și mare spătar. În anul 1642 domnitorul Vasile Lupu confirmă lui Constantin Stîrcea satele Briceni, Mihălcăuți, Hrimăncăuți și altele ca proprietatea sa în granițele vechi. În anul 1720 marele vornic Miron a împărțit moșiile sale între cei 14 copii. Unul dintre fiii săi, Pătrașcu, a fondat linia ulteriorilor cavaleri austrieci de Strischka (Strâșca, Strîșca) altul, Iloaie, neamul Volcineț. În anul 1774 domnitorul Grigore al IV-lea Ghica l-a numit
Familia Stârcea () [Corola-website/Science/334373_a_335702]
-
moșiile sale între cei 14 copii. Unul dintre fiii săi, Pătrașcu, a fondat linia ulteriorilor cavaleri austrieci de Strischka (Strâșca, Strîșca) altul, Iloaie, neamul Volcineț. În anul 1774 domnitorul Grigore al IV-lea Ghica l-a numit pe Toader Stîrcea vornic de poartă. Ioniță Stârcea, mare spătar, tot un fiu, căsătorit cu Maria, poreclită Lupa, fiica lui Șerban Flondor și a Catrinei Bainschi, a fost numit Cracalia și a păstrat această poreclă drept nume de familie, devenind protopărintele familiei Cracalia. Pe
Familia Stârcea () [Corola-website/Science/334373_a_335702]