3,277 matches
-
puteai întoarce de la credința lui, îl vedeam cum se uită peste capul meu cu ochii lui ruginiți, fără expresie. Slavă lui, el era stăpânul, singurul Dumnezeu, și prima lui însușire era răutatea, căci nu există stăpâni buni. Pentru întâia oară, zdrobit sub batjocură, cu trupul întreg strigându-și durerea, m-am dăruit lui cu totul, încuviințând orânduirea-i făcătoare de rău, slăvind în el izvorul răului din lume. Prizonier în împărăția sa, în acel oraș sterp cioplit într-un munte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lepădase totul de pe el. Avea obiceiul să doarmă gol. Dar când se văzu dezbrăcat, șovăi. Se simțea vulnerabil, ar fi vrut să-și pună hainele. Apoi ridică din umeri. Văzuse multe în viață, și, dacă va fi nevoie, își va zdrobi adversarul. Din patul lui putea să-l vadă cum stă întins pe spate, tot nemișcat, cu ochii închiși sub lumina violentă. Când Daru stinse becul, întunericul se închegă parcă dintr-o dată. Treptat, noaptea începu să învie în fereastra unde cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
rigorile regulamentelor. Cumințenia perfidă, spaima și bucuria de a pândi surprizele rare ale vreunei zile. Aparențele, șansa unei poteci neștiute, ipocrizia acestor amânări. A văzut, brusc, un lung șir de ani crescând, ca un munte prăfos, în fața ei ? Apăsând-o, zdrobind-o. A știut, probabil, în acea clipă, de ce o asemenea viață de funcționar ar sufoca-o, ar ucide-o sau, mai rău, ar sfârși prin a o învinge... ceea ce florentinului nu i s-ar fi putut întâmpla. El n-ar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și este minunat în ochii noștri?" 43. De aceea, vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi, și va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite. 44. Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera. 45. După ce au auzit pildele Lui, preoții cei mai de seamă și Fariseii au înțeles că Isus vorbește despre ei, 46. și căutau să-L prindă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
cu un reflector, parc-ar umbla să-și bată joc de noi! Auzi, reflector la niște poziții fixe, unde se cunoaște orice mușuroi! Ridicol!... Dar și mai ridicol, ba chiar enervant, e că noi nu suntem în stare să le zdrobim jucăria! Am stricat până acum atâtea obuze, de ni-e rușine, și degeaba! Parcă ar fi fermecată lumina lor, parcă... Bologa își curmă brusc vorba, căci fâșia de lumină dispăru, lăsând întunericul mai negru. Răbufniturile de tunuri mai continuară un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai tulburi și mai bulbucați ca de obicei. Îi spuse că adineaori colonelul i-a poruncit categoric să sfârșească scandalul cu reflectorul, fiindcă ajungem de râsul și ocara armatei, adăugând că comandantul diviziei a făgăduit o decorație celui ce va zdrobi batjocura rusească. ― Azi-noapte l-am încadrat, și totuși ne-a scăpat! zise Bologa furios, încheind cu o înjurătură ungurească. În doi ani n-am primit nici o observație și acuma, din pricina unui fleac de... ― Nu te înfuria, prietene, și nu înjura
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a atins ținta și se poate prezenta în fața generalului. Vasăzică nu va mai trebui să meargă cu divizia pe frontul românesc, asta e aproape sigur. Atunci de ce nu se bucură cum s-a bucurat când i-a venit ideea să zdrobească reflectorul?... În loc de răspuns, în suflet îi răsări deodată lumina albă pe care o gâtuise adineaori, strălucind ca un far într-o depărtare imensă. Și strălucirea i se părea când ca privirea lui Svoboda sub ștreang, când ca vedenia pe care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
însă mă aflu într-o imposibilitate morală... Generalul se cutremură, ca și cum i-ar fi împlîntat o spadă în piept. Ochii i se aprinseră și luciră ca oțelul. Se repezi furios la Bologa, cu brațele ridicate și zgârcite, gata să-l zdrobească, răcnind: ― Ce? Imposibilitate morală?... Ce vorbe sunt astea? Cum îndrăznești?... Eu nu cunosc asemenea fleacuri, care ascund pur și simplu lașitatea unor oameni fără sentimente patriotice! Nu cunosc, înțelegi? Nu vreau să cunosc! Apostol căută să protesteze, dar generalul îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
clipe de neliniște, ca un fața unei vedenii dojenitoare. Pe urmă, vreo trei zile, gândurile, dezlănțuite dintr-o toropeală prelungă, l-au chinuit și i-au sfâșiat sufletul. Își zicea că toate sforțările lui de a ocoli soarta s-au zdrobit și că de azi încolo numai moartea l-ar mai putea mântui... Moartea însă îl îngrozea acuma mai mult chiar decât perspectiva de a trebui să meargă pe frontul românesc. Degeaba încerca să-și biciuiască ambiția, învinovățindu-se de lașitate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
părinte? strigă Apostol serios. Nu te gândești că așa, mîine-poimîne, rămâi fără parohie? ― Cam așa-i, ce-i drept, murmură Boteanu zăpăcit, zâmbind umil. Ce să facem? Noi n-avem nici o putere și nici nu ne putem amesteca. Destul ne zdrobește viața, de mă mir cum o mai putem duce în spinare... ― Când omul are un ideal, înfruntă toate greutățile! zise Apostol apăsat, cu înțeles. ― Idealul nostru e Dumnezeu, răspunse preotul cu o sfială în care-și ascundea o teamă amară
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
adevăr îți vine s-o iai razna și să dai dracului toate! În inima lui Bologa disperarea rodea ca pecinginea. Prețul vieții e viitorul și viitorul lui i se părea zăvorât ca o poartă de fier în care și-a zdrobit pumnii bătând zadarnic. Neputința în fața vieții acuma mai mult îl îngrozea decât îl revolta. Conștiința că toate năzuințele și strădaniile lui sunt tot așa de neputincioase și fără rost ca și zvârcolirile unei râme îi năpădea din ce în ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
visuri de om necăjit. " Noapte bună!" își zise Apostol, dezbrăcîndu-se la iuțeală, vîrîndu-se în pat și sucindu-se în dreapta și-n stânga până să-și potrivească bine culcușul. Suflă în lumânare. Voia să adoarmă îndată, fiindcă într-adevăr călătoria îl zdrobise... "Dar oare de ce s-a încurcat mama când am întrebat-o de Marta?" îi trecu prin creieri, fulgerător. Firește, doamna Bologa n-o prea iubește și s-a împotrivit până la logodnă, totuși pe urmă s-a împăcat... Degeaba, e vinovat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu șervetul și uitîndu-se surâzător la doamna Bologa, care ședea năucită pe scaun, parcă nu și-ar fi crezut urechilor. ― Asta nu se poate! strigă avocatul. Nu se poate! Asta nu-i cauză serioasă! Pentru închipuiri copilărești nu se poate zdrobi norocul unei fete!... Spune și d-ta, doamnă, că doar ești femeie înțeleaptă și ai văzut multe în lume, spune: se poate? Întrebarea găsi pe doamna Bologa nepregătită. În adâncul sufletului era mulțumită că Apostol a ajuns la vorbele ei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la colțul mesei să asculte mai bine. ― Prin dibăcia mea, prin munca mea am creat aici o atmosferă patriotică absolut necesară în vreme de război, ca și de pace, urmă Pălăgieșu privindu-l scrutător, ca și cum ar fi vrut să-i zdrobească orice împotrivire. Acuma căzuși tu ca un bolovan într-o apă liniștită și ai tulburat-o. Ai dat prilej de flecăreală, de aprobări și dezaprobări, în sfârșit, tulburare și iar tulburare... Un ofițer care vine de pe front nu poate să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dumnezeu e veșnic nou în sufletul bietului om, dragul mamei... Numai când ai pierdut credința cea adevărată poți vorbi așa despre cele sfinte... Dar deodată cu Dumnezeu se pierde și liniștea sufletului, și sufletul pe urmă se chinuiește și se zdrobește fără reazem în vâltorile vieții și bâjbâie în beznă, întocmai ca un copilaș care ar porni singur în lumea largă, în miez de noapte... Apostol își dăduse seama, în chiar clipa când rostise gluma, că va jigni inima mamei și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fiindcă oamenii nu mai vreau să moară, ci să trăiască și să lupte... Când mori luptând, moartea e răscumpărată, și când izbutești prin luptă, victoria e mai dulce... In locul ipocriziei trebuie să vie franchețea, chiar brutală! Numai ura va zdrobi minciuna care otrăvește lumea! Apostol Bologa, uluit, aproape spăimântat de înflăcărarea locotenentului, îngînă: ― Bine, Gross, credeam că ești socialist și că... ― Că sub eticheta mea se pitește tot un fel de fățărnicie? zise Gross, luîndu-i vorba din gură, cu vocea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ar fi fost frică să nu-și piarză șirul sau parcă ceea ce spunea îl apăsa pe suflet și vroi să scape mai repede de apăsare, continuă: ― Numai un moment, căpitane... Să înmormîntez civilizația în inima mea, definitiv. Ea mi-a zdrobit viața și m-a chinuit douăzeci de ani, neîncetat... Ea m-a îndemnat să-mi călăuzesc viața după concepții și formule și principii. De câte ori viața trăgea cu buretele peste construcțiile mele neroade, îmi făceam altele mai năzdrăvane și mă mândream
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cerul gurii îi era uscat iască. Simțea că "trebuie", mii de gânduri îi furnicau în minte, dar toate se îngrămădeau și se spărgeau, încît nu putea închega nici o "explicație". Sub vălmășagul gândurilor însă un puhoi năprasnic îi ducea sufletul departe, zdrobindu-i toate îndoielile și șovăirile. ― Ilona... Îngână dânsul, îngrozit că nu are ce să-i spuie. ― Eu cunosc munții mai bine, șopti deodată Ilona, ghicindu-i gândurile. Știu toate cotloanele, toate potecile, toate pâraiele... Am să-ți fiu călăuză! ― Nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
hainele... Poate să fie zdrelit? Varga se uită repede la Bologa, încruntînd sprâncenele, și șopti cu o strângere de umeri: ― Poate... Atunci Apostol, ca și cum ar fi simțit privirile, ridică ochii spre dânșii. Varga întoarse capul și trecu lângă telefonist. ― Sunt zdrobit de oboseală, bolborosi Apostol cu o voce uscată, străină, întîlnind privirea aghiotantului. Nu mă mai țin picioarele... Să stau jos colea puțin? ― Da, da, de ce nu... poftim! tresări aghiotantul, speriat parcă de glasul lui și adăugând, mai sigur, către soldații
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trăiesc amândoi. Lui i-a plăcut cartea și e absolvent al Academiei Comerciale din Viena. Avusese asigurat un loc de contabil la o bancă din Sibiu. Nici n-a apucat să intre în slujbă, a venit războiul și i-a zdrobit cariera... Și barem de s-ar putea "activa" în armată! Nici cariera militară n-ar fi rea... Isprăvindu-și biografia, căută să afle cum și unde a fost prins Bologa și de ce a vrut să dezerteze. Fiindcă Bologa era scump
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
drept la Apostol, murmurând cu glas cântat, pătrunzător: ― În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor... Apostol crezu o secundă că speranțele lui, printr-o minune cerească, au pornit să se împlinească. Zdrobit de povara suferințelor, se prăbuși în genunchi, sărută cu lăcomie crucea, își ascunse obrajii în cutele patrafirului și izbucni într-un hohot de plâns înăbușit. Pieptul i se umflă sub puterea loviturilor inimii rănite în care sângele se zvârcolea ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fost nimiciți? 8. După cîte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea și seamănă nelegiuirea îi seceră roadele! 9. Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciți de vîntul mîniei Lui. 10. Mugetul leilor încetează, dinții puilor de lei sunt zdrobiți! 11. Leul bătrîn piere din lipsă de pradă, și puii leoaicei se risipesc. 12. Un cuvînt s-a furișat pînă la mine și urechea mea i-a prins sunetele ușoare. 13. În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
18. Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găsește El greșeli chiar la îngerii Săi, 19. cu cît mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, care își trag obîrșia din țărînă și pot fi zdrobiți ca un vierme! 20. De dimineață pînă seara sunt zdrobiți, pier pentru totdeauna, și nimeni nu ține seama de ei. 21. Li se taie firul vieții: mor, și tot n-au căpătat înțelepciunea! $5 1. Strigă acum! Cine îți va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
dacă găsește El greșeli chiar la îngerii Săi, 19. cu cît mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, care își trag obîrșia din țărînă și pot fi zdrobiți ca un vierme! 20. De dimineață pînă seara sunt zdrobiți, pier pentru totdeauna, și nimeni nu ține seama de ei. 21. Li se taie firul vieții: mor, și tot n-au căpătat înțelepciunea! $5 1. Strigă acum! Cine îți va răspunde? Căruia dintre sfinți îi vei vorbi? 2. Nebunul piere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
lucru de care aș vrea să nu m-ating, aceea-i hrana mea, fie cît de grețoasă ea! 8. O, de mi s-ar asculta dorința și de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea! 9. De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-și mîna și să mă prăpădească! 10. Îmi va rămîne măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu care mă copleșește: că niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfînt. 11. La ce să mai nădăjduiesc cînd nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]