4,648 matches
-
însemnătate acolo suschiar și așa într-o ureche cum am rămas... XII. TE-AM CĂUTAT NEBUN, de Păpăruz Adrian , publicat în Ediția nr. 2009 din 01 iulie 2016. în neștire prin toate femeile care m-au iubit pe tine te zideam te doream mânăstire nici nu știam dacă exiști în această viață zăludă doar gândul ți-l ghiceam pe cer când uneori îmi urai noapte bună am ucis atâtea iubiri și-am plecat mereu mai departe să te chem să te
PĂPĂRUZ ADRIAN [Corola-blog/BlogPost/377701_a_379030]
-
fost dacă am fi fost acum resemnați printre rânduri judecați și blamați ajutăm lumea fără păcate să adune pietre pentru un poem epitaf despre eternitate ... Citește mai mult în neștire prin toate femeile care m-au iubit pe tine te zideam te doream mânăstire nici nu știam dacă exiști în această viață zăludă doar gândul ți-l ghiceam pe cer când uneori îmi urai noapte bună am ucis atâtea iubiri și-am plecat mereu mai departe să te chem să te
PĂPĂRUZ ADRIAN [Corola-blog/BlogPost/377701_a_379030]
-
largși-ntoarcerile semn de întrebare...”(anonim)----------------------------------------------------------povestește-mi de tineamintirile le-am pierdutîn lanul de macidespre ochii tăicatedrale în haosdespre părul tăucatarg în abispovestește-mi de minenu mai știu cine suntde un veacrătăcitalerg fără tineîn numele tăudăruiește-mi un leacpune-mi cuvântul... XVI. TE VOI ZIDI ÎNTR- UN POEM, de Păpăruz Adrian , publicat în Ediția nr. 1907 din 21 martie 2016. albastru cu ferestre spre viitor și terasă la mare goală de tine te voi zidi prin cuvinte nefolosite și sentimente încă neinventate poate nu va
PĂPĂRUZ ADRIAN [Corola-blog/BlogPost/377701_a_379030]
-
fără tineîn numele tăudăruiește-mi un leacpune-mi cuvântul... XVI. TE VOI ZIDI ÎNTR- UN POEM, de Păpăruz Adrian , publicat în Ediția nr. 1907 din 21 martie 2016. albastru cu ferestre spre viitor și terasă la mare goală de tine te voi zidi prin cuvinte nefolosite și sentimente încă neinventate poate nu va fi cel mai înalt poem din univers dar o să fie doar al tău până la muțenia timpului iar uneori din singurătățile mele voi poposi obosit în camera de oaspeți la parter
PĂPĂRUZ ADRIAN [Corola-blog/BlogPost/377701_a_379030]
-
nefolosite și sentimente încă neinventate poate nu va fi cel mai înalt poem din univers dar o să fie doar al tău până la muțenia timpului iar uneori din singurătățile mele voi poposi obosit în camera de oaspeți la parter te voi zidi iubito într-un poem albastru din mintea mea nelobotomizabilă ... Citește mai mult albastrucu ferestre spre viitorși terasă la maregoală de tine te voi zidiprin cuvinte nefolositeși sentimente încă neinventatepoate nu va fi cel mai înalt poemdin universdar o să fie doar
PĂPĂRUZ ADRIAN [Corola-blog/BlogPost/377701_a_379030]
-
terasă la maregoală de tine te voi zidiprin cuvinte nefolositeși sentimente încă neinventatepoate nu va fi cel mai înalt poemdin universdar o să fie doar al tăupână la muțenia timpuluiiar uneoridin singurătățile melevoi poposi obositîn camera de oaspeți la parterte voi zidi iubitoîntr-un poem albastrudin mintea mea nelobotomizabilă... XVII. LA MARGINEA NEBUNIEI, de Păpăruz Adrian , publicat în Ediția nr. 1902 din 16 martie 2016. „somnul, somnul ... doar atât! fără vis fără trezire... lovituri ce m-au răpus au rămas doar amintire... când
PĂPĂRUZ ADRIAN [Corola-blog/BlogPost/377701_a_379030]
-
acesteia în țară. [...] Pe vremea Calendarului, cînd mișcarea se ghida după principiile creștine, el nu a comis nici un act de violență și a răspuns prin cîntece la toate atacurile nejustificate ale poliției. În țară, legionarii nu țineau discursuri; ei construiau, zideau, munceau la cîmp. Acest fel de politică, munca împletită cu cîntecul îi înfuria pe politicienii ale căror minciuni nu mai erau crezute de populație. Furia lor se exprima prin violența poliției și a jandarmeriei". Crainic continuă: Aveam ambiția să-l
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
în călătoria de la Viena și Berlin, a promis guvernului austriac să revină asupra strămutării vămii române de la Ițcani la Burdujeni. {EminescuOpXI 238} Într-adevăr, la poalele dealurilor pe cari se află orașul Sucevei, ruinele castelului domnilor Moldovei, precum și biserica Mirăuților, zidită de Alexandru cel Bun, se află satul Ițcanii, atât de vechi ca Moldova însăși. Miron Costin povestește cel puțin că Dragoș, în legendara sa vânătoare după bour, ar fi aflat aci lângă apa Sucevei pe un prisăcar, anume Iațco, după
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
două limbi păgâne prin ebraica, precum d. E. du Bois-Reymond cere mărginirea lor în folosul științelor sale speciale, a celor naturale, poate a fiziologiei îndeosebi. Într-adevăr d. du Bois-Reymond e atât de fiziolog încît susține că toată cultura antică e zidită pe nisip, că Goethe, dac-ar trăi azi, desigur n-ar scrie pe Faust, ci ar fi orator în Parlament. Într-o prelegere ținută acum trei ani în Colonia vestitul fiziolog și-a espus ideile asupra lipsei de valoare a
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
cată să fie pus în mișcare; de nobilime când simțul istoric al nației cată să dea naștere unei nouă formațiuni; de liberalism atunci când forme moștenite se opun realizării-unei idei și trebuiesc înveninate prin liberalismul cosmopolit; pe când așadar un om mare zidește dărâmând, ca natura, agentul Dumnezeirii, vedem pe acest Cavour sleind toate sentimentele generoase ale unei nații pentru a-și cocoța și mănține individualitatea la putere, agitând cestiuni naționale când ele erau mai nerealizabile decât oricând și astupîndu-le gura când există
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
cât o cauză durează, cu cauza însăși care se poate introduce într-un timp oricât de scurt, dar poate avea urmări foarte lungi, adesea cu neputință de înlăturat. Intră o armată străină și arde un oraș. După retragerea ei cetățenii zidesc din nou cât zidesc, dar un oraș ridicat într-o mie de ani și dărâmat într-o zi nu se poate rezidi {EminescuOpXI 466} 24. ["DECI, TRADUCÎND ACEASTĂ COMPARAȚIE... "] într-o zi. Cine e cauza ruinei? Cei ce zidesc mereu
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
cu cauza însăși care se poate introduce într-un timp oricât de scurt, dar poate avea urmări foarte lungi, adesea cu neputință de înlăturat. Intră o armată străină și arde un oraș. După retragerea ei cetățenii zidesc din nou cât zidesc, dar un oraș ridicat într-o mie de ani și dărâmat într-o zi nu se poate rezidi {EminescuOpXI 466} 24. ["DECI, TRADUCÎND ACEASTĂ COMPARAȚIE... "] într-o zi. Cine e cauza ruinei? Cei ce zidesc mereu la loc, ar răspunde
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
cetățenii zidesc din nou cât zidesc, dar un oraș ridicat într-o mie de ani și dărâmat într-o zi nu se poate rezidi {EminescuOpXI 466} 24. ["DECI, TRADUCÎND ACEASTĂ COMPARAȚIE... "] într-o zi. Cine e cauza ruinei? Cei ce zidesc mereu la loc, ar răspunde "Romînul"? Cei ce i-au dat foc într-o zi, zice bunul simț. D. C. A. Rosetti însuși nu desprețuiește acest rău argument. "N-am găsit lăzile pline ca să le golim noi; n-am găsit
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
de aceea trebuiau dărâmate, ca să înceapă un ciclu nou de viață. Dar puterea de-a dărâma, de-a reduce totul la starea de pulbere, nu este singurul atribut al divinității. Divinitatea, potrivit ideii anunțate, are și prerogativele zidirii: "Eu, Domnul, zidesc din nou cele ruinate și sădesc cele pustiite"27. Chiar de aici se trage și supranumele lui Isus: "Cel care dărâmi templul și în trei zile îl zidești". (Acest supranume îl vom întâlni și în Mahabharata ca atribut al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
al divinității. Divinitatea, potrivit ideii anunțate, are și prerogativele zidirii: "Eu, Domnul, zidesc din nou cele ruinate și sădesc cele pustiite"27. Chiar de aici se trage și supranumele lui Isus: "Cel care dărâmi templul și în trei zile îl zidești". (Acest supranume îl vom întâlni și în Mahabharata ca atribut al lui Brahma: "O, Brahma, ziditor...28). Dacă în Vechiul Testament predomină dărâmarea zidului ca "rivalitate demiurgică", în Noul Testament apostolul aduce în prim-plan "zidirea" "omului nou", întru Iisus. Omul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
42) și așezată în "capul unghiului". Piatra nu mai e parte a zidului rival, ci o "băutură duhovnicească" (I, Corinteni, 10,4), nu mai e piatra materială, ci piatra vie a credinței ("Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea", Matei, 16,18): e o zidire pe dinăuntru (Efeseni, 3,16), formatoare în duh. Apostolii își consideră puterea pe care le-a dat-o Domnul "spre zidire, iar nu spre dărâmare" (Apostolul Pavel, II, Corinteni, 13,10) și
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
o zidire pe dinăuntru (Efeseni, 3,16), formatoare în duh. Apostolii își consideră puterea pe care le-a dat-o Domnul "spre zidire, iar nu spre dărâmare" (Apostolul Pavel, II, Corinteni, 13,10) și-i îndeamnă pe oameni să se zidească unul pe altul (I, Tesaloniceni, 5,11) întru Iisus Hristos. * Ca într-o altă Biblie, în vasta dioramă a poemului "Memento mori" se topesc sensuri, parabole și lamentații. Episodul numit al "Greciei antice" poate fi mai bine revelat dacă ne
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
voi să reveniți la viață, iar vouă virtuțile să vi se-ntoarcă!"39. O atare conștiință mitică, situată sub zodia zeului Brahma, căruia i se atribuia și epitetul de "ziditor", dezvoltă și Eminescu în Împărat și proletar ("Sfărmați palate, temple..."; "Zidiți din dărmăture gigantici piramide / Ca un memento mari..."). Dar el smulge cetatea de sub pecetea divină ("cetățile blestemate" opuse "cetății lui Dumnezeu") a Temporalului, văzând progresul, schimbarea, nu numai în apocalipsa finală ci, și ca rezultat al luptelor sociale. "Sub sigiliul
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
tetradei" lumii (descompusă de Heidegger în pământ cer, muritori divini) dar și către o terestritate a Dasein-ului înțeles ca o "temporalitate trăită": "pe pământ locuiesc muritori ca muritorii" și "din pământ suntem trimiși către moarte". Mai tăios versul eminescian: "Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarmi ... orice ai spune, / peste toate o lopată de țărână se depune" (Scrisoarea I). Temei pentru locuirea omului, pământul (Erde) și lumea se intercondiționează: "lumea se întemeiază pe pământ", iar pământul, cel care-o
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
-l dă M. Eminescu "locuirii pe pământ" este zidul, el nu este "pro-ducerea pământului", precum la Heidegger, ci act al faptei umane: "Mur pe mur, stâncă pe stâncă o cetate de giganți / Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, / Au zidit munte pe munte în antica lor trufie, ..." (Memento mori). Precizarea lui Heidegger este importantă: "În înălțarea sa, templul conferă lucrurilor chipul care le este propriu și oamenilor o perspectivă asupra lor înșile. Această perspectivă rămâne deschisă atâta vreme cât opera este operă
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
lungi cât patru zile, cu o mare de palate..." (Memento mori) "Memphis, colo-n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă o cetate de giganți " castel: "Dar poate acolo să fie castele Cu arcuri de aur zidite din stele..." (Mortua est) " Un castel vechi c-o grădină părăginită se-nalță pe o coastă de deal... Părea mai mult o grămadă de pietre decât o zidire, cu murii ei risipiți, cu copacii uscați pe a cărora tulpină creștea
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
dogmă chipul rămas doar idol, golit de sens, fără semnele pe care credința le cere: Oamenii au făcut chipuri ce ziceau că-ți seamăn ție, Te-au săpat în munți de piatră, te-au sculptat într-o cutie, Ici erai zidit din stânce, colo-n așchii de lemn sfânt; Ș-apoi vrură ca din chipu-ți să explice toate. Mută La rugare și la hulă idola de ei făcută Rămânea!... Un gând puternic, dar nimic decât un gând." (Memento mori) Tragicul
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
trunchi lungi de neagră stâncă, Răpezită nalt în aer din prăpastia adâncă, Sarmisegetuza-ajunge norii cu a murilor colți; ..." În "varianta de tranziție" (D. Murărașu) a ms. 2259 f. 93-95 găsim parcă o sinteză a arhitecturii ei: "Și-n cetatea cea zidită din a stâncii coaste sure ... Ce se vede un vis de piatră ridicat dintr-o pădure..." Îmbinarea piatră trunchi de stejar este o operă de dulgherie nu străină de meșterii de mănăstiri din ținutul Moldovei, dar și ai artei "nodului
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
alcătuită dintru început, ea conține germenii perisabilului, a prafului: "Fiindcă tina5 lumii e rea, fiindcă tină Și praf e universul întreg..." (Andrei Mureșanu) Ultima imagine a țărânii are la Eminescu conotație de cortină "grea" care cade peste viața omului: "Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarmi... orice ai spune, Peste toate o lopată de țărână se depune..." (Scrisoarea I) b. praful. Ca și "țărâna", încă mai presupune un element de reper, încă în el se pot citi "urmele" trecutului
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
stă sub leit-motivul Ecclesiastului ubi sunt. Tablourile cosmogonice nu sunt redate contemplativ, ci contrapunctic 18 cu lamentații, nu străine de scribii piramidelor. E, la tot pasul, un "refuz fără sfârșit"19 a uruitului roților timpului care macină tot ce este zidit, întemeiat de fapta umană, o întrepătrundere între cele două planuri: cosmic și terestru, cu alte cuvinte de la "popoarele de stele" la "mușuroaiele de furnici". Timpul este unul solstițial 20 al "marilor crize ale umanității", al unei "rupturi" tragice de "unitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]