20,853 matches
-
Sant, de pildă...). Eram euforici și ușor anxioși, gândindu-ne ce premiu urma să ia Cristi a doua zi (nu ne îndoiam nici o clipă că va lua ceva, dar ce ? Eu, cel puțin, nici nu îndrăzneam să mă gândesc la Palme d Or). Atunci au început să vină SMS-urile : filmul lui Cristian Nemescu, California Dreamin (nesfârșit), tocmai primise Marele Premiu al secțiunii Un certain regard ! Am lăsat baltă biftecul tartar și m-am repezit peste drum, unde se terminase ceremonia
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
domnului Lăzărescu, A fost sau n-a fost ?, 4, 3, 2...) făcute în regim de gherilă ! OK, chestia cu brandul de țară sună a limbă de lemn, dar chiar e pe bune : nu mi dau seama ce ar putea bate Palme dOr ca imagine a României, poate doar Nobelul pentru literatură că suntem un popor logocentric... (Iar Oscarul nu se pune, pentru că, după părerea mea, un Oscar e sub un Palme d’Or : cu cât votează mai mulți - și mai
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
bune : nu mi dau seama ce ar putea bate Palme dOr ca imagine a României, poate doar Nobelul pentru literatură că suntem un popor logocentric... (Iar Oscarul nu se pune, pentru că, după părerea mea, un Oscar e sub un Palme d’Or : cu cât votează mai mulți - și mai mărunți -, cu-atât premiul e mai dubios.) După ce am reciclat de vreo 20 de ori acele câteva idei pe care le am și eu despre Filmul Românesc în general și cel
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ziare, radiouri ș.a.m.d. M-am convins că devenisem mai mult decât o soție (care mai are totuși și altceva de făcut) sau o secretară (idem) : devenisem mesageria telefonică a lui Cristian Mungiu, regizor român premiat la Cannes cu Palme d’Or ! Or, cu Mungiu abia m-am intersectat - eu plecând de la directul respectiv, el venind -, pasându-i mobilul meu ca să stabilească un interviu. A doua zi dimineață (noroc că făcusem un interviu în seara dinainte, mi se propusese să
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
păcate, dar măcar ipocrit nu sunt : cu ce gură plină i-am explicat vecinei de TGV pe care-am asasinat-o cu telefoanele și pe care am rugat-o să schimbăm locurile, ca să fiu „la culoarș, că Nous avons la Palme, desole !... Cu ce mândrie patriotică (nu sunt moldovean, da’ orișicât !) am văzut poza cu Mungiu, „anturatș de Jane Fonda, Charlotte Rampling și Alain Delon... Sau aia din LibØration, mare, pe prima pagină, cu titlul „Le genie des Carpathesș... OK, sunt
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
facem. Cât intru la baie vă gândiți, și când ies îmi spuneți ce-ați hotărât.... Gesturile mecanice prin care explorează trupul Găbiței și instrucțiunile spuse ca din manual, menite a declanșa procesul de eliminare a fetusului, sunt mai răscolitoare decât palma dată Otiliei. Dacă sistemele totalitare produc ele însele astfel de tipuri umane sau asigură doar condițiile pentru ca anumite tare să se activeze și să se dezvolte, e greu de spus. Probabil că au loc ambele fenomene, și de aceea ne
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Festivalul de la Cannes, și stau de vorbă cu Alex. Leo Șerban. Este unul dintre cei mai influenți critici de film din România, o țară ale cărei filme au făcut o impresie puternică aici la Cannes în ultimii ani : anul trecut, Palme dOr a fost luat de 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile al lui Cristian Mungiu... Festivalul de la Cannes i-a ajutat pe mulți care nu sunt români să descopere acest cinema și mă-ntreb ce impact au avut
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Mitulescu ? Nu pentru că îl cheamă Mitulescu (nume cu recente rezonanțe CNC-iste), ci întrucât C.M. este pătimaș și vindicativ : la o masă rotundă de la TIFF-ul de anul trecut, mi-a reproșat că nu l-am felicitat când a primit Palme dOr pentru Trafic (în 2004 !). între timp, șezusem umăr lângă umăr la o bere, pe terasa unui bistro din Cannes și nu-mi reproșase nimic... (“i încă o informație, mai curând comică, din culisele CNC : șefă peste comisia de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
-l priveam cu încredere și lăcomie nu-mi dădea însă un sentiment al << luminii>>, dimpotrivă totul părea stingere, scădere. Eu voiam o creștere, o înălțare, ceva imaculat, o lege, un frig aspru dar un aer limpede. În loc de aceste vorbe frumoase, palmele mele umede, sudoarea năclăind părul. Nu mă puteam mișcă de la fereastra, sângele urca, tâmplele mi se desfăceau încet : puteam să și glumesc : poate, în sfârșit, voi pătrunde << înăuntru >>”. Naratorul, Viziru, confundă realitatea imaginației cu visul și poartă dialoguri aparente cu
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
în vedere că pictorul Viorel Huși „și-a propus un ambițios proiect de a făptui o monografie picturala a Hușilor, tentativă care-l singularizează printre confrați” (Theodor Codreanu, 1997). Dar cine cunoaște urbea Hușilor așezată că într-un căuș de palmă unde tumultul molcom al orașului se pierde sub valurile dealurilor, va înțelege altfel eternizarea peisajelor în „clipă” furată din caruselul timpului. Regăsesc în plastică peisagista o frescă atemporala a mișcării naturii în „veșnică trecere”, cum ar spune poetul. „Orașul dintre
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
deja. Sărut mîinile! îi spun, apropiindu-mă de cursă. Oamenii, cîți au mai rămas pe peron, m-au înconjurat și mă simt mînat spre ușa mașinii. În stînga am o servietă, în dreapta am o poșetă, iar în spate simt o palmă pe toată lățimea ei. Vrînd-nevrînd trebuie să urc. Nu urcă decît cei pentru combinat, că eu nu mai opresc pînă acolo! țipă șoferul. Autobuzul pornește încet, patinînd pe urmele de gheață de lîngă peron. După vîntul rece din stație, aerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Îl găsesc pitit într-un cotlon al magaziei de materiale, frecînd de zor mînerul unui cuțit de bucătărie. Cînd mă vede, încearcă să strecoare cuțitul sub niște cutii cu rulmenți, dar îi fac semn să mi-l dea, rămînînd cu palma desfăcută, întinsă poruncitor spre el. Uf! se înciudează mecanicul. Nu mai apuc să le termin. Dacă mi-l luați și dumneavoastră pe ăsta, iar rămîn cu serviciul descompletat. Mă uit la cuțit: e identic cu cele văzute la Livia. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pornim împreună spre biroul meu. Ghiță se oprește lîngă ușă, îmi arată tabla și-mi face semn să-l urmăresc cu atenție. Bagă tabla cu partea ascuțită între tocul ușii și ușă, în dreptul zăvorului de yală, o împinge cu podul palmei, apoi se îndeasă în ușă și ușa se deschide. Așa să faceți și dumneavoastră, îmi zice, întinzîndu-mi tabla. Mulțumesc, Ghiță! îi spun. Pun tabla în buzunar și intru în birou. E frig, ca de obicei, așa că nu-mi mai dezbrac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Da' nu pentru asta v-am adus. Ia să văd ce spuneți de asta?... Merge la masa din capătul serei, ia o cutie și mi-o întinde. Doamne!... exclam eu, fără să mă pot abține la vederea cutiei. Țin în palmă o cutie de celofan transparent, în care stau așezate trei flori mari, cu petalele adunate spre vîrf, încă nedeschise, de o culoare roz aprinsă; trei flori ca trei diamante, iradiind culori de vis; trei flori ca trei inimi pline de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
culori de vis; trei flori ca trei inimi pline de iubire, gata să pornească în trei zări ale lumii, lăsîndu-mi mie zarea a patra să o cutreier viața întreagă, pînă dincolo de bătrînețe, în speranța reîntîlnirii cu vreuna din inimile din palma mea. Țin trei flori în palmă și parcă-s mai bogat cu trei fiori de fericire... Ce-s astea, Tomiță? întreb cu privirea pironită încă în palmă. Magnolii. Veniți să vedeți, îmi spune luîndu-mi cutia din mînă ca s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trei inimi pline de iubire, gata să pornească în trei zări ale lumii, lăsîndu-mi mie zarea a patra să o cutreier viața întreagă, pînă dincolo de bătrînețe, în speranța reîntîlnirii cu vreuna din inimile din palma mea. Țin trei flori în palmă și parcă-s mai bogat cu trei fiori de fericire... Ce-s astea, Tomiță? întreb cu privirea pironită încă în palmă. Magnolii. Veniți să vedeți, îmi spune luîndu-mi cutia din mînă ca s-o pună la loc pe masă, indicîndu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
viața întreagă, pînă dincolo de bătrînețe, în speranța reîntîlnirii cu vreuna din inimile din palma mea. Țin trei flori în palmă și parcă-s mai bogat cu trei fiori de fericire... Ce-s astea, Tomiță? întreb cu privirea pironită încă în palmă. Magnolii. Veniți să vedeți, îmi spune luîndu-mi cutia din mînă ca s-o pună la loc pe masă, indicîndu-mi cărarea printre garoafe, spre o altă ușă a serei. Cînd s-a construit cartierul de lîngă gară, povestește Tomiță din mers
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fostului director general era să nu aibă un "cronicar" în uzină. El m-a dat disponibil, eu am mai scris o piesă de teatru care s-a transmis la Televiziune, inspirată din situația aceea... Bine, bine, îmi face semn cu palmele desfăcute Ion. Dar să-ți mai spun un lucru: alaltăieri, Marinescu, șeful tău, m-a întrebat dacă aș putea să pornesc eu, singur, stația ta de separare. I-am răspuns că da, de vreme ce-am făcut cu tine probele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
partea cealaltă a aleii, vine o fată înaltă și frumoasă, cu o privire obraznică, ba chiar provocatoare. Prima oară cînd am întîlnit-o, acum vreo trei ani, și-am stat de vorbă cu ea, mi-am zis: "Ori îi dau o palmă, ori îi dau o întîlnire!" M-am hotărît să-i propun o întîlnire. "Bine, a încuviințat fata, spune-mi unde locuiești." I-am dat adresa. La ora șapte a fost la mine. Vreun ceas am discutat despre literatură și filme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
deranjați. Iar dacă, deodată, ne trezim cu unul ca Chirilă cocoțat în capul nostru, ne întrebăm contrariați cum e posibil. Da, da, ne întrebăm, ne mirăm, dar nici o clipă nu ne punem problema că de fapt noi i-am întins palmele ca să-l ajutăm să ajungă sus, pe creștetul nostru. El, spre exemplu! exclamă Luchian, arătîndu-l pe Lupu. El s-a retras cînd ăia s-au apucat de-au montat utilaje noi în instalația de care s-a ocupat. S-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stea în apă. Mă îmbăt de surîsul ei și, beat cum sînt, scot agenda din buzunarul scurtei îmblănite, întinzîndu-i-o: Vă rog!... Mi-ar face mare plăcere să notați telefonul la care poate fi găsit ghidul pentru București... Las agenda în palma întinsă a femeii și mă plec spre telefon, formînd numărul Lilianei. Mi se răspunde. Doamna Liliana? Sărut mîinile! Vlădeanu te deranjează. Trebuie să mă ajuți, altfel e necaz mare. Vreau să dai unei delegate două tone de treizeci... Liliana începe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de rezervă, iar eu nu am ce vinde. Nu te supăra, îi spun, ăla e stoc de siguranță, pentru cazuri urgente. Mai ai ceva să-mi spui? Nu. Asta era. Bine. Iau agenda de pe birou, mă lovesc cu ea peste palma stingă de cîteva ori, apoi o întreb pe doamna blondă, privind-o lung: Spuneți-mi, vă rog: în București, O.N.T.-ul este tot pe bulevardul Republicii? Da, îmi răspunde doamna blondă, privindu-mă senin, deschis, de data asta fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mîine dimineață. E bine și mîine dimineață. Să-mi aduceți și tot ce-aveți legat de instalația de filamente. Da-da, răspund eu, rămînînd pe loc, în timp ce Marinescu a făcut deja cîțiva pași, coborînd treptele, cu capul plecat și cu palmele împreunate la spate, în care ține agenda. Sînt puțin furios, probabil de la întîmplarea cu doamna blondă, așa că nu am nici un chef să mă țin după coada lui Marinescu, să-i ascult din mers dispozițiile de lucru. Dacă are ceva de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
merge la chiuvetă și bea un pahar cu apă. Dificil om! murmură Don Șef, așezîndu-se în fotoliu. Închipuiți-vă ce-ar fi fost dacă ajungea președinte de sindicat pe secție... O clipă am senzația că cineva mi-a dat o palmă... Deci Don Șef nu e străin de căderea lui Cornea la ședința de sindicat... Cum merge treaba la separator? mă întreabă Don Șef. Poftim? tresar eu, care mă gîndeam la ședința de sindicat. A, da, merge bine. S-a terminat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că doar m-a văzut dimineață în stație, știa că nu-s eu de vină. E drept, nu prea am curaj, dar trebuie să-mi fac. O să mă duc în birou, mă așez în fața oglinzii, îmi dau cîteva perechi de palme sub acuzația că-s laș și, înfuriat, mă duc să-l caut pe Marinescu. Avea dreptate inginerul Luchian: noi sîntem vinovați cînd niște indivizi mărunți ni se ridică în creștet. Să intrăm puțin aici, spun șefului cînd trecem prin fața ușii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]