20,230 matches
-
față spectacolele gladiatorilor la care și cei care asistă, complăcându-se de uciderea vreunei ființe omenești, plecând de la conștiinciozitatea lor, ar deveni din punct de vedere moral participanți la acea cruzime. Ironizând ideea numirii de joc (ludus) a unei crime, acuză oamenii că s-ar fi sustras umanității (humanitas) și implicit legăturii fraterne. Spre deosebire de alți scriitori creștini Lactanțiu folosește cu o frecvență majoră termeni de tipul omul și umanitatea: concepția sa despre sacralitatea vieții umane este mult mai distinctă și mai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și pe oricine era funcționar în administrația publică. Un îndemn aparte adresa și clericilor, vorbindu-le despre delicatețea misiunii lor: preoții din Torino erau sprijinul însângerat din inima episcopului lor, care se plângea frecvent de comportamentul acestora, dojenindu-i și acuzându-i cu asprime, ba chiar făcându-i negustori, necinstiți și extorcatori ai văduvelor. Atrași de avariție și privind mai mult pământul decât cerul, aceștia erau invadați de setea banului și nu mai căutau să-l obțină cinstit. Din acest motiv
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de intrările obținute licit din serviciul altarului, după cum poruncește Dumnezeu și practică negustoria, vinde garanții și primește cu bucurie darurile văduvelor, numiți-l mai degrabă negustor decât cleric. Și nu putem nici să ne apărăm, spunând: „Nimeni nu ne-a acuzat vreodată de invadatori; nimeni nu ne-a acuzat de violență“, ca și cum învârtelile nu smulg banii văduvelor căzute pradă acelorași asupriri; nu-l interesează nici măcar pe Dumnezeu, în cel fel se înstăpânește cineva de bunurile altuia, dacă cu violența sau prin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
poruncește Dumnezeu și practică negustoria, vinde garanții și primește cu bucurie darurile văduvelor, numiți-l mai degrabă negustor decât cleric. Și nu putem nici să ne apărăm, spunând: „Nimeni nu ne-a acuzat vreodată de invadatori; nimeni nu ne-a acuzat de violență“, ca și cum învârtelile nu smulg banii văduvelor căzute pradă acelorași asupriri; nu-l interesează nici măcar pe Dumnezeu, în cel fel se înstăpânește cineva de bunurile altuia, dacă cu violența sau prin înșelătorie, atâta timp cât deține bunurile altuia. Având de-a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
p.Chr.) unde ni se spune că exista un nucleu de convertiți chiar și la curtea lui Nero. Printre acești convertiți unii erau: a) sclavi, liberți, funcționari civili, militari și poate vreun personaj important, precum nobila matroană Pomponia Graecina care, acuzată de superstiții noi și vătămătoare, puțin mai târziu după uciderea rudeniei sale Iulia datorită intrigilor Mesalinei, s-a retras pentru o viață privată ducându-și zilele în plâns și întristare; b) tinerii Claudius Ephebus și Valerius Bitonius, despre care vorbește
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pace, care a urmat persecuției lui Decius, un succesor al acestuia, împăratul Valerian (253-260) declanșa în anul 258 o alta împotriva soldaților creștini, cu aceleași intenții și cu aceiași metodă. În perioada fiului său, Gallienus (253-268) a fost ucis Marin, acuzat de a fi creștin de către un tovarăș de arme, aspirant la același grad de centurion; acești soldați nu au fost executați numai pentru că erau creștini. Dacă condamnările lor ar fi avut ca fundament juridic numele de creștin, legiunile romane formate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ne spune că Nero (54-68) i-a persecutat pe creștini în ultimii patru ani ai domniei sale, pentru a arunca asupra lor vinovăția incendierii Romei (64 p.Chr.) și pentru a convinge poporul, că nu el săvârșise crima de care era acuzat de vocea poporului. Din fragmentul prezent în Annales, culpabilitatea creștinilor apare incertă, întrucât inocența lor este proiectată cu claritate de tăcerea lui Suetonius (70-122) și a lui Cassius Dio (155-235), care fac să decadă responsabilitatea incendiului numai pe Nero, dar
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu un simț de îngrozire și ironie, exclamă: Celelalte feluri de desfrâu se practică pentru plăcerile voastre, spre dezonorarea zeilor... Am râs și în mijlocul distracțiilor gladiatorilor de amiază... distracțiile înseamnă cruzime. Tacitus ne dă de înțeles că împăratul i-a acuzat pe creștini mai mult ca detestatori ai genului uman, decât ca incendiatori: Așadar, fiind prinși mai întâi cei care mărturiseau, apoi, la denunțul acestora, o mulțime imensă (multitudo ingens), au fost puși în lanțuri nu atât din cauza vinei de incendiu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
observate și criticate. Ferocitatea cu care i-a persecutat pe creștini, semnul unei intoleranțe și a unei răzbunări personale împotriva adversarilor care l-au iritat cu precădere, își află originile în orgoliul rănit și în reacția violentă a unui om acuzat aparent pe nedrept de un delict infam, care întoarce învinuirea împotriva presupușilor săi acuzatori, făcându-i să plătească una dintre multele acuzații uneltite și răspândite contra sa. Prin celebra sa descriere că le adresa batjocuri celor care piereau, Tacitus, denunță
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care țineau practicile iudaice, fiind inculpați de nelegiuire sau de ateism, una dintre cele mai grave delicte împotriva religiei de stat. Cei doi termeni de impietate și practici iudaice nu ne clarifică cu nimic religia lui Clement; de impietate erau acuzați nu doar creștinii ci și iudeii, iar de practici iudaice deopotrivă cu cei dintâi și cei din urmă. O anumită lumină în această situație încâlcită ne oferă Suetonius, care vedea în Clement un om de inerție, religie nedemnă, contemptissimae inertiae
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
asemenea atentate, l-au determinat pe împăratul Dioclețian, la sugestia cezarului său Galerius (293-305), să dezlănțuie o persecuție contra creștinilor (23 februarie 303-30 aprilie 311), pe care o considera necesară, însă nu o voia din rațiuni politice. Creștinii au fost acuzați de incendiu de către Galerius, luând exemplul aceluiași eveniment din timpul lui Nero (64 p.Chr.). Adevăratele cauze ale incendiului ne sunt ascunse; descriind faptul Lactanțiu își manifestă vizibil ura personală împotriva lui Galerius, Eusebiu nu cunoaște cauzele, care pentru Constantin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
confirmată de prezența unor dezertori printre aceștia, pe atunci în plină eficiență chiar și printre soldații creștini, din cele mai diverse motive. Maximian a poruncit masacrarea multora dintre creștinii întâlniți fie pentru că i-a găsit înarmați, fie pentru că i-a acuzat de favorizare și de conviețuire cu dușmanul. Tot din acest motiv, în războaiele de gherilă, deseori populații întregi din satele montane erau trecute prin sabie. Masacrul creștinilor din Vallese elvețian este legat de cel împotriva maniheilor poruncit de Dioclețian (284-305
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dea un decret în favoarea acestora pentru a-i reabilita, lăsându-le posibilitatea reîntoarcerii în armată, ori a lăsării onorabile la vatră (honesta missio), ștergând condamnarea anterioară (ignominiosa missio) care ducea la pierderea tuturor drepturilor civile. Unii dintre cei exonerați, fiind acuzați la scurt timp de inițiatorii persecuției dioclețiene de a fi creștini, au fost iarăși arestați și condamnați la moarte. Toate acestea ne confirmă auguștii și cezarii tetrarhiei nu au avut un criteriu unic pe durata persecuției și că fiecare persecutor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
patru tratate (Apologeticum, Ad nationes, Ad martyras și Ad Scapulam) îndemnând creștinii deținuți și destinați martiriului să înfrunte suferințele și moartea cu mult curaj, în timp ce el denunța nedreptatea și cruzimea autorităților romane. În general, au fost executați creștinii care erau acuzați formal. Nu-l putem face vinovat pe cel pe care nimeni nu-l acuză. Și eu cred că e specific nu numai timpului meu, ci și perioadei precedente și e dovadă de cea mai înaltă demnitate atât a-i acuza
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
destinați martiriului să înfrunte suferințele și moartea cu mult curaj, în timp ce el denunța nedreptatea și cruzimea autorităților romane. În general, au fost executați creștinii care erau acuzați formal. Nu-l putem face vinovat pe cel pe care nimeni nu-l acuză. Și eu cred că e specific nu numai timpului meu, ci și perioadei precedente și e dovadă de cea mai înaltă demnitate atât a-i acuza pe cei necinstiți, cât și a-i apăra pe cei săraci și nenorociți, pentru că
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acuzați formal. Nu-l putem face vinovat pe cel pe care nimeni nu-l acuză. Și eu cred că e specific nu numai timpului meu, ci și perioadei precedente și e dovadă de cea mai înaltă demnitate atât a-i acuza pe cei necinstiți, cât și a-i apăra pe cei săraci și nenorociți, pentru că acuza era cel mai bun mod de a servi și salva patria: Nu există o mai mare salvare a statului decât ca cei care acuză pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Și eu cred că e specific nu numai timpului meu, ci și perioadei precedente și e dovadă de cea mai înaltă demnitate atât a-i acuza pe cei necinstiți, cât și a-i apăra pe cei săraci și nenorociți, pentru că acuza era cel mai bun mod de a servi și salva patria: Nu există o mai mare salvare a statului decât ca cei care acuză pe altcineva să se teamă nu mai puțin pentru cinstea, demnitatea și renumele lor, cât pentru
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
-i acuza pe cei necinstiți, cât și a-i apăra pe cei săraci și nenorociți, pentru că acuza era cel mai bun mod de a servi și salva patria: Nu există o mai mare salvare a statului decât ca cei care acuză pe altcineva să se teamă nu mai puțin pentru cinstea, demnitatea și renumele lor, cât pentru viața și soarta celor care sunt acuzați. Astfel, cel mai aprig și cu cea mai mare râvnă i-a acuzat întotdeauna pe cei care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a servi și salva patria: Nu există o mai mare salvare a statului decât ca cei care acuză pe altcineva să se teamă nu mai puțin pentru cinstea, demnitatea și renumele lor, cât pentru viața și soarta celor care sunt acuzați. Astfel, cel mai aprig și cu cea mai mare râvnă i-a acuzat întotdeauna pe cei care au crezut că ajung ei înșiși în primejdia de a fi acuzați. Din acest motiv erau acuzați creștinii care desfășurau activități considerate străine
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
decât ca cei care acuză pe altcineva să se teamă nu mai puțin pentru cinstea, demnitatea și renumele lor, cât pentru viața și soarta celor care sunt acuzați. Astfel, cel mai aprig și cu cea mai mare râvnă i-a acuzat întotdeauna pe cei care au crezut că ajung ei înșiși în primejdia de a fi acuzați. Din acest motiv erau acuzați creștinii care desfășurau activități considerate străine intereselor statului, cei care se expuneau în mărturisirea și în răspândirea credinței mai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și renumele lor, cât pentru viața și soarta celor care sunt acuzați. Astfel, cel mai aprig și cu cea mai mare râvnă i-a acuzat întotdeauna pe cei care au crezut că ajung ei înșiși în primejdia de a fi acuzați. Din acest motiv erau acuzați creștinii care desfășurau activități considerate străine intereselor statului, cei care se expuneau în mărturisirea și în răspândirea credinței mai mult decât în altele și cei care făceau parte din ierarhia ecleziastică. Aceasta se poate deduce
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
viața și soarta celor care sunt acuzați. Astfel, cel mai aprig și cu cea mai mare râvnă i-a acuzat întotdeauna pe cei care au crezut că ajung ei înșiși în primejdia de a fi acuzați. Din acest motiv erau acuzați creștinii care desfășurau activități considerate străine intereselor statului, cei care se expuneau în mărturisirea și în răspândirea credinței mai mult decât în altele și cei care făceau parte din ierarhia ecleziastică. Aceasta se poate deduce și din sentința dată împotriva
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ta: prin sângele tău, va fi consfințită disciplina. Cine nu se expunea, nu deranja, nu desfășura propagandă în favoarea creștinismului, nu periclita religia și instituțiile statului și nu era considerat din punct de vedere social un pericol, cu greu putea fi acuzat și târât înaintea vreunui tribunal. Aceasta se poate constata și din aceea că la execuțiile unor creștini asistau și alți creștini, care își declarau public apartenența la aceiași credință și cu toate acestea nu erau încriminați. Observăm cum niște creștini
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acesta o descrie drept ambivalentă și duală, un amalgam de stări interioare antinomice, în care "rațiunea" și "realitatea" îi pun "inima" la grea încercare și care, firesc, se încheie cu triumful "rațiunii", constituie un bun motiv, pentru cei care au acuzat doctrina lui Hitler de iraționalism, să își amendeze teoria, cel puțin într-o privință esențială: viziunea transformatoare a lui Hitler "este, într-adevăr, irațională, însă se desfășoară sub sloganul "Rațiunii""380. Mai mult, remarcă Burke, "cultul său (i. e., al lui
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
discursului prezidențial. Prin urmare, notează criticul, opozanții lui Reagan împărtășeau nu numai poziția principială împotriva președintelui american, ci se caracterizau, de asemenea, printr-o "abordare comună a întreprinderii critice"509 cu care îl vizau. În esență, orientările critice respective îl acuzau pe Reagan de ignoranță în ce privește datele istoriei, criticism articulat cel mai elocvent, după Lewis, în editorialul New Republic, care, într-un număr din 1985, comentează stilul președintelui, făcând referire la faptul că acesta "nu a lăsat niciodată faptele să stea
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]