KorAP: Find »[drukola/base=palmă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...760 761 762 ...835 >

20,853 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

șef de secție în Zona Cinci, ba poate chiar inginer-șef la Zona Șase, care a început să se construiască... Ce spuneți de asta? Ce să spun!? strîng eu din umeri. Faceți dumneavoastră lucrul ăsta și să-mi dați mie palme dacă nu ajunge director în cîțiva ani. Don Șef începe să rîdă bine dispus. Păcatul mare, continuu eu, este că li se aplică unor tipi drept sancțiune promovarea... Și știți de ce? Ca să scăpăm de ei. Și-n loc să-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
o ocolesc imediat, dîndu-mi seama că nu i-aș putea înfrunta calmul și siguranța. Cred, ba chiar am motive să fiu sigur, că dimineață nu a făcut nici un gest pentru mine; mai degrabă s-o fi întîmplat să șteargă cu palma parbrizul tocmai cînd treceam eu pe lîngă mașina domnului Florea. E bine că atunci, demult, n-am mai continuat să fiu ridicol făcîndu-i curte. Don Șef îi spune economistei despre ce e vorba, iar economista răscolește cîteva dosare, se convinge

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
munca. Din plimbarea lui, Don Șef s-a oprit lîngă fereastră, ținînd încă șuba larg desfăcută pe umeri. Stă neclintit și privește fix, cu groază, afară. Apoi mîinile îi coboară pe lîngă trup, iar șuba i se reașază pe umeri. Palmele molatece, fără vlagă, ating poala șubei și au cîteva zvîcnituri. Face o mișcare bruscă, se întoarce pe călcîie și se apropie de economistă. Unde trebuie să semnez? o întreabă, punînd mîna pe formulare. Aici, arată economista, dar mai am unul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
privire spre lifturi, apoi începe să coboare scările în fugă. Îl ajung abia pe la etajul șase și continuu să cobor cu un pas în urma lui. Din mers, îl văd cum scoate din buzunar cutiuța cu "Diazepam" și-și răstoarnă în palmă o pastilă, pe care o duce apoi la gură. Continuă să se grăbească pe scări, de parcă undeva, în urma lui, ar fi foc. La etajul întîi își încetinește pasul, coborînd atent, încet, trăgîndu-și cu greu respirația. Jos, la parter, se oprește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să mă privească. Îl întreb încet, prietenește: Don Șef, ce s-a-ntîmplat? Nimic. Nimic deosebit. Acum, că sînt pe pămînt, mi-a trecut. Dar acolo... acolo sus... a fost groaznic... Scoate din buzunar pachetul cu țigări, îl rotește un timp în palmă, apoi trage din el o țigară pe care începe s-o frămînte între degete. Să vă conduc la dispensar, vreți? îl întreb. Nu-nu, mulțumesc! îmi răspunde. Mi-a trecut. A fost așa... o senzație de moment... Ce senzație?! V-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
că-n privința asta sînt și eu un laș ca toți lașii; uneori mi-e ciudă pe mine că-mi vine să crăp, dar ce să fac?! Singura soluție ar fi să mă uit în oglindă și să-mi dau palme. Afară, în curtea combinatului, mă liniștesc. Nici n-aș putea altfel; ploaia a stat, norii s-au risipit, iar soarele rînjește din nou pe după colțul clădirii administrative. Sus, în secretariat, mă apucă iar furia: inginerul-șef s-a dus acasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
dau seama că nu-s destul de furios, așa că intru la spălător și mă opresc în fața oglinzii. Bag dosarul în sîn, mă uit în oglindă, mă privesc cu ciudă și-mi zic: Dumnezeii tăi de laș! Apoi, jap-jap!, îmi ard două palme că răsună încăperea. Îmi îndes mai bine casca pe cap, îmi aranjez fularul la gît, scot dosarul din sîn și ies, dînd un picior ușii să se închidă în urmă mea. Bat de două ori la ușa pe care e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
se mișcă după brichetă, cu privirea ațintită spre capătul țigării. Brusc, doamna Teona se oprește. Prinde țigara între degete și ridică ochii spre mine, întîlnind privirea mea care a stat tot timpul ațintită spre ea. Sting bricheta, o rotesc în palmă de cîteva ori, apoi îi spun, continuînd s-o privesc în ochi: Nu v-am răspuns la întrebarea dacă îmi plac magnoliile. Da, doamnă, îmi plac foarte mult Și mie, adaugă doamna Teona, fără să mă slăbească din privire. În locul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-șef al Zonei Întîi! Dacă e așa, îi spun, casca asta se asortează la fel de bine și cu ochii dumneavoastră, doamnă. Doamna Teona așază țigara pe marginea scrumierei, se ridică de pe scaun, face un gest scurt, devenit reflex, de trecere a palmelor peste coapse, să-și aranjeze fusta, apoi întinde mîna spre mine: Îmi dai puțin casca? Ia casca din mîna mea, merge la fereastră și se uită spre porțiunea de perete dintre un dulap metalic și rama ferestrei. O urmez, ajung

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
pe cap, încet, să nu-i stric pieptănătura. Sînt sigur că ați fi fost o neîntrecută șefă de șantier. Mîna doamnei Teona se ridică spre cască, ezitînd o clipă în aer, în speranța întîlnirii cu mîna mea. Observ ezitarea, desfac palma și-i cuprind în ea mîna: e sigură și încordată. Ridic cealaltă palmă și-i alint buclele ieșite de sub cască. Te rog!... Să nu intre careva..., îmi șoptește, arătînd cu privirea spre ușă. E singurul motiv? Absolut! Își scoate casca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
fost o neîntrecută șefă de șantier. Mîna doamnei Teona se ridică spre cască, ezitînd o clipă în aer, în speranța întîlnirii cu mîna mea. Observ ezitarea, desfac palma și-i cuprind în ea mîna: e sigură și încordată. Ridic cealaltă palmă și-i alint buclele ieșite de sub cască. Te rog!... Să nu intre careva..., îmi șoptește, arătînd cu privirea spre ușă. E singurul motiv? Absolut! Își scoate casca, mi-o înapoiază, se întoarce spre oglindă și-și aranjează cu vîrful degetelor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
prind din nou paharul. Și-n mine, acum, simt "mîna" tremurînd, vrînd să se întindă. Îmi vine să strig: Teona, pînă acum erai pentru mine una dintre femeile pe care le doream. Atît. Ieri ți-aș fi spus: Lasă-mi palmele să te alinte așa cum o face privirea mea. Azi, însă, nu mă mai pot mulțumi cu atît. Numai cu atît. Ieri știam că exiști, azi vreau să exiști pentru mine. Vreau să fim mereu împreună, să-ți vorbesc despre personajele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
care am fost învăluit cînd i-am prins mîna ridicată, ezitînd în aer, a însemnat sinceritatea iubirii, sau ipocrizia care îmbracă cinismul... Dar oare nu-i mai plăcut să păstrezi în suflet farmecul unei întrebări decît să simți pe obraz palma minciunii?! Căci nu de riscul în sine mă tem eu acum, ci de faptul că aș putea pierde amăgirea întrebării. Sînt ca soldatul de pe front, care a primit o scrisoare de la soție: e fericit, dar nu o deschide de teamă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Ar fi investiția cea mai rentabilă pe care ar putea-o face o femeie ca mine... Căci și-așa... vremea să ajung o "neîntrecută șefă de șantier" a trecut, surîde doamna Teona, ridicîndu-se și ea de pe scaun, lunecîndu-și din nou palmele peste coapse, de data asta cu o mișcare mai lentă, ca și cum ar fi vrut să-și lase toată durerea din palme pe luciul fin al fustei. Mă retrag doi pași, pînă ajung cu spatele lipit de ușă, în timp ce doamna Teona

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ajung o "neîntrecută șefă de șantier" a trecut, surîde doamna Teona, ridicîndu-se și ea de pe scaun, lunecîndu-și din nou palmele peste coapse, de data asta cu o mișcare mai lentă, ca și cum ar fi vrut să-și lase toată durerea din palme pe luciul fin al fustei. Mă retrag doi pași, pînă ajung cu spatele lipit de ușă, în timp ce doamna Teona vine spre mine, întinzîndu-mi mîna, cu grație împărătească. Pe deseară, Mihai... Voi cumpăra o sticlă de vodcă rusească și două pahare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
oricine ar intra, ușa va fi întîi oprită de spatele meu, așa că-și revine; ochii i se umplu de freamăt pe toată întinderea lor albastră, buzele îi tremură, iar mîna i se retrage dintr-a mea, ca apoi, brusc, ambele palme să-mi cuprindă gîtul în timp ce ea se ridică pe vîrful picioarelor și-și lipește obrazul de-al meu, exclamînd: Doamne!... Ce greu au trecut atîtea luni!... Își dezlipește obrazul de obrazul meu și-și retrage capul, atît cît să mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și-și lipește obrazul de-al meu, exclamînd: Doamne!... Ce greu au trecut atîtea luni!... Își dezlipește obrazul de obrazul meu și-și retrage capul, atît cît să mă poată privi în ochi, continuînd să-mi țină gîtul cuprins între palme. Acum, Mihai, îmi șoptește, și vorbele ei vin parcă din imensitatea albastră a privirii, acum chiar că invidiez tabloul... Pentru că mă simt eu însămi ca o floare de magnolie gata să se desfacă... Ridic palma dreaptă și-i ating obrazul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-mi țină gîtul cuprins între palme. Acum, Mihai, îmi șoptește, și vorbele ei vin parcă din imensitatea albastră a privirii, acum chiar că invidiez tabloul... Pentru că mă simt eu însămi ca o floare de magnolie gata să se desfacă... Ridic palma dreaptă și-i ating obrazul, continuînd să mă pierd în albastrul senin ce m-a învăluit. E un întreg abis în privirea ei!... Mă plec să o sărut, dar ea clatină din cap tremurînd: Nu!... Nu, Mihai, te rog!... Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
acum... Nu aici... Ar fi păcat să risipesc cîte puțin tot ce am adunat... Tot cît am adunat pentru tine. Vreau... vreau să-ți dăruiesc totul, odată, ca o explozie... Te rog!... Se retrage doi-trei pași, scutură din cap înfrigurată, palmele ei își lasă iar durerea pe luciul fustei, în timp ce ea îmi surîde cu toată fericirea revărsată în ochi și pe buze: Atunci... pe deseară, Mihai! Te aștept... Îmi promiți că vii? Ce straniu a pătruns în mine acest "îmi promiți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
am spus. Dacă nu-i voi cere scuze doamnei Teona, fericirea acestei zile va fi mereu întreruptă de întoarcerea gîndurilor mele spre ochii aceia mari, plini de surîs, rămași încremeniți cînd vorba mea vulgară a căzut peste ei ca o palmă. Am reușit sigur c-am reușit! să dau eu lovitura finală, dar ce mi-a adus această lovitură?! Mi-am dovedit cumva că toată comportarea doamnei Teona a fost minciună și orgoliu?! Nu. Ba, dimpotrivă: din toată întîmplarea de azi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cosită de tata la marginea pădurii, să aibă ce pune dinaintea boilor cît el va descărca sacii. Saci mari, de cîte optzeci-nouăzeci de kilograme, care au îmbătrînit cîteva perechi de boi, i-au ros tatii spatele și i-au bătătorit palmele. Căruța de atunci s-a făcut țăndări într-o vară, cînd a încărcat tata prea mulți snopi; o roată de-a ei mai stă și acum în grădină, rezemată de gard. Cealaltă căruță, următoarea, a fost dată la C.A.P.

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cum o fi? Fără-ndoială, din cîte o cunosc eu, Livia e plămădită din aluatul acela atît de rar și-atît de căutat de bărbați, care le face pe femei să fie pilonul central al existenței umane; femeia-mamă, bobocul care, în palma bărbatului, se desface în floare... Ana lui Manole sau Vitoria Lipan două ipostaze, la fel de dragi și de dorite, ale aceluiași suflet de femeie, născut aici odată cu florile Carpaților... Primele case ale orașului par și mai vesele și mai cochete. Mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
jocul ochilor scînteietori m-a făcut să-mi amintesc de poalele pardesiului ei chinuite de vînt în zilele cînd fugeam de la cursuri și-o așteptam să iasă de la serviciu. I-am spus: Mi-nchipui că viața ți-a dat destule palme, dar constat că le-ai luat ca atare. Ca-n beție: beția generează dorință de beție, nicidecum anticorpi. Lasă teoria, Mihai! mi-a strigat Mariana cu durere. Se cunoaște că abia ai gustat din băutură, altfel te-ai fi dat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cumva se vor înroși de dorință, aruncînd din ei harpoane de foc, cu care tu să-mi sfîșii, măcar în închipuire, îmbrăcămintea?!... S-a oprit o clipă, și-a tras răsuflarea, apoi s-a aplecat spre mine, prinzîndu-mă cu toată palma de umăr: Spune-mi: ce vrei să bei, ca să te îmbeți? Fac eu cinste. Cu cît devenea mai rea, cu atît i se aprindeau ochii mai tare și părea mai frumoasă. ...poalele pardesiului ei chinuite de vînt... Demonul interior s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de licență în Fizică. S-o admir cum arde și-n flăcările ei să-mi ard amintirea nopților de studiu intens, emoțiile examenelor, nervii tociți, sănătatea șubrezită, să mă transform într-un individ fără complexe, cu gură mare și cu palmă nervoasă, care știe să lovească de minune în masă la momentul oportun. Sau dacă flăcările licenței în Fizică îmi vor lăsa totuși conștiința întreagă, atunci mă voi duce să fac un chef zdravăn, cu care să-mi spăl memoria de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]