20,230 matches
-
trebuie, în mod necesar, să se concentreze asupra unor probleme morale de principiu. Atenția pe care Reagan o conferă scopurilor principiale ale politicii sale a condus, zice Lewis, la două tipuri de criticism: pe de o parte, președintele a fost acuzat că neglijează modalitatea în care mijloacele afectează scopurile și, pe de altă parte, firesc, s-a spus, cu referire la retorica lui Reagan, că a enunța un obiectiv nu înseamnă a îl atinge. Însă răspunsurile lui Reagan, în fiecare situație
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
venind timpul conturării unei pedagogii a alternanței și a articulării teorie-practică, cu accent pe aspectul constructivist și formativ. Capitolul 2 Finalitățile educației: paradigma priorității formării competențelor versus paradigma transmiterii și însușirii cunoștințelor 2.1. Finalitățile educației în fața schimbării de paradigmă Acuza tot mai evidentă adusă educației formale, sistemului educativ atual că nu formează explicit eficient, eficace pentru reușita, succesul socio-profesional ulterior finalizării programelor sale, a determinat reconsiderarea elementelor de bază ale acesteia. În primul rând, prin redefinirea problematicii finalităților sale, dar
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
realiști și idealiști a oferit o identitate disciplinei în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. În mod interesant, Carr (1939/1945/1946), care i-a criticat pe utopici pentru "naivitatea" lor, și-a îndreptat critica și împotriva realiștilor, acuzându-i de "sterilitate" și "mulțumire de sine". Teoriile obțin un statut dominant în orice disciplină din motive diferite, cum ar fi măsura în care prevalează în dezbateri împotriva adversarilor (adesea mai mult imaginari decât reali). Ele pot beneficia și de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
mai degrabă decât din considerente legate de interes național sau comunitar. Argumentele în favoarea comerțului liber sunt încă puternic bazate pe eficiența economică drept unica metodă de a integra lumea în curs de dezvoltare în economia globală. Protecționismul din Nord este acuzat că afectează Sudul în primul rând prin forțarea unor prețuri care exclud statele Sudului de pe piețele din lumea industrializată, refuzându-le astfel oportunitatea de a-și moderniza economiile. Cu toate acestea, pentru actorii dominanți, liberul schimb este adesea lipsit de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
a făcut un progres în ceea ce privește acordul asupra unor principii de bază ale coexistenței și a unor forme rudimentare de cooperare. Tensiunea dintre ordine și dreptate este însă un semn că progresul nu a mers foarte departe. Revoluționariștii sau kantienii sunt acuzați că nu au recunoscut dificultatea pe care o au statele de a înainta împreună în aceeași direcție normativă. Așadar, Școala Engleză trebuie să fie preocupată în continuare de modul în care puterea brută sau absența diplomației prudente poate anula progresul
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
organizare politică mondială (Mayall 2000). Este foarte posibil ca, dacă ar fi trăit, Wight, Bull și Vincent să fi aplaudat recentele încercări de a promova drepturile omului, de a slăbi principiul imunității suverane și de a-i judeca pe cei acuzați de comiterea crimelor de război; dar e posibil ca ei să nu fi fost foarte surprinși că noul discurs umanitar a determinat forme de violență, cum este războiul împotriva Irakului, ce au creat noi diviziuni în societatea internațională. Concluzie În
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
pe glob. Ea este, astfel, o încercare de regândire radicală a fundamentelor normative ale politicii mondiale. Traducere de Gabriela DIMUICĂ Capitolul 7 Postmodernismul Richard Devetak Postmodernismul rămâne una dintre cele mai controversate teorii din științele umane și sociale. A fost acuzat în mod repetat de infracțiune morală și politică. Într-adevăr, după atacurile teroriste de la 11 Septembrie, unii comentatori au ajuns chiar să arunce vina pe postmodernism. Într-o perioadă în care certitudinea morală apărea drept o necesitate, postmodernismul a fost
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
în mod repetat de infracțiune morală și politică. Într-adevăr, după atacurile teroriste de la 11 Septembrie, unii comentatori au ajuns chiar să arunce vina pe postmodernism. Într-o perioadă în care certitudinea morală apărea drept o necesitate, postmodernismul a fost acuzat de o tendință periculoasă către ambiguitate morală sau chiar simpatie față de terorism. Aceste afirmații absurde nu au făcut decât să confirme una dintre asumpțiile centrale ale postmodernismului, aceea că pretențiile de cunoaștere sunt strâns legate de politică și putere. Mai
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
au ajuns la concluzii radical diferite legate de posibilitățile de cooperare internațională. A doua dezbatere a fost între raționaliști și teoreticienii critici, aceștia punând sub semnul întrebării asumpțiile epistemologice, metodologice, ontologice și normative ale neorealismului și neoliberalismului, pe când ceilalți îi acuzau pe adepții teoriei critice că viziunea lor despre relațiile internaționale "din lumea reală" nu are substanță. De la sfârșitul Războiului Rece, aceste axe de dezbatere au fost înlocuite de alte două: dezbaterea dintre raționaliști și constructiviști, și cea dintre constructiviști și
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Pentru că Înșelătoria izvorăște, de regulă, dintr-o intenție deliberată, pe când greșeala are la bază, de obicei, o incompetență de moment.) „Cei mai răi dintre oameni și cei mai vrednici de cea mai mare pedeapsă sunt aceia care Îndrăznesc să-i acuze pe alții de faptele ce li s-ar putea imputa lor Înșiși.” (Isocrate) Cauză, efect - Întâmplare, neprevăzuttc "Cauză, efect - Întâmplare, neprevăzut" Nu iese fum fără foc. (Tot ce se petrece are o cauză, chiar dacă aceasta este, pe moment, mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
o mulțime de judecăți greșite, cruzimi și nedreptăți. Ei nu vor să renunțe niciodată la propriul punct de vedere; măsoară, cântăresc, judecă totul după gustul lor, după Înclinațiile și preferințele lor, fără să țină seama vreodată de ceilalți (...) Înainte de a acuza pe cineva, Încercați pentru câteva minute măcar să vă puneți În situația sa; și, deseori, veți constata că dacă ați fi În acea situație ați proceda, poate, de zece ori mai rău. Prin numai câteva minute de astfel de exerciții veți
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
a vedea eventual și o serie de calități ale acesteia.) Ca să vezi cine are dreptate, ascultă ambele părți. (Acest principiu de drept este menit să ne ajute să ținem cumpăna dreaptă Între subiectivismul celor două păreri.) Cine se scuză se acuză. (Cel care nu se știe „cu musca pe căciulă”, deci care nu are nimic pe conștiință, nu simte nevoia unor scuze. În schimb, „cine fuge de judecată vina și-o mărturisește”.) „Cu cât te prinde mai mult patima, cu atât
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
animalului, numai că cea umană se exprimă de obicei la un nivel abstractizat (cum ar fi, de exemplu, În surprinderea implicațiilor subtile din termenii verbali ai unor proverbe: „Durerile mari sunt mute”; „Prea multă minte strică”; Cine se scuză se acuză”; „Rău cu rău, da-i mai rău fără rău” etc.). În schimb, inteligența animalelor este conjuncturală, exprimându-se mai ales prin abilitatea de a fructifica o situație concretă de viață. Este cunoscut, În acest sens, exemplul cimpanzeului care, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
ascunsă printre celelalte, e al doilea volum al celebrei Poetici a lui Aristotel, o lucrare nerepertoriată până atunci În bibliografii și În care filozoful grec și-ar fi continuat reflecția asupra literaturii, ocupându-se de această dată de problema râsului. Acuzat de Baskerville, Jorge se poartă ciudat. În loc să-l Împiedice pe anchetator să consulte cartea, Îl Îndeamnă dimpotrivă să o citească. Baskerville Îl ascultă, Însă, Înainte să o atingă, Își ia precauția de a-și pune o pereche de mănuși. E
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
pe amica lor și o calcă apoi cu mașina, după care Îl filmează pe Dochin, căruia Îi strecoară discret actele de identitate ale scriitorului, În timp ce acesta se apleacă deasupra cadavrului. Astfel, Dochin se află permanent sub amenințarea de a fi acuzat - cu ajutorul unei casete pe care Gastinel o păstrează cu sfințenie - pentru o crimă pe care nu a Înfăptuit-o dar Împotriva căreia nu reacționează și se vede constrâns să-i facă pe plac complicelui său care și-a Însușit, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
puțin, a dispariției, iar un cititor care ar fi citit cu adevărat cartea poate, pe bună dreptate, să uite circumstanțele clare ale eliminării ei și să-și amintească numai că i s-a Întâmplat o nenorocire, fără să poată fi acuzat că nu a citit cartea. Problema se complică și mai mult dacă observăm că În roman nu e o singură eroină, ci două. Cea de-a doua, prințesa Agata, eroină discretă și pozitivă, se retrage la o mănăstire atunci când află
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
deci schimbare de oameni... Matei: Hai, măi Octave, că chiar ești nu știu cum! Păi ce, nu s-a schimbat?! Octav: Ce s-a schimbat? Matei: Măi Octave! Păi tot comerțul ăsta... liber... presa liberă... în care se înjură de mama focului..., acuză cine vrea pe cine vrea... ca să nu mai vorbim de cîte partide sînt... parlamentul... Astea nu-s schimbări? Octav: Nea Matei, auzi, simt eu, așa, că sub vorbele astea gîlgîie un rîs pe care abia îl poți stăpîni... Matei:...Care
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Adică e așa de greu de văzut că acest comerț... liber..., nu mă refer la amărîții de tonetari, ci la comerțul ăla de miliarde, că e în mîna foștilor? Hai, nea Matei! Ce presă liberă?! Cui îi pasă că e acuzat în ziare de fraudă, că a comis crime în comunism și că acum conduce țara... victorios... din greșeală în greșeală...! Cui îi pasă? Să fim serioși! "Fostul" își vede mai departe de trebușoara lui... cu o față rîzînd că a
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
securității; ai turnat sau n-ai turnat; ai făcut sau n-ai făcut poliție politică? Cei doi Gheorghe Popescu se sfîșie unul pe altul și fiecare pe el însuși, se divulgă, se învinovățesc și se dezvinovățesc, recunosc și retractează, se acuză și caută motivații, scuze, acoperiri. Împreună descoperă că au fost victime, că și-au apărat bucățica de pîine, că n-au fost nici mai buni, nici mai răi decît toți sau aproape toți ceilalți, că așa au fost vremurile, că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
literatura franceză, deci nu interesez pe nimeni. Nu tu bătălii canonice, nu tu postmoderni versus reacționari, Céline apare În Pléiade, pe de o parte. Pe de alta : În Franța, Pierre Jourde scrie o carte, La Littérature sans estomac, În care acuză lipsa de vlagă a minimalismului, exaltă cîțiva scriitori care-i sînt prieteni, rămîne circumspect cu Houellebecq, mătură cu autoficționarele gen Christine Angot. Cartea este continuată de o alta, cu titlu oarecum polemic, dar ai cărei autori nu fac decît să
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
vremea lui Napoleon apare Fenomenologia spiritului (1807), Heidegger scrie În anii 1930, Lacan Începînd cu aceiași ani ’30... La fel de interesantă este deplsasarea scrisului, din pagină - acolo unde rămîne - În mediul virtual, acolo unde are soarte vorbei private - spre deosebire de cea publică, acuzată de criticii logocentrismului). Tinerii scriu astăzi mesaje În timp real. Pe de o parte, poate fi vorba despre o evoluție În cadrul paradigmei epistolare: schimbul se intensifică, mesajul se simplifică, așa Încît nici nu mai e nevoie să scrii ceva pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ne pierde Într-o lume obeză de obiecte tot mai lipsite de valoare, nu trebuie să pierdem din vedere importanța locului. „Pentru că locul este fuziunea dintre spațiu și experiență, un spațiu unplut cu sens, o sursă de identitate.” Friedland Îi acuză pe Soja și Harvey de materialism și crede că În constituția condiției postmoderne trebuie identificate și componente morale, că trebuie, cu alte cuvinte, făcut apel și la așa-zicînd „Întîmplările ființei” alături de cele ale pămîntului, pentru a da seama de o
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
construit o utopie estetică, deși Împănată cu pretenții practice. Una dintre acestea poate fi surprinsă Într-un dialog În care cei doi, ultragiați de Sistem, Înfierează instituția Închisorii (Foucault) și pe cea a școlii (Deleuze) : exact ce face Patapievici cînd acuză statul pentru luare de impozite. Ei asigură Însă recunoașterea valorii umane a iraționalității - hybris, energie vitală etc cu prețul anihilării individului social. Ei activează și consumă o putere aflată dincoace de rațiune prin care fiecare individ este la un moment
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și teoreticienilor (unul dintre ei, Antoine Compagnon), a universitarilor cu panaș, deși tot unul de-al “lor” l-a promovat. Căci editarea primului roman i se datorează venerabilului Maurice Nadeau, În 1994, Într-un tiraj de 10.000 de exemplare. Acuzat deschis că nu știe să scrie, romancierul cvadragenar pierde Într-o parte ceea ce cîștigă Înzecit dincolo, În public: unul În mod tradițional dornic de poveste și retractil la opacitatea limbajului cultivată de mai vechii minuitiști. Literatura houellebecquiană ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de după război, o istorie care are vârsta adulților de azi), de veleitățile științifice afișate, cu nuanțe mesianice, primează și anulează judecata avizată. Specialiștii nu Întârzie să-și spună Însă cuvântul: Antoine Compagnon Îl critică, În revista Lire, În termeni duri, acuzându-l de ignorarea tehnicilor scripturale moderne și a Întregii tradiții literare franceze. Dincolo de ingenuitatea, conservatorismul și, pe alocuri, stângăcia construcției (finalul este ratat), cele două personaje principale ale cărții sunt vii, poate cele mai pregnante ale literaturii franceze din ultimul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]