19,481 matches
-
acceptă fără dubii. Apariția calului alb, a cărui semnificație e pusă la îndoială de Rebekka („E greu să te desprinzi de morți aici, la Rosmersholm, asta e tot...”), reprezintă o certitudine pentru doamna Helseth: „Domnișoară, eu cred mai degrabă că morții nu se desprind atât de ușor de Rosmersholm... S-ar zice că le e tare greu să se despartă cu totul de cei pe care i-au lăsat în urma lor”. Doamna Helseth nu încearcă să-și explice nimic, ea știe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
putere ce subjugă și secătuiește viața celor ce trăiesc în casa lui Rosmer, casă tăcută, unde râsetele copiilor nu s-au auzit niciodată - e aceeași care domină și în spațiul fermei Alvig din Strigoii. Și aici s-ar părea că morții au pus deplină stăpânire pe cei vii. La Rosmersholm, răposata Beate și-a condamnat succesoarea să-i repete destinul: în ciuda oricărei răzvrătiri, emancipata Rebekka e sortită să nu fie decât dublul unei moarte care i-a acaparat ființa și îi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
drumul străbătut de predecesorul său, relația lor rămânând însă destul de incertă. În scena din sera de flori, tinerii Regine și Osvald retrăiesc, într-adevăr, scena jucată odinioară de șambelanul Alvig și de Johanne, servitoarea casei, mama Reginei, și totuși, între morți și vii, între trecut și prezent, timpul circulă ca printr-o ușă doar întredeschisă, metaforă a imposibilei izolări perfecte, a imposibilei eliminări definitive a strigoilor și a dialogului cu ei. În Strigoii, nimeni nu știe unde se află mormântul tatălui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
avem cum să scăpăm de ele. Când citesc un ziar, mi se pare că strigoii se strecoară printre rânduri. Pretutindeni sunt strigoi. Câtă frunză și iarbă. De aceea ne îngrozește pe toți lumina.” Arta sculptorului și arta teatrului: statuia și mortul viu Forța fantomei care bântuie lumea celor vii se regăsește în lucrarea ieșită de sub dalta sculptorului, care a devenit în Când ne vom trezi din morți o metaforă a artistului și, în consecință, metafora lui Ibsen însuși ca autor dramatic
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
De aceea ne îngrozește pe toți lumina.” Arta sculptorului și arta teatrului: statuia și mortul viu Forța fantomei care bântuie lumea celor vii se regăsește în lucrarea ieșită de sub dalta sculptorului, care a devenit în Când ne vom trezi din morți o metaforă a artistului și, în consecință, metafora lui Ibsen însuși ca autor dramatic. Ne amintim că, încă din Femeia mării, Ibsen sugera, pornind de la personajul Lyngstrand, legătura deopotrivă intimă și subtilă dintre statuie și strigoi. Lyngstrand, marinarul salvat dintr-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cei capabili să înfrunte fantomele, cei care au trăit experiența mării și au simțit fascinația ei, cei care mai cred încă în existența și în forța de dominație a strigoilor. Ultima piesă a lui Ibsen, Când ne vom trezi din morți, exaltă puterile artistului sculptor până-ntr-atât încât face din ambivalența lor unul dintre pivoții centrali ai operei. Sculptorul Rubek este un personaj dintre cele mai bizare. Din clipa în care și-a terminat capodopera numită Ziua Învierii, a devenit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a artistului care îl condamnă „să rămână închis, până la sfârșitul zilelor sale, într-o hrubă jilavă, trudind până la istovire cu argila și cu blocurile de piatră”, în încercarea de a însufleți o materie inertă. În Când ne vom trezi din morți, totul gravitează în jurul ambivalenței statuii, al dublului ei statut de operă moartă și, totodată, vie. Mai mult artist decât om, spune Irene (modelul, iubita și inspiratoarea sculptorului), lui Rubek îi plăcea „să frământe lutul umed și viu”, să vadă cum
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
la propria-i nefericire și pe aceea a soților ei și a copiilor avuți cu aceștia. „Parcă mă văd cum am murit atunci și am coborât în mormânt, își amintește ea, dar încetul cu încetul încep să mă trezesc din morți”. Irene „murise” pentru că îi dăruise lui Rubek și sculpturii lui sufletul ei viu: „După aceea, am rămas ca golită pe dinăuntru, golită de suflet, și așa mi-am pierdut viața, Arnold”. Lumea continuă să-i spună „țicnita”, „femeia în alb
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
stafia celei de altădată, Irene, moartă și totodată vie, Irene cea aducătoare și de moarte, dar și de viață - căci poate vorbi din nou cu Rubek „ca odinioară, când eram vii” -, va spune totuși că „atunci când ne vom trezi din morți, vom înțelege că n-am trăit niciodată”. Așadar, arta a cărei taină o cunoaște Irene dezvăluie un adevăr fundamental: viața trebuie înțeleasă ca o neîncetată coabitare cu moartea, iar omul nu este niciodată pe de-a-ntregul viu. În episodul paradisiac
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care, la sfârșitul reprezentației, se înapoiază în mormintele lor. Strindberg - dominația umbrelor și puterea dubluluitc "Strindberg - dominația umbrelor și puterea dublului" Teatru și memorie sau camera și fantomele ei Teritoriu situat între viață și moarte, populat de strigoi și de morți vii, acesta este universul dramaturgiei lui August Strindberg 1. Spațiul teatrului său, înconjurat de invizibil și năpădit de spectrele trecutului, ține deopotrivă de casa bântuită și de încăperea plină de amintiri. Ca și la Maeterlinck sau Ibsen, chiar dacă nu există
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să-i dăruiască filozofului o pereche nouă de ochi, este și cel ce „evocă”, cel ce „conjură”, cel ce va deschide scrinul enigmatic, lăsând să iasă la lumină trecutul: veritabil magician ce reînvie amintirile din anii tinereții, care face ca morții să revină printre cei vii, tot așa cum îl va face pe copil să se întoarcă acasă și tot așa cum, la sfârșit, va restabili ordinea lucrurilor, după ce, cu ajutorul Îngerului, o tulburase profund. Bătrânului filozof ce refuză să-și deschidă caseta cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sfârșit, va restabili ordinea lucrurilor, după ce, cu ajutorul Îngerului, o tulburase profund. Bătrânului filozof ce refuză să-și deschidă caseta cu amintiri, cutia memoriei, căci se împotrivește trezirii morților din somnul lor de veci și evocării spiritelor: Lasă caseta, nu trezi morții, Lasă caseta, nu chema duhurile! Moș Crăciun îi răspunde: Așa o să poți vedea că viața e spirit, Un spirit închis, însă, într-un trup ori într-un obiect. Imaginea reflectată și visul sau adevărul umbrelor În acest sens crede Strindberg
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
extraordinar de intensă, iar ficțiunea „mai mult decât adevărată”. În această piesă a lui Strindberg (de fapt, un fragment rămas în stadiul de ciornă și care are ca decor același tablou al lui Böcklin din finalul Sonatei spectrelor), lui Assir, mortul ce-și întâmpină fostul maestru coborât și el în lumea întunericului, i se mai spune Silueta, ca și cum ar fi un personaj din teatrul de umbre chinezești. Călător istovit de neîntrerupte și obositoare peregrinări pe meleagurile morții, el nu-și poate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
indică decât prezența unui sentiment de „déjà-vu” și de „mai mult decât adevărat”, sentimentul a ceva apăsător și înfricoșător totodată, dar greu de analizat, din pricina caracterului său efemer. Sugestia pare însă destul de limpede: spectacolul acestui „déjà-vu”, văzut cu ochii unui mort, dezvăluie- chiar dacă nu pe de-a-ntregul, căci rămân destule lucruri învăluite în mister - adevăruri crude, ca și cum, privită din perspectiva morții, viața ar căpăta, în sfârșit, înfățișarea ei reală ori ca și cum, trecută prin filtrul amintirii, realitatea s-ar arăta deodată în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
arsă (principalul vinovat de minciuna, de mistificarea, de mizeria morală pe care fusese clădită viața lui și a celorlalte personaje) își povestește călătoria „pe celălalt tărâm”, adică pe malul celălalt al fluviului care desparte lumea celor vii de lumea celor morți, ea nu-și mai amintește decât că „acolo, lucrurile erau într-adevăr ceea ce păreau să fie”. Nu există, așadar, un adevăr al vieții și nici un adevăr al oamenilor în afara celui revelat de privirea scrutătoare și nemiloasă a morții, singura care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teatrului (deși dramaturgul a renunțat să o precizeze, să o circumscrie cu claritate), o viziune a spectacolului ca vis al unui vis, ca reflectare a unei reflectări, ca un bizar „teatru în teatru”, în care reprezentația e dată pentru un mort, iar mortul acesta, văzând-o, își amintește de propria viață. Cum să exprimi în cuvinte forța stranie a acestor fantasmagorii privite de o umbră? În Drumul Damascului, Necunoscutul se întreabă sceptic: „Să fie oare cu putință ca nimic să nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dramaturgul a renunțat să o precizeze, să o circumscrie cu claritate), o viziune a spectacolului ca vis al unui vis, ca reflectare a unei reflectări, ca un bizar „teatru în teatru”, în care reprezentația e dată pentru un mort, iar mortul acesta, văzând-o, își amintește de propria viață. Cum să exprimi în cuvinte forța stranie a acestor fantasmagorii privite de o umbră? În Drumul Damascului, Necunoscutul se întreabă sceptic: „Să fie oare cu putință ca nimic să nu se piardă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
avea, în raport cu lumea exterioară, senzația tot mai accentuată că se găsește într-un loc nedefinit, că plutește undeva între vis și realitate, între viață și moarte, că starea aceasta de nedeterminare îi marchează până și propria identitate, cea a unui mort viu, în același timp prezent și absent, situat aici și totodată altundeva. „Nu eu sunt cel care se află aici, fiindcă eu am murit; sunt absolut sigur că sufletul meu e altundeva, departe, foarte departe.” „Când te gândești că poți
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
asta?”, la care doctorul îi răspunde: „Morții zic că nu-și dă nimeni seama de diferență”. „Mă sperii”, continuă Necunoscutul. „Să fie-ntr-adevăr posibil? Dar când mă uit la toate figurile astea spectrale, în care cred că recunosc personaje din copilărie...” Morții vii și fantomele trecutului își împart același spațiu, același interstițiu care, la Strindberg, este spațiul prin excelență al teatrului. Un teatru în care fantoma nu e singura reprezentare a rătăcirilor fără țintă prin locuri vag definite și primejdioase. În Drumul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și că, tocmai din acest motiv, el reprezintă pentru Strindberg simbolul cel mai elocvent al adevărului vieții, așa cum numai teatrul ni-l poate înfățișa. Suflet zbuciumat, torturat, figură a peregrinării este și Străinul din Casa arsă. Străinul crezut de toată lumea mort și care, „într-un anume fel” - sunt cuvintele lui -, chiar murise de-a binelea. Întors din America după o absență de treizeci de ani, el incarnează, asemenea unui strigoi, trecutul ce reînvie brusc și, totodată, nevoia acută de adevăr. Presupusa
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cărora nu li se poate răspunde decât prin afirmarea caracterului incert al identităților. Ca și la Ibsen, ca și la Pirandello ceva mai târziu, indeterminabilul identității se dezvoltă la Strindberg în strânsă legătură cu tema dublului și cu aceea a mortului viu, altă reprezentare interstițială a fantomei. În partea a doua a trilogiei Drumul Damascului, în momentul când se apropie ceasul socotelilor, pe drumul plin de hârtoape unde se întâlnesc Necunoscutul și Cerșetorul, cel dintâi, căzut la pământ, nu mai știe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aici și neputința personajelor de a-și despărți destinele, ceea ce le face să devină niște veritabile arătări, niște morți vii pândiți de nebunie. Tot astfel se explică și de ce în scena cinei spectrelor din salonul rotund, cina „celor pe jumătate morți”, așa cum spun servitorii, victimele stau alături de călăii lor, serviți la masă de o ciudată Bucătăreasă, ale cărei mâncăruri îi sleiesc pe toți de puteri și îi ucid treptat. Ca și Hummel, Bucătăreasa aparține familiei vampirilor însetați de sânge omenesc. E
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
non-umanul, vizibilul cu invizibilul, văzduhul cu adâncurile subpământene, materialitatea cu sufletul, corpul viu cu manechinul inert, tăcerea cu larma... Un spațiu hărăzit să asigure accesul la o altă lume, un spațiu în care piesa se poate juca la fel de bine pentru morți ca și pentru zei. Vtc "V" Teatrul între piatră și dublutc " Teatrul între piatră și dublu" Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu”tc "Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu”" Actorul și supramarioneta sau întoarcerea la eidolon-ul arhaic Dacă textul scris
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
impresia că sunt „locuite” de o prezență imaterială care, printr-un joc de umbre și lumini, pare să bântuie un spațiu aflat parcă în așteptarea fantomelor. Artaud sau apariția contra aparențeitc "Artaud sau apariția contra aparenței" Magia ca biruință asupra morții Ca și Craig, Artaud se angajează în căutarea unui teatru care să nu mai fie un instrument al reprezentării, ci al revelației. Un teatru al „manifestării” capabil să insereze prezența invizibilului în vizibil și să deschidă realul către tărâmul de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui spre moarte. Extraordinara fascinație exercitată de magie asupra omului vine tocmai din această miraculoasă putere. Mai târziu, incantația a servit la supunerea forțelor brute ale naturii, dar marea virtute a Magiei rămâne înfrângerea Morții”. Așadar, să oprească sufletele celor morți la hotarul dintre viață și moarte - aceasta era, pentru Artaud, străvechea funcție a eficacității magice, rolul unui limbaj ce închidea în el nebănuite forțe incantatorii. Astăzi însă, „în afară de câțiva copii, nimeni nu mai crede în magicieni” - și, am putea adăuga
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]