20,876 matches
-
agenți ai rețelei Manipule, 20% erau femei iar jumate erau sub 30 de ani. cei mai mulți dintre ei erau orășeni, 50% erau muncitori calificați sau tehnicieni din diferite ramuri industriale, iar 25% erau funcționari de grad inferior, iar restul erau studenți, militari sau persoane cu ocupații liberale. 13% erau veterani ai primului război mondial, 36% luptaseră și în al doilea război mondial, iar până la 40% nu își sadisfăcuseră serviciul militar.. Femeile au reprezentat aproximativ 15 - 20% dintre luptătorii Rezistenței și cam 15
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
militară” (OCM). Căpitanul Paul Paillole, șeful serviciilor de contraspionaj până la înfrângere, a continuat să exercite această funcție și după armistițiu, dar a colaborat cu britanicii și a continuat să vâneze agenții Abwehrului și RSHA-ului. Un al doilea val de militari aveau să se angajeze în Rezistență după invadarea „zonei libere” în noiembrie 1942 în mai multe organizații: În octombrie 1941, în cadrul mișcării Franței Libere aflate sub controlul lui de Gaulle, a fost creată Biroul Central de Informații și Acțiuni Militare
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
pe diferite căi, orale sau scrise, impune fie sisteme ideologice, fie subsisteme, ce țin de putere și autoritate, cum ar fi subsisteme economice, tehnologice, politice sau culturale. Limba de lemn nu este apanajul exclusiv al comuniștilor. Toți specialiștii - medicii, juriștii, militarii, preoții, filosofii etc. - au limba lor de lemn. Diferența constă în faptul că respectivele jargoane specializate înseamnă ceva, cel puțin pentru cei inițiați, și deci nu sunt dezinformatoare nici pentru cei ce le înțeleg, nici pentru cei ce nu le
Limbă de lemn () [Corola-website/Science/309678_a_311007]
-
literatură al orașului Berlin și titlul de Doctor honoris causa al Universității din Göttingen, acordat de naziști. La începerea celui de-al Doilea Război Mondial, devine ofițer în Wehrmacht, unde primește misiunea de a edita o publicație cu poezii destinate militarilor de pe front: "Feldpostausgaben deutscher Dichtung". După război este supus „denazificării“. Continuă să activeze ca scriitor și publicist, să întrețină contacte cu foștii scriitori de frunte din perioada hitleristă, să participe la întruniri revizioniste. Din 1959 devine editorul principal al publicației
Heinrich Zillich () [Corola-website/Science/309719_a_311048]
-
controlul forțelor germane. Alte porturi importante de pe malul Canalului Mânecii precum Dunkirk au rămas sub controlul germanilor până în mai 1945. În ciuda faptului că volumul de marfă tranzitat prin porturile artificiale de la Atlantic și prin portul Cherbourg a depășit toate așteptările planificatorilor militari, criza mijloacelor de transport a creat un „loc îngust” în acțiunea de aprovizionare a frontului. La începutul lunii septembrie, în depozitele din Cherbourg se aflau 70.000 t de provizii care nu erau transportate. Sistemul regional de căi ferate era
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
(în limba japoneză: 慰安婦"ianfu") sau femei de reconfortare a militarilor (従軍慰安婦"jūgun-ianfu") este o denumire eufemistică a celor 60.000 - 200.000 de femei, care au fost transformate în sclave sexuale pentru militarii japonezi în timpul celui de-al doilea război mondial. Istoricii și cercetătorii fenomenului au afirmat că majoritatea acestor
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
(în limba japoneză: 慰安婦"ianfu") sau femei de reconfortare a militarilor (従軍慰安婦"jūgun-ianfu") este o denumire eufemistică a celor 60.000 - 200.000 de femei, care au fost transformate în sclave sexuale pentru militarii japonezi în timpul celui de-al doilea război mondial. Istoricii și cercetătorii fenomenului au afirmat că majoritatea acestor femei proveneau din Coreea (aproximativ 80%), dar și din China și alte teritorii ocupate de japonezi. Femeile tinere din țările aflate sub controlul
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
fenomenului au afirmat că majoritatea acestor femei proveneau din Coreea (aproximativ 80%), dar și din China și alte teritorii ocupate de japonezi. Femeile tinere din țările aflate sub controlul Imperiului Japonez au fost recrutate pentru a lucra în popote ale militarilor sau în fabrici, sau, după cum există unele mărturii au fost pur și simplu răpite de la casele lor. Există mai multe mărturii conform cărora, în mai multe cazuri, chiar militarii au fost cei care au participat la răpirea unor femei. Dimensiunile
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
Imperiului Japonez au fost recrutate pentru a lucra în popote ale militarilor sau în fabrici, sau, după cum există unele mărturii au fost pur și simplu răpite de la casele lor. Există mai multe mărturii conform cărora, în mai multe cazuri, chiar militarii au fost cei care au participat la răpirea unor femei. Dimensiunile și natura sclaviei sexuale patronate de armata japoneză în timpul celui de-al doilea război mondial este un subiect disputat, în special în Japonia. Numeroase bordeluri militare erau conduse de
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
Imperială în actele de constrângere a femeilor. După părerea lor, răspunderea pentru relele tratamente aplicate femeilor cade în totalitate în sarcina patronilor de bordeluri, Armata fiind vinovată cel mult de o proastă supraveghere a stabilimentelor. În ultimele luni ale războiului, militarii japonezi au distrus o mare cantitate de documente, care ar fi putut duce la implicarea lor în procese de crime de război. Există destule dovezi care să demonstreze că Ministerul Japonez de Război a dat ordine pentru distrugerea documentelor care
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
și-a publicat amintirile sub pseudonimul Suzuko Shirota. Datorită bunei organizări și a caracterului deschis al prostituției din Japonia, a părut logic ca să se organizeze bordeluri care să deservească forțele armate. Autoritățile japoneze au sperat să ridice moralul și eficiența militarilor prin organizarea unor bordeluri accesibile. De asemenea, prin instituționalizarea bordelurilor și menținerea lor sub un control strict, guvernul spera să țină sub control răspândirea bolilor cu transmitere sexuală. Din corespondența militară din acea perioadă, rezultă că responsabilii Armatei Imperiale considerau
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
au fost forțate să întrețină acte sexuale cu soldați japonezi pe când erau încă fetițe neajunse la pubertate. Ministerul Afacerilor Externe Japonez nu a mai acordat vize turistice pentru prostituatele japoneze, încercând să stopeze procesul de maculare a imaginii Imperiului Japonez. Militarii au început să recruteze femei de reconfortare în alte regiuni decât Japonia, în special în Coreea și China ocupată. Multe dintre aceste femei au fost păcălite în timpul recrutări, spunându-li-se inițial că vor lucra ca femei de servici sau
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
sute de yeni. În regiunile urbane, au fost folosite anunțurile de recrutare prin mica publicitate plasate de intermediari, dar au avut loc și răpiri de femei. În zonele de luptă, în special în zonele rurale în care intermediarii erau rari, militarii cereau de multe ori liderilor locali să procure femei pentru bordelurile militare. Situația s-a înrăutățit odată cu trecerea timpului. Datorită crizei de aprovizionare generate de război, autoritățile militare au devenit incapabile să asigure trupelor suficiente provizii. Ca urmare, unitățile japoneze
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
un proces la Tribunalul districtual din Tokyo. Acțiunea lor a respins acțiunile femeilor pe diferite temeiuri. În 1991 însă, istoricul Yoshiaki Yoshimi a descoperit un număr de documente în arhiva Ministerului Apărării de la Tokyo, care ar fi indicat faptul că militarii au fost direct implicați în conducerea bordelurilor, de exemplu prin desemnarea agenților de recrutare a femeilor. Ziarul Asahi Shimbun a publicat aceste descoperiri pe prima pagină în articolul " „Armata japoneză a răpit femei de reconfortare”" din 11 ianuarie 1992. Guvernul
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
bordelurile militare japoneze. După o serie de studii coordonate de guvern, secretarul cabinetului, Yohei Kono, a emis o declarație publică pe 4 august 1993. Prin această declarație, guvernul japonez recunoștea că: "„Stațiile de reconfortare au funcționat ca răspuns la cererile militarilor din acea vreme”", că " „Militarii japonezi au fost implicați direct sau indirect în înființarea și conducerea stațiilor de reconfortare și în transferul femeilor”" și că femeile " „au fost recrutate în multe cazuri împotriva voinței lor prin înșelare sau constrângere”". Guvernul
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
serie de studii coordonate de guvern, secretarul cabinetului, Yohei Kono, a emis o declarație publică pe 4 august 1993. Prin această declarație, guvernul japonez recunoștea că: "„Stațiile de reconfortare au funcționat ca răspuns la cererile militarilor din acea vreme”", că " „Militarii japonezi au fost implicați direct sau indirect în înființarea și conducerea stațiilor de reconfortare și în transferul femeilor”" și că femeile " „au fost recrutate în multe cazuri împotriva voinței lor prin înșelare sau constrângere”". Guvernul Japoniei " „își cere în mod
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
și-a pierdut copiii din cauza patimei pentru avere. Ea suferă o cădere nervoasă și se duce pe podul de fier de pe râul Timiș cu intenția de a se sinucide. Actrița Draga Olteanu-Matei (născută în 1933 la București) era fiică de militar și și-a însoțit tatăl prin întreaga țară, ajungând în anul 1945 cu unitatea în orașul Lugoj. Familia Olteanu a primit repartiție în casa preotului Șintescu, care se afla în spatele Tribunalului. Draga Olteanu a locuit în anii 1945-1948 la Lugoj
Patima (film din 1975) () [Corola-website/Science/310049_a_311378]
-
statală polono-lituaniană intrase în război cu Imperiul Otoman. Participarea lui Bogdan Hmelnițki la prima sa campanie militară avea să fie tragică. În timpul bătăliei de la Țuțora (Cecora) din 17 septembrie 1620, tatăl său a fost ucis, iar tânărul Bogadan, alături de alți militari ai Rzeczpospolitei, printre care și viitorul hatman Stanisław Koniecpolski, au fost capturați de turci. Bogdan a petrecut următorii doi ani în captivitate la Constantinopole, cel mai probabil în închisoarea marinei otomane. Există și surse care pretind că Bogdan a fost
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
Brest este o amenințare la adresa credinței ortodoxe. Abuzurile frecvente la adresa clerului ortodox a adăugat o dimensiune religioasă a conflictului. Această răscoală putea fi una dintre nenumăratele alte revolte ale cazacilor, dar prezența în fruntea mișcării a unui războinic matur, priceput militar și negociator precum Hmelnițiki a făcut ca soarta rebeliunii să fie diferită. Hmelnițki și-a încheiat la sfârșitul anului peregrinările sale în sud, ajungând la vărsarea Niprului. Pe 25 ianuarie 1648, datașamentul său de maxim 500 de oameni, ajutat de
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
Sân Houston se află comandă Armatei a 5-a, comandă Armatei de Sud (United States Army South), comandă forțelor medicale americane (MEDCOM), centrul și școala AMEDD, brigadă 12 ROTC, centrul regional de recrutare al marinei americane, centrul de triaj pentru militari din Sân Antonio, și școala de stiinte medicale a marinei americane, sucursală Bethesda. este cunoscut în istoria Statelor Unite că "Home of Army Medicine" și "Home of the Combat Medic". La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, UȘ Army a
Fortul Sam Houston () [Corola-website/Science/310156_a_311485]
-
două entități s-au dezvoltat în paralel. Orașul Sân Antonio a fost numit "soacra armatei" (în original: mother-in-law of the Army) deoarece foarte mulți soldați americani, inclusiv Dwight D. Eisenhower, și-au cunoscut viitoarele soții aici. Peste 27,000 de militari și civili se află în garnizoana sau lucrează în această unitate militară. Bugetul anual, inclusiv salariile militarilor și al personalului auxiliar se ridică la $1,9 miliarde de dolari. Fortul cheltuiește pentru achiziții din economia locală peste $105 milione de
Fortul Sam Houston () [Corola-website/Science/310156_a_311485]
-
mother-in-law of the Army) deoarece foarte mulți soldați americani, inclusiv Dwight D. Eisenhower, și-au cunoscut viitoarele soții aici. Peste 27,000 de militari și civili se află în garnizoana sau lucrează în această unitate militară. Bugetul anual, inclusiv salariile militarilor și al personalului auxiliar se ridică la $1,9 miliarde de dolari. Fortul cheltuiește pentru achiziții din economia locală peste $105 milione de dolari anual. Bugetul pentru construcții depășește $30 de milioane de dolari anual. Fortul Șam Houston are în
Fortul Sam Houston () [Corola-website/Science/310156_a_311485]
-
la formarea fiviziilor de voluntari români din Diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”, iar alți peste 50.000 de prizonieri români se mai aflau încă pe teritoriul sovietic. În conformitate cu statisticile Marelui Stat Major Român de la sfârșitul războiului, numărul militarilor incluși în categoria „dispăruți” (din care cei mai mulți erau „prizonieri de război”) a fost de 367.976, din care 309.533 în luptele împotriva Uniunii Sovietice și 58.443 în vest, în luptele împotriva Germanirei Naziste și Ungariei Hortiste. Statistica nu
Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/310146_a_311475]
-
de 367.976, din care 309.533 în luptele împotriva Uniunii Sovietice și 58.443 în vest, în luptele împotriva Germanirei Naziste și Ungariei Hortiste. Statistica nu a precizat dacă cei 309.533 de dispăruți „în est” cuprinde și pe militarii dezarmați de sovietici în după 23 august 1944. Într-o notă confidențială întocmită în martie 1945 de delegatia militară a Comisiei române pentru aplicarea armistițiului se afirmă că până la 23 august 1944 numărul dispăruților în luptă a fost de 163
Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/310146_a_311475]
-
de sovietici în după 23 august 1944. Într-o notă confidențială întocmită în martie 1945 de delegatia militară a Comisiei române pentru aplicarea armistițiului se afirmă că până la 23 august 1944 numărul dispăruților în luptă a fost de 163.015 militari, iar, începând cu 24 august, sovieticii au dezarmat și luat în prizonierat 97.732 de militari români. Pe teritoiul regiunii Karaganda din RSS Kazahă au funcționat mai multe lagăre pentru prizonierii de război: Spassk nr. 99, Balhaș nr. 37 și
Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/310146_a_311475]