19,481 matches
-
indică o alteritate ce poate fi reprezentată în egală măsură de moarte sau de divinitate. O alteritate susceptibilă să devină vizibilă, să se materializeze atât prin imaginea din vis, cât și printr-o apariție efectivă, lucru deopotrivă valabil pentru un mort și pentru un zeu. Ca discurs despre prezență/absență, despre o prezență sugerată de materialitatea vizibilă a unei realități diferite, aparținând unui altundeva de ordinul invizibilului, teatrul ne oferă o posibilă cheie pentru înțelegerea teoriei artaudiene a Manifestatului. În „Despre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în trupuri (să ne amintim că, evocând dansul celor doi oficianți ai Ritului lui Ciguri, Artaud vorbește despre un dublu imaterial care nu atinge corpurile, rămânând oarecum suspendat în afara lor). E semn că adevărata cultură - aceea pentru care zeii și morții se pot întrupa, într-adevăr, în oameni - își pierde vigoarea, se stinge treptat, devine tot mai greu de prezervat ori de recucerit, iar Artaud știe asta prea bine. Pariul lui a fost însă acela de a-i da teatrului - ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
orizont - șansa de a fi din nou un veritabil sediu al aparițiilor, iar actorului - ca perspectivă - ambiția, bazată pe puterile regăsite ale străvechii magii, de a face ca invizibilul (fie că e vorba despre divinități, fie că e vorba despre morți) să se poată iarăși revela prin formele vizibilului. Teatrul și dublul său urmărea să reactualizeze categoria dublului în sensul ei cel mai arhaic, acela al unei prezențe/absențe pe care piatra și psyche-ul, materialitatea cea mai opacă și imaterialitatea cea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îndreptaseră întotdeauna, asemenea celor ale simboliștilor, spre un teatru care să vorbească despre ceea ce se află „dincolo”, „de cealaltă parte”, cum spunea el, un teatru capabil să devină o punte, un „vad” - din nou, termenul îi aparține - între lumea celor morți și lumea celor vii: Teatrul - continui să susțin asta - este locul care dezvăluie, precum unele vaduri secrete pe unde se traversează fluviile, urmele trecerilor de cealaltă parte a vieții noastre 1. Un teatru al „lumii de dincolo” sau lumea ficțiunii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lumea noastră, lumea oamenilor vii. Astfel încât Kantor poate să afirme cu toată tăria: „Ulise, omul care se întoarce, a devenit în concepția mea precursorul și prototipul tuturor personajelor ulterioare ale teatrului meu”. Într-adevăr, tărâmul ficțiunii identificat cu lumea celor morți și de unde fantomele revin „în lumea celor vii, în lumea noastră, în prezent” este tărâmul de origine al tuturor personajelor kantoriene. În această perspectivă, actorul ar fi dublul viu al mortului întors printre oamenii vii, calitate de o valoare cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
meu”. Într-adevăr, tărâmul ficțiunii identificat cu lumea celor morți și de unde fantomele revin „în lumea celor vii, în lumea noastră, în prezent” este tărâmul de origine al tuturor personajelor kantoriene. În această perspectivă, actorul ar fi dublul viu al mortului întors printre oamenii vii, calitate de o valoare cu totul îndoielnică, însă, se grăbește să afirme Kantor, convins de inferioritatea imitației, a copiei în raport cu prototipul, cu personajul mort înnobilat de intrarea în „mausoleul eternității”. Realitatea vie, cotidiană înscrisă într-un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ne amintește Kantor, este expresia folosită de Platon atunci când vorbește despre dispariția Atlantidei). Deloc întâmplător, prologul din Oh, blândă noapte - ultimul spectacol încheiat al regizorului polonez - ne plasează de la bun început în casa „de după noaptea aceea”, unde toți locatarii zac morți, victime ale catastrofei. Aici, în această cameră a memoriei, în această „sărăcăcioasă cameră a imaginației”, va pătrunde Istoria. Aici se va juca încă o dată aceeași piesă, scrisă și reprezentată cu secole în urmă, aici se va petrece pentru a doua
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
acestei lipse de sens, din punctul nostru de vedere - devine figura unei alterități enigmatice, incomprehensibile? Am amintit mai sus că Marc Augé făcea din necesitatea de a gândi materia inanimată motivația principală a fabricării „zeului-obiect”, văzut ca dublu al unui mort ori al unui zeu. La rândul său, în Lecțiile de la Milano, Kantor consideră încercarea de a cunoaște obiectul imobil, neînsuflețit, de a-i „pătrunde” natura, o sarcină de prim ordin a artei, a artelor plastice, în special, dar și a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
alături de apariția unei fantome ori de nălucile ce ne bântuie visele, „acele personaje care ne par atât de apropiate când le visăm, dar care se poartă dintr-odată ca și cum ne-ar fi devenit complet STRĂINE... Căci așa se comportă deseori morții din visele noastre”. În comentariile făcute de Kantor în legătură cu secvența spălării cadavrului din finalul Clasei moarte, frapează insistența regizorului asupra împletirii temelor străinului și „straniului”, un straniu permanent asociat morții și înălțat la rangul de dimensiune esențială a artei. „Cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-se brusc, mișcându-se o vreme sacadat „ca manechinele” și apoi înțepenind din nou. Ceva mai târziu, ei vor ieși din scenă mergând de-a-ndăratelea și se vor mai întoarce o dată pentru a-și face o Grandioasă Intrare, cea a unor morți reveniți printre cei vii în acordurile unui vals nostalgic, ecou al trecutului definitiv pierdut. Astfel, grație acestor repetate treceri de la imobilitate la mișcare, de la inanimat la viu, actorii îi vor oferi publicului o „PARADĂ triumfătoare și funebră”, „marea paradă a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ceva din emoția tragediei antice. Căci teatrul acesta cu actori-manechine și cu figuri de ceară se naște tocmai din tensiunea febrilă a întâlnirii cu fantomele, sub ochii fiecărui spectator intrat pentru prima oară într-o sală unde, nemișcați ca niște morți, îl așteaptă actorii. Genet, oglinda lui Narcis și oglinda lui Gorgotc "Genet, oglinda lui Narcis și oglinda lui Gorgo" Arta și moartea sau teatrul în cimitir Ca și pentru Kantor, pentru Genet, arta nu se face decât în vecinătatea teritoriilor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui Narcis și oglinda lui Gorgotc "Genet, oglinda lui Narcis și oglinda lui Gorgo" Arta și moartea sau teatrul în cimitir Ca și pentru Kantor, pentru Genet, arta nu se face decât în vecinătatea teritoriilor morții. Numai dialogul cu cei morți îi poate da acesteia adevărata ei dimensiune, susține dramaturgul francez. Ceea ce urmărește teatrul lui Genet este, în primul rând, ceea ce fascinează, de exemplu, la un artist plastic precum Giacometti: „Giacometti nu lucrează nici pentru contemporanii săi, nici pentru generațiile viitoare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Ceea ce urmărește teatrul lui Genet este, în primul rând, ceea ce fascinează, de exemplu, la un artist plastic precum Giacometti: „Giacometti nu lucrează nici pentru contemporanii săi, nici pentru generațiile viitoare; el sculptează statui care să-i încânte înainte de toate pe morți”. Opera lui capătă astfel o veritabilă măreție, căci, pentru a fi măreață, „orice creație artistică trebuie ș...ț să coboare în timp de-a lungul câtorva milenii, să ajungă, dacă se poate, până la imemoriala noapte înțesată de morți care se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
toate pe morți”. Opera lui capătă astfel o veritabilă măreție, căci, pentru a fi măreață, „orice creație artistică trebuie ș...ț să coboare în timp de-a lungul câtorva milenii, să ajungă, dacă se poate, până la imemoriala noapte înțesată de morți care se vor recunoaște în acea creație”. „Nu”, insistă Genet, „opera de artă nu este destinată generațiilor de-abia născute. Ea e închinată oastei, câtă frunză și iarbă, a celor plecați dintre noi”. Ideea unei opere a cărei grandoare e
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui Giacometti sosesc din lumea morților; totodată însă, printr-un soi de neîntreruptă și ciudată circulație între această lume și aceea a oamenilor vii și tocmai pentru că vin de acolo, pentru că s-au desprins din moarte, ele sunt făcute pentru morți. Lor li se adresează, „oștirilor nesfârșite ale morților”. „Când am spus pentru morți”, adaugă Genet, „m-am gândit și la faptul că mulțimea asta nenumărată ar trebui să vadă și ea, în sfârșit, ceea ce n-a putut vedea când era
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și ciudată circulație între această lume și aceea a oamenilor vii și tocmai pentru că vin de acolo, pentru că s-au desprins din moarte, ele sunt făcute pentru morți. Lor li se adresează, „oștirilor nesfârșite ale morților”. „Când am spus pentru morți”, adaugă Genet, „m-am gândit și la faptul că mulțimea asta nenumărată ar trebui să vadă și ea, în sfârșit, ceea ce n-a putut vedea când era în viață, când se ținea dreaptă în picioare și nu fusese culcată încă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
În esența ei, arta mijlocește dialogul dintre lumea vie și lumea moartă. Tot ca și Kantor, Genet consideră că viața omului nu-și capătă înțelesul deplin decât privită dinspre regiunile morții. „Opera lui Giacometti”, afirmă Genet, „îi vorbește «poporului de morți» despre singurătatea fiecărei ființe și a fiecărui lucru de pe lumea asta și îi arată că această singurătate este titlul nostru de glorie cel mai sigur”. Acesta este și sensul artei, iar lecția lui Giacometti i se alătură astfel celei a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Straniul cuvânt de...” Genet îi cere să reintroducă cimitirul în incinta orașului și să plaseze teatrul în apropierea lui, ba mai mult decât atât, să-l așeze chiar printre morminte. Căci, pentru Genet, unui urbanism căruia nu-i pasă de morți nu-i pasă nici de teatru. Într-o societate în care moartea valorează tot atât cât un produs de băcănie, teatrul e sortit pieirii, în orice caz, acel teatru adevărat, care, în viziunea lui Genet sau a lui Artaud, pretinde
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
închinată morților va constitui ideea de bază din întregul volum Scrisori către Roger Blin1. În textul consacrat Paravanelor, exigențele amintite mai sus se înscriu într-o definiție mai largă a teatrului, conceput ca sărbătoare destinată deopotrivă celor vii și celor morți, o sărbătoare solemnă ca un ritual, încărcată de mister și menită să „dărâme barierele care ne despart de morți” așa cum vor fi dărâmate, sfâșiate, paravanele din piesă, cu ajutorul cărora fuseseră delimitate pe scenă spații-lizieră între lumea vie și lumea moartă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
amintite mai sus se înscriu într-o definiție mai largă a teatrului, conceput ca sărbătoare destinată deopotrivă celor vii și celor morți, o sărbătoare solemnă ca un ritual, încărcată de mister și menită să „dărâme barierele care ne despart de morți” așa cum vor fi dărâmate, sfâșiate, paravanele din piesă, cu ajutorul cărora fuseseră delimitate pe scenă spații-lizieră între lumea vie și lumea moartă. Paravanele - piesă a întrepătrunderii vieții cu moartea; Paravanele sau teatrul în cimitir. Tabloul al optulea este plasat, într-adevăr
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sau teatrul în cimitir. Tabloul al optulea este plasat, într-adevăr, într-un cimitir, în apropierea mormântului lui Si Slimane. Nu avem de-a face, ce-i drept, cu cimitirul „tradițional”, populat de strigoi și de fantome, dar și aici morții vorbesc ori stau de vorbă cu cei vii. Asistăm și la o veritabilă scenă de evocare, chiar dacă la sfârșitul ei fantoma, eidolon-ul, nu se înalță deasupra mormântului. Mortul va grăi însă prin gura unui om viu, devenit din acea clipă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu cimitirul „tradițional”, populat de strigoi și de fantome, dar și aici morții vorbesc ori stau de vorbă cu cei vii. Asistăm și la o veritabilă scenă de evocare, chiar dacă la sfârșitul ei fantoma, eidolon-ul, nu se înalță deasupra mormântului. Mortul va grăi însă prin gura unui om viu, devenit din acea clipă Gura (altfel spus, „purtătorul de cuvânt”), Gura-mesager a umbrei nevăzute. În comentariile pe marginea acestei lungi scene, Genet își exprimă preocuparea și dorința de a înscrie replicile Gurii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tonalitatea frazelor are ceva apropiat și depărtat totodată), tensiune între joc și realitate. După un ritm alert, lentoarea trebuie să apară ca o marcă a solemnității. Aș vrea ca publicul să știe că e vorba despre un joc (evocarea unui mort), dar aș vrea și ca acest Joc să-l miște, să-l emoționeze până-ntr-atât încât să se întrebe dacă nu cumva, în spatele lui, se ascunde o realitate: cu alte cuvinte, trebuie ca raporturile celor doi actori cu Evocarea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
supe sau ca ștampilarea buletinului în cabina de vot. Cititorul acestor însemnări nu trebuie să uite însă că teatrul unde se joacă această piesă se află într-un cimitir, că afară e noapte și că, undeva, cineva dezgroapă probabil un mort pentru a-l îngropa în altă parte. Astfel, în plină atmosferă gravă, solemnă impusă de vecinătatea morților, familiaritatea, firescul, naturalul trebuie neapărat păstrate, după cum trebuie păstrată și incertitudinea: oare dialogul dintre bărbatul mort și femeia vie ține de joc sau
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
firescul, naturalul trebuie neapărat păstrate, după cum trebuie păstrată și incertitudinea: oare dialogul dintre bărbatul mort și femeia vie ține de joc sau de realitate? În final, Genet va înscrie scena - și teatrul, în ansamblul său - într-un spațiu în care morții sunt îngropați și dezgropați de-adevăratelea, într-un cimitir „în activitate”, cum este acela din „Straniul cuvânt de...”, un spațiu unde moartea își făptuiește în mod real lucrarea. Căci numai aici își poate împlini actorul adevărata sa vocație de „mim
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]