19,181 matches
-
era premisa organizatoare. Până atunci (În Europa), bazele electorale rezultau din afinitățile elective ale unor mase de alegători din aceeași clasă sau profesie, uniți printr-un set comun, moștenit și mai degrabă abstract de principii și obiective. Măsurile politice concrete contau mai puțin decât apartenența la un grup. Dar În anii ’70 atenția a fost monopolizată de măsurile concrete. Au apărut partide și mișcări cu „deziderat unic”, a căror bază electorală era descrisă de o geometrie variabilă a intereselor comune: deseori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urmă, incontrolabilă de cercuri, cluburi, rețele și indivizi care cereau „doar” ca guvernele să respecte litera acordului respectiv și - așa cum impunea Actul Final - să-și „Îndeplinească obligațiile stipulate În declarațiile și acordurile internaționale din domeniu”. Brejnev nu se Înșelase când contase pe Henry Kissinger și pe succesorii lui realiști pentru a respecta clauzele de neintervenție de la Helsinki; dar nu-i trecuse prin cap (nici lui Kissinger) că alții ar putea lua la fel de În serios paragrafele utopice care urmau 10. Pe termen
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe o depolitizare a culturii veche de zeci de ani. Studenții protestatari care cereau din 1956 autonomia campusurilor și relaxarea codurilor morale au beneficiat de o anumită libertate, putând să se organizeze și să protesteze În limitele prestabilite; puteau chiar conta pe simpatia unor critici din interior ai regimului - catolici reformiști și „falangiști” dezamăgiți, printre alții. Dar toate manifestările active de simpatie sau colaborare transversală - cu minerii În grevă, de pildă - erau absolut excluse 11. Regulă valabilă și pentru criticii de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
specific franceză a adeziunii politice În funcție de regiune, ocupație și religie. Rigida sociologie politică franceză, nezdruncinată de la jumătatea secolului al XIX-lea, Începea deja să se clatine, după cum am văzut, sub impactul transformărilor sociale și culturale șaizeciste. Stânga nu mai putea conta pe votul În masă al proletariatului. Dreapta nu mai era unificată de persoana și aura lui de Gaulle, care murise În 1970, iar măsura fundamentală a conservatorismului politic În Franța - cei care votau cu dreapta erau frecvent catolici practicanți - a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exista o opoziție politică organizată. Deși În decursul anilor ’80 apăruseră unele organizații independente, domeniul lor de activitate se limita la probleme ecologice sau proteste față de tratamentul la care era supusă minoritatea maghiară din România - o cauză pentru care puteau conta pe aprobarea tacită a comuniștilor. Din acest motiv a fost tolerat oficial Forumul Democrat Maghiar, organizație vădit naționalistă Înființată În septembrie 1987. Ungaria rămânea o „republică socialistă”, așa cum o descria În mod oficial Constituția revizuită În 1972. Diferențele de opinie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
multă brutalitate fățișă. Dar rarele semne de protest public - precum grevele minerilor din Valea Jiului din august 1977 sau, un deceniu mai târziu, la Uzina de tractoare „Steagul Roșu” din Brașov - au fost reprimate violent și sigur. În plus, Ceaușescu putea conta nu numai pe o populație terorizată, ci și pe absența notabilă a reacției internaționale la acțiunile sale interne: la opt luni după ce Îi aruncase În Închisoare pe greviștii din Valea Jiului (și Îi asasinase pe liderii lor), dictatorul român vizita Statele Unite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a participa la ceremonia ce marca redeschiderea Porții Brandenburg și a Încercat să Îi convingă pe conducătorii sovietici că Franța și Rusia, ca aliați tradiționali, aveau interesul comun de a pune piedici În calea ambițiilor germane. Mai mult, francezii contau pe Gorbaciov să se opună unificării Germaniei - cum le explica Mitterrand consilierilor săi pe 28 noiembrie 1989, „nu trebuie să fac eu nimic; Îi vor opri sovieticii. Nu vor Îngădui niciodată o Germanie mare atât de aproape de ei”. Dar, odată ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mare parte a populației vorbea practic o singură limbă, iar o minoritate de naționaliști căutau să se remarce accentuând narcisist micile diferențe. Diferențele religioase atât de des invocate sunt la fel de derutante. Distincția dintre croații catolici și sârbii ortodocși, de exemplu, contase mai mult În secolele anterioare - sau În al doilea război mondial, când ustașii din Zagreb au folosit catolicismul ca armă Împotriva sârbilor și a evreilor deopotrivă 2. În anii ’90, practicile religioase erau pe cale de dispariție În orașele iugoslave care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
desființarea acestui aranjament. El a forțat adoptarea unui amendament constituțional prin care provinciile Kosovo și Vojvodina, până atunci autonome, erau „integrate” În Serbia, dar Își păstrau cele două locuri În cadrul președinției federale. De acum Înainte, În orice dispută Serbia putea conta pe patru dintre cele opt voturi federale (Serbia, Kosovo, Vojvodina și docila republică Muntenegru). Cum scopul lui Miloševiæ era să creeze un stat mai unitar (condus de sârbi), iar celelalte patru republici se opuneau, guvernul federal a fost practic imobilizat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încerce o tranziție radicală, peste noapte, de la economia socialistă subvenționată la capitalismul de piață (abordarea „big bang”), fie să treacă precaut la dezafectarea sau vânzarea sectoarelor disfuncționale ale „economiei planificate”, conservând În paralel, cât mai mult timp posibil, caracteristicile care contau cel mai mult pentru populație: chirii ieftine, slujbe garantate, servicii sociale gratuite. Prima strategie era conformă cu teoremele pieței libere, dragi noii generații de economiști și oameni de afaceri postcomuniști. A doua era mai prudentă din punct de vedere politic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de fostă capitală a Galiției habsburgice. Münchenul și Viena, deși rivalizează peste graniță În atragerea investițiilor industriale, și-au redescoperit o moștenire „alpină” comună, facilitată de dispariția frontierei care separa sudul Bavariei de Salzburg și Tirol. Distincțiile culturale dintre regiuni contează așadar, dar nu mai mult decât disparitățile economice. Austria și Bavaria au În comun, mai mult decât catolicismul sud-german, și un decor alpin; În ultimii ani, amândouă s-au transformat În economii terțiare bazate pe tehnologie, nu pe muncă brută
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vorbeau decât dacă erau siliți 9. În câțiva ani de la căderea comunismului s-a putut constata că, paradoxal, ocupația germană și cea sovietică au eradicat familiaritatea cu limbile respective. În teritoriile strivite atâta timp Între Rusia și Germania nu mai conta acum decât o singură limbă străină. Îndeosebi pentru tineri, a fi european În Est după 1989 Însemna a vorbi engleza. Pentru vorbitorii nativi de germană din Austria, Elveția și chiar Germania, provincializarea treptată a limbii lor (În asemenea măsură, Încât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scandal cu tiraj mare rămânea Însă ferm circumscrisă de limba și frontierele naționale. Dar numărul cititorilor de tabloide era În scădere (cel mai ridicat În Marea Britanie, cel mai scăzut În Spania), așa că diferitele tradiții naționale În jurnalismul popular nu mai contau ca pe vremuri: din nou, cu excepția Angliei, unde presa populară ațâța și exploata eurofobia. În Europa de Est și Peninsula Iberică, absența Îndelungată a presei libere a Însemnat că mulți oameni (mai ales cei care nu locuiau În marile orașe) au sărit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cel mai mare furnizor de servicii din lume, iar pentru statele membre autoritatea unică În toate aspectele economice și legale. Într-o lume În care avantajul comparativ În domeniile cu factori ficși (energia, resursele minerale, terenul agricol și chiar amplasarea) conta mai puțin decât politicile care facilitau Învățământul, cercetarea și investițiile, creșterea inițiativei Uniunii În aceste sectoare era extrem de importantă. Dacă statele au avut un rol vital În formarea piețelor, trasând regulile care guvernează schimbul, angajarea și circulația, acum regulile erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
revista Témoignage Chrétien despre „prezumția de superioritate” a „evreilor” și dorința lor de a „controla totul”. Nu-i de mirare că Simone Veil, viitor ministru În guvernul francez, scria la Întoarcerea din Bergen-Belsen: „Am avut senzația că viețile noastre nu contau; și totuși, eram atât de puțini”. În Franța (ca și În Belgia), partizanii trimiși În lagăre au fost Întâmpinați la Întoarcere ca niște eroi: ei salvaseră onoarea națiunii. Însă evreii, deportați pe motive rasiale, și nu politice, nu puteau fi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
complice și activ În proiectele naziste, Îndeosebi În soluția finală) este cea care a stânjenit eforturile Europei postbelice de a-și asuma al doilea război mondial și Holocaustul. Nu fiindcă Franța s-a purtat cel mai rău. Ci fiindcă ea conta cel mai mult. Până În 1989, Parisul a rămas (din motive discutate În această carte) capitala intelectuală și culturală a Europei, primat care nu mai fusese atât de limpede de pe timpul celui de-al Doilea Imperiu francez. Grație eforturilor lui Charles
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un regim care Îi persecuta pe evrei, ci pentru că guvernul pétainist le permitea să trăiască mai departe cu iluzia siguranței și normalității și cu un disconfort minim. Cum erau tratați evreii nu interesa pe nimeni: ei pur și simplu nu contau atât de mult. Ceea ce e valabil pentru mai toate teritoriile ocupate. O asemenea indiferență pare astăzi șocantă - simptomul unei maladii morale a Europei din prima jumătate a secolului XX. și e bine să ne reamintim că În fiecare țară europeană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rasistă era ignorată. În anii ’70, guvernul Cehoslovaciei a Închis sinagoga pragheză Pinkus și a acoperit cu vopsea numele evreilor cehi uciși În Shoah care erau inscripționate pe ziduri. Când remodelau istoria recentă a acestei regiuni, autoritățile comuniste postbelice puteau conta pe un rezervor nesecat de sentimente antievreiești, pe care Îl ocultau chiar și retrospectiv (În anii ’70, cenzorii polonezi interziceau sistematic orice aluzie la antisemitismul interbelic). Dar est-europenii acordau mai puțină atenție nenorocirii evreilor nu fiindcă la vremea respectivă fuseseră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a-l ține la distanță și chiar a-l neglija - lăsând În seama altora datoria de a-și aminti. Câtă vreme mai erau În viață oameni care Își aminteau cu adevărat, din experiența personală, poate că acest lucru nu conta. Dar acum „ciclul memoriei active se Închide”, le spunea pe 10 aprilie 2005 Jorge Semprun, În vârstă de 81 de ani, altor supraviețuitori reuniți cu ocazia aniversării a 60 de ani de la eliberarea din lagărul de la Buchenwald. Chiar dacă Europa ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
savante, preocupări de estetică laolaltă cu puseuri de hedonism, dar și de activism în unghiul ierarhizării faptelor artistice. Volumul Citind sau trăind literatura (1976) vine după cinci ani de la marea cotitură din viața autorului: intrarea în redacția revistei „Vatra”. Ceea ce contează acum nu mai e (cel puțin vizibil) persoana autorului, ci forța verdictului său, laolaltă cu anvergura socială a demersului: „Actualizarea criticii înseamnă impunerea unui program, a unei acțiuni de dirijare a conștiinței publicului, de conștientizare a zonelor de urgență, nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286566_a_287895]
-
și psihologică. Copiii au un nivel scăzut al stimei de sine, o capacitate scăzută de conformare la norme, iar afectiv, se află la mare distanță de părinții lor. Copilul al cărui părinte se manifestă indiferent, învață că părerea lui nu contează prea mult, se simte lipsit de importanță și uneori absolvit de orice responsabilitate. El poate deveni timorat și urmărit în permanență de un complex de inferioritate. Lipsa afecțiunii, chiar dacă pe de o parte îl face mai rezistent la greutățile vieții
ARTA DE A FI PĂRINTE by Alina- Elena Ciocoiu () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93069]
-
artei sătești, cu „frăgezimi” și „subtilități” desfătătoare, supunând unei febrile percepții valorile plastice de altcândva, estetul nu recomandă o cantonare în trecut de dragul unui „românism” îngrăditor, dar nici o angajare zeloasă în siajul feluritor modernisme. Pentru C., tradiția, o „adâncă neliniște”, contează ca un factor de propulsie spre viitor („a visa trecutul e totuna cu a pregăti viitorul”). Ceea ce urmărește el, ca filosof al culturii, în pasionata-i aventură intelectuală, nu sunt, anume, formele și nici chiar stilurile (deși se ocupă, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
lire, en allemand, Schopenhauer, Kant, Spinoza, Haeckel et même Bergson, dont l'Essai sur leș données immédiates de la conscience l'incite à écrire șes premiers essais philosophiques.812 Îl se familiarise aussi avec leș œuvres du penseur matérialiste roumain Vasile Conta. Le début littéraire se produit dans leș pages de la revue Tribuna, avec le poème Pe țărm (Sur la rive, 1910) et dans la publication Românul, avec l'article Reflecții asupra intuiției lui Bergson (Réflexions sur l'intuition de Bergson, 1914
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
très moderne définition de la traduction de poésie : O traducere poetica valabilă în sine și prin sine este, prin toate condițiile ei, obiective și subiective, o "recreare", iar nu o transpunere literară dintr-o limba în altă limbă. Marile traduceri câri contează în diversele literaturi sunt "echivalente poetice", nu simple "traduceri". Nemții au pentru acest fel de traduceri termenul de "Nachdichtung" sau chiar de "Umdichtung". Traducerea mea este o "Nachdichtung".1011 Dans ce fragment se concentre toute la vision traductive de Blaga
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
vârsta modernității se află imprecizia și indeterminarea, care-și găsesc expresia și ca inovații tehnice precum în cazul impresionismului, prin descompunerea obiectului în componente ale luminii, dizolvându-i contururile. În cazul simboliștilor, nu atât diviziunea culorii sau efectele de lumină contează, cât faptul că pictura devine expresia unei état d'âme, a unor stări intraductibile, insondabile, ineluctabile; în plus, simbolismul este o artă a simbolurilor incarnate. Simbolismul s-ar cantona altfel sub aspect formal în imprecis, pe când decadentismul urmează o logică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]