KorAP: Find »[drukola/base=palmă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...763 764 765 ...835 >

20,853 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

atenția... Nimeni!... Cine vrea să discute cu noi, merge la dispecer și discută prin interfon. Vin mai tîrziu să vă înlocuiesc? întreabă inginerul Luchian. Pe la miezul nopții, spun eu. Am să vă înlocuiesc și eu, spuse Dinu, lovindu-ne cu palma peste spate. Succes! Mulțumim!... Dinule, să închizi ușa, că-i curent, îi spun. Să pui un pietroi în ea. Cornea, Don Șef și domnul Luchian ne strigă "succes!" apoi ies, urmați de Dinu, care închide ușa cu grijă, necăjindu-se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-ți ce simte pentru tine... Știu. Am simțit-o pe pielea mea azi. Dar ce rost mai are să discutăm?! Mai ales în prezența ta. Îmi ajunge o singură lovitură... Îmi pare rău, spune Vlad. Nu-nu, Vlad! fac eu semn, ridicîndu-mi palmele. Nu te scuza, că anulezi totul. Ai iubit-o și-i foarte frumos că nu mi-ai permis... Acul indicatorului de presiune se apropie de limită, semn că trebuie să fiu foarte atent, să pot începe un nou ciclu. Între

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ajuns la combinat, făcîndu-mi munca prin instalație, dar gîndindu-mă la ce mi s-a întîmplat, am ajuns la concluzia că-s un om mic, ca mulți alții. Și tot în aceeași zi, ca o ironie a sorții, ori ca o palmă în plus, mi se comunică pe la prînz că sînt trecut la o primă excepțională de o mie de lei cam atît cît pierdusem din cauza celor două sancțiuni... De data asta mi-am anunțat eu vizita: "La opt, sînt la tine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mie de lei cam atît cît pierdusem din cauza celor două sancțiuni... De data asta mi-am anunțat eu vizita: "La opt, sînt la tine!", scurt, ca un ordin. Fierbeam de furie. Mergeam pe stradă și nu puteam să-mi stăpînesc palmele. Dar a fost de ajuns să văd mîna aceea de femeie toate mîinile de femeie sînt sfinte! întinsă cu grație că m-am și topit. Apoi, de ce să n-o recunosc?! m-am obișnuit să cînt cucurigu cînd mi se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
pași spre ușă, apoi rămîne locului și începe să lovească platforma de ciment cu vîrful pantofului. Brusc, întoarce capul, îl privește un timp pe Vlad, fața i se umple de zîmbet, iar mîna ei dreaptă se ridică încet, rămînînd cu palma întinsă, într-un gest tandru de chemare: Am ales... Vii? Vlad își saltă sacul, prinzîndu-l strîns sub braț și se apropie de Brîndușa, privind-o lung, întrebător: Ești hotărîtă? Altfel nu veneam aici. Știi ceva, Brîndușa: apropo, de ce i-ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu cine era Vlad? mă întreabă el prompt, oprindu-se în fața mea. Știu. Și? E treaba lui, strict personală. Hm! surîde Dinu. Deci la el venea doamna. Doar nu la mine! exclam eu. Unii așa ziceau, face un gest cu palma desfăcută Dinu. M-aș fi mirat. Normal! N-am eu față pentru una ca Brîndușa. N-am vrut să spun asta, se scuză Dinu și începe să se plimbe iar prin încăpere, dar cînd ajunge lîngă sacul de hîrtie, se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
era nervos, dădea mereu din mînă, întrerupînd-o... La un moment dat, cînd au ajuns între calea ferată și depozit ea l-a oprit. Nu cred că i-a spus ceva. Și-a scos mănușa dreaptă, i-a alintat obrazul cu palma, s-a ridicat pe vîrfuri și l-a sărutat în fugă, apoi a continuat să-l alinte, poate abia acum spunîndu-i vreo vorbă. Simțeam de departe cum el se topește, ca o biată lumînare lîngă un foc de stejar; a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Se dădea în vînt după băieți tineri ca mine, care știau să ofere un buchet cu flori... plătit de altul, evident, de vreun boșorog, cum îs eu acum, îmi face mos Toader cu ochiul. Hai, fugi, mă lovește el cu palma peste spate, arătîndu-mi drumul spre poartă, fugi, că tu n-o să scrii decît despre florile de-aici, din Valea Brândușelor... De ce n-ai și brîndușe în seră, nea Toadere? Sunt otrăvitoare, nu știai? Din ele se extrage colchicina, folosită la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mi-am pus nici o întrebare, doamnă, îi răspund, înăbușindu-mi un strănut. Am doar o dorință: să ajung acasă și să mi se dea un ceai cald. Indiferent cine-l pregătește? Indiferent! Dacă ai fi băiatul meu, ți-aș da palme! Norocul meu că nu vă sînt băiat. Pot să vă spun "la revedere"? Stai! strigă doamna. Ascultă-mă, Mihai! Scuză-mă că-ți zic pe nume, dar de vreo două zile, de cînd am aflat de tine, îmi place să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ocaziile, că-i excelent?! E drept, nu-mi retrag părerea că-i un bun cadru tehnic. Îmi pare rău că l-am pus în fruntea unei munci făcute de mine. O programare a unei revizii nu se face bătînd din palme... De ce-ați tăcut ieri, la ședința conducerii?! N-am fost invitat. Nu?! Și-atunci, pe mine cine m-a propus să fiu dat disponibil?! Marinescu și inginerul-șef. Ideea a fost a inginerului-șef, că Marinescu nu-i chiar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de ieri. Marinescu va fi numit în locul dumneavoastră. Decizia încă nu a fost dată la Personal. Depinde de mine, ca ingineră-șefă a combinatului, să ajungeți la Serviciul tehnic și nu la Reziduuri..." Știi ce-am făcut? I-ați dat palme, surîd eu. Nu. Am întrebat-o: "Ce trebuie să fac?" Ea mi-a întins o hîrtie: "Să scrieți". Și am scris. Am scris ce mi-a dictat ea: că am plecat în oraș împreună cu mai mulți muncitori, v-am căutat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Am coborît pe scări și l-am așteptat la lift. Cînd am urcat în mașină, prietena tovarășului Vlădeanu a ieșit pe balconul din colțul vestic al etajului șase și i-a făcut semn." Dumnezeule! exclam eu, ridicîndu-mi ochii, acoperiți cu palma, de ce nu exiști cu adevărat, să urc la tine și să-ți dau palme!... Oftez adînc, mototolesc mănușile, fac un gest nervos și deschid portiera. Stai! mă oprește Don Șef. Ce te-a apucat? Mă reașez în scaun, trag portiera

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mașină, prietena tovarășului Vlădeanu a ieșit pe balconul din colțul vestic al etajului șase și i-a făcut semn." Dumnezeule! exclam eu, ridicîndu-mi ochii, acoperiți cu palma, de ce nu exiști cu adevărat, să urc la tine și să-ți dau palme!... Oftez adînc, mototolesc mănușile, fac un gest nervos și deschid portiera. Stai! mă oprește Don Șef. Ce te-a apucat? Mă reașez în scaun, trag portiera ca să nu-mi fie frig, apoi încep să-i povestesc în cîteva cuvinte întîmplarea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
spun întinzîndu-i mîna. Cu bine! îmi urează Don Șef, strîngîndu-mi mîna, apoi îmi deschide portiera. Să nu fii supărat pentru declarație. N-am vrut să-ți fac rău. Lăsați, Don Șef. Cu bine! Îi fac un semn de salut cu palma și pornesc printre blocurile din dreapta. Abia aștept să ajung la Livia, să beau un ceai și să mă culc! Involuntar mă uit la blocul pe lîngă care trec: în bucătărie e lumină. Cezara stă aplecată asupra mesei, preocupată de un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
adevăr o partidă, exclam eu, desfăcîndu-mi larg brațele, apoi, revenindu-mi din furia ce m-a cuprins, mormăi dezgustat: Ce dracu' ai găsit la el?!... Dar tu ce-ai găsit la Brîndușa? Ridic brusc privirea, gata să-mi ridic și palmele, s-o lovesc pe Livia, dar, oare, e o soluție?! Poate că ironia ar fi... Bag mănușile în buzunarul scurtei, întind mîinile, prind între degete capetele cordonului de la capotul ei și le întind încet. Îți va fi tot mai dor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cinic și trag brusc de capetele cordonului, desfăcînd nodul. Livia a încremenit. Părțile capotului, strînse de cordon, cad acum încet una lîngă alta, desfăcîndu-se. Eu ridic mîna dreaptă, arătîndu-i cordonul. Îl vezi ? Ar trebui să-l las să cadă, iar palmele mele, însetate de atingere... Te rog, Mihai! Nu..., scutură încet din cap Livia. Gîndește-te bine, îi spun, înapoindu-i cordonul. Cine gustă o dată din poezia gestului încărcat de dragoste nu se mai vindecă. Istoria omenirii a dovedit-o cu prisosință

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
un scriitor incomod cine? strînge ea colțul gurii într-un surîs ironic, pe care, dacă nu m-ar lovi în amintire gesturile ei feminine de pînă azi, dacă n-ar exista amintirile! i l-aș strivi cu un dos de palmă, dar la ce bun?! ar fi o lașitate în plus; Doamna Ana s-ar răsuci în mine; poate c-ar trebui să fug în baie, să vărs; Doamna Ana m-ar părăsi și ea, altfel decît a făcut-o în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
care m-a umilit dimineață?! mă străbate un gînd. Brîndușa care strînge declarații..." Aș fi preferat să aibă o criză de nervi, doamnă, și să vă strîngă de gît, îi spun calm. Vorbele mele o lovesc pe Brîndușa ca o palmă dată pe neașteptate. Face o grimasă de durere, lăsîndu-și brațele să-i atîrne molatece pe lîngă corp, privindu-mă lung, cu dispreț. Părțile pardesiului se desfac și i se vede capotul. Îl iubiți mult, doamnă, dacă ați fugit la farmacie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mine întrebătoare, dar pentru că eu salt din umeri fără să-i pot da o explicație, se întoarce imediat și pleacă într-acolo grăbită. Du-te! îi strig eu încet, privind-o cum se depărtează, regretînd că nu i-am dat palmele pe care le merită. "Îngrozitor! exclam în gîndul meu, infiorîndu-mă. Dacă mai stătea puțin, o luam la bătaie... Să fie asta numai răutate, ori este și dorința de-a echilibra balanța dreptății?!..." Mă întorc și plec spre alimentara, s-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
arsă și crăpată. Vînzătoarea, coafată în permanență, elegantă în halatul ei alb din relon, cu veșnicul surîs ironic pe buze, întinde mîna să ia bancnota de cinci lei, dar înainte ca ea să fi atins banii, eu lovesc pîinea cu palma, trimițînd-o ca pe o săgeată printre rafturi, tocmai în magazie, peste niște borcane de iaurt, care fac un zgomot strident. Întind apoi mîna și-o înșfac pe vînzătoare de piept, trăgînd-o peste tejghea, în timp ce-i strig printre dinți: La închisoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
schimb batista; cea din buzunar mi-e udă toată. Urc pînă la mine și vin imediat, îi spun. Bine. Stau la treizeci și trei, îmi reamintește Fulvia, pornind pe culoar, mergînd încet, ca după un drum lung și obositor. Prind balustrada în palmă și urc treptele anevoie, poticnindu-mă tot mai des din cauza durerilor care-mi cuprind mușchii sînt dureri atît de ascuțite, că-mi simt maxilarele încleștate, nici să înjur nu mai pot. Aș vrea să mă întind să dorm. Nu-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să le maschez, prefăcîndu-mă că tușesc. Și vin! în paharul acela de un sfert este vin. Vin roșu !... O, Ioane, am să-ți zic "bodaproste", ca la noi în sat, după praznic... Salut, Mihai! îmi spune Ion, ștergîndu-se cu dosul palmei la gură, printr-un gest reflex, rămas din copilărie, pe care-l am și eu din cînd în cînd, mai ales atunci cînd sînt acasă la tata. Ce s-a întîmplat? mă întreabă el. Am găsit biletul tău și..., încep

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
luasem bani destui la mine. Poftim, Ioane, banii, spun, scoțînd din portmoneu cinci hîrtii de cîte zece lei, pe care i le îndes lui Ion în mînă. Mulțumesc, Ioane! Soacra întinde mîna, iar Ion, galben tot, îi pune banii în palmă. Cumplită scenă! Și, te rog, mi se adresează soacra, nu-i mai zice Ion, că-l cheamă Nelu. "Paștele mă-ti de babă sclifosită!", îi zic eu în gînd, privind-o scurt, apoi mă uit spre Ion, ferm decis să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cînd în cînd într-un rîs trist, aproape amar, în timp ce Ion oftează. Stăm față în față, continuînd să ne ocolim privirile. Așa-mi trebuie, lua-m-ar dracu'! izbucnește Ion în plîns, așezîndu-se cu fundul pe trepte, lăsîndu-și fața în palme. Îl las să plîngă în liniște, să se răcorească, apoi, după cîteva minute, cînd se mai potolește, mă plec și-l bat încet cu palma peste spate, vrînd să-i spun ceva, o vorbă de îmbărbătare, dar mă simt incapabil

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-m-ar dracu'! izbucnește Ion în plîns, așezîndu-se cu fundul pe trepte, lăsîndu-și fața în palme. Îl las să plîngă în liniște, să se răcorească, apoi, după cîteva minute, cînd se mai potolește, mă plec și-l bat încet cu palma peste spate, vrînd să-i spun ceva, o vorbă de îmbărbătare, dar mă simt incapabil să deschid gura. Ion ridică spre mine ochii roșii de plîns : Te invidiez, Mihai. Parcă ți-am mai spus-o, murmură el. Tu ești liber

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]