192,981 matches
-
Pop, Ilie Constantin și Gigi Astaloș (dramaturgul), pe Alexandru (Alecu) Paleologu, Ștefan Augustin Doinaș, Nicu Filip, pe criticii Nicolae Ciobanu și Eugen Negrici, pe Pâcă și Pucă, Mircea Ciobanu poetul și Mircea Ciobanu pictorul și pe Corneliu Vadim Tudor. Debutul literar l-a avut în anul 1961 cu o poezie publicată în revista Luceafărul, intitulată „Poem către bunicul din Faraoanele”, de pe urma căreia a câștigat bani frumoși. Acest eveniment i-a schimbat viața ca urmare a deciziei de a se face poet
Valeriu Pantazi () [Corola-website/Science/328707_a_330036]
-
încet, încet, iar Pantazi a luat-o de la capăt cu o altă „încercare” la Ateneul Tineretului (Casa Malaxa de pe aleea Alexandru, la Șosea). Între timp a lucrat la „Revista Cutezătorii”, a fost îndrumător cultural la „Vatra Luminoasă” și la „Almanahul Literar”. A locuit cu totul întâmplător, în celebrul „Hanul Galben”, loc al acțiunii din romanul lui Mateiu Caragiale „Craii de Curtea Veche”. Aici a avut condiții bune de lucru, a pictat, a scris și a citit mult: Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru
Valeriu Pantazi () [Corola-website/Science/328707_a_330036]
-
inițiat „Clubul de Jazz”, balet modern, seri de lectură de teatru (George Astaloș), o pinacotecă și expoziții de pictură și sculptură de mare ținută artistică. În anul 1972 a fost premiat de „Revista Luceafărul” și a devenit membru al Fondului Literar. Din păcate, Ateneul Tineretului a fost desființat deoarece avea tentă prea occidentală și Casa Malaxa era în dispută de interese imobiliare. După patru ani de așteptare editura Editura Cartea Românească a publicat volumul de poezii “Estimp” (1972), cartea de debut
Valeriu Pantazi () [Corola-website/Science/328707_a_330036]
-
Neamul Șoimăreștilor este un roman istoric scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima oară sub formă de foileton în anii 1912-1913 în revista literară ieșeană "Viața Românească" (numerele 10, 11-12 din 1912 și 1, 4, 5, 6, 7-8 și 9 din 1913) și în volum în 1915 de către Editura Minerva din București. Acțiunea filmului se petrece la începutul secolului al XVII-lea, în timpul domniei
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
tătar Cantemir Bei ș.a. Scriitorul a introdus și personaje ficționale cum ar fi Tudor Șoimaru și răzeșii șoimăreșteni, boierul Stroie Orheianu și fiica sa, precum și unii nobili polonezi a căror existență reală nu a fost dovedită. Primirea romanului de către criticii literari ai epocii sale a fost una elogioasă; poetul George Topîrceanu, unul dintre cronicarii literari ai vremii, îl considera a fi cel mai valoros roman istoric publicat până la acel moment. Romanul a fost ecranizat într-un "film omonim", regizat de Mircea
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
Șoimaru și răzeșii șoimăreșteni, boierul Stroie Orheianu și fiica sa, precum și unii nobili polonezi a căror existență reală nu a fost dovedită. Primirea romanului de către criticii literari ai epocii sale a fost una elogioasă; poetul George Topîrceanu, unul dintre cronicarii literari ai vremii, îl considera a fi cel mai valoros roman istoric publicat până la acel moment. Romanul a fost ecranizat într-un "film omonim", regizat de Mircea Drăgan după un scenariu scris de Alexandru Struțeanu și Constantin Mitru. Premiera oficială a
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
Scriitorul își exprima entuziast legătura sa cu trecutul țării și cu pământul strămoșesc în discursul de recepție în Academia Română, intitulat „Poezia populară”, pe care l-a rostit în 1923: „Trebuie să fac mărturisirea de credință că poporul este părintele meu literar; că trecutul pulsează în mine ca un sânge al celor dispăruți; că mă simt ca un stejar din Orhei, cu mii și mii de rădăcini înfipte în pământul neamului meu”. Romanul "Neamul Șoimăreștilor" a fost publicat pentru prima oară sub
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
că mă simt ca un stejar din Orhei, cu mii și mii de rădăcini înfipte în pământul neamului meu”. Romanul "Neamul Șoimăreștilor" a fost publicat pentru prima oară sub formă de foileton în perioada octombrie 1912 - septembrie 1913 în revista literară ieșeană "Viața Romînească", astfel: nr. 10/octombrie 1912, nr. 11-12/noiembrie-decembrie 1912, nr. 1/ianuarie 1913 (cap. IX-XIII, pp. 5-21), nr. 4/aprilie 1913 (cap. XIV-XVII, pp. 85-103), nr. 5/mai 1913 (cap. XVIII-XX, pp. 145-156), nr. 6/iunie 1913
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
romanului istoric "Șoimii" (1904), reluând concepția de virilitate eroică. Criticul George Călinescu constata că „"Neamul Șoimăreștilor" e ceva mai consistent din punct de vedere epic, dar de aceeași structură”. Apariția acestui roman a fost primită cu mai elogii de către criticii literari ai vremii, care au constatat o mare diferență între "Neamul Șoimăreștilor" și romanul istoric "Șoimii" (1904), publicat în tinerețe. Într-un articol publicat în "Viața Romînească" nr. 5-6/1915, criticul literar Octav Botez a constatat și el un „nemăsurat progres
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
roman a fost primită cu mai elogii de către criticii literari ai vremii, care au constatat o mare diferență între "Neamul Șoimăreștilor" și romanul istoric "Șoimii" (1904), publicat în tinerețe. Într-un articol publicat în "Viața Romînească" nr. 5-6/1915, criticul literar Octav Botez a constatat și el un „nemăsurat progres” al noului roman față de "Șoimii", observând că romanul are o concepție unitară, fiind "„creația unui artist în plină maturitate care știe să-și disciplineze imaginația și e deplin stăpân pe mijloacele
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
spre aprobare la 23 decembrie 1960, dar a fost modificat de mai multe ori. Între timp, Mihail Sadoveanu a decedat la 19 octombrie 1961. Într-un interviu publicat în iunie 1963 în revista Cinema, regizorul Mircea Drăgan afirma că opera literară a lui Sadoveanu „cuprinde subiecte extrem de «cinematografice»”, conflictele și dezvoltarea dramaturgică putând da filmului multă autenticitate, „scoțîndu-l din sfera convențiilor obișnuite ale filmului istoric, plasîndu-l pe linia unui realism apropiat naturii umane și vieții sociale”. El își exprima intenția de
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
Călărași și Tulcea și secretar al primăriei din Constanța. A debutat în 1895 cu poeme în proză și povestiri la „Adevărul ilustrat” și „Vatra”. De-a lungul vieții a mai colaborat la „Sămănătorul”, „Viața”, „Neamul românesc”, „Floare albastră”, „Luceafărul”, „Viața literară și artistică” ș.a. Volumele sale s-au bucurat de atenția criticilor, precum Nicolae Iorga, George Călinescu, Constantin Ciopraga, Ion Vulcan, Ion Bianu etc. În anul 1908 publică monografia "Constanța pitorească cu împrejurimile ei". A murit la data de 18 mai
Ioan Adam (scriitor) () [Corola-website/Science/328770_a_330099]
-
al lui Ion Codru-Drăgușanu, eroul și autorul „"Peregrinului transilvan"”. A studiat la Turda, Berlin (Construcții de mașini navale, Școala Politehnică Berlin-Charlottenburg, 1943) și Timișoara. A fost primul inginer din familia Rațiu din Turda. Pe timpul liceului la Turda a avut preocupări literare și a publicat câteva eseuri. A fost absolvent al Facultății de Electromecanică, Școala Politehnică, Timișoara, 1948. În Institutul Politehnic a fost: asistent stagiar (preparator), 1948; asistent titular, 1949; șef de lucrări, 1951; cel mai tânăr conferențiar, 1954 și conducător de
Mircea-Dimitrie Rațiu () [Corola-website/Science/328776_a_330105]
-
Iordănescu, Nicolae Boboc, Filaret Barbu, Ion Românu, G.I. Tohăneanu, Ioan Imbroane, Ioachim Miloia, Alexandru Mocioni, Virgil Economu, Miron Cristea, Regina Maria, Lucian Blaga, ș.a.. Pt. detalii accesați http://www.banattera.ro-artă plastică -artiști plastici) În calitate de scriitor a colaborat la revistele literare: „Orizont”, „România literară”, „Transilvania”, „Tribuna” etc. Premiul TVR pentru piesă: "SOS, om în derivă", 1976<br> Premiul Teatrul Mic București pentru piesă: "Cameră oglinzilor", 1982<br> Premiul pentru proza al Asociației Scriitorilor din Timișoara, pentru românul "Ploaia de nisip", 1982
Aurel Gheorghe Ardeleanu () [Corola-website/Science/328804_a_330133]
-
Filaret Barbu, Ion Românu, G.I. Tohăneanu, Ioan Imbroane, Ioachim Miloia, Alexandru Mocioni, Virgil Economu, Miron Cristea, Regina Maria, Lucian Blaga, ș.a.. Pt. detalii accesați http://www.banattera.ro-artă plastică -artiști plastici) În calitate de scriitor a colaborat la revistele literare: „Orizont”, „România literară”, „Transilvania”, „Tribuna” etc. Premiul TVR pentru piesă: "SOS, om în derivă", 1976<br> Premiul Teatrul Mic București pentru piesă: "Cameră oglinzilor", 1982<br> Premiul pentru proza al Asociației Scriitorilor din Timișoara, pentru românul "Ploaia de nisip", 1982<br> Nominalizare UNITER
Aurel Gheorghe Ardeleanu () [Corola-website/Science/328804_a_330133]
-
Graphite, Timișoara Liviu Ciulei, "Caiet -program", T.N.T. 1972;<br> Adriana Șimlovici, „Orizont”, nr. 48, 1972; <br> Radu Albala, „Teatru”, nr. 11, 1972;<br> Olimpia Șerban, „Orizont”, nr. 50, 1972; <br> Cornel Ungureanu, „Contemporanul”, nr. 14, 1983; <br> Laurențiu Ulici, „România literară”, nr. 18, 1983; <br> Irina Petraș, „Tribuna”, nr. 31, 1983;<br> Ion Arieșanu, „România literară”, 23 februarie, 1984; <br> Irina Petraș, „Steaua”, nr. 6, 1985; Ioan Cristescu, „România literară”, nr. 40, 1989;<br> Mircea Morariu, „Familia”, nr. 3, 2001 și
Aurel Gheorghe Ardeleanu () [Corola-website/Science/328804_a_330133]
-
br> Radu Albala, „Teatru”, nr. 11, 1972;<br> Olimpia Șerban, „Orizont”, nr. 50, 1972; <br> Cornel Ungureanu, „Contemporanul”, nr. 14, 1983; <br> Laurențiu Ulici, „România literară”, nr. 18, 1983; <br> Irina Petraș, „Tribuna”, nr. 31, 1983;<br> Ion Arieșanu, „România literară”, 23 februarie, 1984; <br> Irina Petraș, „Steaua”, nr. 6, 1985; Ioan Cristescu, „România literară”, nr. 40, 1989;<br> Mircea Morariu, „Familia”, nr. 3, 2001 și "Familia" nr. 3, 2010; <br> Mircea Ghițulescu, "Ramuri", nr. 3, 2010 Parcul bisericii ortodoxe din
Aurel Gheorghe Ardeleanu () [Corola-website/Science/328804_a_330133]
-
br> Cornel Ungureanu, „Contemporanul”, nr. 14, 1983; <br> Laurențiu Ulici, „România literară”, nr. 18, 1983; <br> Irina Petraș, „Tribuna”, nr. 31, 1983;<br> Ion Arieșanu, „România literară”, 23 februarie, 1984; <br> Irina Petraș, „Steaua”, nr. 6, 1985; Ioan Cristescu, „România literară”, nr. 40, 1989;<br> Mircea Morariu, „Familia”, nr. 3, 2001 și "Familia" nr. 3, 2010; <br> Mircea Ghițulescu, "Ramuri", nr. 3, 2010 Parcul bisericii ortodoxe din Iosefin, Timișoara
Aurel Gheorghe Ardeleanu () [Corola-website/Science/328804_a_330133]
-
consecință, a fost nevoit să se angajeze în 1915 ca băiat de prăvălie și ucenic la o tăbăcărie din Roșiorii de Vede, apoi în 1917 a lucrat ca argat pe moșia boierească a lui Dinu C. Ioanid (cunoscut sub pseudonimul literar de Dinu Nicodin) din satul dunărean Lisa. În anul 1917 sosește în Bucureștiul ocupat de armatele germano-austriece, încercând să se angajeze ca vânzător de ziare. În același an face o călătorie de nevoie la sudul Dunării, prin Balcani, fiind silit
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
fabrică de săpun, apoi ca ajutor de arhivar la Judecătoria de Ocol din Turnu Măgurele (1918-1920). Decide să-și continue studiile și se înscrie în 1920 ca elev la liceul din Roșiorii de Vede, începând să publice articole și fragmente literare. Întâmplările prin care a trecut cu prilejul călătoriei sale prin Balcani au fost povestite de Zaharia Stancu în articolul „Note de drum”, pe care l-a publicat sub pseudonimul Mitroiu Th. Ștefan după război, în 1921, în "Ziarul științelor și
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
Zaharia Stancu în articolul „Note de drum”, pe care l-a publicat sub pseudonimul Mitroiu Th. Ștefan după război, în 1921, în "Ziarul științelor și al călătoriilor" (nr. 49 din 6 decembrie 1921; vezi și „Pagini regăsite”, în revista "România literară", anul V, nr. 41, 1972). Călătoria a fost descrisă parțial de autor în însemnările din volumul autobiografic "Viață, poezie, proză!... Confesiunile lui Darie" (Ed. Eminescu, București, 1975, pp. 75, 123, 128 și 231). În câteva pasaje din primul volum al
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
cea care a scos ochii sfinților din biserică. Spre deosebire de alte scrieri, Zaharia Stancu păstrează aici o stare de mister, nedezvăluind nici adevărata identitate a Diplomatului și nici viciul pe care îl cultivă acesta și care-i adusese decăderea socială. Criticii literari au scos în evidență caracterul picaresc și pitoresc al romanului, considerându-l printre cele mai reușite scrieri ale lui Zaharia Stancu. Eugen Simion includea "Jocul cu moartea" printre cărțile ce l-au consacrat pe Zaharia Stancu ca romancier, permițându-i
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
francez a adus la Cairo un tipar arab, pe care îl furase de la Vatican. A fost primul tipar arab de pe Valea Nilului. Napoleon l-a utilizat pentru publicarea unor broșuri de propagandă în arabă. În plus, a înființat o academie literară cu o bibliotecă. Până atunci, populațiile din lumea arabă duceau în general o viață închisă, tradițională, nefiind interesați de progresele lumii de afară sau de schimbare. Acest contact cu Occidentul a constituit un prim impact care a declanșat mișcarea intelectuală
Renașterea arabă () [Corola-website/Science/328815_a_330144]
-
American de fete din Cairo și-a început activitatea în 1861 ca școală primară. Cu șapte ani înainte Misiunea Americană Presbitariană a fost înființată în Egipt. După model european, în această perioadă au început să apară școli, tipografii, reviste, societăți literare locale. Primul ziar arab din Egipt a fost "al-waqă'i'u l-mișriyya" "evenimentele egiptene", fondat de Muḥammad 'Alī în 1828. În 1876, la Alexandria, a apărut pentru prima oară ziarul "al-ahrăm" "piramidele". Deceniul în care Egiptul a ocupat Siria (1830-1840
Renașterea arabă () [Corola-website/Science/328815_a_330144]
-
a apărut în 1858, când Ḫalīl al-Ḫūrī a întemeiat la Beirut "Ḥadīqat al-Aḫbăr" "grădina știrilor". Doisprezece ani mai târziu, Buțrūs al-Bustănī (1819-1883), care conducea o școală și colabora cu misionarii americani, a lansat la Beirut o revistă politică, științifică și literară, al-Ğinăn "grădinile", una din numeroasele publicații create de el. Motoul pe care l-a ales pentru noua revistă, "Patriotismul este o formă de religie", a căpătat sensuri profunde în limba arabă. În 1876, al-Bustănī a început publicarea unei enciclopedii arabe
Renașterea arabă () [Corola-website/Science/328815_a_330144]