20,853 matches
-
cu pămînt pe jos, dar erau atît de bogați!... Tace și oftează iarăși prelung. Crezi tu că, dacă eu aș găsi aici, acasă, o altă atmosferă... Dar așa... Ce să fac? Să te încui în camera ta, să-ți dai palme și să te culci. Ion stă cu privirea plecată și pufnește trist din cînd în cînd, strîngîndu-și genunchii în palme: Hm!... Să-mi dau palme... Mda, poate că-i mai bine așa, decît să iau cîmpii, cum îmi vine uneori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
găsi aici, acasă, o altă atmosferă... Dar așa... Ce să fac? Să te încui în camera ta, să-ți dai palme și să te culci. Ion stă cu privirea plecată și pufnește trist din cînd în cînd, strîngîndu-și genunchii în palme: Hm!... Să-mi dau palme... Mda, poate că-i mai bine așa, decît să iau cîmpii, cum îmi vine uneori. Am visat atît de mult de la viață și... Singur mi-am făcut-o, lua-m-ar dracu'!... Mă consolez totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
atmosferă... Dar așa... Ce să fac? Să te încui în camera ta, să-ți dai palme și să te culci. Ion stă cu privirea plecată și pufnește trist din cînd în cînd, strîngîndu-și genunchii în palme: Hm!... Să-mi dau palme... Mda, poate că-i mai bine așa, decît să iau cîmpii, cum îmi vine uneori. Am visat atît de mult de la viață și... Singur mi-am făcut-o, lua-m-ar dracu'!... Mă consolez totuși că am doi copii, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un moment dat a spus: Dacă nu s-ar fi înfuriat tovarășul Vlădeanu, n-aș fi aflat niciodată cum vă faceți dumneavoastră datoria". S-ar părea că Brîndușa e pe ducă. Foarte bine! Prostule! mormăie Ion, lovindu-și genunchii cu palmele. Cel mult, Brîndușa poate fi retrogradată pe post de șef de secție, oricum, cu două trepte mai sus ca tine. Cînd dracu' ai să te înveți minte?!... Și-apoi, gluma ta idioată cu cabana combinatului și cu femeile de-acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
unde m-au purtat pașii, descopăr un interior frumos; modest și frumos, pe măsura Fulviei. Pe lada canapelei stau cărți recent apărute, un ceas deșteptător, o veioză și telefonul. Fulvia continuă să doarmă. Ține o mînă pe piept, iar cu palma cealaltă își acoperă ochii. Mă apropii de ea și-o prind de umăr: Fulvia... Fulvia tresare și se uită speriată la mine. Mă recunoaște, își amintește că m-a invitat la o cafea și surîde: Scuză-mă !... Am zis că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la noi? Avem nevoie de un fizician la laboratorul de gamma-defectoscopie: controlul sudurilor cu raze gamma. La fabrica de ciment o să avem sute de suduri la tunelul de coacere; uite-așa de groși sînt pereții tunelului, îmi arată ea cu palma. Și-apoi, acolo... Acolo ce? întreb eu, surprins de schimbarea din tonul ei. Vezi, noi sîntem generația care trebuie, mîine-poimîine, să conducem... Dar care dintre noi?!... Cei mai bine pregătiți tehnic? Ori cei mai bine pregătiți ca OAMENI?... Te-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dar, aruncîndu-mi o privire, tresare; se întoarce brusc spre mine și rămîne astfel, cu ochii măriți, speriați: Mihai, ce-i cu tine?!... Vine lîngă mine, se lasă în genunchi pe covor, lîngă fotoliul în care stau, îmi ia obrazul între palme și mă zgîlțîie cu putere. Ce-i cu privirea asta fixă a ta!?... Revino-ți! Ce naiba, ești om mare..., ești bărbat! A fost un accident... Ce-i cu tine?!... Palma care m-au zgîlțîit încep să-mi alinte obrazul. Ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
covor, lîngă fotoliul în care stau, îmi ia obrazul între palme și mă zgîlțîie cu putere. Ce-i cu privirea asta fixă a ta!?... Revino-ți! Ce naiba, ești om mare..., ești bărbat! A fost un accident... Ce-i cu tine?!... Palma care m-au zgîlțîit încep să-mi alinte obrazul. Ochii ei verzi mă învăluie ca un lan de grîu primăvara, iar buzele răsfrînte, frumos conturate surîd molcom. Te rog! îmi șoptește. Scuză-mă! Ceea ce mi-ai spus m-a luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o bagă în mașină. În aer plutesc petale mari de magnolie. Una se oprește pe fruntea mea, mișcîndu-se încet, ca o mîngîiere. Ion s-a așezat pe trepte și plînge... Mă zbat iar, vreau să fug, dar mă rețin două palme care îmi cuprind obrazul între ele. Mirosul plăcut, de parfum, se simte tot mai puternic. Asta-i otravă. A explodat un rezervor, iar acum gazul se împrăștie. Trebuie să ajung la masca de gaze, dar mă rețin palmele... Am să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rețin două palme care îmi cuprind obrazul între ele. Mirosul plăcut, de parfum, se simte tot mai puternic. Asta-i otravă. A explodat un rezervor, iar acum gazul se împrăștie. Trebuie să ajung la masca de gaze, dar mă rețin palmele... Am să mor dacă nu ajung... Trebuie să mă zbat, să mă eliberez, să fug... "Ajungă zilei răutatea ei!" strig eu, eliberîndu-mă din strînsoarea palmelor, deschizînd speriat ochii. Lîngă mine, așezată pe marginea patului, stă Teona: mă învăluie în albastrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
iar acum gazul se împrăștie. Trebuie să ajung la masca de gaze, dar mă rețin palmele... Am să mor dacă nu ajung... Trebuie să mă zbat, să mă eliberez, să fug... "Ajungă zilei răutatea ei!" strig eu, eliberîndu-mă din strînsoarea palmelor, deschizînd speriat ochii. Lîngă mine, așezată pe marginea patului, stă Teona: mă învăluie în albastrul privirii, trecîndu-și palmele peste obrazul meu, umed de transpirație. Stai, stai..., îmi șoptește. Teona, murmur eu, tu aici!? Ești bolnav, Mihai, îmi spune, ștergîndu-mi fruntea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mor dacă nu ajung... Trebuie să mă zbat, să mă eliberez, să fug... "Ajungă zilei răutatea ei!" strig eu, eliberîndu-mă din strînsoarea palmelor, deschizînd speriat ochii. Lîngă mine, așezată pe marginea patului, stă Teona: mă învăluie în albastrul privirii, trecîndu-și palmele peste obrazul meu, umed de transpirație. Stai, stai..., îmi șoptește. Teona, murmur eu, tu aici!? Ești bolnav, Mihai, îmi spune, ștergîndu-mi fruntea cu batista ei parfumată. Ai vorbit prin somn, te-ai zbătut... Scutur din cap să mă dezmeticesc, închid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
surîde cu ochi senini Teona. Credeam că ești om de cuvînt..., c-ai să vii... O privesc lung, fix, luat prin surprindere. Stai liniștit, îmi șoptește. Batista ei mi se plimbă din nou pe frunte, apoi coboară pe obraz. Cealaltă palmă îmi alintă obrazul drept, lunecînd vîrful degetelor pînă în colțul gurii, apoi peste buzele mele, ca un sărut mult prea domol, ca o atingere. Tu aici!? repet eu chinuit încă de teama că visez. Teona clatină din cap îndelung, afirmativ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nimeni în viața mea... Asta mi-ar fi răzbunat tinerețea pierdută... Umplusem cu vodcă două pahare mari din sticlă groasă... Voiam să le bem împreună, apoi să le spargem de pereți. Cînd am plecat, le-am dat un dos de palmă, aruncîndu-le în bazin. Aș vrea, acum, paharele din bazin să fie singura amintire pe care s-o las în casa aceea friguroasă, în care am fost tot timpul o străină. Am plecat încoace din furie și orgoliu; visam să intru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din bazin să fie singura amintire pe care s-o las în casa aceea friguroasă, în care am fost tot timpul o străină. Am plecat încoace din furie și orgoliu; visam să intru aici, în camera ta, să-ți dau palme și să plec. Te-aș fi căutat pînă în zori și, dacă nu te găseam, veneam dimineață la tine în birou și tot îți dădeam palme. Sau, cel puțin, credeam c-o să-ți dau palme. Îmi spuneam că vin aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din furie și orgoliu; visam să intru aici, în camera ta, să-ți dau palme și să plec. Te-aș fi căutat pînă în zori și, dacă nu te găseam, veneam dimineață la tine în birou și tot îți dădeam palme. Sau, cel puțin, credeam c-o să-ți dau palme. Îmi spuneam că vin aici să-mi răzbun orgoliul rănit o scuză acceptabilă, dar falsă. Falsă în cazul meu. Adevărul e altul: am venit aici de teamă... Auzisem în stația de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
camera ta, să-ți dau palme și să plec. Te-aș fi căutat pînă în zori și, dacă nu te găseam, veneam dimineață la tine în birou și tot îți dădeam palme. Sau, cel puțin, credeam c-o să-ți dau palme. Îmi spuneam că vin aici să-mi răzbun orgoliul rănit o scuză acceptabilă, dar falsă. Falsă în cazul meu. Adevărul e altul: am venit aici de teamă... Auzisem în stația de autobuz, la plecare, că tu îți pornești instalația. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să întreb, dar... Degetele ei, desprinse de obraz, s-au oprit în aer: rămîn așa un timp, au o tresărire, parcă ar vrea să prindă ceva, apoi se întorc pe obraz, trec apăsat peste buze, rămînînd alăturate în fața gurii, cu palmele lipite ca într-o rugăciune la ceas de taină. Vorbele ei calde topesc încet și sigur în sufletul meu orice urmă de îndoială, alungă din mine oboseala, îmi încălzesc sufletul viscolit și-mi aprind obrajii. Zîmbetul ei descătușează în mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
descătușează în mine zîmbetul. Simt dintr-o dată un val de fericire cuprinzîndu-mă, că-mi vine să desfac larg brațele, să cuprind lumea întreagă. Pentru că mă simt eu însumi ca o floare de magnolie gata să se desfacă..." De ce zîmbești, Mihai? Palmele Teonei se depărtează încet, ca la sfîrșitul unei rugăciuni și coboară pe lîngă corp. Își scutură capul cu mîndrie, surîzînd din privire și din mișcarea lentă a buzelor, care se deschid, umede, asemenea unor petale în zori. Vrea să spună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îmbujorîndu-se ca o floare de magnolie ce se deschide acum, la miezul nopții, Teona repetă gestul ei atît de feminin și maiestuos de trecere a degetelor peste umerii obrajilor aprinși, atinge vîrful degetelor de buzele întredeschise și-și alătură iar palmele, ca într-o rugăciune, închizînd ochii. Stă așa un timp, apoi îmi șoptește: Bine te-am găsit, Mihai!... Fac un pas și mă apropii de ea. Ridic încet brațele, îmi trec vîrful degetelor peste umerii obrajilor ei, rămîn o clipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îmi trec vîrful degetelor peste umerii obrajilor ei, rămîn o clipă nemișcat, în speranța că va deschide ochii, dar pentru că ea continuă să stea în așteptare, cu ochii închiși, îmi plimb degetele peste tîmplele ei și-i cuprind buclele între palme. Bine-ai venit, Teona!... îi șoptesc. Ea deschide ochii încet, feminin și tandru, făcîndu-mă să mă regăsesc renăscut în seninul care mă învăluie, sorbindu-mă, împlinindu-mi rațiunea de a fi... implicîndu-mă în zbuciumul unei povești de dragoste și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
călătoare îndoliată de a nu-și fi împlinit destinul. Apoi la 4, Chirana și adevăratul Curti, cu o nouă neghiobie, propunând să închiriez o cameră lui Gheorghe Rednic!!! M’am reținut, dar aș fi avut o poftă nebună să las palmele să freamăte boierește! Îmi propunea să-mi devie în locul tău un copil sufletesc, să rămână în casă în lipsa mea, să meargă la Mang[alia] după provizii, să-mi facă piața aici. Nu, zău!! O întrevedere oțioasă și imbecilă cu parteneri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
iubesc; sunt obosită; aștept scrisoarea ta, mereu, mereu. În viitor se va găsi mijlocul de a se închide omul într’un plic de scrisoare, și ajungând la destinație, să-l poți ține cald, umerii buni și tari închiși în podul palmelor... să auzi suflul cald, cald, și să simți trăind pe cel ce-ți scrie... Utopii...? Nu? Le vor trăi alții? Patul tău e făcut ca și când te vei întoarce de la o cină sau un ceai... Ai luat cheia?... Cum îmi bătea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ulti mul cuvânt îl va avea Cioflec. O să-ți scriu prin Gaby rezultatul. Draga mea, mă simt singură pe lume; țâncii ăștia, fără să fie propriu-zis incomozi, mă incomodează. Și-apoi cea mică a fost de o indiferență care cerea palme, la Mangalia, și eu asta n-o uit. Dar îmi spun că dintre toate relele îl aleg pe cel mai mic. Peste zece zile am să-ți pot trimite 10 000 de lei, aștept răspunsul la propunerea Sabinei; dacă nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de pâine) și apoi să caut vreun album să-i arăt d-nei B[iemel]. Am fost atât de emoționată! Apoi tot azi, căutând în buzunarul demi-manteau-ului negru-gris, am găsit o batistă și micul porte-cigarettes negru; le am ținut în podul palmei, cu iubire, cu duioșie. Am umblat de două ori în cutia biuroului tău: o dată pentru buletinul populației pentru schimbarea cartelelor, a doua oară pentru a căuta un album de fotografii pentru a-l arăta d-nei B[iemel] și lui Marie-Anne
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]