21,085 matches
-
o perioadă îndelungată de lupte cu triburile locale, Imperiul Roman a cucerit întregul ținut dalmațian. Romanii au înființat o provincie nouă, având capitala la Salona. Arhipelagul dalmațian, devine tot în această perioadă, parte a imperiului. Insula Brač, deși colonizată de romani, nu va cunoaște o dezvoltare pronunțată a localităților de pe teritoriul ei din cauza apropierii reședinței provinciei. Prezența romanilor pe insulă este dovedită de existența ruinelor unor vile, cisterne izolate, fără să poată fi identificată vreo așezare mai însemnată care să poarte
Brač () [Corola-website/Science/318182_a_319511]
-
înființat o provincie nouă, având capitala la Salona. Arhipelagul dalmațian, devine tot în această perioadă, parte a imperiului. Insula Brač, deși colonizată de romani, nu va cunoaște o dezvoltare pronunțată a localităților de pe teritoriul ei din cauza apropierii reședinței provinciei. Prezența romanilor pe insulă este dovedită de existența ruinelor unor vile, cisterne izolate, fără să poată fi identificată vreo așezare mai însemnată care să poarte amprenta civilizației romane. Cele mai notabile urme ale prezenței romane pe insulă sunt vestigiile celor câteva cariere
Brač () [Corola-website/Science/318182_a_319511]
-
cunoaște o dezvoltare pronunțată a localităților de pe teritoriul ei din cauza apropierii reședinței provinciei. Prezența romanilor pe insulă este dovedită de existența ruinelor unor vile, cisterne izolate, fără să poată fi identificată vreo așezare mai însemnată care să poarte amprenta civilizației romane. Cele mai notabile urme ale prezenței romane pe insulă sunt vestigiile celor câteva cariere de piatră, aflate între Škrip și Splitska care au fost deschise în acea epocă și care au fost exploatate timp de mai multe secole. Așezarea Splitska
Brač () [Corola-website/Science/318182_a_319511]
-
teritoriul ei din cauza apropierii reședinței provinciei. Prezența romanilor pe insulă este dovedită de existența ruinelor unor vile, cisterne izolate, fără să poată fi identificată vreo așezare mai însemnată care să poarte amprenta civilizației romane. Cele mai notabile urme ale prezenței romane pe insulă sunt vestigiile celor câteva cariere de piatră, aflate între Škrip și Splitska care au fost deschise în acea epocă și care au fost exploatate timp de mai multe secole. Așezarea Splitska a devenit cel mai important port al
Brač () [Corola-website/Science/318182_a_319511]
-
se încărcau blocurile de calcar ce erau transportate la Salona și în întreaga provincie dalmațiană. Palatul lui Dioclețian din Spalato, actualul Split a fost construit în cea mai mare parte din calcarul de calitate excepțională provenită din insula Brač. Epoca romană a fost importantă în istoria insulei și din punct de vedere al dezvoltării agriculturii.
Brač () [Corola-website/Science/318182_a_319511]
-
ale unor discipoli ai lui Pavel la a doua sau a treia generație față de el. Combaterea de către Pavel a unor erezii apărute abia după moartea lui este un anacronism. În primele secole, creștinismul a fost problematic din cauza impunerii venerării împăraților romani și a zeilor romani. În consecință, atunci când Biserica își eticheta inamicii ca "eretici" și îi alunga din comunități sau când rupea legăturile cu bisericile dizidente, ea nu avea puterea de a le persecuta. Totuși, aceia numiți "eretici" mai erau numiți
Erezie () [Corola-website/Science/318172_a_319501]
-
lui Pavel la a doua sau a treia generație față de el. Combaterea de către Pavel a unor erezii apărute abia după moartea lui este un anacronism. În primele secole, creștinismul a fost problematic din cauza impunerii venerării împăraților romani și a zeilor romani. În consecință, atunci când Biserica își eticheta inamicii ca "eretici" și îi alunga din comunități sau când rupea legăturile cu bisericile dizidente, ea nu avea puterea de a le persecuta. Totuși, aceia numiți "eretici" mai erau numiți și cu diverse nume
Erezie () [Corola-website/Science/318172_a_319501]
-
300 de episcopi aleși cu grijă din întreg imperiul. Cu toate acestea, Sinodul nu a reușit să împiedice ca arienii, învinși în 325, să domine majoritatea bisericii în cea mai mare parte a secolului al IV-lea, adesea cu ajutorul împăraților romani care îi favorizau. În Răsărit, adepții lui Chiril i-au declarat pe Nestorie și pe adepții lui eretici și le-a confiscat și ars scrierile. Biserica avea o posibilitate redusă pentru a-i pedepsi într-adevăr pe eretici în perioada
Erezie () [Corola-website/Science/318172_a_319501]
-
au fost descrise ca elegii sau "wisdom poems" („învățături poetice”). Ele sunt lirice și la fel ca și poezia lui Boethius, descriu destinul vieții. Poezia "Ruina" este sumbră și deprimantă, ea descriind impresille decăderii unui oraș de altădată din Britania romană (după ce romanii s-au retras din Britania în secolul al V-lea, orașele construite de ei au decăzut, englezii continuându-și viața la țară). Poezia "The Wanderer" („Călătorul”) este relatarea unui bătrân a unui atac care a avut loc în
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
fă-o (Doamne) izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pierire, plină de putere îngerească...". Apostolul Pavel vorbește de moartea și învierea tainică cu Hristos, de înnoirea vieții și de înfiere prin apa botezului (Romani, 6, 3-11), cum a amintit Domnul în convorbirea Lui cu Nicodim (Ioan, 3, 4, 5).
Agheasmă () [Corola-website/Science/318213_a_319542]
-
a Ucrainei. Majoritatea denumirilor acestor limane sunt tătărești, dar pe hărțile anterioare anilor 1812 sau 1878, apar uneori și denumiri moldovenești, care nu au fost reținute de geografii ruși. au avut o istorie zbuciumată, aparținând succesiv Geților, Sciților, Grecilor antici, Romanilor, Bizantinilor, Bulgarilor (687), Maghiarilor (în jur de 790), Pecinegilor (în jur de 870), Comanilor (Polovților - 1176), Tătarilor (1241), Dobrogenilor (1366), Muntenilor (1394), Moldovenilor (1408), Turcilor (1484) și Rușilor (1812). Vechile denumiri sau forme moldovenești ale denumirilor, precum „Frumoasa” (pentru Cahul
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
() este termenul generic pentru forțele armate terestre ale Regatului Romei (până în 500 î.Hr.), Republicii Romane (500 î.Hr. - 31 î.Hr.), Imperiului Roman (31 î.Hr. - 476 d.Hr.) și ale Imperiului Roman de răsărit ("Βασιλεία τῶν Ῥωμαίων" [„împărăția Romeilor”], prescurtat "Ῥωμανία" (Romania), supranumit din sec. al XVIII-lea "Imperiul bizantin") (476 - 1453). Termenul a fost în uz
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
d.Hr.) și ale Imperiului Roman de răsărit ("Βασιλεία τῶν Ῥωμαίων" [„împărăția Romeilor”], prescurtat "Ῥωμανία" (Romania), supranumit din sec. al XVIII-lea "Imperiul bizantin") (476 - 1453). Termenul a fost în uz circa 2000 de ani, perioadă în care forțele armate romane au suferit numeroase schimbări în compunere, organizare, echipamente și tactici, păstrând un nucleu de tradiții de durată. Dezvoltarea armatei romane poate fi împărțită în opt etape istorice mari. Roma s-a extins lent și a fost timp de secole o
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
XVIII-lea "Imperiul bizantin") (476 - 1453). Termenul a fost în uz circa 2000 de ani, perioadă în care forțele armate romane au suferit numeroase schimbări în compunere, organizare, echipamente și tactici, păstrând un nucleu de tradiții de durată. Dezvoltarea armatei romane poate fi împărțită în opt etape istorice mari. Roma s-a extins lent și a fost timp de secole o comunitate ca atâtea altele care ducea războaie de mică anvergură. arhaică era constituită prin recrutare generală la nivelul proprietarilor de
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
fost timp de secole o comunitate ca atâtea altele care ducea războaie de mică anvergură. arhaică era constituită prin recrutare generală la nivelul proprietarilor de pământ din "gentes" și "clientalae". Există puține izvoare sigure despre istoria timpurie a Romei. Armata romană timpurie era organizată în trei triburi, fiecare dintre acestea oferind câte 1.000 de oșteni pedeștri comandanți de un "tribunus militum", plus trei escadroane formate din 100 de oșteni călare (aceștia puteau fi "equites" sau "celeres"), comandați de un "tribunus
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
trei triburi, fiecare dintre acestea oferind câte 1.000 de oșteni pedeștri comandanți de un "tribunus militum", plus trei escadroane formate din 100 de oșteni călare (aceștia puteau fi "equites" sau "celeres"), comandați de un "tribunus celerum". La începuturile armatei romane, echipamentul din fier era relativ rar. Pumnalele, spadele de bronz și lăncile au fost treptat înlocuite. Coifurile erau de modele diferite, dar poate cel mai impresionant din punct de vedere vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
puteau străpunge pe dușmani, pe deasupra umerilor soldaților din primul rând. Oștenii din rândurile nu puteau participa la ciocnirile în care erau implicate primele două rânduri. Hopliții erau oameni relativ înstăriți și își puteau procura dotare militară scumpă. Adoptarea falangei de către romani nu a dus la abandonarea modurilor mai vechi de luptă. Gărzile de corp ale regelui erau recrutate preponderent din unitățile ecvestre de tip "equites". O sursă fragmentară, dar de încredere, „Ineditum Vaticanum”, consemnează că equites nu s-au remarcat până la
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
până la războaiele cu samniții din secolul IV î.H. O reformă importantă a armatei a avut loc în timpul lui Servus Tullius, care a creat sistemul "servian". Titus Livius și Dionysus au relatat detaliat despre acest sistem. Valoarea averii tuturor bărbaților romani era înregistrată într-o listă de recensământ, numită "census". După avere, erau repartizați în cinci clase. Acestea erau organizate în "centurii", astfel că cei din ordinul ecvestru serveau în cele 18 centurii de cavalerie. Fiecare clasă era împărțită în centurii
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
falanga, romanii și-au dovedit capacitățile de adaptare. În Roma republicană dreptul de a servi în armată a fost un privilegiu al cetățenilor "assidui", al proprietarilor. Împreună, acestea formau "classis" sau "populus". Polybius a făcut o descriere detaliată a armatei romane de la mijlocul secolului al II-lea î.H., referitoare la cel de-al doilea război punic. Istoricul grec a crezut (cu temei) că armata romană nu a suferit schimbări semnificative de la începutul secolului al III-lea î.H. "Istoriile" lui
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
proprietarilor. Împreună, acestea formau "classis" sau "populus". Polybius a făcut o descriere detaliată a armatei romane de la mijlocul secolului al II-lea î.H., referitoare la cel de-al doilea război punic. Istoricul grec a crezut (cu temei) că armata romană nu a suferit schimbări semnificative de la începutul secolului al III-lea î.H. "Istoriile" lui Polybius au fost scrise cu puțin înainte de anul 150 î.H. Polybius (născut în jurul anului 200 î.H.) a devenit în 170 sau 169 î
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
1.000 de ahei deportați la Roma. Aici s-a împrietenit cu Scipio Aemilianus, pe care l-a însoțit în diverse călătorii. A fost alături de Scipio și la distrugerea Cartaginei în anul 146 î.H. Relatările sale despre echipamentul militar roman s-au bazat, probabil, pe propriile observații. În timpul lui Polybius, armata romană era o miliție temporară, iar în "census" erau înregistrați cetățenii suficient de înstăriți pentru a putea fi recrutați. Soldații nu erau obligați să lupte mai mult de 16
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
Scipio Aemilianus, pe care l-a însoțit în diverse călătorii. A fost alături de Scipio și la distrugerea Cartaginei în anul 146 î.H. Relatările sale despre echipamentul militar roman s-au bazat, probabil, pe propriile observații. În timpul lui Polybius, armata romană era o miliție temporară, iar în "census" erau înregistrați cetățenii suficient de înstăriți pentru a putea fi recrutați. Soldații nu erau obligați să lupte mai mult de 16 campanii, timp de peste 16 ani. Senatul decidea numărul oștenilor de mobilizat și
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
din 4.200 de pedeștri și 300 călăreți. Bărbații cei mai bogați formau unitățile "equites" și erau împărțiți în zece "turmae" comandate de trei "decurioni". Deși Polybius nu face o descriere a unităților "equites", este probabil că soldații din cavaleria romană luptau în formație strânsă și aveau în dotare lance, spadă, coif, platoșă și un scut circular. Soldații pedeștri ai legiunii aveau rosturi diferite, însă nu doar în funcție de avere, ci și de vârstă. Cetățenii săraci care dispuneau însă de bani suficienți
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
lungime de aproximativ 1,2 metri. Atunci când acesta era aruncat , toată greutatea sa se concetra în spatele vârfului mic. Despre gladius știm că în secolul II î.H., romanii au adoptat „gladius hispaniensis”. Această armă ar fi putut fi copiată de romani în primul război punic sau în cel de-al doilea. Unii soldați romani purtau un pumnal, numit pugio. Deși nu apare la Polybius, au fost descoperite câteva în Spania. Triarii foloseau încă vechea lance a hopliților. Dyonisus din Halicarnas consideră
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
se concetra în spatele vârfului mic. Despre gladius știm că în secolul II î.H., romanii au adoptat „gladius hispaniensis”. Această armă ar fi putut fi copiată de romani în primul război punic sau în cel de-al doilea. Unii soldați romani purtau un pumnal, numit pugio. Deși nu apare la Polybius, au fost descoperite câteva în Spania. Triarii foloseau încă vechea lance a hopliților. Dyonisus din Halicarnas consideră că și principes folosiseră astfel de lănci în războiul cu Phyrrhus. Despre coifurile
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]