192,981 matches
-
Új Század" din București (1950-1953), director la Editura Cartea Rusă (1954-1958) și funcționar la Centrul de Librării până la pensionarea sa (1964). A continuat să publice articole în ziarele "Előre", "Új Élet" și "A Hét". A tradus în limba maghiară opere literare ale scriitorilor români: "Apărarea are cuvântul" ("A védelemé a szó", 1936) de Petre Bellu, teatru românesc contemporan (Horia Lovinescu, Paul Everac, Aurel Baranga, Theodor Mazilu, Lucia Demetrius, Dumitru Solomon, Dorel Dorian, Dan Tărchilă). O parte dintre piesele de teatru românești
Tibor Molnár (jurnalist) () [Corola-website/Science/335338_a_336667]
-
Un portret în cărbune al vornicului Alecu Botez-Forăscu este păstrat în prezent în biserica de la Șoldănești. Portretul nu este semnat și datează, probabil, din anii ’60 ai secolului al XIX-lea. Vornicul Alecu Forăscu este menționat în mai multe opere literare românești, în principal în legătură cu activitatea sa unionistă. El este descris cu respect și duioșie de scriitorul Ion Creangă în povestirea „Ioan Roată și Vodă Cuza” (1882) ca un boier generos, apropiat de țărani și păstrător al tradițiilor strămoșești. "„În Divanul
Alecu Botez-Forăscu () [Corola-website/Science/335327_a_336656]
-
militant sau alternativ precum "Lenin vivo" (1970) sau "I tupamaros ci parlano". A realizat și câteva filme documentare despre regimul politic din Portugalia. După întoarcerea în Spania a coordonat scrierea unei colecții de cărți despre cinema, s-a dedicat traducerilor literare și a lucrat ca scenarist al lui Vicente Aranda la filmele "Cambio de sexo" (1977), "El Lute: camina o revienta" (1987) și "El Lute ÎI: mañana seré libre" (1988), precum și la serialul de televiziune "Los jinetes del albă". Începând din
Joaquim Jordà () [Corola-website/Science/335374_a_336703]
-
(în ) (n. 1 mai 1922, Drăgușenii Noi, județul Lăpușna, Basarabia — d. 18 august 2006, Moscova) a fost un critic literar, scriitor, poet și traducător sovietic și rus, specialist în literatura română. A fost doctor în filologie, cercetător principal la Institutul de Slavistică și Balcanistică al Academiei de Științe a URSS (ulterior Academia Rusă de Științe). S-a născut în satul
Mihail Fridman () [Corola-website/Science/335363_a_336692]
-
culturii și literaturii române. Fridman obține apoi titlul de doctor în științe filologice cu o teză despre curentele estetice în literatura română din secolele al XIX-lea și al XX-lea, tipărită în 1989. A realizat numeroase traduceri ale operelor literare române atât clasice, cât și contemporane. A tradus printre altele "Venea o moară pe Siret" (1954), "Nicoară Potcoavă" (1955), "Viața lui Ștefan cel Mare" (1957), "Frații Jderi" (1971), "Neamul Șoimăreștilor" (1977), "Aventurile șahului" (1983) și "Baltagul" (1983). Astfel Friedman a
Mihail Fridman () [Corola-website/Science/335363_a_336692]
-
Este autorul a două romane autobiografice "Cartea lui Iosif" (1994) și "A doua carte a lui Iosif" (2005), în care evocă anii de liceu la București, în anii '30 ai secolului al XX-lea. De la începutul anilor 1990 opera sa literară a început să fie publicată și în limba română (cf «M. Sadoveanu: o ipostază românească a relației național-universal» //Revistă de Lingvistică și Știință Literară, Chișinău, 1992, nr. 3—4). În anul 2000 el a fost distins cu medalia românească «150
Mihail Fridman () [Corola-website/Science/335363_a_336692]
-
la București, în anii '30 ai secolului al XX-lea. De la începutul anilor 1990 opera sa literară a început să fie publicată și în limba română (cf «M. Sadoveanu: o ipostază românească a relației național-universal» //Revistă de Lingvistică și Știință Literară, Chișinău, 1992, nr. 3—4). În anul 2000 el a fost distins cu medalia românească «150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu» pentru scrierea capitolului „Un român la Viena” în enciclopedia "Viena - ca un magnet", publicată în Austria în
Mihail Fridman () [Corola-website/Science/335363_a_336692]
-
greu de determinat vechimea baladelor, cu excepția celor păstorești. În dezvoltarea sa, balada și-a creat mijloace artistice, poetice și muzicale, corespunzătoare. Întinzându-se pe o perioadă ce numără secole, ele nu mai apar unitare, nu numai din punct de vedere literar, ci și muzical. În forma sa cea mai bună, balada se bazează pe improvizație. Din baladele culese de-a lungul timpului, doar câteva par a avea formă fixă, pe când majoritatea au formă liberă, mai bogată sau mai puțin bogată. Ca
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
notabili fiind Marin Pînzaru din Giurgiu, Constantin Mustățea din Vedea, Constantin Lăcătuș din Naipu, Gheorghe Moțoi din Clejani, Mitică Burcea din Merenii de Sus sau Oaie Dulceanu din Mavrodin. Doinele întâlnite în folclorul vlăscean-teleormănean se împart, din punct de vedere literar în două categorii: Doinele haiducești sunt creații în care se vorbește de exploatarea de altădată, în care este prezent dorul de răzbunare sau în care este cântată viața liberă dusă în mijlocul naturii. Perioada de înflorire a acestor creații este plasată
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
mai ample amplasate pe ultima silabă a versului și pe interjecții, precum și frecvente inflexiuni în moduri cromatice. În zona vlăscean-teleormăneană se întâlnește un tip aparte de cântec, numit în mod curent „de dragoste” sau, mai simplu, „dragoste”, a căror tematică literară este dragostea propriu-zisă, cu o puternică tentă carnală. Acestea au constituit un interes deosebit pentru cercetătorii folcloriști și etnomuzicologi, născând astfel și interpretări și viziuni diferite asupra lor. După unii specialiști aceste cântece sunt creații de sine stătătoare, înrudite cu
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
din Alba Iulia și apoi la Liceul Ady Șincai din Cluj, unde a absolvit în 1950. A obținut licența în literatura maghiară la Universitatea Bolyai din Cluj, în 1954. Debutul său ca scriitor a avut loc în 1950 în săptămânalul literar "Utunk" din Cluj. A lucrat începând din 1952 pe post de cronicar cultural la "Igazság", iar din 1957 la "Dolgozó Nő". În 1974 a devenit redactor al revistei literare pentru copii "Napsugár". Scrierile sale au mai fost publicate în periodicele
Béla Jánky () [Corola-website/Science/335381_a_336710]
-
Debutul său ca scriitor a avut loc în 1950 în săptămânalul literar "Utunk" din Cluj. A lucrat începând din 1952 pe post de cronicar cultural la "Igazság", iar din 1957 la "Dolgozó Nő". În 1974 a devenit redactor al revistei literare pentru copii "Napsugár". Scrierile sale au mai fost publicate în periodicele maghiare "Igaz Szó", "Korunk", "Művelődés", "Jóbarát", "Ifjúmunkás" și "Előre". A fost membru al Uniunii Scriitorilor Maghiari și al Uniunii Scriitorilor din România. În 1968 poetul a primit Ordinul Meritul
Béla Jánky () [Corola-website/Science/335381_a_336710]
-
scrierile anterioare ale lui Sadoveanu. Prezentarea ritualului de inițiere a lui Iliuță Dumitraș în meșteșugul pescuitului îi prilejuiește autorului ocazia să realizeze descrieri vibrante de natură și să evidențieze trăirea de către oameni a unui sentiment de comuniune cu natura. Criticii literari au afirmat în mai multe rânduri că Sadoveanu ar fi cel mai strălucit poet al naturii din literatura română. Mihail Sadoveanu realizează în acest volum descrieri picturale ale naturii de o deosebită sensibilitate, transfigurând poetic atât imaginea naturii, cât și
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
Alecuț este o promisiune a viitorului. Iliuță ezită la început între cele două atitudini protestare, dar alege în final calea viitorului. Celelalte povești social-politice prezentate în roman, precum sfârșitul chinuit al poetului socialist Solomon Cornea, nu au o suficientă forță literară și trec pe un plan secundar. Narațiunea sadoveniană se caracterizează printr-un stil predominant oral, asemănător cu cel al unui rapsod popular. Existența unui număr mare de povestiri ale oropsiților vieții prilejuiește un sentiment de retrăire a întâmplărilor evocate. Trecerea
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
ucenicie" (1944) dintr-o perspectivă apropiată de ideologia clasei muncitoare. Scriitorul evidențiază astfel contribuția intelectualității progresiste la luptele duse de clasa muncitoare, alături de țărănime, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Romanul a fost lăudat, la momentul apariției sale, de către critica literară aservită regimului comunist, fiind ulterior ignorat de tot mai mulți cercetători ai operei literare sadoveniene. El este considerat în prezent o scriere fals moralizatoare, plină de clișee și ridicolă, ce atribuie câte o poveste revoluționară fiecărui locuitor sărac de la marginea
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
intelectualității progresiste la luptele duse de clasa muncitoare, alături de țărănime, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Romanul a fost lăudat, la momentul apariției sale, de către critica literară aservită regimului comunist, fiind ulterior ignorat de tot mai mulți cercetători ai operei literare sadoveniene. El este considerat în prezent o scriere fals moralizatoare, plină de clișee și ridicolă, ce atribuie câte o poveste revoluționară fiecărui locuitor sărac de la marginea Fălticenilor. Substratul politic al romanului este, în opinia academicianului Eugen Simion, „cel mai puțin
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
care le întâlnește în călătoria sa prin deșert. A treia etapă îl prezintă pe acesta reunit cu tribul său care îl întâmpină ca pe un erou. Există variante diferite, plecând de la schema originală. În fiecare an se desfășura o competiție literară în cadrul târgului de la ʻUkăz din Hijaz la care eroii-poeți participau pentru a-și face cunoscute faptele de vitejie. Târgul se organiza în lunile sacre, când războiul era interzis. Poemele care câștigau competiția erau atârnate de pereții pietrei negre de la Kaaba
Jahiliyya () [Corola-website/Science/335400_a_336729]
-
anii 1930. În anii 1960-1970 a publicat mai multe cărți, printre care și una dintre primele cărți din literatura rusă despre Holocaustul din Polonia și România (romanul "Срок давности", "Termen de prescripție", 1966). În 1970, el a publicat o biografie literară a scriitorului român I.L. Caragiale, al cărui volum de opere traduse, selectate și comentate de Ilie Constantinovschi, apăruse în 1953. Nuvelele lui I.L. Caragiale, traduse de Ilie Constantinovschi, au fost, de asemenea, incluse în volumul de literatură clasică română publicat
Ilie Constantinovschi () [Corola-website/Science/335377_a_336706]
-
Iași, de unde a fost demis de ministrul V. A. Urechia (ce a condus Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice în perioada 9 iunie 1881 - 31 iulie 1882), deoarece propăvăduia socialismul și ateismul. A fondat, împreună cu Vasile G. Morțun, revista științifică și literară "Contemporanul" ce a apărut la Iași între iulie 1881 și mai 1891. A fost unul dintre fondatorii, la 31 martie 1893, a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), din a cărui conducere a făcut parte, alături de Vasile G. Morțun
Ioan Nădejde () [Corola-website/Science/335394_a_336723]
-
pentru operele sale de artă care fixează o masă după un festin, cu toate obiectele, detaliile și resturile ei, și o transformă într-un tablou expus pe perete. De asemenea, este apreciat pentru cartea sa "Topographie Anécdotée du Hasard" (), analogul literar al obiectelor sale, carte în care a cartografiat toate obiectele aflate la un anumit moment pe masa sa de lucru și le-a descris pe fiecare în parte cu amintirile și conexiunile pe care i le evocau ele.
Daniel Spoerri () [Corola-website/Science/331546_a_332875]
-
incertă atât din carența de documente, cât și datorită eforturilor de dezinformare strecurată de poet în operele sale. Villon și-a folosit biografia ca sursă de inspirație evident, fără să se simtă obligat să respecte corectitudinea datelor. Din opera sa literară reiese că Villon a avut o viață aventuroasă (el însuși și-a creat un mit de derbedeu, vedeți mai jos cap. Legenda villoniană), devenită celebră și sursă de inspirație pentru artiști, scriitori și muzicieni până în zilele noastre. Lipsa de date
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
care s-a putut reîntoarce în Paris (Pinkernell lansează și supoziția unei posibile inervenții a "Coquillarzilor"), de unde a trebuit să fugă din nou după ce a participat la jefuirea Colegiului Navarre Conform cu Gert Pinkernell, nu au rămas date precise despre scrierea literară a lui Villon din această perioadă dar este posibil că atunci au fost scrise unele dintre baladele cuprinse ulterior în Micul Testament, precum „Balada femeilor din Paris” (Ballade des femmes de Paris) sau, „Romanul Vânturilor Dracului” (Roman du Pet-au-diable) pomenit
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
s-a născut la 15 decembrie 1970, în satul Damian, comuna Sadova, județul Dolj. A colaborat sau s-a scris despre lucrările sale în “Ramuri”, “România Literară”, “Literatorul”, “Național”, “Jurnalul Național”, “Ora”, “Timpul”, “Gazeta de Sud, “Viața Capitalei”, Cuvîntul Libertății”, “Ora” (Craiovei), “Ediție Specială”, “Zig-zag Magazin”, “țara”, “Arca lui Noe”, “Actualitatea”, “Fluidul roditor”, “Ad Mutrium”, “Opinia”, “Oglinda Motrului”, “Ardealul literar și artistic”, “Gorjeanul”, “Serile la Brădiceni”, “Cuvântul
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
scris despre lucrările sale în “Ramuri”, “România Literară”, “Literatorul”, “Național”, “Jurnalul Național”, “Ora”, “Timpul”, “Gazeta de Sud, “Viața Capitalei”, Cuvîntul Libertății”, “Ora” (Craiovei), “Ediție Specială”, “Zig-zag Magazin”, “țara”, “Arca lui Noe”, “Actualitatea”, “Fluidul roditor”, “Ad Mutrium”, “Opinia”, “Oglinda Motrului”, “Ardealul literar și artistic”, “Gorjeanul”, “Serile la Brădiceni”, “Cuvântul Liber”, “Civica”, “Meridian”, "Gazeta de Mâine" și “Oglida Gorjului”. Lucrările sale de grafică și pictură sunt prezente în muzee și colecții particulare din România, Franța, Italia, Austria, Iugoslavia, Liban, Brazilia, Cuba, SUA Republica Moldova
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
era urmașul unei familii de cântăreți evrei, bunicul său Reb Yosele Shapira fiind cunoscut ca „hazan” (cantor). După ce a absolvit Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani, Shaul a venit la București, unde a studiat la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”. Debutul literar Carmel l-a făcut în paginile literare ale ziarului „Clopotul” din Botoșani, al lui Scarlat Callimachi. Prima culegere de versuri, „Raze de soare”, el a publicat-o în 1956 în „Iașul literar”. În 1965, fost silit
Shaul Carmel () [Corola-website/Science/331712_a_333041]