19,422 matches
-
apariția în 1912 a unei proze remarcabile, În voia valurilor. Subtitlul Icoane din Siberia focalizează atenția asupra suitei de tablouri, unele de un exotism original, „întors” - tărâmul explorat neavând nimic din farmecul obișnuit al „primitivității” -, altele de un adânc umanitarism, dezvăluind un infern concentraționar, dar toate de un realism halucinant. În profunzime, însă, proza posedă robusta armătură a unui subiect unitar. Coborârea pe fluviul siberian este un itinerar de inițiere, străbătut de personajul central, basarabeanul Ion Răutu, surghiunit la ieșirea din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
viață, ce le înghite pe toate în faldurile ei. Unicitatea eroului Desperado, capttivarea lectorului, stau în tiparul narativ individualizant. Incidentele se adună în biografia unui singur erou, toți ceilalți fiind simple pretexte pentru desfășurarea acțiunii. Cu toate că momentele intrigii ne sunt dezvăluite dezordonat, cronologia există și se impune. Autorul nu o violentează, dar nici nu respectă redarea ei tradițională, dezvoltarea dinspre trecut spre viitor. Axa temporală nu mai e o justificare a cauzalității, nu mai ordonează acțiunea. Din contră, autorul construiește cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
toate aceste cazuri, finalul deschis, prin felurite șiretlicuri, asigură supraviețuirea textului prin relectură. Autorul Desperado se asigură că lectorul nu numai că nu-l va uita, ci, în limita posibilului, nici nu-l va părăsi. Universul imaginat de autor este dezvăluit treptat. Lectorul e educat în spiritul unei răbdări mereu mai mari. Autorul îl supune la o lectură ascetică. Joyce, Woolf, T.S. Eliot erau eliptici, refuzau explicația, se constituiau programatic din fragmente. Fluxul conștiinței tăia mecanic toate cuvintele, toate gândurile de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
engleză numesc "four-letter words". El sfâșie pudoarea într-un gest de frondă, sfidând îndrăznelile învechite, reactualizându-le. Dincolo de analiza unei inteligențe în mișcare, orice Desperado alunecă spontan în nemărturisibilul făcut public. Fie că e vorba de gânduri tabu, care sunt dezvăluite cu brutalitate masochistă, fie că descrierea vieții fizice câștigă în exactitatea redării până ce e pe punctul de a friza vulgaritatea, sinceritatea absolută e o manieră Desperado. Pentru a mima cât mai fidel realul, autorul dă năvală în arsenalul de interdicții
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cui să fie, cine are o vină și cine nu. Pentru autorul Desperado, toți eroii sunt disculpați de la bun început, toți au dreptate în felul lor. Cele mai concrete incidente se leagă în final într-o poveste interioară, ni se dezvălui rotițele gândului incipient. Sentimentul rămâne nerostit, el se ghicește. Sfiala Desperado merge mână în mână cu îndrăzneala verbală. Aluzia la sentiment înlocuiește certitudinea cu intuiția. Autorul complică lucrurile prin maniera lui indirectă, dar se ascunde în spatele unui stil clar. Din
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ordinea memoriei lor sugerând ceea ce simt, ce vor cu încrâncenare să ascundă. Ei recreează continuu prezenturi trecute. Memoria e inundată de sentimentul prezentului permanent, trecutul e înfrânt de prezent. În final, acestor personaje li se interzice să ascundă: textul se dezvăluie ca o revelație silită. Eroii găsesc în cele din urmă forța interioară să dea pe față miezul urât, iar forța aceasta a lor crește din disprețul autorului pentru sentimentalisme. Autorul Desperado nu se dă înapoi de la nimic atunci când vine vorba
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lacrimile. Lanark al lui Alasdair Gray se oprește din goana către trecut doar ca să moară într-un imens "GOOD BYE". Profesorul de istorie din Waterland, de Graham Swift, fuge de viața lui reală, de prezentul orei de istorie, pentru a dezvălui misterul propriei vieți, pentru a povesti de unde se trage și cum s-a alcătuit ființa lui. Acest prezent al operei pe care nici nu-l putem pune de fapt în cuvinte se trage din ceea ce nu mai există (un trecut
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cuvântul-monadă, cuvânt ce se încărca de profunzime psihologică. Autorii Desperado aleg cuvântul banal. E mai greu pentru lectură să detecteze sensul, pentru că stilul Desperado nu este la fel de zgomotos ca stilul modernist. Discreția autorului vine din ezitarea romancierului de a-și dezvălui teza, de a dicta sensul. O ilustrare a acestei afirmații ar putea fi "flecăreala" din Rămășițele zilei de Kazuo Ishiguro. Ea apare pe prima și ultima pagină a romanului, dar e prezentă constant și pe tot parcursul narațiunii. Majordomul Stevens
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e dependent de trecut. Hawksmoor nici n-ar exista dacă n-ar avea un dublu în trecut, cu care se și contopește în final, în aprehensiunea răului. Când eram orfani se bazează exclusiv pe frânturile de amintire care, în final, dezvăluie un adevăr cumplit (intriga e prea fragilă pentru a sprijini intensitatea ororii, acesta fiind, cred, neajunsul major al romanului). Colecționarul de John Fowles se petrece la momentul narării: Miranda moare captivă, într-un prezent foarte concret, după eșuarea încercărilor ei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dar și ea se hrănește cu un jurnal al trecutului, prin care Doris Lessing demonstrează că prezentul pierde tocmai din cauza greșelilor trecute. Eroii Desperado plătesc prețul acestei iubiri pentru trecut. Pacientul Englez (Michael Ondaatje) ori Midnight's Children (Salman Rushdie) dezvăluie cealaltă față procesului: trecutul înghite prezentul, trăiește prin el. La Graham Swift, Peter Ackroyd, Doris Lessing, Kazuo Ishiguro, prezentul se clădește pe memorie. La Ondaatje și Rushdie memoria devine prezent. În ambele cazuri, cele două momente trăiesc în simbioză, nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
una ce aparține lectorului, adică este exterioară eroului. Lectorul Desperado n-are de ce să aștepte cu sufletul la gură ultima pagină a poveștii. Încă din vremea moderniștilor, ultima pagină (încheierea tradițională) se afla de fapt chiar pe prima pagină, care dezvăluia brutal ce îl așteaptă pe protagonist. Întreaga istorie Desperado e o afirmație că viitorul nu e decât o amintire livrescă, o tradiție contrazisă de mileniul trei. De ce trăiește eroul Desperado, atunci, dacă ce va fi e deja amintire? Probabil că
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
atras de biserică, de tunel, de Piramidă. Mama lui, care e văduvă (tatăl a fost brutar și a murit cu cinci ani în urmă) e înspăimântată de această atracție, care-i aduce copilului moartea. Scriind acest capitol, scriitorul iar ne dezvăluie (doar nouă, nu și poliției) misterul, relatând faptele așa cum au decurs. O ființă care pare a fi pe jumătate om, pe jumătate stafie, îl face pe băiat să se ascundă în tunelul bisericii. Băiatul trăiește experiența supranaturală a unei alte
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de pe pantofii lui, strigă, " Sunt copilul pământului!" După care căzu. Pe tot parcursul romanului sunt presărate fragmente poetice, toate cu aceeași aură de rău augur. Al doilea Tom Hill se alătură tatălui mort; registrele, timpurile se amestecă, iar umbra îi dezvăluie "fața de deasupra". Nu e numit necunoscutul și nici nu e explicat rațional. Capitolul trei începe cu același refren, cu "fața de deasupra". Acest capitol se întoarce la lumea magică a lui Dyer, pe când acesta este pradă unui atac de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
orice lumină are și umbră, sunteul are ecou, și cine putea spune unde începea unul și unde se termina celălalt? Se topesc laolaltă, trăind înălțarea către divinitate. Copil iar, cerșind în pragul nesfârșirii, fără a explica mai mult, fără a dezvălui cine e Dyer, cine e Hawksmoor (neputincios în a găsi vinovați), fără a dezvălui cum e să te pierzi în necunoscut. Totul e sugerat până la exasperare, aluziile sunt în primul rând lirice. Nu se afirmă nimic clar. În acest roman
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
unul și unde se termina celălalt? Se topesc laolaltă, trăind înălțarea către divinitate. Copil iar, cerșind în pragul nesfârșirii, fără a explica mai mult, fără a dezvălui cine e Dyer, cine e Hawksmoor (neputincios în a găsi vinovați), fără a dezvălui cum e să te pierzi în necunoscut. Totul e sugerat până la exasperare, aluziile sunt în primul rând lirice. Nu se afirmă nimic clar. În acest roman, Peter Ackroyd este un Desperado al misterului nesfârșit, pe care îl împărtășim, al întunecimii
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
scurt și acumulează mister după mister. Capitolele cu soț cuprind visele lui Tim în clipe de transă, când alunecă în trecut, muzică, literatură, pictură veche. Unul este un poem despre scriitori de demult, altul o prelegere de compoziție muzicală, altul dezvăluie tainele picturii. Aceste capitole cu soț au uneori lungimi care pot apărea inutile intrigii, dar intriga acestui roman este de fapt chiar înțelegerea noastră: cu cât aflăm mai multe lucruri, cu atât sporește și intriga. E de fapt un privilegiu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe care vrem să-l considerăm roman: Știam că, dacă mă întind pe jos ori mă lipesc de un pom, o să mă pătrundă pur și simplu rotirea lumii. Tim e la început pasionat de muzică și profesorul de muzică îi dezvăluie că Cecilia e sfânta care patronează muzica, și deci întreaga carte. Aflăm că vorbele cu care tatăl lui Tim o pomenea ("Ave! Strălucitoare Cecilia...") sunt un fragment din Purcell, care a murit chiar în ajunul lui 22 noiembrie, ziua Sfintei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu avem nicio indicație că mergem fizic de la sfârșitul vieții către începutul ei, că eroul chiar întinerește (în loc să îmbătrânească) sub ochii noștri. Eroul este deci scindat în două euri. Unul dintre ele cunoaște povestea adevărată dar nu vrea s-o dezvăluie (din motive ușor de înțeles când o aflăm, în cele din urmă); gândurile lui nu ne sunt cunoscute, poate că nici nu gândește nimic (spaima paralizează reacțiile). Celălalt eu, prizonierul interior neputincios, nu are trup fizic, dar are puterea de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
abătută de la esențial. Această relectură oarecum polițienească stimulează curiozitatea și ne împinge pe un drum neașteptat. În chip cu totul special, textele lui Ishiguro suferă dacă nu sunt recitite. Ele sunt făcute să ne dea de furcă, să nu se dezvăluie, să ascundă tumultul european sub hieratismul japonez. Înțelesul titlului e dezvăluit abia în final. Lumea plutitoare a plăcerilor înserării a născut tablourile înșelătoare ale lui Mori-san, care e Sensei, Maestrul. Această lume piere în zori. Ideea de a surprinde plăcerile
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
împinge pe un drum neașteptat. În chip cu totul special, textele lui Ishiguro suferă dacă nu sunt recitite. Ele sunt făcute să ne dea de furcă, să nu se dezvăluie, să ascundă tumultul european sub hieratismul japonez. Înțelesul titlului e dezvăluit abia în final. Lumea plutitoare a plăcerilor înserării a născut tablourile înșelătoare ale lui Mori-san, care e Sensei, Maestrul. Această lume piere în zori. Ideea de a surprinde plăcerile nopții, de a preamări lumea plutitoare, implică putința de a spune
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lui crescândă. Simțim că așteaptă să ne declarăm de partea lui, însă ne trezim stârniți să-l dezaprobăm cu furie. Naratorul cărții e condamnat la ironie ironia lectorului, ironia romancierului, ironie tipică pentru orice Desperado contemporan. Frazele lungi și ample dezvăluie simțul excepțional pentru atmosferă al lui Ishiguro, priceperea lui tipic japoneză de a surprinde fixitatea frumosului. Lumea plutitoare e de fapt alcătuită din cei mai frumoși ani ai lui Ono, toți pierduți, ani când era fericit, pentur că era tânăr
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nenumărate digresiuni, iar istoria continuă nevăzut, cu condiția să ne amintim fiecare detaliu și să-l așezăm la locul lui. Lumea plutitoare, ghemuită în sufletul lui Ono, rezemată pe cele mai mișcătoare trăiri ale lui, pare un mozaic care se dezvăluie a fi însăși intriga romanului, în care începutul și sfârșitul își iau locul reciproc fără încetare. Înaintăm către miezul cărții ca într-un vis care amestecă trecutul cu prezentul într-o ordine aparent întâmplătoare. În realitate, fiecare episod e perfect
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că ar fi cazul să fie recunoscător pentru această anonimitate. Nu se poate să nu remarcăm ironia acestei dileme, a fi acuzat fiindcă afost cineva, sau a fi un nimeni căruia i se cruță viața. Chiar dacă istoria lui Ono se dezvăluie pe bucăți, durerea lui e constantă. Avem în față o carte tragică. O carte lentă, care luminează povestirea cu încetinitorul. Încetineala are în mare parte ca motiv intensitatea trăirilor închise în lumea plutitoare a lui Ono. Călătorim printr-o lume
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ceva nou, ceva ce nu e în cărți. De aceea mă și miră cei care sunt fascinați de viața unui autor. Oare nu suntem goi-goluți în cărțile pe care le scriem? Are viața intimă vreo importanță altfel? Chiar și atunci când dezvălui publicului ceva personal, prea puțini înțeleg exact cei din aceeași generație, cu aceleași experiențe poate. Asta este, suntem cu toții intimi prin definiție. Omul e în același timp etern și exasperant de trecător: "Ce e omul? Prea imperfect pentru a fi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
procedeele lui nu sunt suficiente ca să-l mențină, să ne pună pe gânduri când cartea ia sfârșit. Trăsăturile care fac din David Lodge un Desperado literar sunt discreția cu care-și descrie eroii, reticența lui când vine vorba să le dezvăluie gândurile (Nice Work e o excepție notabilă). Ne vâră sub un duș de istorii, discută despre sex fără niciun fel de opreliști, e mereu lacom de umor. Se autodescrie drept realist sau autor comic. E ambele și niciuna. După Fluxul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]