192,981 matches
-
de cântăreți evrei, bunicul său Reb Yosele Shapira fiind cunoscut ca „hazan” (cantor). După ce a absolvit Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani, Shaul a venit la București, unde a studiat la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”. Debutul literar Carmel l-a făcut în paginile literare ale ziarului „Clopotul” din Botoșani, al lui Scarlat Callimachi. Prima culegere de versuri, „Raze de soare”, el a publicat-o în 1956 în „Iașul literar”. În 1965, fost silit să părăsească România, și
Shaul Carmel () [Corola-website/Science/331712_a_333041]
-
Shapira fiind cunoscut ca „hazan” (cantor). După ce a absolvit Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani, Shaul a venit la București, unde a studiat la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”. Debutul literar Carmel l-a făcut în paginile literare ale ziarului „Clopotul” din Botoșani, al lui Scarlat Callimachi. Prima culegere de versuri, „Raze de soare”, el a publicat-o în 1956 în „Iașul literar”. În 1965, fost silit să părăsească România, și s-a stabilit în Israel. A publicat
Shaul Carmel () [Corola-website/Science/331712_a_333041]
-
de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”. Debutul literar Carmel l-a făcut în paginile literare ale ziarului „Clopotul” din Botoșani, al lui Scarlat Callimachi. Prima culegere de versuri, „Raze de soare”, el a publicat-o în 1956 în „Iașul literar”. În 1965, fost silit să părăsească România, și s-a stabilit în Israel. A publicat în toate ziarele și revistele de limbă română din Israel. Shaul Carmel a fost vicepreședinte al Uniunii Asociațiilor Scriitorilor din Israel timp de 12 ani
Shaul Carmel () [Corola-website/Science/331712_a_333041]
-
diferită de latină. În secolul al IX-lea se diferențiază net dialectele "oïl" de cele "oc". În perioada francezei vechi (secolele X-XIV) se scrie în mai multe dialecte "oïl", dar în ele trăsăturile comune sunt relativ numeroase. Deși primele opere literare nu sunt scrise în acesta, unul dintre dialecte, numit "françois", vorbit în regiunea din jurul Parisului, corespunzătoare aproximativ domeniului regal, câștigă prestigiu. Trăsăturile comune încep să se răspândească în vorbire datorită prestigiului dialectului "françois", de asemenea formându-se și răspândindu-se
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
mare parte și cu împrumuturi din multe limbi străine. În secolele XIV-XVI (perioada francezei medii), limba evoluează, printre altele simplificându-se prin eliminarea declinării. În secolul al XVI-lea, cel al Renașterii, se împrumută multe latinisme și italianisme, iar limba literară se îmbogățește și cu cuvinte din celelalte idiomuri vorbite în țară. Apar primele lucrări lingvistice (dicționare, gramatici) care se ocupă de limba franceză, împreună cu preocupări de unificare a limbii literare. În același timp, regalitatea caută să înlocuiască latina în administrație
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
al Renașterii, se împrumută multe latinisme și italianisme, iar limba literară se îmbogățește și cu cuvinte din celelalte idiomuri vorbite în țară. Apar primele lucrări lingvistice (dicționare, gramatici) care se ocupă de limba franceză, împreună cu preocupări de unificare a limbii literare. În același timp, regalitatea caută să înlocuiască latina în administrație și în justiție. Secolele XVII (cel al clasicismului) și XVIII (epoca Luminilor) sunt perioada francezei clasice și de trecere la franceza modernă. În secolul al XVII-lea limba literară este
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
limbii literare. În același timp, regalitatea caută să înlocuiască latina în administrație și în justiție. Secolele XVII (cel al clasicismului) și XVIII (epoca Luminilor) sunt perioada francezei clasice și de trecere la franceza modernă. În secolul al XVII-lea limba literară este standardizată în contextul mai general al autoritarismului ce caracterizează regimul, normele impunând un lexic „purificat”, relativ sărac, dar o structură gramaticală fixată în mod rațional, iar în secolul al XVIII-lea și lexicul ajunge să țină pasul cu necesitățile
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
dialecte "oïl", dar în fiecare sunt și trăsături comune. În documentele neliterare, proporția cea mai mică a acestora este de 70%, crescând cu atât mai mult, cu cât locul de origine a textelor este mai aproape de Paris. În primele texte literare, trăsăturile cele mai frecvente sunt cele din vest, mai ales anglo-normande, până la sfârșitul secolului al XII-lea. Din secolul al XIII-lea, trăsăturile picarde devin foarte importante, dar procentajul lor variază de la o specie literară la alta. La Cantilène de
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
aproape de Paris. În primele texte literare, trăsăturile cele mai frecvente sunt cele din vest, mai ales anglo-normande, până la sfârșitul secolului al XII-lea. Din secolul al XIII-lea, trăsăturile picarde devin foarte importante, dar procentajul lor variază de la o specie literară la alta. La Cantilène de Sainte Eulalie" (Cântarea Sfintei Eulalia), considerată primul text literar francez (secolul al IX-lea), este scrisă în dialectul walon, cu elemente picarde, la fel ca și "La Vie de Saint Léger" (Viața Sfântului Leodegar) (sec
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
mai ales anglo-normande, până la sfârșitul secolului al XII-lea. Din secolul al XIII-lea, trăsăturile picarde devin foarte importante, dar procentajul lor variază de la o specie literară la alta. La Cantilène de Sainte Eulalie" (Cântarea Sfintei Eulalia), considerată primul text literar francez (secolul al IX-lea), este scrisă în dialectul walon, cu elemente picarde, la fel ca și "La Vie de Saint Léger" (Viața Sfântului Leodegar) (sec. X). "Le Sermon sur Jonas" (Predica despre Iona) (sec. X) este scrisă în dialectul
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
continuă să fie minoritară. Este vorbită de toată lumea numai la Paris și în alte câteva orașe din nord, iar în restul teritoriului de către aristocrație și marea burghezie, pe lângă limba locală. Cărturarii încep să fie conștienți de necesitatea unei limbi franceze literare unitare. Pe aceasta o opun în primul rând limbilor „moarte”, în special latinei, și se ridică împotriva latinizării francezei, spre exemplu de către cei care au studiat la Sorbona, universitatea din Paris dominată de biserică. Și pe aceștia îi satirizează François
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
public mult mai larg. Este și părerea retoricianului și poetului Pierre Fabri, dar cel care teoretizează pe larg ideea este poetul Joachim du Bellay. În "La Deffence et Illustration de la Langue Francoyse" (Apărarea și preamărirea limbii franceze) (1549), manifestul școlii literare a Pleiadei, acesta preconizează totodată îmbogățirea limbii prin crearea de termeni noi și împrumuturi din limbi străine (în special latina și greaca) și din idiomuri de pe teritoriul Franței, cu condiția ca împrumuturile să fie adaptate limbii franceze. Poetul Pierre de
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
limbii franceze. Poetul Pierre de Ronsard caută să demonstreze justețea acestor idei scriind epopeea "La Franciade" (1572). În atitudinea față de celelalte idiomuri în afară de franceză, există două tendințe. Unii, ca Du Bellay, Ronsard și Michel de Montaigne acceptă ideea ca franceza literară să fie îmbogățită cu cuvinte din acestea, alții, ca Étienne Pasquier sau François de Malherbe, le combat în numele necesității de a avea o limbă literară unitară. Tot în secolul al XVI-lea apar primele descrieri ale lexicului, gramaticii și grafiei
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
două tendințe. Unii, ca Du Bellay, Ronsard și Michel de Montaigne acceptă ideea ca franceza literară să fie îmbogățită cu cuvinte din acestea, alții, ca Étienne Pasquier sau François de Malherbe, le combat în numele necesității de a avea o limbă literară unitară. Tot în secolul al XVI-lea apar primele descrieri ale lexicului, gramaticii și grafiei limbii franceze: dicționarul francez-latin al lui Robert Estienne (1539); manualul de franceză al englezului John Palsgrave, dedicat lui Henric al VIII-lea al Angliei și
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
pronunțări: "mœurs" [mœːr] sau [mœrs] „moravuri”, "août" [u] sau [ut] „august”, "but" [by] sau [byt] „scop”. În morfologia verbului, au dispărut din vorbire perfectul simplu, subjonctivul imperfect și subjonctivul mai mult ca perfect. Perfectul simplu se mai menține în narațiunea literară scrisă, dar ultimele două sunt foarte rare și în limba literară. Folosirea acestor forme verbale nu mai este cerută de standard. Regulile acordării participiului trecut este de respectat în scris, dar dispare în vorbire în puținele cazuri când se aude
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
but" [by] sau [byt] „scop”. În morfologia verbului, au dispărut din vorbire perfectul simplu, subjonctivul imperfect și subjonctivul mai mult ca perfect. Perfectul simplu se mai menține în narațiunea literară scrisă, dar ultimele două sunt foarte rare și în limba literară. Folosirea acestor forme verbale nu mai este cerută de standard. Regulile acordării participiului trecut este de respectat în scris, dar dispare în vorbire în puținele cazuri când se aude în mod normal. Astfel, dacă se scrie "les fautes qu’il
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
această casă, a o restaura, pentru că este vorba de un monument istoric și de arhitectură, ca unul în care se mai poate regăsi stilul lui Ion Mincu, pentru a o transforma într-un centru cultural, unde să aibă loc evenimente literare și artistice de importanță națională”. Printre semnatari erau Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Ana Blandiana, Gabriela Adameșteanu, Dan Hăulică, Varujan Vosganian, Gabriel Dimisianu, Romulus Rusan, Ion Pop, Marta Petreu, Mihai Șora, Horia Gârbea, Denisa Comănescu, Marian Drăghici
Casa Monteoru () [Corola-website/Science/331759_a_333088]
-
din Cluj (1947-1948) și la Universitatea din București (1948-1949), avându-i ca profesori și mentori pe poetul Lucian Blaga și filosoful D.D. Roșca, respectiv pe criticul George Călinescu și esteticianul Tudor Vianu. În 1947 înființează alături de A.E. Baconsky, Cenaclul literar „Poezia nouă”, al cărui secretar devine. Între 1949-1954 îl găsim ca bursier al statului român la Institutul de literatură „Maxim Gorki” din Moscova. În 1992 a absolvit un curs de specializare postuniversitară la Universitatea din Cleveland (Ohio). Poet, scriitor, eseist
Toma George Maiorescu () [Corola-website/Science/331804_a_333133]
-
publicat și o seamă de cărți de călătorie (America de Sud, Orientul apropiat, Africa de Nord, Europa etc.) realizând în calitate de autor total (scenarist, operator și regizor) filme TV despre locurile vizitate. A fost tradus în numeroase țări ale lumii. Laureat al mai multor premii literare naționale și internaționale. Autor a circa 40 de volume de poeme, proză, filosofie și publicistică, Toma George Maiorescu este binecunoscut cititorilor de peste hotare prin traducerile datorate unor scriitori ca David Samoilov, Kirill Kovaldji, Evgheni Evtușenko în rusă,George Anca în
Toma George Maiorescu () [Corola-website/Science/331804_a_333133]
-
com. 2010); PĂMÂNTUL MINAT AL SPERANȚEI - (Editura Palimpsest, 2012); GEOPOEME RĂTĂCITOARE HALTE ȘI MOMENTE PE OCEANE ȘI CONTINENTE - (Editura Hasefer, 2013); GENEZE LA BORNA STELARĂ - (Editura TIM, Reșița, 2013). A. Martin, în Luceafărul, nr. 20, 1961; M. Sorescu, în Gazeta literară, nr. 30, 1962; M. Iorgu1escu, în România literară, nr. 4, 1971; Dana Dumitriu, în România literară, nr. 13, 1976; Elena Tacciu, în Steaua, nr. 5, 1980; Doina Uricariu, în Luceafărul, nr. 23, 1980; C. Ungureanu, în Orizont, nr. 29, 1980
Toma George Maiorescu () [Corola-website/Science/331804_a_333133]
-
2012); GEOPOEME RĂTĂCITOARE HALTE ȘI MOMENTE PE OCEANE ȘI CONTINENTE - (Editura Hasefer, 2013); GENEZE LA BORNA STELARĂ - (Editura TIM, Reșița, 2013). A. Martin, în Luceafărul, nr. 20, 1961; M. Sorescu, în Gazeta literară, nr. 30, 1962; M. Iorgu1escu, în România literară, nr. 4, 1971; Dana Dumitriu, în România literară, nr. 13, 1976; Elena Tacciu, în Steaua, nr. 5, 1980; Doina Uricariu, în Luceafărul, nr. 23, 1980; C. Ungureanu, în Orizont, nr. 29, 1980; F. Neagu, în Flacăra, nr. 48, 1983; A
Toma George Maiorescu () [Corola-website/Science/331804_a_333133]
-
ȘI CONTINENTE - (Editura Hasefer, 2013); GENEZE LA BORNA STELARĂ - (Editura TIM, Reșița, 2013). A. Martin, în Luceafărul, nr. 20, 1961; M. Sorescu, în Gazeta literară, nr. 30, 1962; M. Iorgu1escu, în România literară, nr. 4, 1971; Dana Dumitriu, în România literară, nr. 13, 1976; Elena Tacciu, în Steaua, nr. 5, 1980; Doina Uricariu, în Luceafărul, nr. 23, 1980; C. Ungureanu, în Orizont, nr. 29, 1980; F. Neagu, în Flacăra, nr. 48, 1983; A. Popescu, în Steaua, nr. 6, 1983; F. Neagu
Toma George Maiorescu () [Corola-website/Science/331804_a_333133]
-
Doina Uricariu, în Luceafărul, nr. 23, 1980; C. Ungureanu, în Orizont, nr. 29, 1980; F. Neagu, în Flacăra, nr. 48, 1983; A. Popescu, în Steaua, nr. 6, 1983; F. Neagu, A doua carte cu prieteni, 1985; Roxana Sorescu, în România literară, nr. 31, 1985; Mircea Popa, în Tribuna, nr. 17, 1986; Elena Tacciu, în România literară, nr. 13, 1986; Șt. Aug. Doinaș, în România literară, nr. 53, 1988; C. Crișan, în Steaua, nr. 9, 1991; P. Miclău, în Luceafărul, nr. 40
Toma George Maiorescu () [Corola-website/Science/331804_a_333133]
-
Neagu, în Flacăra, nr. 48, 1983; A. Popescu, în Steaua, nr. 6, 1983; F. Neagu, A doua carte cu prieteni, 1985; Roxana Sorescu, în România literară, nr. 31, 1985; Mircea Popa, în Tribuna, nr. 17, 1986; Elena Tacciu, în România literară, nr. 13, 1986; Șt. Aug. Doinaș, în România literară, nr. 53, 1988; C. Crișan, în Steaua, nr. 9, 1991; P. Miclău, în Luceafărul, nr. 40, 1997; idem, ibidem, nr. 45, 1998; Al. Ștefănescu, în România literară, nr. 51-52, 1998; P.
Toma George Maiorescu () [Corola-website/Science/331804_a_333133]
-
Steaua, nr. 6, 1983; F. Neagu, A doua carte cu prieteni, 1985; Roxana Sorescu, în România literară, nr. 31, 1985; Mircea Popa, în Tribuna, nr. 17, 1986; Elena Tacciu, în România literară, nr. 13, 1986; Șt. Aug. Doinaș, în România literară, nr. 53, 1988; C. Crișan, în Steaua, nr. 9, 1991; P. Miclău, în Luceafărul, nr. 40, 1997; idem, ibidem, nr. 45, 1998; Al. Ștefănescu, în România literară, nr. 51-52, 1998; P. Miclău, în Luceafărul, nr. 16, 2000; A. T. Dumitrescu
Toma George Maiorescu () [Corola-website/Science/331804_a_333133]