192,981 matches
-
primare de ambele sexe cu litere, slove și buchi, cuprinzând învățături morale și instructive" (1871). Eminescu l-a introdus pe Creangă în cenaclul "Junimea" și l-a îndemnat să scrie,} iar în același an i-au fost publicate în "Convorbiri literare" poveștile „Soacra cu trei nurori” (1 octombrie 1875) și „Capra cu trei iezi” (1 decembrie 1875). Ion Creangă a fost bine primit la "Junimea", fiind proclamat „scriitor poporal”, iar criticul Titu Maiorescu (ce era în acea perioadă ministru al cultelor
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
acea perioadă ministru al cultelor și instrucțiunii publice în guvernul condus de Lascăr Catargiu) afirmă că scrierile lui „sunt o adevărată îmbogățire a literaturei noastre”. Povestea „Dănilă Prepeleac” a fost publicată în numărul din 1 martie 1876 al revistei "Convorbiri literare" din Iași (anul IX (1 aprilie 1875 - 1 martie 1876), nr. 12, 1 martie 1876, pp. 453-460). Prima publicare a poveștii în volum a avut loc abia în anul 1890, după moartea scriitorului, când editorul Herșcu Goldner din Iași a
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
în anul 1890, după moartea scriitorului, când editorul Herșcu Goldner din Iași a tipărit "Scrierile lui Ion Creangă", vol. I, cu o prefață de A.D. Xenopol și o biografie a autorului de Grigore I. Alexandrescu. Analizând această poveste, unii istorici literari au presupus că întâmplările din această poveste își au originea în fapte reale petrecute în trecut și cunoscute de scriitor. Astfel, Dănilă Prepeleac este considerat de criticul Ion Rotaru a fi „humuleșteanul slab de minte și tare de vârtute, dintre
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
schimb întâlnite cele mai frecvent fiind vaca, gâsca (cocoș-găină) și capra. Povestea lui Creangă conține elementele cele mai des întâlnite, cărora li se adaugă un car (asociat cu boii lui Dănilă) și o pungă goală, cu un rol umoristic. Istoricul literar Alexandru Dima nu a identificat nicio variantă românească a temei trocului dezavantajos. Uciderea vitelor în pădure și aruncarea toporului în lac își găsesc asemănări tot în folclorul european, fiind evidențiate în tipologia publicată de Antti Aarne (nr. 1681). Cea de-
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
un țăran neghiob și de aceea chiar și unul ca Dănilă Prepeleac îi poate păcăli. Învingerea dracilor ilustrează principiul triumfului permanent al binelui asupra răului, oamenii depășind necazurile prin respingerea resemnării și prin apelul la „mintea cea de pe urmă”. Scrierile literare ale lui Ion Creangă se individualizează prin autenticitate, simplitate și oralitate. Povestea „Dănilă Prepeleac” se desfășoară în totalitate în cel mai tipic cadru rural. Autorul pune accentul pe nararea întâmplărilor, folosindu-se de elemente vizuale și auditive, ca și de
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
în totalitate în cel mai tipic cadru rural. Autorul pune accentul pe nararea întâmplărilor, folosindu-se de elemente vizuale și auditive, ca și de o memorie spontană capabilă să înfățișeze aidoma o scenă petrecută anterior. Trăsătura definitorie a creației sale literare o reprezintă talentul narativ; frecvența mare a dialogului și monologului este o modalitate care intenționează să compenseze și uneori să substituie carențele existente în descrierile de natură sau în analiza psihologică a personajelor. Autorul stăpânește atât de mult narațiunea încât
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
personajelor. Autorul stăpânește atât de mult narațiunea încât pare în același timp povestitor și ascultător. Originalitatea poveștilor lui Creangă constă în realismul atmosferei, în umanizarea elementelor fantastice și în restrângerea și localizarea întâmplărilor la spațiul etnologic al satului natal. Criticii literari consideră că basmele sunt originale mai ales prin limbajul popular. Astfel, Mihai Eminescu scria într-un articol despre poveștile lui Creangă că basmele au aceeași substructură, la toate popoarele, iar „ceea ce e original în basm e modul de a le
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
o prezență neobișnuită a adverbului comparativ "mai" în descrierea modului în care unul dintre țăranii ce făcuse schimb cu Dănilă se comportă după tranzacția lor dezechilibrată: "„pleacă pe costișă într-o parte spre pădure și se cam mai duce”". Cronicarul literar Gabriela Ursachi evidențiază scopul umoristic al lui "mai" în acest context: „Departe de a fi o construcție superfluă, «mai» sugerează tocmai graba de a se face nevăzut a fericitului miluit de Dănilă”. Creangă folosește și expresii tautologice care, deși provoacă
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
vorbe de bun simț tipice omului isteț din popor: "„— Na! că făcui pacostea și frăține-meu. Ei, ei, acum ce-i de făcut?... Eu cred, că ce-i bine, nu-i rău: Dănilă face, Dănilă trebue să desfacă.”" Potrivit istoricului literar George Bădărău, „Dănilă Prepeleac” este una din scrierile lui Creangă în care atmosfera de basm întâlnește „fantezia realistă”. Intriga, notează el, este similară cu cea a altor povești fantastice și satirice ale lui Creangă, „Ivan Turbincă” și „Povestea lui Stan Pățitul
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
cu cea a altor povești fantastice și satirice ale lui Creangă, „Ivan Turbincă” și „Povestea lui Stan Pățitul”, în care oamenii care par proști sunt totuși capabili să-i păcălească pe diavoli. Povestea a fost descrisă de către influentul critic și istoric literar interbelic George Călinescu ca una din scrierile lui Ion Creangă cu o morală transparentă, adică dovedește în acest caz că „prostul are noroc”. Filologul francez Jean Boutière a evidențiat unele asemănări ale acestei povești cu creații literare din folclorul universal
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
critic și istoric literar interbelic George Călinescu ca una din scrierile lui Ion Creangă cu o morală transparentă, adică dovedește în acest caz că „prostul are noroc”. Filologul francez Jean Boutière a evidențiat unele asemănări ale acestei povești cu creații literare din folclorul universal precum „Hans cel norocos” din colecția fraților Grimm, „Les trocs de Jean Baptiste” din "Contes populaires de Lorraine" de Emmanuel Cosquin, basmul bașchir „Ivanco meavedka” din colecția A.N. Afanasiev și basmul rusesc „Ivanco, fiul ursului”. Un
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
la inițiere”, este „nu prostul total, iremediabil, ci nătângul, nerodul lipsit de experiență elementară” (după cum aprecia Ion Rotaru), în timp ce Gabriela Ursachi vede eroul ca manifestând o „prostie desăvârșită și prin urmare, sublimă”. Analizând sumar comentariile anterioare cu privire la această scriere, istoricul literar Mircea Braga subliniază ruptura existentă între cele două părți ale narațiunii, care par să-l înfățișeze pe Prepeleac ca două personaje foarte diferite între ele. El vede acest lucru ca o dovadă directă a emancipării lui Creangă de convențiile basmelor
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
negative la Dănilă Prepeleac este contrabalansată de caracteristicile altor personaje, inclusiv bunătatea sufletească afișată de soția sa. Constatând un contrast între sexismul pe care-l identifică în mai multe dintre povestirile lui Creangă și standardele moderne de corectitudine politică, criticul literar Ion Manolescu consideră că modul în care este descrisă cumnata lui Prepeleac conduce la o morală implicită: „dacă vrei să desparți o familie, cheamă o femeie”. Povestea „Dănilă Prepeleac” a fost tradusă în mai multe limbi străine: rusă („Danila Prepeliak
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
viața sa și salvarea sa pe când era copil de la o moarte probabilă în România fascistă, de către unchiul său, un tenor liric talentat și eroul eponim al romanului. În cartea sa "Chapman's Odyssey" (2011), personajul principal, Harry Chapman, întâlnește personaje literare, scriitori, prieteni decedați și membri ai familiei într-un delir indus de morfină pe patul unui spital din Londra. În ciuda melancoliei și fricii, Harry își distrează asistentele, recitându-le unele dintre poemele sale preferate pe care le memorase într-o
Paul Bailey () [Corola-website/Science/335620_a_336949]
-
from Childhood and Beyond" (1990), și "Three Queer Lives: An Alternative Biography of Naomi Jacob, Fred Barnes and Arthur Marshall" (2001), o biografie a trei animatori populari homosexuali din secolul al XX-lea. Bailey este, de asemenea, cunoscut în calitate de critic literar, și a scris articole pentru The Guardian și a prezidat în 2001 juriul alternativ pentru Premiul Orange.
Paul Bailey () [Corola-website/Science/335620_a_336949]
-
iubit literatura și pictură. Primii ani au fost în Volyn: în Novograd Volyn (1871 - primăvară 1879), Luțk, în satul Kolodyazhne dimprejurul orașului Kovel. În casa Kosaciov de multe ori se întâlniau scriitori, artiști și muzicieni, au fost organizate adesea seri literare și concerte de casă. Unchiul Leșii (așa a fost ea numită în familia de origine și așa a fost numele sub pseudonimul) - Michael Drahomanov, a fost un om de stiinta celebru, figură publică, care înainte de a emigra în Franța și
Lesia Ukrainka () [Corola-website/Science/335670_a_336999]
-
Bulgaria, a colaborat cu Ivan Franko. El este unul dintre neamuri, care a avut o influență principă în formarea convingeri socialiste la nepoata, idealurile de a servi patria, pe care ea a dezvoltat și a ajutat-o că un critic literar și folclorist. Leșia Ucraincnka și fratele ei, Michael (familia le-a numit numele comun - Myshelosya) au avut profesori instruiți în particular. Primii (4 ani) au învățat să citească. În ianuarie 1876 copii Kosach Michael și Larisa au sosit la Kiev
Lesia Ukrainka () [Corola-website/Science/335670_a_336999]
-
dispare fără urmă. Nuvela „Uniforme de general” a fost scrisă în decembrie 1971 la Chicago și New York (SUA), după cum menționează însuși autorul la sfârșitul scrierii.<ref name="Ștefănescu 1/2003">Alex. Ștefănescu, „La o nouă lectură: Mircea Eliade”, în "România literară", anul XXXVI, nr. 1, 8-14 ianuarie 2003.</ref> Prima sa publicare a avut loc în numărul inaugural (caietul nr. 1/1973) al revistei "Ethos" din Paris (Franța), ce a apărut în anul 1973 sub redacția lui Ioan Cușa și Virgil
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
ci parcă ar fi vorbit altcineva prin tine, vreun semizeu sau erou mitologic, sau unul din personajele acelea fabuloase care pretindeai că-ți erau prieteni și cu care te întâlneai când voiai și unde voiai, nu numai în oglindă...”"). Criticul literar Angelo Mitchievici a împărțit personajele lui Mircea Eliade în trei tipuri, în funcție de nivelul de cunoaștere sau de inițiere la care au acces: Violoncelistul Antim din această nuvelă este artistul ratat, conștient că a trădat idealul artistic. Pasionat de entomologie încă
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
centrul inițiatic al literaturii lui Mircea Eliade: „un oraș plin de semne, epifanii, un oraș inițiatic cu străzi care ascund mistere vechi și indivizi care poartă cu ei, fără să știe, mituri”. Casa generalului Calomfir a fost localizată de criticul literar Andreea Răsuceanu undeva pe strada Popa Soare sau pe strada Mântuleasa, deoarece se spune că locuitorii casei au alergat în timpul unui bombardament spre adăpostul antiaerian din capătul străzii, colț cu strada Popa Nan, străbătând probabil strada Plantelor. Clădirea a fost
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
decât alte nuvele ale lui Eliade, printre cei care au analizat-o aflându-se Eugen Simion (în postfața „Nuvelele textului mitic”, la vol. Mircea Eliade, "În curte la Dionis", Ed. Cartea Românească, București, 1981), Nicolae Manolescu („Sărbătoarea povestirii”, în "România literară", anul XIV, nr. 31, 30 iulie 1981, p. 9) și Ioan Petru Culianu (în vol. "Studii românești. Vol. I: Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade", ed. a II-a, Ed. Polirom, Iași, 2006). Scrierile fantastice ale lui Mircea Eliade sunt împărțite
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
din societatea înaltă a Bucureștilor ce-i atribuiseră însă într-un mod răutăcios porecla „Catafalc”. Apropiații săi au afirmat dimpotrivă că diplomatul era un om prietenos și generos, dar care nu putea suferi impostura. Al. Duiliu Zamfirescu a avut preocupări literare încă din tinerețe, dar a început să publice relativ târziu. A scris impresii de călătorie ("Pe căi de Miazăzi", 1947), apoi proză cu accente memorialistice, inspirată din mediul diplomatic cunoscut în timpul misiunilor desfășurate în străinătate: "Fără frac și joben" (1952
Alexandru Duiliu Zamfirescu () [Corola-website/Science/335663_a_336992]
-
I-III, Iași, 1843), exprimându-și în „procuvântare” credința că literatura contribuie la promovarea virtuților și a patriotismului și afirmând că s-a străduit să realizeze o transpunere a textului în „stilul modern” și nu să „imite” textul original. Istoricul literar Florin Faifer aprecia însă că traducerea este greoaie. Tălmăcirea din limba franceză a cărții "Prințipii filosofice, politice și morale" (vol. I-II, Iași, 1846-1847) scrisă de colonelul François-Rodolphe Weiss este considerată de același istoric literar „o contribuție la constituirea terminologiei
Costachi Gane () [Corola-website/Science/335691_a_337020]
-
să „imite” textul original. Istoricul literar Florin Faifer aprecia însă că traducerea este greoaie. Tălmăcirea din limba franceză a cărții "Prințipii filosofice, politice și morale" (vol. I-II, Iași, 1846-1847) scrisă de colonelul François-Rodolphe Weiss este considerată de același istoric literar „o contribuție la constituirea terminologiei științifice românești”. Inițial în revista "Albina Românească" se anunțase că traducerea a fost realizată de Costachi Gane în colaborare cu Costache Negruzzi. Traducătorul evidențiază acele „puternice morale idei” prezente în carte, dedicând acest „uvraj” sporirii
Costachi Gane () [Corola-website/Science/335691_a_337020]
-
Chateaubriand, Victor Hugo, Jules Janin, Joseph de Maistre, Jean-Baptiste Massillon și Joseph-François Michaud, semnate C.G., au apărut în "Calendar pe anul 1853", ca și în cel pe 1854. Iubitor de cultură, el a fost redactor responsabil la "Nepărtinitorul", jurnal politic, literar și comercial, tipărit în 1856 la Iași, în Tipografia Gane, și a editat în perioada noiembrie 1858 - octombrie 1859 foaia politică și literară "Patria".
Costachi Gane () [Corola-website/Science/335691_a_337020]