19,456 matches
-
conducători. El urmărea acum obiectivul complicat de a recunoaște și a face cunoscute faptele lui Stalin, limitând În același timp responsabilitatea lor la un singur individ. Misiunea sa, așa cum o vedea el, era să confirme legitimitatea proiectului comunist, aruncând toată vina și oprobriul pe cadavrul „tătucului”. Discursul, ținut la 25 februarie 1956, era perfect convențional ca lungime și vocabular. Era adresat elitei partidului și se limita la a descrie „pervertirile” doctrinei comuniste de care se făcuse vinovat Stalin. Dictatorul era acuzat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bineînțeles, pe urmașii lui Stalin. „Cuvântarea secretă” și-a atins scopul - cel puțin În interiorul PCUS. A tras o linie fermă sub era stalinistă, recunoscând monstruozitățile și dezastrele acesteia, menținând totodată ficțiunea conform căreia actuala conducere a partidului nu avea nici o vină. Hrușciov și-a asigurat astfel poziția la putere și a obținut libertate de acțiune În reforma economiei sovietice și liberalizarea aparatului de teroare. Vechii staliniști erau acum marginalizați: Molotov a fost Înlăturat din postul de ministru de Externe În iunie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru ampla strategie americană (mai multă atenție din partea Washingtonului primise criza recentă din Polonia). Iar când Ungaria a apărut, În cele din urmă, pe agenda CNS la ședința din 8 noiembrie, părerea generală - de la Eisenhower În jos - a fost că vina le revine integral britanicilor și francezilor. Dacă aceștia n-ar fi invadat Egiptul, Uniunea Sovietică n-ar fi putut ataca Ungaria. Administrația Eisenhower avea conștiința Împăcată. În acestea condiții, liderii sovietici au sesizat avantajul pe care Îl aveau și l-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cedase locul guvernării, iar guvernarea se limita la administrație. și totuși: consecința previzibilă a „statului-doică”, fie el postideologic, era că, pentru toți cei care nu apucaseră alte vremuri, era datoria statului să materializeze speranța unei societăți mereu mai bune - și vina statului când lucrurile luau o Întorsătură neplăcută. Rutinizarea aparentă a chestiunilor publice În mâinile unei caste protectoare de supervizori nu garanta apatia publicului. În această privință, cel puțin, prognoza lui Aron nu s-a adeverit. Așa se explică faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chiar de câștigat din popularitatea recentă a Partidului Comunist Cehoslovac și din credința regăsită Într-un proiect socialist Întinerit. Dacă Dubček a făcut această eroare de calcul fatală, e fiindcă reformiștii cehi Înțeleseseră greșit lecția din 1956. Ei credeau că vina lui Imre Nagy fusese ieșirea din Pactul de la Varșovia și declarația neutralității maghiare. Câtă vreme Cehoslovacia rămânea ferm În Pact și era incontestabil aliata Moscovei, Brejnev și colegii lui aveau să-i lase În pace. Dar În 1968, Uniunii Sovietice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1974 și așa a rămas mai tot deceniul următor. Italia, ca și Regatul Unit, a fost nevoită În aprilie 1977 să ceară ajutor de la FMI. La fel ca și În cazul britanic, liderii italieni au putut apoi să dea vina pe „organismele internaționale” pentru măsurile nepopulare luate pe plan intern. În gândirea keynesiană, găurile la buget și deficitele de plată - ca și inflația Însăși - nu erau inerent negative. În anii ’30, ele reprezentaseră un motiv plauzibil de a „ieși din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țării s-a Înrăutățit constant; multe firme mici au dat faliment, iar șomajul și inflația au crescut În tandem, provocând un val de greve și schisme amare În interiorul sindicatelor de stânga și al Partidului Comunist, care nu voiau să poarte vina pentru costurile sociale ale tranziției spre democrație. Dar fără pacte, aceste fracturi și consecințele lor sociale ar fi fost, cu siguranță, și mai severe. În alegerile din octombrie 1982, la apogeul dificultăților economice, Partidul Socialist a obținut majoritatea absolută În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aveau sub 14 ani, În 1980 cifra scăzuse la 20%, adică o cincime. În 1990 a atins 15%: doar unul din șapte locuitori 1. Era clar, așadar, că În douăzeci de ani facturile aveau să rămână fără platnici - iar de vină era chiar prosperitatea, Împreună cu contracepția și numărul tot mai mare de femei care munceau În afara gospodăriei 2. Rezultatul: pe umerii celor În măsură să plătească atârna o povară din ce În ce mai grea. Deja costul pensiei și asigurării de sănătate afecta În unele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai greu și a rămas imperfect) competiția prețurilor mai mare. Când succesorul ei, John Major, nu a inclus Marea Britanie În „capitolul social” al tratatului Uniunii Europene, Jacques Delors l-a acuzat că transformase țara Într-un „paradis pentru investițiile străine”: vină pe care thatcheriții o mărturiseau cu plăcere. Ca economie, așadar, Marea Britanie thatcherizată era mai eficientă. Dar ca societate, ea a suferit un dezastru cu consecințe catastrofice pe termen lung. Desconsiderând și desființând toate resursele deținute În colectiv, susținând vehement o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aproape unanime (foarte pronunțată la generația șaizecistă) de a abandona catehismul radical. Una era să te strâmbi cu subînțeles la auzul numelui lui Stalin (mort de mult și condamnat oricum de propriii săi urmași), și alta să recunoști că de vină nu era omul, ci sistemul. Iar să mergi mai departe, să afirmi că Însuși proiectul utopismului radical era responsabil pentru crimele și fărădelegile leninismului, Însemna să subminezi fundamentele politicii moderne. Istoricul britanic E.P. Thompson, figură legendară pentru generația mai tânără
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ultimii soldați ai Armatei Roșii au plecat pe 15 februarie 198915. Departe de a rezolva chestiunea naționalităților, aventura din Afganistan nu a făcut decât să o exacerbeze. Dacă URSS se confrunta acum cu o diversitate de minorități naționale, era numai vina ei: la urma urmelor, Lenin și urmașii lui sunt cei care au inventat diferite „națiuni” și le-au atribuit regiuni și republici corespunzătoare. Reflectând practicile imperiale din alte părți, Moscova favorizase - În locuri unde cu 50 de ani În urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sistemului În care se formase. Ca mulți din generația sa, În URSS și nu numai, el credea sincer că singurul mod de a ameliora situația era o reîntoarcere la „principiile” leniniste. Ideea că Însuși proiectul leninist ar putea fi de vină nu a fost acceptată de liderul sovietic decât foarte târziu: scriitori declarat antileniniști precum Aleksandr Soljenițîn au fost publicați În Uniunea Sovietică abia În 1990. Spiritul obiectivelor inițiale ale lui Gorbaciov e ilustrat de tonul inimitabil al noii toleranțe oficiale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din afară nu pot face nimic până când bosniacii, sârbii și croații nu se hotărăsc să nu se mai omoare Între ei”. La polul opus, unii istorici și observatori străini au emis ipoteza că, dimpotrivă, tragedia balcanică e În mare măsură vina celor din afară. Pradă intervențiilor străine și ambițiilor imperiale, teritoriul fostei Iugoslavii fusese În ultimele două secole ocupat, ciopârțit și exploatat În folosul altora: Turcia, Marea Britanie, Franța, Rusia, Austria, Italia și Germania. Vrajba dintre popoare În regiune ar izvorî mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a președintelui francez Jacques Chirac și a secretarului general al NATO Javier Solana. Ca și Saddam Hussein câțiva ani mai târziu, Miloševiæ era la curent cu opiniile occidentale și convins că-i poate manipula pe politicienii străini. Nu era exclusiv vina lui. Flatat de vizitele frecvente ale unor diplomați americani - teribil de mândri de talentele lor de negociatori -, dictatorul iugoslav putea crede că era privit În Vest nu ca un dușman de moarte, ci ca un interlocutor privilegiat 10. și el
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
public că soluția independenței este exclusă. Miloševiæ nu a Înțeles Însă impactul transformator al catastrofei din Bosnia asupra opiniei internaționale. Drepturile omului - și În special problema epurării etnice - erau acum pe buzele tuturor, cel puțin dintr-un sentiment chinuitor de vină pentru reacția tardivă În cazul precedent. În iunie 1998, Tribunalul pentru Crime de Război de la Haga a stabilit că sub jurisdicția sa intră și crimele comise În Kosovo (procurorul-șef Louise Arbour a susținut că, prin amploarea și natura lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
putea fi marii perdanți din războaiele iugoslave. Ca să ne facem o idee despre starea țării lor, Bulgaria și România depășesc În prezent Serbia ca nivel de trai și perspective de viitor. Dar această ironie a sorții nu trebuie să oculteze vina sârbilor. Ferocitatea și sadismul Înfiorător al războaielor croat și bosniac (abuzurile În serie, degradarea, torturile, violurile și asasinarea a sute de mii de concetățeni) se datorează bărbaților sârbi, majoritatea tineri, Împinși la paroxistisme de ură și cruzime sub efectul propagandei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Europa de Est. În plus, amintirea eșecurilor succesive ale Cehoslovaciei de a se opune tiraniei - În 1938, În 1948 și după 1968 - crea o anumită stare de stânjeneală națională. Dintr-un motiv sau altul, Întreaga țară suferea de un sentiment de vină. Václav Klaus știa foarte bine despre ce vorbește. Prima reglementare postcomunistă - o lege din 1990 care a reabilitat persoanele condamnate ilegal Între 1948 și 1989 și a oferit despăgubiri În valoare 100 de milioane de euro - nu a stârnit polemici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bruxelles-ul” putea să-ți dea (lapte subvenționat sau burse școlare) și tot el putea să-ți ia (moneda națională, dreptul de a-ți concedia angajații, chiar și eticheta de pe cașcaval). Iar În ultimele două decenii, fiecare guvern național dăduse vina cel puțin o dată pe „Bruxelles” pentru legile sau taxele nepopulare sau pentru politicile economice cu care era tacit de acord, dar pentru care nu voia să-și asume responsabilitatea. În aceste circumstanțe, deficitul democratic al UE se putea transforma oricând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o mișcare de protest, un partid „Împotriva lor” care li se adresa „celor mici, asupriți” (pentru a-l cita pe Pierre Poujade, prototipul populismului). Odată ajuns la putere, expus la uzura provocată de actul de guvernare și constrâns să Împartă vina pentru politicile nepopulare, el avea să-și piardă forța de atracție. În alegerile din 2002, PL a obținut doar 10,1% (În timp ce Partidul Popular urcase la aproape 43%). La alegerile pentru Parlamentul European din 2004, partidul lui Haider a scăzut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe considerentul că nu existau „suficiente dovezi” că gazul fusese folosit la uciderea deportaților. Dar germanii nu puteau nega faptele comise Împotriva evreilor - situație unică În Europa. Puteau să evite subiectul, să insiste asupra propriei lor suferințe, să arunce Întreaga vină asupra „câtorva” naziști. Însă nu puteau ocoli responsabilitatea atribuindu-le pur și simplu altora genocidul. Chiar Adenauer, care În public se limitase la manifestări de simpatie pentru „victimele” evreiești fără a-i numi vreodată pe călăii lor, a fost nevoit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
francezul Claude Lanzmann În 1985, a avut un impact dramatic asupra publicului, deși (sau poate tocmai deoarece) trata exclusiv exterminarea evreilor În Est. Dar, cu toate că istoricii francezi - pe urmele colegilor din străinătate - dovedeau acum fără putință de tăgadă că de vină pentru soarta evreilor deportați de pe teritoriul francez erau conducătorii Franței din timpul războiului, poziția oficială a Franței nu s-a clintit. În timpul mandatelor lui Georges Pompidou (președinte din 1969 până În 1974), Valéry Giscard d’Estaing (1974-1981) și François Mitterrand (1981-1995
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au pățit evreii Între 1939 și 1945 nu era nici pe departe atât de important pe cât ar fi dorit contemporanii, cu susceptibilitățile lor. Mulți europeni au izbutit să ignore zeci de ani soarta vecinilor lor evrei nu fiindcă Îi apăsa vina și Își reprimau amintiri de nesuportat. Motivul era altul: În afară de câțiva Înalți oficiali naziști, nimeni nu credea că subiectul războiului au fost evreii. Chiar și pentru naziști, exterminarea evreilor făcea parte dintr-un proiect mai ambițios de epurare rasială și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
defuncților. La începuturile Romei, tinerilor sub 30 de ani nu le era permis să bea vin. Pentru femei interdicția era absolută. De aceea, Egnatus Mecenius și-a ucis soția pentru că a băut vin din butoi și a fost absolvit de vină de către Romulus. Cato obișnuia să-i sfătuiască pe bărbații romani: "Dacă îți surprinzi femeia că bea vin, omoar-o!" Discriminarea putea fi explicată prin faptul că legea Postumia interzicea să se facă zeilor libații cu vin din vinul obținut din strugurii
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
sale, ale eroilor Bisericii Creștine, Ion Moța și Vasile Marin, precum și ale miilor de legionari. Doamne, dă-ne un nou Capitan! Nu ne lăsa, iar, să așteptăm veacuri! „Mi-e sufletul greu și pustiu Și trupul în lanțuri, răpus O, vino! E noapte târziu Și drumul Golgotei e sus!” (Autorul ) O inimă iubitoare de Dumnezeu și neam, însetată de împliniri mărețe, are la îndemână două puteri invincibile: credința și rugăciunea. Să nu le părăsim! De 2000 de ani supraviețuim în ciuda tuturor
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
lui jumătate de veac. Țara a fost transformată într-o „hecatombă”. Școala nu mai era școală, iar Procuratura și Justiția erau un „bordel de prostituate” conduse de lupii și hienele securității care osândeau și ucideau din ordin, premeditat și fără vină, așa zis în numele poporului. Totul era spionare, pâră, crimă, înverșunare și gropi comune, cu cadavre mutilate. Dar adevărul și cunoașterea lui cere luptă și unitate națională. Unire-n cuget și simțiri înseamnă braț puternic, biruință. CEREM LEGALITATE Tot românul fără
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]