192,981 matches
-
ca niște măști palide.”" Sosirea morții se produce lin: "„Ce ai, uncheșule? N-am nimica. Mi-a venit vremea.”" Conștiința omului ce trăiește la munte capătă alte dimensiuni, trecând de la efemer la etern, într-o stare de liniște stăpânitoare. Criticii literari au apreciat că originalitatea acestei scrieri o constituie tocmai lirismul său în evocarea realistă a unei lumi vegetale și animale vii care trăiește după alte reguli diferite de cele ale lumii contemporane. Romantismul liric al scrierii provine, potrivit criticului Pompiliu
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
umflându-se cu vin și contemplând cu ochi lacomi mari bucăți de cărnuri fripte”. Prefațând o ediție recentă a acestui volum, Alex. Ștefănescu afirmă că recitirea cărții îi produce o „nestăpânită încântare”, deoarece imaginile descriptive ale naturii au „o frumusețe literară stupefiantă care le face să pară desprinse din poezia lui Eminescu”. Cu toate acestea, au existat și unele opinii critice mai rezervate. Perpessicius remarca caracterul „când livresc, când oarecum artificios” al scrierii care se datora faptului că lipsea ceva din
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
(în arabă:يعقوب صنوع, cunoscut și ca James Sanua چمس سانووا) Sanua era un poliglot, putând scrie în franceză, engleză, turcă, persană, ebraică, italiană și în araba literară și araba egipteană. Jacob Sanu s-a născut la Cairo într-o familie de evrei. Numele său în ebraică era Yaacov ben Rafael Tzanúa.Mama sa era născută în Egipt, iar tatăl său, Rafael Sanua era originar din Italia. Tatăl
Yaqub Sanu () [Corola-website/Science/334774_a_336103]
-
ochelari albaștri din Egipt la Paris.” Revista lui Sanua era prima in limba arabă care ilustrată cu caricaturi și viniete, însoțite de texte în franceză și arabă, și primul ziar folosind varianta egipteană vorbită a limbii arabe, diferită de araba literară. Revista a cunoscut o relativ largă difuzare în Egipt, unde, având un format mic, era introdusă ilegal în interiorul gazetelor străine de un format mai mare. Fiecare ediție a apărut în circa 3,300 exemplare. Magazinul se ocupa în mod deosebit de
Yaqub Sanu () [Corola-website/Science/334774_a_336103]
-
editurii Socec pentru publicare o versiune lărgită a nuvelei „Secretul doctorului Honigberger”, împreună cu nuvela „Nopți la Serampore”. Volumul "Secretul doctorului Honigberger" a fost tipărit de Editura Socec din București în iulie 1940. După cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist. Nuvela „Nopți la Serampore” a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură
Nopți la Serampore () [Corola-website/Science/334763_a_336092]
-
în același an din antologia "Vîrsta de aur a anticipației românești" (Editura Tineretului, București, 1969), editată sub îngrijirea lui Ion Hobana și care a încercat o recuperare a scrierilor S.F. uitate din prima jumătate a secolului al XX-lea. Critica literară a identificat două axe stilistice ale prozei lui Mircea Eliade: una realistă ("Maitreyi", "Întoarcerea din rai", "Huliganii" etc.) și o alta fantastică („Domnișoara Christina”, „Șarpele”, „Secretul doctorului Honigberger” etc.). Ambele direcții literare ale lui Eliade se bazează pe ideea de
Nopți la Serampore () [Corola-website/Science/334763_a_336092]
-
prima jumătate a secolului al XX-lea. Critica literară a identificat două axe stilistice ale prozei lui Mircea Eliade: una realistă ("Maitreyi", "Întoarcerea din rai", "Huliganii" etc.) și o alta fantastică („Domnișoara Christina”, „Șarpele”, „Secretul doctorului Honigberger” etc.). Ambele direcții literare ale lui Eliade se bazează pe ideea de experiență, substituind conceptului de originalitate (tipic romantismului) pe cel de autenticitate. Acțiunea romanelor și a nuvelelor este inspirată într-o măsură mai mare sau mai mică de experiența trăită de autor. Scriitorul
Nopți la Serampore () [Corola-website/Science/334763_a_336092]
-
bucurat de o mare popularitate la vremea publicării sale și ulterior, fiind tradus în mai multe limbi și ecranizat de patru ori până în prezent. "Omul de aur" este cel mai cunoscut și mai citit roman al lui Jókai, influențând operele literare ulterioare ale mai multor scriitori maghiari. În toamna anului 1828, corabia „Sfânta Barbara”, comandată de căpitanul Mihály Tímár, transporta pe Dunăre de la Galați către Ungaria o încărcătură de 5.000 de tone de grâu și doi pasageri: comerciantul grec Euthym
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
2005 de Televiziunea Maghiară, romanul lui Jókai s-a plasat pe locul 5 în topul celor mai populare romane publicate în Ungaria și pe locul 4 în topul celor mai populare romane maghiare. Romanul lui Jókai se încadrează în romantismul literar, autorul cultivând imaginația și fantezia creatoare în dauna rațiunii, descriind contemplativ natura, prezentând întâmplări eroice din trecut și construind personaje idealizate precum Mihály Tímár. Spre exemplu, călătoria corabiei „Sfânta Barbara” devine un prilej de prezentare a istoriei locurilor, în paralel
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
naturii feerice de lângă Porțile de Fier: „totul pare o bibliotecă pietrificată; numele stâncilor sunt ca înscrisurile de pe cotoarele unor cărți și cel care știe să le deschidă, poate citi romane întregi”. "Omul de aur" a fost perceput de unii critici literari ca un roman autobiografic care prezintă o întâmplare petrecută autorului sau despre care acesta ar fi auzit. Naratorul lasă impresia că este omniscient, părând în anumite momente că este el-însuși un personaj ascuns care asistă la evenimente. Începând cu capitolul
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
acesta e pentru mine romanul meu cel mai drag”. Presa contemporană a publicat doar trei recenzii critice mai extinse ale romanului. Revista "Athenaeum" a publicat la 23 ianuarie 1873 o critică anonimă, scrisă probabil de redactorul-șef Zsolt Beöthy. Criticul literar Adolf Dux a redactat o recenzie în ziarul budapestan de limba germană "Ungarischer Lloyd", ce a fost publicată la 25 ianuarie 1872. Farkas Szőcs a publicat o recenzie critică a romanului în ediția din 6 februarie 1873 a revistei "Erdély
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
de aur" al lui Mór Jókai și "Geniu pustiu" al lui Mihai Eminescu, scrise ambele în aceeași perioadă, afirmând că cele două scrieri sunt „opere complexe, prin sinteza specifică pe care o realizează între paradigma romantică occidentală și o mentalitate literară determinată și de factori extraliterari specifici, (...) două romane ilustrând același model al romantismului central-european, spațiu care este, cel puțin pentru momentul la care ne referim, o insulă a nimănui, unde „viața-i vis”, adică refugiu în vis”. Romanul "Omul de
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
și a publicat pentru prima dată în 1951. În anii 1954-1956 a făcut serviciul militar în armata israeliană, între altele, ca reporter militar. A lucrat ca traducător de piese de teatru pentru Teatrul Ohel din Tel Aviv și ca redactor literar la editurile „Sifriyat Hapoalim” (Editura muncitorilor), „Am ovéd” (Poporul muncitor), și „Even Hoshen”, de asemenea ca redactor de noapte la sediul din Tel Aviv al Agenției de știri United Press International. În paralel cu activitatea literară Pincas a condus două
Israel Pincas () [Corola-website/Science/334794_a_336123]
-
Aviv și ca redactor literar la editurile „Sifriyat Hapoalim” (Editura muncitorilor), „Am ovéd” (Poporul muncitor), și „Even Hoshen”, de asemenea ca redactor de noapte la sediul din Tel Aviv al Agenției de știri United Press International. În paralel cu activitatea literară Pincas a condus două galerii de artă din Tel Aviv. S-a perfecționat în domeniul artelor la Londra și la Paris și a lucrat ca expert în arta secolului al XX-lea în Europa și în Statele Unite. După anul 1985
Israel Pincas () [Corola-website/Science/334794_a_336123]
-
și are două fiice. Pincas și-a publicat primul volum de versuri "14 poezii" în anul 1961. Cea mai renumită poezie a sa este „Ilmalé” ( Dacă n-ar fi) (2003). Poeziile sale au apărut in mai multe cicluri în suplimente literare ale unor ziare și periodice. Multe din versurile sale au fost publicate în revista literară „Siman Kriá” (în traducere - „Semn de exclamație”) după mulți ani în care creația poetului a fost necunoscută publicului. El a publicat opt volume de versuri
Israel Pincas () [Corola-website/Science/334794_a_336123]
-
anul 1961. Cea mai renumită poezie a sa este „Ilmalé” ( Dacă n-ar fi) (2003). Poeziile sale au apărut in mai multe cicluri în suplimente literare ale unor ziare și periodice. Multe din versurile sale au fost publicate în revista literară „Siman Kriá” (în traducere - „Semn de exclamație”) după mulți ani în care creația poetului a fost necunoscută publicului. El a publicat opt volume de versuri, multe din ele în editura „Siman Kriá” A tradus în afară de piese de teatru, mai multe
Israel Pincas () [Corola-website/Science/334794_a_336123]
-
funcționat ca profesor universitar asociat la Facultatea de Științe ale Comunicării și Jurnalism - debut în presă în 1970 în cotidianul gălățean Viața Nouă, autor până în prezent a peste 150.000 de articole, majoritatea anchete de investigație -autor a 13 volume literare, ’’Cioburi de oale sparte’’(I)-Editura Eminescu și ’’Cioburi de oale sparte’’ (II) -Editura Pompidu, ’’Democrație cu opinci’’ și ’’1001 obsexy’’-Editura Pompidu, ’’ Un model de vrednicie și conduită universitară: profesorul Constantin Gh.Marinescu’’, scris împreună cu prof.univ.dr.Lucian Șaradici-Editura Alma Mater
Pompiliu Comșa () [Corola-website/Science/334838_a_336167]
-
și ’’Dialoguri nonconformiste’’ de Constantin Marinescu apărută sub egida Academiei Oamenilor De Știință, Filiala Iași și Academia De Științe Medicale, Filiala Iași la Editura Samia-Iași în 2009; prezent și în ’’Galațiul în spațiul cultural național’’ scrisă de Zanfir ILIE, Convorbiri literare, Iași, 2013, pag.122-123, dar și în ’’Istoria jurnalismului din România în date.Enciclopedie cronologică’’, volum coordonat de Marian PETCU, Editura Polirom, 2012, pag.739, 891, 907, 917, 923, 942, 993, 1000 - despre cărțile mele au scris cronici Nicolae Dabija
Pompiliu Comșa () [Corola-website/Science/334838_a_336167]
-
îndeplinit apoi funcția de redactor-șef al Editurii Josef ©imon (1994-1995), a fost traducător liber profesionist (noiembrie 1995 - octombrie 2001). Începând din 2001 este lector la Catedra de Studii Romanice a Universității Caroline din Praga. În 2007 a obținut premiul literar Magnesia Litera pentru cea mai bună traducere, traducerea cărții "Simion Liftnicul" de Petru Cimpoeșu fiind aleasă, de asemenea, cartea anului. Traduce ficțiune franceză și română. Printre autorii traduși se află Mircea Eliade, Ion Dezideriu Sîrbu, Laurențiu Fulga și Radu Tudoran
Jiří Našinec () [Corola-website/Science/334865_a_336194]
-
Liftnicul" de Petru Cimpoeșu fiind aleasă, de asemenea, cartea anului. Traduce ficțiune franceză și română. Printre autorii traduși se află Mircea Eliade, Ion Dezideriu Sîrbu, Laurențiu Fulga și Radu Tudoran. A tradus în limba cehă o mare parte din opera literară a lui Mircea Eliade: ("Domnișoara Christina", "Șarpele", "Nunta în cer", "Secretul doctorului Honigberger", "Nopți la Serampore", "Un om mare", "La țigănci", "Tinerețe fără de tinerețe", "Pe strada Mântuleasa", "Les trois Grâces", "Ivan", "Dayan", "Douăsprezece mii de capete de vite", "Ghicitor în
Jiří Našinec () [Corola-website/Science/334865_a_336194]
-
noiembrie 1955, s. Trebujeni, r. Orhei) este un etnograf și muzeograf din Republica Moldova, doctor în filologie, secretar științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău. Absolventă a Universității de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalistică, specialitatea redactor literar, promoția 1980. În anii 1992-1995 - studii postuniversitare, doctorantura la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, România, Facultatea de Litere. În anul 1998 susține teza de doctorat "„Pâinea de de ritual în cultura românilor de la Est de Carpați”". Își începe activitatea de muzeograf
Varvara Buzilă () [Corola-website/Science/332051_a_333380]
-
(n. 18 aprilie 1894, Frătăuții Vechi, județul Suceava - d. 1 aprilie 1956, Roma) a fost un traducător și istoric literar. A urmat studiile liceale la Suceava și apoi cele universitare la Cernăuți și București. Obține doctoratul în litere în 1919 la Napoli. Întors în țară este numit asistent la Academia de Studii comerciale din București. A fost bursier al Școlii
Claudiu Isopescu () [Corola-website/Science/332065_a_333394]
-
cu un număr enorm de cordoane ombilicale”. În august 1997 suferă o hemoragie cerebrală în urma căreia se stinge din viață în ziua de 29 August 1997. Își începe foarte timpuriu activitatea publicistica, colaborând din liceu la ziare și la presă literară (prima sa colaborare (la 14 ani) în 1937, cu “Oameni sălbăticiți”, la Ziarul științelor și al călătoriilor, apoi la cotidianul Suceava). Până la încetarera să din viața a colaborat la peste 100 publicații și 70 volume colective (Între care și “Istoria
Victor Săhleanu () [Corola-website/Science/332212_a_333541]
-
însă să pregătească materialul pentru tipar și să găsească un editor. În cele din urmă, Ilya Safonov a reușit să găsească filiera prin care asemenea materiale erau transmise din Uniunea Sovietică în străinătate și să intre în contact cu istoricul literar Feliks Fyodorovici Perchenok care a preluat responsabilitatea editării volumului de amintiri al Annei Kniper, reușind să tipărească întîi ân 1985 anumite extrase în "Novîi Jurnal", revista literară a emigrației ruse din New York și apoi întreg volumul, tot în limba rusă
Anna Timiriova () [Corola-website/Science/332368_a_333697]
-
transmise din Uniunea Sovietică în străinătate și să intre în contact cu istoricul literar Feliks Fyodorovici Perchenok care a preluat responsabilitatea editării volumului de amintiri al Annei Kniper, reușind să tipărească întîi ân 1985 anumite extrase în "Novîi Jurnal", revista literară a emigrației ruse din New York și apoi întreg volumul, tot în limba rusă, în Franța. O nouă ediție a fost tipărită în Rusia în 1999. De asemenea, în 2002, s-a publicat la Sankt Petersburg corespondența dintre Anna Timiriova și
Anna Timiriova () [Corola-website/Science/332368_a_333697]