KorAP: Find »[drukola/base=palmă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...768 769 770 ...835 >

20,853 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407

un mic elicopter, apoi aterizează Încet pe fața de masă și, de-a curmezișul mesei, un braț gol de adolescentă Întins indolent pe toată lungimea lui, cu venele turquoise de dedesubt Întoarse În sus, spre razele de soare solzoase, cu palma deschisă, așteptând leneșă ceva - poate spărgătorul de nuci. Pe locul unde stă preceptorul meu de atunci, imaginea este schimbătoare, o succesiune de secvențe care apar și dispar; pulsația gândurilor mele se Împletește cu cea a umbrelor și Îl transformă pe

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
pomenit, dintre toate locurile posibile, tocmai pe canapeaua de piele din Încăperea rece, umedă, puțin folosită, care fusese biroul bunicului. Pe canapeaua aceea stăteam Întins pe burtă, Într-un fel de Încremenire de reptilă, cu un braț atârnând, astfel Încât dosul palmei atingea molatic motivele florale ale covorului. Când am ieșit din transă, flora verzuie era la locul ei, brațul Îmi atârna Încă, dar acum stăteam culcat pe marginea unui ponton șubred și nuferii pe care-i atingeam erau reali, iar umbrele

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
am descoperit-o stând total nemișcată (doar ochii i se mișcau) Într-un crâng de mesteceni, părea să se fi ivit spontan acolo, printre acei copaci ce stăteau de pază, cu plinătatea tăcută a unei manifestări mitologice. A omorât cu palma o muscă de cal pe care o așteptase să coboare și a plecat după două alte fete, mai puțin drăguțe, care o strigau. Le-am văzut imediat, dintr-un punct de observație de deasupra râului, traversând podul, țăcănind cu tocurile

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
mult urma lui Dietrich, Îmi pot imagina perfect privirea de calmă satisfacție din ochii lui albaștri de pește când arată acum (poate chiar În clipa când scriu aceste rânduri), o bogăție de comori neașteptate coveteranilor lui care se bat cu palmele pe coapse și hohotesc entuziasmați - imaginile absolut wunderbar pe care le-a surprins În timpul regimului lui Hitler. 2 Am vorbit Îndeajuns despre tristețea și splendoarea exilului În romanele mele scrise În limba rusă și Îndeosebi În cel mai bun dintre

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
ca acum, când văd retrospectiv grija mea de falsă lăuză pentru copilașul nostru. Îți amintești descoperirile noastre (pe care le fac probabil toți părinții): forma perfectă a unghiilor miniaturale ale mâinii pe care mi-o arătai În tăcere, așezată pe palma ta ca o meduză eșuată pe plajă; țesătura epidermei de pe membre și obraji, spre care Îmi atrăgeai atenția cu un glas ce venea parcă din Întuneric, de departe, de parcă delicatețea cu care trebuia atinsă nu putea fi exprimată decât prin

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

șchiopătând, târșind ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate cu sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele fața udă. În lumina oarbă a unui opaiț ce umple chilia cu umbre, dă roată cu privirea: chilia e o grotă cioplită în piatră; o gaură ține loc de fereastră; alta, mai mare, de ușă; câteva icoane închipuie un iconostas

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
așezându-l pe laviță, lângă vatră. Te doftoricesc eu! Oamenii mă cercetează nu numai pentru suflet... Zic ei că-s mai dihai vraci decât pustnic, adaugă și râde vinovat. Pacatele mele, ți-o fi foame! spune, plesnindu-se deodată cu palma peste frunte. Lipăie cu picioarele desculțe. Îi întinde o ulcică înflorată: Lapte de capră... Altceva... Noi, "sfinții", ne ținem mai mult cu văzduh și rugăciune, își cere iertare bătrânul, dezolat, dar și cu ironie. Bogdaproste, bolborosește străinul. Ia ulcica cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ulcică înflorată: Lapte de capră... Altceva... Noi, "sfinții", ne ținem mai mult cu văzduh și rugăciune, își cere iertare bătrânul, dezolat, dar și cu ironie. Bogdaproste, bolborosește străinul. Ia ulcica cu mâini tremurătoare, bea cu nesaț și-apoi șterge cu palma laptele scurs pe piept, pe barba crescută de multe zile. Bătrânul îl ajută să-și scoată tunica udă. A rămas într-o cămașă albă, de mătase, sfâșiată la piept, pătrunsă de sudoare și sânge. Bătrânul îi pune mâna pe frunte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ostenit: Sihastrul Daniil, desigur... Înțeleptul Daniil... De mult doream să te cunosc... Ridică-te! Îi întinde mâna. Doamne! Nu-s vrednic de așa cinste, îngână Daniil gâtuit de emoție. Să... să nu te mai cunosc... Măria sa Ștefan Vodă! plesnește el palmă de palmă minunându-se, cu bucurie. Ștefan, cu un rânjet amar, sarcastic: Întocmai! "Io Ștefan Vodă, din mila lui Dumnezeu, Mare Voievod și Mare Domn a toată Țara Moldovei!" În carne și oase!...Mai ales oase!... "Magnific"! rostește și desface

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Daniil, desigur... Înțeleptul Daniil... De mult doream să te cunosc... Ridică-te! Îi întinde mâna. Doamne! Nu-s vrednic de așa cinste, îngână Daniil gâtuit de emoție. Să... să nu te mai cunosc... Măria sa Ștefan Vodă! plesnește el palmă de palmă minunându-se, cu bucurie. Ștefan, cu un rânjet amar, sarcastic: Întocmai! "Io Ștefan Vodă, din mila lui Dumnezeu, Mare Voievod și Mare Domn a toată Țara Moldovei!" În carne și oase!...Mai ales oase!... "Magnific"! rostește și desface larg brațele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ochii goi, pierduți. "Văleatul 6984 de la zidire, 26 a lunii Cuptor, Vodă Ștefan fu înfrânt de către turci, la locul de-i zice Valea-Albă..." Așa vor izvodi prin letopiseți. Un tunet se rostogolește bolovănos, prelung, undeva departe... Își îngroapă fața în palme și cu glas înăbușit, sugrumat, bolborosește: "Și atât de mulți au pierit, cât au 'nălbit poiana cu trupurile lor"... Daniil, copleșit, îngână ceva, bolborosește... Trece un timp în care nu se aude decât freamătul pădurii și ploaia... Apoi, Ștefan se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Faci vânt și-mi stingi lumânările! Poate... poate trebuia să las ifosele! Trebuia să mă plec! Să ling papucii padișahului! Un domn adevărat pentru țara lui face orice mârșăvie! N-am putut s-o fac! N-am putut! Îmi dau palme pentru trufia mea nesăbuită! Și-acu eu... eu ce să fac?! Să dau bir cu fugiții? Și Moldova cui o lași? îl seceră Daniil. Ștefan râde crispat, schimonosit: Frumos i-ar sta lui Ștefan ăl Mare să dea bir cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cățăram pe stânci... Sângeram... Plângeam... Urlam... Pe marginea prăpăstiilor priveam în hăul abisului căscat ce-mi răspundea... Ce mă striga... Ce mă chema... Când ai pierdut totul, nu-ți mai pasă nici de viață, nici de moarte... Își cuprinde în palme obrajii ce ard ca focul. Doamne, îngână Daniil înfiorat. Mare trebuie să fi fost întunericul din tine... Nu... nu mai eram! Nu... nu mai sunt Domnul Moldovei, Sihastre! Nu mai sunt! strigă Ștefan răgușit, disperat, plecând capul. Trufie! Numele tău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Podul Înalt, amintește-ți de Baia, de Lipnic... Niciodată n-a fost ușor... Până la urmă, ai biruit. După noapte, vine zi, după întuneric lumină. De prea mult elan, Daniil se împiedică în spadă, o ridică cu silă și-și șterge palmele de poalele rasei, de parcă și le-ar fi mânjit cu sânge. Și continuă: Și ... și, rogu-te: prea-i cauți pricină lui Vodă Ștefan aista; ești rău și nedrept cu el! Nu uita că-i și al nostru... și-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Daniil zâmbește, își piaptănă cu degetele rășchirate barba zbârlită: Dulce otravă... O să tragi un pui de somn... Noaptea-i rău sfetnic. Când o răsări soarele, vei vedea că dracul nu-i așa negru. Doamne iartă-mă! se plesnește el cu palma peste gură. Acu dormi. Adormi. Somn ușor, Măria-ta... Ia un lemn, se așează pe un scăunel și începe să cioplească o lingură. Ștefan, cu capul proptit în palme, luptă cu somnul, bolborosește cu limba încleiată: Ești... ești un... un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu-i așa negru. Doamne iartă-mă! se plesnește el cu palma peste gură. Acu dormi. Adormi. Somn ușor, Măria-ta... Ia un lemn, se așează pe un scăunel și începe să cioplească o lingură. Ștefan, cu capul proptit în palme, luptă cu somnul, bolborosește cu limba încleiată: Ești... ești un... un diavol... Ești un...un... "A căzut o... o stea"... Baia ... Podul... Valea... Val... ea... Va... Va... Cade cu capul pe masă. Să-ți fie somnul lin, "Năzdrăvane". Fie-ți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Copchiii, muierea și oile le-am băjenit la codru. Tot codru' sireacu'... De mă duc, bădie Toadere... cum îi lăs de mă duc?... Că totu-i scrum și cenușă... O ave grijă Domnul? se întreabă și își cufundă obrajii în palme. Ține-ți firea, Gheorghiță-taică... Nu dăm ortu' popii cu una cu două, suntem neam tare al dracului, ducem la tăvăleală. Gheorghiță cu gândurile duse, murmură: Să vezi cum o fost... O vin't poruncă de la Vodă, ca tătă suflarea să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să se scarchine turc pe turc!... "Înainte!!! Înapoi!!! Înapoi!!! Înainte!!!..." Mamăăă!!! Ce viermuială!! Ce bulucbășie!! își freacă mâinile cu bucurie vornicul Bodea. Taie!! Împunge!! Lovește!! Omoară!! Mamăăă!! Ce tăiere am făcut în turcime! luptă Mihail tăind văzduhul harcea-parcea cu latul palmei. Dar ei veneau! Buluc-buluc veneau! Nu mai pridideam tăind la turcime!... Dar ei veneau valuri-valuri veneau!... Allah ekbeeer!! Allah!! Allah!! Ne copleșise puhoiul! Eram sleiți! Sfârșiți! Nu mai aveam strop de putere! Cădeam sub iatagane, ca muștele cădeam!... Ne vindeam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pus cu botu' pe labe "a mai mare, a mai tare împărăție de pe fața pământului", adaugă pârcălabul Luca Arbure, un bărbat trecut de prima tinerețe, uscat dar vânos, colțuros, cioplit parcă cu barda dintr-un trunchi de stejar cioturos. Ce palmă! Am plesnit-o! spune Ștefan. Să recunoaștem că ne-au ajutat și vecinii, nu pe cât am sperat -, oricum, cinci mii de secui, două mii de lehi și aproape două mii de unguri, e ceva. Altă dată și mai vârtos. O să ne coste

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Am plesnit-o! spune Ștefan. Să recunoaștem că ne-au ajutat și vecinii, nu pe cât am sperat -, oricum, cinci mii de secui, două mii de lehi și aproape două mii de unguri, e ceva. Altă dată și mai vârtos. O să ne coste palma aiasta, mormăie Stanciu în barbă. De fapt, și-au apărat pielea, căci de cădea Moldova, urmau la rând Polonia, Ungaria, "Creștinătatea", lămurește Tăutu, tânărul "Mare logofăt" fost grămătic al cancelariei domnești, școlit prin Lehia, la care inteligența ține locul spadei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vă cumpărați ditai moșie în Grădina Raiului. Un chilipir, zău așa! Haideți! Curaj, boieri dumneavoastră! Care mai dați?! Care?! Eu, strigă Tăutu. Și eu! exclamă Șendrea. Dau! ridică mâna Duma. Dăm! spun într-un glas Vlaicu, Stanciu, Bodea. Ștefan, cu palma pe inimă, smerit: Domnul din inimă vă mulțămește! Haide! Hai!... Care mai dați?! Care mai dați?! Mihail, fâstâcit, rușinat, îngână: Eu ... eu... și eu aș da... dar... dar n-am... N-ai?! Cum așa?! se minunează Ștefan. N-ai?! O

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Aliotman? Și de către cine? De o spurcăciune de țărișoară, de niște ghiauri spurcați, de niște țărănoi prăpădiți care au făcut de ocară "a mai mare, a mai tare oaste de pe fața Pământului"! Și, încă, în văzul întregii lumi! E o palmă nu numai rușinoasă, ci mai ales, periculoasă: "Deci, turcii, pot fi învinși!" Și aiasta am dovedit-o noi! Mahomed nu se teme de o biată țărișoară, pe care știe că mai curând sau mai târziu o poate amesteca cu pământul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și draperii de catifea purpurie pe care e brodat același obsedant vultur bicefal. O blană de urs întinsă pe dalele de piatră. Când intră Țamblac, Maria tresare speriată și se ridică. Bună dimineața, Maria... o salută Țamblac și își freacă palmele la focul din cămin. Ce zloată! Un câine să nu dai afară. Mă dor toate oasele. Maria tace. El o privește lung, bănuitor: Ai plâns? Tu ai plâns, Maria!... Maria își ferește ochii, se zgribulește înfrigurată: Mi-e dor de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
eu... eu cum pot să te ajut? Nimeni nu mă poate ajuta, îngână ea resemnată în disperarea ei. Încerc să lupt. Cât o să pot... Îți amintești, unchiule, noaptea aceea de 29 mai 1453? îngână ea răgușit, cu fața cufundată în palme. Nu-mi iese din minte... Nu te mai chinui. Te rog, Maria... se milogește el. Mi-ai povestit de o sută de ori. Încearcă să... Maria nu-l aude. Cu ochii pierduți în gol, ea vede ca orbii, vede în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tovarășele noastre de viață". Și noi avem nevoie de înțelegere, de dragoste. Ah, cum avem nevoie de dragostea voastră! Dumnezeu a făcut bărbatul și femeia una să fie și-n pat, și-n viață. Stai așa! se plesnește el cu palma peste frunte, ia cartea ferecată în argint și începe s-o răsfoiască, să caute. Stai să vezi! Imediat! Iată! Am găsit! Să-ți citesc! Ascultă: "Vino iubitule! Sunt bolnavă de dragoste! Haidem să ieșim pe câmp, să mânem noaptea în mijlocul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]