21,807 matches
-
de secol al XIX-lea, ignorat și zeflemisit de mândrele universități, „de ce mai avem nevoie de zei? Umbra supraomului s-a apropiat de noi!...”. Iată, poate în forme indirecte, regăsirea dumnezeirii, reapropierea de un Dumnezeu „mort”, reînviat însă de orgoliul poetic uman, cel care își asumă existența, întreaga Existență, îmbătat de bucuria lucidității de a fi, Gând și Stăpân al Realității vizibile și invizibile. Ne cerem iertare de majuscularea atâtor substantive pretențioase, o facem însă tocmai contagiați de Maestrul nostru, de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nostru, noi credem încă în Zei sau, mai bine zis: le simțim „absența”, dacă o cultură și o luciditate prea ascuțită a noastră, a europenilor, „i”-a îndepărtat sau „i”-a ucis chiar, noi... îi rechemăm; într-un elan esențialmente poetic, în ciuda atâtor argumente și „dovezi” raționale și, în acestă pagină, nu mă pot împiedeca de a cita un alt maestru al tinereții mele, pe Miguel de Unamuno, care voia și el „să creadă”, în ciuda atâtor argumente și dovezi pe care
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
el însuși le etalează cu scrupulozitate, dar... dar nevoia lui „de a crede”, nevoia lui de Zei e mai mare decât toată știința critică și rațională a lumii, iar patosul său atinge cele mai înalte vârfuri ale inspirației, ale geniului poetic. Poezia văzută aici ca „o altă rațiune”, o „iraționalitate” care, alături de orgolioasa și dominanta rațiune a ultimelor secole, ne ajută nu numai să înțelegem, dar și să fim! În plenitudinea ființei noastre, actuale și eterne, în acel orgoliu pe care
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
sub loviturile combinate ale Occidentului și ale Arabiei Saudite, a fost înainte de toate aceea a creștinilor. "Faza a doua" va fi severă cu ei; iar odele închinate de ei Mediteranei pluraliste, confluențelor spirituale, solidarității în rugăciunea comună, vor fi din ce în ce mai poetice sau mai obscene, după gusturi. În imediat, Occidentul nu-i mai puțin periculos pentru ei decât islamul, acestea sunt cele două puteri care-i țin ca într-un clește. Mai mult de jumătate dintre creștinii din Irak și-au părăsit
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
admirabil, vedem pe o costișă, dincolo de Ischer morminte de holerici... Încep a cădea și dintre ai noștri. La Golemi Izvor, într-o încântătoare poiană între munți, după 10 chilometri de marș, poposim la un izvor rece, și asistăm la un poetic răsărit de lună plină. Satul Golemi Izvor bogat, plin de livezi curate... La Turschi-Izvor, pe o ploae rece și rea, poposim în locul unde regimente infectate au bivuacat înaintea noastră. Cad oameni din batalionul II. La Sopot, o zi grea. Avem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Smochini și migdali. Ș-un puiu de magar oleacă mai mare decât un epure. Și tot decorul orașului proectat pe un munte de calcar, strălucind în lumină alb crême la coloare. Coborâm la mare prin partea sudică, printre niște mori poetice de piatră, pe care le poartă un șuvoiu al muntișorului. Apa grăbește pe sub punți, trece dela moară la moară, se scurge pe o tăetură calcaroasă naltă și dreaptă ca un părete și morile umblă, tainice ca toate morile de apă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
apoi trebuie să înțeleagă că trebuie să fie liber să facă poezie. Cea mai mică atingere și piedică adusă liberului avânt trebuie înlăturată. Forme gramaticale, clișee, sintaxă, înțeles al cuvintelor, rânduieli gramaticale n-au ce căuta în această disciplină nouă poetică. Ce zici disciplină? Nu-i nici o disciplină, nu trebuie să fie nici o disciplină, fiecare face cum îl povățuiește un geniu interior. Freud aducând în timpurile din urmă o cunoscută și răsunătoare contribuție în psihologie a adus o lămurire deplină acestor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nevoi. Și au și năcazurile pe care le avem cu toții în restul regatului. Parcă noi ne bucurăm de o administrație ideală, după războiu? Ei bine, frații noștri se bucură de slujbași și mai puțin ideali. Se bucură" e o expresie poetică. Mai sunt și alte chestii și greutăți inerente regăsirii după o sută de ani de despărțire. Nici Italienii, nici Francezii, nici Sârbii, nici Cehoslovacii n-au fost și nu sunt scutiți de ele. Năcazuri la fel sunt și în Bucovina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o vreme uscată de secetă astâmpără umezeala văilor și a codrilor ș-un cer senin și cald se boltește deasupra vechilor așezări din munții moldovenești. Orășenii se așează în liniște în căsuțele curate și gospodărești din jurul mănăstirilor. Natura blândă și poetică îi împresoară din toate părțile... Natura e aproape de ei și n-o observă Viața și îndeletnicirile lor... Ce erau odată lăudatele mănăstiri... Domnii și boerii binecredincioși de odinioară... Poporul dădea Poporul robea Boerii și egumenii asupreau Călugării robeau: Ioniță Pisoschi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la nivelul cuvântului ritual din colinde, balade fantastice, basme, descântece, orații de nuntă și cântece ritual-ceremoniale; semnificațiile iradiază și către alte specii, precum cântecul de leagăn sau cântecele de Lioară, iar imaginarul arhaic conturat de obiceiurile familiale explicitează adeseori reprezentările poetice. Sfârșitul copilăriei așază tinerii într-o sferă vulnerabilă a incertului, similară cu perioadele cosmice de trecere. Privit din punct de vedere social, acest moment devine critic „prin tulburările pe care le poate aduce ordinii sociale”. Izolarea individului profan este necesară
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
momente precis delimitate la nivel cosmic, jocul în urma căruia tinerii se maturizează vine din adâncurile insondabile ale cunoașterii, din momentul în care omul a realizat pascalian că poate înțelege supremația universului: „ceea ce cândva a fost joc mut îmbracă acum formă poetică. Sentimentul că omul face parte din cosmos își găsește prima sa expresie, cea mai înaltă, cu calitate autonomă. În joc se adaugă treptat semnificația unui act sacru. Cultul se altoiește pe joc”. Definirea practicilor tradiționale trebuie nuanțată printr-o opoziție
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
noului statut social, cultural și, implicit, spiritual, se face în textele folclorice românești numai la nivelul cuvântului magic, fără a mai păstra nimic din simularea sângeroasă a evenimentelor mitice, specifică civilizațiilor primitive. Importanța acestor creații populare este astfel dublă: valoarea poetică a transpunerii în structuri verbale se adaugă mărturiei despre forme culturale îndepărtate, folclorul literar fiind, asemenea credințelor arhaice, „un depozit imens de documente ale unor etape mentale astăzi depășite”. Având „idealul de umanitate pe un plan supraomenesc”, neofitul parcurge drumul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
unor etape mentale astăzi depășite”. Având „idealul de umanitate pe un plan supraomenesc”, neofitul parcurge drumul strămoșilor și devine „un alt om pentru că a avut o revelație crucială asupra lumii și existenței”. În acest context trecerea prin ceremonia imanentă formelor poetice devine obligatorie, oprirea tânărului din dezvoltarea socială și spirituală fiind echivalentă în gravitate cu abandonarea sufletului celui dispărut și neîndeplinirea riturilor funerare care îl integrează în „cealaltă jumătate a neamului”. Moartea ca eveniment al ființei unește cele două căi ontologice
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în subconștientul colectiv și, în felul acesta, angoasa zădărniciei piere, căci omul nu este victima hazardului, ci împlinește gesturi după un model cosmic și divin. Corpusul de texte folclorice acoperă majoritatea spațiilor românești, indiferent de frontierele politice. Interpretările stilistice și poetice vor crea un tablou obiectiv al răspândirii teritoriale dezvoltate de un anumit tipar simbolic. Organicitatea creațiilor orale va fi astfel clară atât la nivelul literar al speciilor diferite ce compun, precum pictura de pe un evantai, o singură viziune, cât și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
afectând și enunțurile emise de om prin opțiunile reduse de comunicare, timpul destinat comunicării, volatilitatea exprimării, lipsa de semnificație profundă a mesajului, volatilitatea memorării conversației. Putem identifica în opoziția text oral - comunicare orală, antinomia dintre cuvânt și vorbă prin intermediul funcției poetice care se opune funcției denotative. „Absolutizarea mesajului în el însuși” (Roman Jackobson) este proprie textelor sacre, a căror formă s-a cizelat printr-o lungă transmitere prin intermediul emițătorilor inițiați, conștienți de valoarea rituală intrinsecă. Egal realității semnificate, cuvântul are capacitatea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
justificarea oferită implicând o pedeapsă drastică la nivelul existenței fizice. Dincolo de hybris-ul ce încalcă timpul magic se află nesocotirea puterilor ordonatoare ale cuvântului sacru, irosit astfel în lumea perisabilă. Rezultatul acestor perspective convergente ale analizei etnologice, mitologice, stilistice și poetice va fi revelarea unor mărci culturale ale simțirii românești, ordonate în arhetipuri. Pe acestea din urmă le modelează, conform interpretării lui Lucian Blaga, tiparele stilistice și acestea singularizează viziunea noastră tradițională în ansamblul percepției universale a absolutului. Scop implicit al
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
În mână că mi-l lua,/ De genunchi mi-l trântea,/ De rugină-l scutura,/ Ca laptele îl făcea,/ Ca soarele strălucea./ La brâu că mi-l așeza” (Muntenia). În această baladă fantastică verbele la imperfect sunt cele care modelează poetic mesajul, gesturile personajului fiind încărcate de aura miticului dintr-un timp nedeterminat. Motivul înghițirii de către monstrul ofidian apare și în colinde, dar într-un număr mult mai restrâns de variante. Și aici ființa arhetipală jumătate om - jumătate șarpe se formează
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Coama-i galbenă șiofran,/ Coama-i bate bocnița” (Giurgiu). Accentul apăsat pe descrierea calului sugerează forța numinoasă cu care este încărcat și tocmai această energie solară va înfrânge bestia ofidiană. Atât șarpele, cât și eroul înghițit pe jumătate, repetă structura poetică referitoare la cal și călăreț, de unde reiese funcția de heliodromus (sol al soarelui) pe care flăcăul moldovean o îndeplinește. De altfel, apariția salvatorului îi indică geografic originea solară: „Și voinicu greu ofta,/ Spre răsărit că se uita,/ Că venea, mări
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
incursiuni în timpul sacru, căci textele ce dezvoltă acest motiv al vivificării naturii se deschid toate cu o dimensiune eterică: „Ce mi-e negru sus, pă cer?”, „Ce zboară, zboară,/ Pe lângă ceruri?”, „Sus, mai sus, pe lângă cer” sau într-o formă poetică mai recentă: „Sus, în poarta raiului”. Drumul inițiatic pe care revine eroul acestor texte conține explicația pentru abilitățile ieșite din comun ale perechii cal-călăreț. Cerul unde apare voinicul înainte de a înfăptui gesturile magice reprezintă spațiul privilegiat al zeilor și al
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
nu a sărit calul în el, că a și dat crengi noi” ar fi enunțul care, pierzând puterea de evocare egală în valoare cu „spectacolul” însuși, ar explica ritualul vegetațional. Același rol de mărire a vitezei de derulare a discursului poetic o are și inversiunea, accentul căzând pe obiectul transformării („câmp pârlit, când l-au văzut”), pe statutul inițial al materiei. Timpurile verbale așază în opoziție prezentul etern al gestului arhetipal și receptarea lui, iremediabil marcată de timp și de trecere
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
timp al nediferențierii uranian - teluric. Pornit să prindă cerbul care se fălește cu puterile sale invazive, „Gheorghe-ăl voinicu”, căruia i se și cântă colinda, va ieși din spațiul ordonat „Joi de dimineață,/ Pă nori și pă ceață” (PeceneagaTulcea). Aceeași structură poetică o regăsim în balada Iovan - Iorgovan, I(6), în care eroul purcede să ucidă șarpele arhetipal: „Iel că mi-ș pleca/ Joi de dimineață,/ Pe roo, pe ceață,/ Cu ceața-n spinare,/ Cu roua-n picioare,/ Lucru de mirare...” (Desa
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
GloduSuceava). Ca astru al morții, soarele cuprinde și duce cu sine cele două tipuri de călători: pe cel către lumea fără umbră și pe cel care a coborât în Infern și s-a întors transformat. Cântecele ritual-ceremoniale utilizează aceeași imagine poetică: „Sus în nantu seriului,/ Jos în poala soarelui/ Este-un pat mari, rotat;/ - Dar pi el sini-i culcat?/ Miticî se-o răpusat!” (Dolheștii Mici - Suceava) ce apare în colindele de fecior: „Pe sub soare mai la vale/ Trece-un voinicel
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Negrilești - Vrancea). Potrivirea ritmului existențial cu cel astral în momentele cruciale din viață înscrie omul religios în armonia netulburată a firii și astfel modelul arhetipal continuă să modeleze lumea. Ca punct terminus glorios al procesului inițiatic, obiceiurile de nuntă metaforizate poetic îl arată pe eroul, recunoscut deja, plecând sub același semn al luminii matinale, devenită marcă a victoriei: „Șî pe la răsărit de soare/ Am plecat la vânătoare” (CoșulaBotoșani). La fel ca în planul mitic, feciorul devenit „un tânăr împărat” prin faptele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
către sugar apare și în cântecele de leagăn: „Haidi liu - liu cu mama,/ Cî mama te-a legăna/ Șî din gurî a blestema” (Izvoare - Neamț). Forma lirică a pasajului din baladă prin care pruncul este menit balaurului și coerența imaginilor poetice ce transcend genurile folclorice semnalează faptul că ne aflăm în fața unui imaginar mitic bine definit. Protecția astrului diurn continuă inclusiv în momentul pășirii pe tărâmul sacru, potrivirea temporală dintre răsărit și ajungerea în planul mitic asigurând izbânda inițiatică: „La Vidros
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
vărsatu zorolui,/ Răsăritu soarelui,/ Când îi toana peștelui” (Ciuperceni - Teleorman). Ca și plecarea din planul profan, momentul sosirii în inima sacrului trebuie să respecte ritmul solar, ca model de eroizare. Asocierea imperfectului ca timp al acțiunilor de legendă cu construcția poetică a drumului îndelungat până la tărâmul fabulos semnalează cititorului ieșirea din durata măsurabilă și pășirea într-un timp sacru. Aflat dincolo, neofitul trebuie adeseori să găsească o casă solară. În basmul Povestea lui Harap Alb din colecția lui Constantin Mohanu, eroul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]