192,981 matches
-
a susținut, fără succes, revenirea Basarabiei la Rusia în timpul Conferinței de Pace de la Paris. După o scurtă ședere în Toscana, s-a stabilit în Cehoslovacia în 1922 ca editor al revistei "Volya Rossii". Slonim, care era, de asemenea, un cercetător literar educat în Italia, a devenit teoretician literar și cronicar al revistei "Volya Rossii". Din acest punct de vedere, el a încurajat elementele liberal-progresiste și moderniste ale intelectualilor albi emigrați. Slonim a susținut, împotriva conservatorilor gen Zinaida Gippius, că exilații trebuie
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
Rusia în timpul Conferinței de Pace de la Paris. După o scurtă ședere în Toscana, s-a stabilit în Cehoslovacia în 1922 ca editor al revistei "Volya Rossii". Slonim, care era, de asemenea, un cercetător literar educat în Italia, a devenit teoretician literar și cronicar al revistei "Volya Rossii". Din acest punct de vedere, el a încurajat elementele liberal-progresiste și moderniste ale intelectualilor albi emigrați. Slonim a susținut, împotriva conservatorilor gen Zinaida Gippius, că exilații trebuie să aprecieze schimbările care au loc în
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
făcea parte pe atunci din gubernia Cernigov a Imperiului Rus (iar azi se află în regiunea Cernigău, Ucraina) sau, potrivit altor surse, în Odesa. Părinții săi erau intelectuali evrei ruși din clasa de mijloc; unchiul lui Slonim a fost criticul literar Iuli Aihenvald. Viitorul critic era, de asemenea, o rudă îndepărtată a lui Ievsei Lazarevici Slonim, a cărui fiică, Vera Ievseievna, a devenit soția romancierului Vladimir Nabokov. Potrivit rusologului Michel Aucouturier, memoriile lui Slonim îl arată ca pe un erudit și
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
a apărut în 1933 la Éditions Gallimard. Slonim a publicat apoi un eseu despre proletcultismul bolșevism și despre futurism, publicate în octombrie 1921 în revista lunară "Le Flambeau" a lui Henri Grégoire. În această etapă timpurie, Slonim a ridiculizat producțiile literare sovietice și i-a descris pe poeții valoroși (Aleksandr Blok și Andrei Belîi) ca fiind incompatibili cu dogmele comuniste. După o scurtă ședere la Berlin, timp în care a publicat propriul său jurnal, "Novosti Literatury", Slonim s-a stabilit la
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
reputația de a-l fi găzduit pe Mozart și organizând întruniri la cafeneaua "Národní kavárna", membrii cercului au avut relații cu factori de decizie pe plan european precum Aristide Briand, Tomáš Garrigue Masaryk și Emile Vandervelde. Deși a publicat opere literare remarcabile, inclusiv "Vânătorul de șobolani" al Marinei Țvetaeva, "Volya Rossii" a avut un număr mic de cititori. Revista a depins în mare măsură de sprijinul financiar al guvernului cehoslovac, dar subvențiile au devenit mai mici de la un an la altul
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
întoarce împotriva comunității emigranților. În timp ce contribuia cu articole pe teme politice și schițe istorice, precum și cu impresii dintr-o excursie efectuată în 1926 în Statele Unite ale Americii și cu un imagiu adus Pragăi în 1928, Slonim a devenit principalul cronicar literar de la "Volya Rossii". El credea că importanța literaturii ruse consta în capacitatea sa de a transmite „problemele vitale ale existenței sociale și individuale” și a sperat că această tradiție va fi dusă mai departe în exil: „Știm că cei mai
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
apărut în mod regulat în alte publicații ale emigranților: "Sotsialist-Revolyutsioner", "Problemy" și "Novaya Gazeta" la Paris; "Russkiy Arkhiv" la Belgrad; și americana "Moskva". Slonim și-a concentrat atenția pe descrierile contrapropagandistice ale realismului socialist, care intrau în discursul politic și literar sovietic oficial în perioada conducerii lui Iosif Stalin. Cititorii textelor sale au realizat comentarii contrastante: Aucouturier consideră că studiul său din 1930 dedicat "Stalinismului în literatură" este „important”; cu toate acestea, potrivit sociologului rus Evgheni Dobrenko, contribuția lui Slonim „depășește
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
sociologului rus Evgheni Dobrenko, contribuția lui Slonim „depășește limitele cercetării științifice”. Deși și-a păstrat vechile valori narodnice, Slonim a favorizat estetismul și formalismul în comparație cu determinismul social și, din aceste motive, a criticat activitatea lui Pavel Miliukov în domeniul istoriei literare. A căutat tensiunile existente între dogma oficială și scriitorii care mai cultivau încă individualismul sub formele sale diverse, citând lucrări de Pasternak, Artiom Vesioli, Iuri Libedinski și Leonid Leonov. El a salutat decizia lui Stalin de desființare a Asociației Ruse
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
de Pasternak, Artiom Vesioli, Iuri Libedinski și Leonid Leonov. El a salutat decizia lui Stalin de desființare a Asociației Ruse a Scriitorilor Proletari, văzând-o ca o „Cartă de Eliberare” pentru autorii nonconformiști. Slonim a înființat la Paris propria societate literară, "Kochev'ye" („Tabăra nomazilor”), numele său făcând probabil aluzie la estetica primitivistă a eserilor de stânga. Ea avea ședințe săptămânale vizavi de Gara Montparnasse până în 1938, când s-a dizolvat. Ca și Nikolai Berdiaev și Nicholas Zernov, Slonim s-a
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
la tribună și a informat ambele tabere că Gide nu se convertise de fapt la comunism și că „în loc să fi făcut declarații răsunătoare mai bine citeau opera lui Gide”. Activitatea lui Slonim s-a diversificat și el a devenit impresar literar, fondând, împreună cu George Reavey, Biroul Literar European. A avut contracte cu Berdiaev, Samuel Beckett, André Malraux și Jacques Maritain. A realizat traduceri și a editat cărți pentru tipărire: în 1930 "Svět hoří" de Čestmír Jeřábek și în 1934 "Mémoires d
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
tabere că Gide nu se convertise de fapt la comunism și că „în loc să fi făcut declarații răsunătoare mai bine citeau opera lui Gide”. Activitatea lui Slonim s-a diversificat și el a devenit impresar literar, fondând, împreună cu George Reavey, Biroul Literar European. A avut contracte cu Berdiaev, Samuel Beckett, André Malraux și Jacques Maritain. A realizat traduceri și a editat cărți pentru tipărire: în 1930 "Svět hoří" de Čestmír Jeřábek și în 1934 "Mémoires d'une aventurière" de Adele Hommaire de
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
Alexandr Fadeev și Feodor Gladkov. Cu ajutorul lui Gide, antologia de literatură sovietică a lui Slonim și Reavey a fost tipărită de editura Gallimard în 1935 și a inclus, posibil, traduceri nesemnate realizate de Țvetaeva. Slonim publica prin acea perioadă cronici literare periodice, îndreptându-și atenția către operele lui William Faulkner, Peter Neagoe și D. H. Lawrence. Slonim i-a criticat ani de zile pe emigranții care cereau să se întoarcă în Uniunea Sovietică, denunțând activitatea lui Efron pentru Uniunea pentru Repatriere
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
Slonim a fost interzis din nou în Uniunea Sovietică și în Blocul răsăritean: copiile cărții "Le Bolchévisme vu par un russe" au fost confiscate pe loc de către Ministerul Propagandei din România. În 1950, Oxford University Press a publicat panorama sa literară intitulată "The Epic of Russian Literature from Its Origins Through Tolstoy". Potrivit "Revue des Études Slaves", studiul său este o lucrare „inteligentă și alertă”, atrăgătoare „pentru un public cultivat mai degrabă decât pentru specialiști”. "The Epic", potrivit abordării lui Eugène-Melchior
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
Andreev. Acest proiect a fost amânat de către Vadim Andreev de teamă că dezvăluirea opiniilor tatălui său despre bolșevism ar determina interzicerea permanentă a operei sale. Potrivit lui Aucouturier, Slonim iese în evidență ca fiind „unul dintre primii critici independenți ai operelor literare din URSS [și] un pionier al istoriografiei literare sovietice în Occident”. Scriitorul italian Italo Calvino, care a vizitat Colegiul Sarah Lawrence în 1959, l-a numit pe Slonim „cel mai faimos expert în literatura rusă din America”. Filologul Melissa Frazier
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
Andreev de teamă că dezvăluirea opiniilor tatălui său despre bolșevism ar determina interzicerea permanentă a operei sale. Potrivit lui Aucouturier, Slonim iese în evidență ca fiind „unul dintre primii critici independenți ai operelor literare din URSS [și] un pionier al istoriografiei literare sovietice în Occident”. Scriitorul italian Italo Calvino, care a vizitat Colegiul Sarah Lawrence în 1959, l-a numit pe Slonim „cel mai faimos expert în literatura rusă din America”. Filologul Melissa Frazier îl vede ca pe o „fugură incredibil de
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
mari scriitori care au rămas în spatele Cortinei de Fier”. Slonim s-a retras de la Colegiul Sarah Lawrence în 1962 și a renunțat să mai predea în 1965, trăind tot restul vieții sale în Elveția, unde a fost animatorul unui club literar rus. În anii 1963-1964, aflat în noua sa casă din Geneva, Slonim a lucrat la o versiune în limba engleză a "Porumbelului de argint" al lui Andrei Belîi și a corespondat cu privire la detaliile literare cu Maria Olsufieva, care finalizase traducerea
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
unde a fost animatorul unui club literar rus. În anii 1963-1964, aflat în noua sa casă din Geneva, Slonim a lucrat la o versiune în limba engleză a "Porumbelului de argint" al lui Andrei Belîi și a corespondat cu privire la detaliile literare cu Maria Olsufieva, care finalizase traducerea același roman în limba italiană. Ultima carte proprie a lui Slonim a fost studiul "Sovietic Russian Literature. Writers and Problems" (1964), lăudat de "Revue des Études Slaves" pentru „simțul echilibrului”, dar criticat pentru „natura
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
a apărut în 1965 și a avut adăugate ilustrații. Mai disponibilă pe scară largă este cea de-a treia ediție, editată de Katherine Baker Siepmann și publicată în 1987. Această ediție prezintă contextul în care au trăit mai multe personalități literare, extinzându-se tot mai mult în domeniul literaturii internaționale. Jeppe Aakjaer, de exemplu, apare ca un scriitor care „a fost intens preocupat de suferința socială și de nevoia de reformă”, deși el este „cel mai cunoscut” pentru „poezia lirică, în
Benet's Reader's Encyclopedia () [Corola-website/Science/337678_a_339007]
-
absciselor, este reprezentat NUMĂRUL ELEVILOR, pentru că apare primul în text, însă, în realitate, pe Ox sunt NOTELE. Legenda din dreapta, pătrățelul pe care scrie "Număr elevi" este lămuritor. Din punct de vedere logic, problema este corectă. Din punct de vedere semantic, literar dacă vreți, pot fi găsite tot felul de interpretări", ne-a spus profesorul. Din păcate, aici este vorba despre ceva mult mai profund decât ne este prezentat în presă. Sistemul îi obișnuiește pe elevi să gândească în clișee. Adică se
Evaluare Națională 2016, CONTROVERSĂ. Un profesor lămurește cel mai mare scandal by Anca Murgoci () [Corola-website/Journalistic/101043_a_102335]
-
în 1921 cu un articol științific și cu povestirea fantastică "Cum am găsit piatra filosofală", pentru care i s-a acordat premiul I al ziarului), "Revista Fundațiilor Regale", "Cuvântul" (în care a publicat în 1926 "Romanul adolescentului miop"), "Universul", "Viața literară". MIRCEA ELIADE. A editat revistele "Zamolxis. Revue des etudes religieuses" (Paris, 1939-1942, redactor-șef), "Antaios" (Stuttgart, 1960-1972, împreună cu Ernest Junger) și a condus publicația "History of religions" (Chicago, 1961—1986). A mai redactat, împreună cu V. Ierunca, periodicele " Caiete de dor
MIRCEA ELIADE: 30 de ani de la moartea personalității culturii mondiale by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/101204_a_102496]
-
fost distins cu titlul Doctor Honoris Causa al universităților din Washington, Yale, La Plata, Chicago. MIRCEA ELIADE. În 1937, a fost distins cu premiul I al Societății Scriitorilor Români pentru ediția critică în două volume intitulată ''B. P. Hasdeu — Scrieri literare, morale și politice''. A primit Premiul ''Bordin'' al Academiei Franceze și Legiunea de Onoare (1978). (Sursa: Agerpres)
MIRCEA ELIADE: 30 de ani de la moartea personalității culturii mondiale by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/101204_a_102496]
-
arată? Ce spune ea și ce ar mai putea spune? O invitație de a descoperi ce se ascunde în spatele discursului vizual al unei imagini și de a născoci, broda, crea pe marginea lui, sărind cu spontaneitate și creativitate printre genurile literare. • Arhivarea ca poveste și joc: ateliere de creativitate pentru copii și adolescenți. • Tururi ghidate ale Arhivei de Imagine. Cum sunt ordonate, îngrijite, cercetate și valorificate imaginile dintr-o arhivă? Ce presupune lucrul de zi cu zi într-un astfel de
MNTR, invitație pentru pentru a-ți crea propria expoziție cu fotografii vechi by Elena Badea () [Corola-website/Journalistic/101219_a_102511]
-
(13 mai 1795 - 26 iunie 1861) a fost un filolog și poet slovac, unul dintre primii savanți slaviști; a fost, de asemenea, istoric literar, istoric și etnograf. Tatăl său, Pavol Šafárik (1761-1831), a fost profesor la Štítnik (Csetnek) și apoi preot protestant în Kobeliarovo, unde s-a născut fiul său. Mama lui, Katarína Káresová (1764-1812), s-a născut într-o familie nobiliară săracă din
Pavel Jozef Šafárik () [Corola-website/Science/336014_a_337343]
-
1831-1902), a devenit un important chimist, Jaroslav (1833-1862) a devenit doctor militar și, mai târziu, profesor la Academia Iosefină din Viena, Vladislav (1841 - ?) a devenit militar de carieră, iar Božena (1831-?) s-a căsătorit cu Josef Jireček (1825-1888), un istoric literar și om politic ceh. Vojtech a scris o biografie interesantă a tatălui său - "Co vyprávěl P. J. Šafařík" (Ce a spus Šafárik) -, iar fiul Boženei și al lui Jireček studiul "Šafařík mezi Jihoslovany" (Šafárik printre slavii sudici). Pavel și-a
Pavel Jozef Šafárik () [Corola-website/Science/336014_a_337343]
-
în Časopis Českého musea [Jurnalul Muzeului Boemiei] din 1830) și "Maria Stuart" de Schiller (publicată în 1831). În 1816 a devenit membru al Societății Latine din Jena. Șaptesprezece poezii scrise de Šafárik în acea perioadă (1815-1816) au apărut în suplimentul literar "Prvotiny pěkných umění", editat de Jan Nepomuk Norbert Hromádka la Viena, și l-au făcut cunoscut pe Šafárik în Ținuturile Cehe și Slovace. În Jena, care i-a plăcut foarte mult lui Šafárik, el a învățat să aplice metodele științifice
Pavel Jozef Šafárik () [Corola-website/Science/336014_a_337343]