3,716 matches
-
Tata le dădea voie și sclavilor de rând să pună ceva bani deoparte, ca să se poată scutura de robie... Așa e și normal, rostește Asinius cu mintea încețoșată. Al doilea portret o reprezintă pe Vipsania în tinerețe. Ce urât a îmbătrânit! — Otacilius era econom și parcă binecuvântat de zei, recu noaște Libo. Unde punea el mâna, avutul sporea. Gallus se scutură și aprobă cu gravitate. Dacă stăpânul e tole rant, sluga poate aduna un început de avere personală. Un mic capital
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
efeminat. Din contră, pilozitatea conservă înfățișării masculine demnitatea ce i se potrivește. Oricum, e și așa destul de scurtă, îmbracă doar bărbia. Și parcă îl face să semene mai mult cu bunicul său, Marcus Antonius. Își înăbușă un suspin. Când va îmbătrâni și va încărunți, după 40 de ani, o s-o dea jos. Cu câteva clămpănituri experte de foarfecă, sclavul taie cu eleganță firele rebele. Scurtăm un pic și părul? — Nu, nu, se împotrivește tânărul. Lasă-l în pace! Își aranjează dezinvolt
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din ierburile și lotușii atinși de putreziciune. — Bun venit! Tușind, seniorul Ishida îl țintui cu privirea pe samurai. Acesta făcu o plecăciune până la pământ. Când își ridică fața, samuraiul își dădu seama că la fel ca unchiul său, seniorul Ishida îmbătrânise mult și că trupul său odinioară vânjos se ofilise. — Ei... zise cu glas răgușit seniorul Ishida după o clipă de tăcere. Ei... pesemne că ți-e tare greu. Samuraiul se străduia din răsputeri să-și stăpânească șuvoiul de simțăminte. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Elliot se descompunea rapid din cauza răului de mare, a călătoriilor nocturne și a trezitului dimineața devreme. Mulți pasageri o luau drept mama lui Elliot. Alții, care știau că sunt căsătoriți, credeau că e gravidă. De fapt, avea patruzeci de ani. Îmbătrânise deodată, când Începuse să călătorească. Înainte păruse mult mai tânără, părea de fapt o femeie fără vârstă, când, după ce făcuseră dragoste timp de mai multe săptămâni, Elliot se căsătorise cu ea, asta la mult timp după ce o cunoscuse În ceainăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Eu vreau să rămân mereu copil. De ce, Sorine? vor să știe câțiva curioși. Pentru că, dacă eu nu mai sunt copil și mă fac mare, dacă mi aleg o meserie, înseamnă că părinții mei nu vor mai fi tineri, că vor îmbătrâni. Și eu nu vreau ca ei să se schimbe. Părinții mei trebuie să rămână mereu aceiași. Pentru noi, copiii lor, ei rămân aceiași tot timpul. Iar noi suntem mereu fiii și fiicele lor, spune cineva. Vine o vreme când locul
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
trebuie să fie luat de cineva; timpul trece, puterile și forța lor scad, iar noi ne facem mari și trebuie să ne găsim un rost și o ocupație, zice Raluca. Ochii lui Sorin o privesc cu încruntare. Care va să zică, părinții tot îmbătrânesc. Și, până la urmă,... O întâmplare cu tâlc Toată familia e neliniștită. Mama și Sorina stau mereu în jurul lui Sorin. Iar tata a și plecat după doctor; trebuie să sosească din clipă-n clipă. Oare ce s-a întâmplat? După câte
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
vine numele ăsta? mai întrebă bunica. Nu știm, spune-ne! Se zice că pe tatăl fetelor îl chema Arțar, badea Arțar, așa-i spunea lumea. Iar copacii care apăreau, an de an, în pădure, erau sufletele oamenilor satului care, pe măsură ce îmbătrâneau, se duceau din lume, dar rămâneau să-i ascundă de urgia vremurilor și să-i ajute pe ceilalți. Și poate că de aceea-i satul nostru așa de frumos și de bogat. Că din el nu pleacă nimeni, niciodată, ci
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
roșii din spate clipiră. Ce s-or grăbi așa? Harry mări pasul. Simți deodată o durere acută În genunchiul drept. Se aplecă și strânse de partea care-l durea. Un vechi accident la schi, un Început de artrită. La naiba, Îmbătrânea. Ei bine, n-avea nici un rost să agraveze situația. Încetini din nou, spunându-și că-și va cere scuze pentru Întârziere când va ajunge la prietenii lui. Dar până să ajungă, când mai avea vreo câțiva metri, spre marea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
rele, că s-ar putea răsturna barca... Nu, Își scoase asta din minte și se Întoarse cu fața spre munți. Aici lecțiile budismului capătă concretețe, se gândi Vera. Viața e doar o iluzie de care trebuie să te eliberezi. Pe măsură ce Îmbătrânea, Își dădea seama că-și schimba atitudinea față de moarte. În tinerețe, subiectul morții era unul filozofic, la treizeci de ani era de nesuportat, la patruzeci devenise inevitabil. La cincizeci, Îl abordase mai rațional, pregătindu-și testamentul, inventariindu-și bunurile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
care ea și Phil să meargă ca observatori ai drepturilor omului, incognito, desigur. Mama ei a Încuviințat și i-a zis: —Ești atât de curajoasă. Dar eu știam că asta nu se va Întâmpla niciodată. Ultima operațiune de salvare o Îmbătrânise pe Mary Ellen cu douăzeci de ani, așa Încât acum chiar Își arăta vârsta. Nici eu nu eram de acord ca Wendy să plece. Guvernul militar Îi pusese numele pe o listă de vizitatori specială. Dacă ar mai fi pus vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
i-a răspuns: —Doamnă, habar n-am cine sunteți. Ea a ridicat din umeri și i-a răspuns cu un zâmbet prietenos: Așa lucrează timpul, nu? Trece fără să-ți dai seama, și, Între timp, unii cresc mari, iar alții Îmbătrânesc. Sigur arăt asemenea cuiva pe care n-aveai cum să-l cunoști. Schiță un zâmbet trist. Nu contează. Ca toată lumea, am vrut doar să te salut, mă bucur că te-ai Întors. Știa acel râs. Sherleen, femeia care Îl Învățase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ea prea multe. Dar el le dădea nume celor pe care le găsea. Și vorbea despre dragoste În toate felurile la care ea visase: cum vor ajunge să-și cunoască fiecare mică manie și să râdă de ele, cum vor Îmbătrâni Împreună și se vor ține de mână, cum Își vor arunca priviri secrete unul celuilalt, priviri care făceau parte din limbajul lor. Și-i promitea că vor continua să facă lucrurile astea până când vor fi senili și prea bătrâni ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și unde lucrează. Înainte, îmi veneau imediat în minte. Îmi place să joc go. În fiecare zi în pauza de prânz, joc go la serviciu. După joc, îmi aduceam aminte toate mutările pe care le făcusem, acum doar jumătate. «Am îmbătrânit», mi-am zis, dar nu numai asta e cauza. Sunt îngrijorat. ăsta este primul an, dar ce o să se întâmple peste doi, trei? O să fiu la fel, sau starea mea o să se înrăutățească? Nu sunt supărat în mod deosebit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
că mi-ar spune: «Uite așa erai tu!» A umplut trei carnete. După ce a terminat școala generală, nu s-a dus la liceu, ci a urmat o școală profesională de croitorie. Și-a ales singură drumul în viață. Părinții noștri îmbătrâneau și s-a gândit că ar fi mai bine să se angajeze undeva cât mai repede, decât să învețe. Astfel îi putea ajuta și pe ai noștri. Îmi aduc aminte că, atunci când am auzit ce hotărâre luase, mi-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
viața mea nu mi-a fost teamă de nimic. În concursurile de hipism mă confruntam mereu cu pericolul, am ajuns să nu mai simt frica. Asta e viața pe care am dus-o. Un asemenea caracter nu prea se schimbă. Îmbătrânesc. Dar, deși înaintez în vârstă, nu simt lucrul acesta. S-ar putea să fie periculos, nu? — După accident, nu s-a schimbat nimic în adâncul dumneavoastră? Ceva s-a schimbat. De atunci privesc lucrurile pe termen lung. Cu alte cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Nu știu din ce cauză, dar toate persoanele care lucrează în domeniul vestimentației par, mai tinere, e cam ciudat. Și domnul Takanori se apropie de vârsta de patruzeci de ani, însă încă are alura unui adolescent. Nu pare să fi îmbătrânit deloc. Probabil e o muncă în care nu reziști dacă nu-ți păstrezi prospețimea - apoi și înfățișarea. Are o voce calmă și blândă. Pe chip îi e întotdeauna întipărit un zâmbet plăcut (normal că nu a zâmbit mereu, însă asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nu înseamnă la fel de mult ca înainte. Uit mereu câte ceva. Exact ca un bătrân. Am impresia că memoria mi s-a s-a mai îmbunătățit, dar, oricum, uit imediat ce am spus un puțin mai devreme. Vorbind din perspectiva vârstei, parcă am îmbătrânit, dintr-odată, cu zece-cincisprezece ani. E ca și cum aș începe să devin senil. Cu timpul, poate o să-mi revin, însă n-o să fie ca înainte. N-o să fie o recuperare completă. Asta știu. Cel mai greu îmi este din cauză că nu știu unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
avut alte probleme. Doar că mi-a revenit astmul. De aceea am și stat două nopți în spital. Asta m-a dat peste cap, dar m-am obișnuit. Extenuare... asta simt, dar nu știu dacă sarinul este cauza. Am și îmbătrânit... da, sunt din ce în ce mai uituc în ultima vreme. Nici cauza acestui fapt nu o cunosc. Mai am și dureri de spate. Le simțeam și înainte, dar în ultima vreme s-au întețit. E o realitate a celor care ajung la vârsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
trei minute. — După ce v-ați întors acasă, v-ați mai simțit rău? Nu pot să spun că mă durea ceva anume. Nu am suferit un șoc din punct de vedere psihic. Dacă stau să mă gândesc, de atunci parcă am îmbătrânit. Parcă sunt mai speriat. Cum simt un miros ciudat, mă impacientez: «Ce miroase așa?» Văd fum si mă gândesc: « S-a întâmplat ceva, nu-i așa?» Mai mereu am temeri de genul acesta. A devenit o rutină. Orice aș face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
imediat, uit. Asta poate fi și din cauza vârstei. La golf obosesc foarte repede. Mă plimb un pic pe acolo și îmi vine să mă așez imediat. Și colegii de la muncă au început să râdă de mine. Îmi spun că am îmbătrânit. Îmi plăcea să fac sport. Efortul fizic mă îndârjea. Acum obosesc într-o clipită. E posibil să fie din cauza sarinului, dar și din cauza vârstei. Nu știu exact. Să spune că vrei să-i faci rău unui om pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nepoți. — Ce? Nu-mi vine să cred că aveți nepoți. Da. Mi se spune că par mai tânăr cu cinci ani decât sunt eu în realitate. Mai am multe rate de plătit pentru casă, care nu-mi dau voie să îmbătrânesc prea ușor (râde). Recent am cumpărat un apartament în Misato, prefectura Saitama. Am venit la Tokio în 1985. Atunci fusesem transferat la sediul central al companiei. La trei ani după ce am venit aici, Majestatea-Sa, Împăratul Japoniei a murit. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de greu să stau în picioare. Dar..., dacă tot a venit vorba, parcă în ultimul timp simt nevoia să mă așez. Acum mi-am dat seama de lucrul acesta. Da, încă mă cred tânăr, însă se pare că am cam îmbătrânit... Oricum, atunci nu-mi stătea gândul la așa ceva. În Tokushima îmi lua zece minute de mers pe jos să ajung la serviciu. Dintr-odată, am fost aruncat într-un trafic infernal. Așa cum am spus și mai înainte, mă adaptez ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai țin. Dacă stau jumătate de zi în picioare, nu mai sunt bun de nimic. Știți expresia: «râd genunchii». Obosesc orice-aș face. Doctorul mi-a zis: «Nu e din cauza sarinului, ci din cauza vârstei.» Totuși, nu poți spune că am îmbătrânit așa, dintr-odată. Cred că este ciudat, dar nu am nici o dovadă că sarinul ar fi cauza. Mi-am pus comprese cu plante medicinale și lupt cu boala. Îmi pun compresele astea și pot sta în picioare o zi întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Asahara ar trebui să primească pedeapsa capitală. Nu o spun ca pe o declarație publică, ci ca pe o părere personală. Ce atâta vorbărie. Pedeapsa cu moartea! De ce lungesc atâta procesul. Nu o să dea verdictul cât timp mai trăiesc. Eu îmbătrânesc și mor. Își bat joc. Asta cred despre proces. Asta-i tot.“ „«Nu contează! Fugiți! Fugiiți!» a repetat observatorul cu voce tare.“ Sugimoto Etsuko (61 de ani) Domana Sugimoto a fost ultima persoană intervievată. Pe data de 25 decembrie am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
se numea Soțiile de vineri, care m-a marcat. Eram total dezamăgit. Chiar dacă ești matur, nu evoluezi deloc!» — Ați văzut telenovela și, din cauza personajelor care erau deplorabile, ați fost dezamăgit? Da. Atunci imaginea mea despre adulți s-a năruit complet. Îmbătrânești, capeți experiență și inteligență, însă interiorul nu evoluează defel. Ți se schimbă înfățișarea, dobândești inteligență, iar restul rămâne la fel ca în copilărie. Sunt foarte sceptic în ceea ce privește sentimentul de dragoste. La vârsta de nouăsprezece ani mi-am făcut ordine în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]