17,154 matches
-
mai deștept, e prea deștept, câți crezi tu că au un creier de șobolan?, nu, eu vreau să fiu cârtiță, să sap în pământ... Să mă strecor prin galerii, să mușc glodul, să gust rădăcini și coropișnițe... Și-atunci se-mpingea în mine, voia să mă țocăie pe amândoi obrajii și-i băgam repede la înaintare o papiroasă. Trăgea vreo două fumuri, mândru de el: - Hai, Sclivi, vreau să fiu cârtiță, fără ochi, cu nasul boțit, să mă ghidez numa’ după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nu? Păi, să-mi fie rușine! Dar nu-mi este. E o lumină ca săpunul, fumul de țigară iese în vălătuci pe sub ușă și prin crăpături. Bat, dar nu-mi răspunde nimeni. O fi cufundat în vreunul dintre visurile sale. Împing ușa și intru. Anatol și Tavi, tânăra promisiune pe care-o luase în ultima vreme sub ocrotirea sa, lucrează în mijlocul coșmeliei la noul lor manifest. Au niște markere în mână, mai multe carioci chinezești sunt împrăștiate pe podea, lângă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-i dai drumul, dacă pui și picioarele pe bordură, nu-ți ajunge apa decât până la brâu, nu pățești nimic, nu te mai sclifosi. Poți să te-apuci de scară, așa, să nu-ți fie frică, lasă-te. Hai, că te-mping eu de burtă... Parcă ești un topor! Înțelege odată, poți pluti, nu e așa de greu, te ține apa... Respiră normal, hai... Nu strânge aerul în tine, respiră! Apa e sălcie. Am pescuit o pungă care plutea alături și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
apuc... ... ușa e zgâlțâită cu putere. Am pus lanțul, am îngrămădit noptierele, am tras cuierul, m-am proptit și cu spinarea-n ea, dar pârâie din balamale, nu mai are mult și zboară. Un trosnet, a cedat, cei de-afară împing și eu fug repede-repede pe holul care parcă-i tot mai lung, iau un castron mărișor, verde, cu mujdei și-o măturică și-ncep să-i botez, „să vă întoarceți de unde-ați venit”, cânt popește și-i mai feștelesc, alabala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mine sau să mă evocați pe la televiziuni, că jur că mă-ntorc, vă bântui în fiecare seară, vă dau cu oglinda-n cap, cu lanțul de la bicicletă, vă dau foc cu bricheta la mustăți și bărbi, vărs aftershave-ul în ciulama, împing mobila prin casă și vă recit din proletcultiști când vreți și voi să v-o puneți. Scot fotografia clasică a „Voievozilor” și-i desenez o cruce deasupra capului și tipului în frac, cu mustață de d’Artagnan, Mircea de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
el bani pe ascuns câteodată. Mai știi, poate l-au ales intenționat, mai bolovan, să-și împrospăteze sângele. Numai că n-au avut copii. Ce mai era la el spoială de cultură de la nevastă-i venea. Tot ea l-a împins de la spate, prin relațiile familiei ei, păi cum crezi c-a ajuns el să prindă post în Anglia, să-și scrie cărțile? Era tenace, nimic de zis, dar nu cine știe ce gânditor, cum văd că s-au găsit unii să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
greșit mortul. Dar e prea târziu să mă-ntorc și, în plus, am plecat special de acasă să particip la o îngropăciune. Chiar aproape de prag, în semiântuneric, o femeie în genunchi spală cu cârpa scândurile chioșcului. Fără să se ridice, împinge încetișor în față căldărușa. - Domnu’, dacă vrei prescură și lumânări, mai așteaptă, mai am de șters și de frecat, se-ncuibă mucegaiul, cât clor aș turna, am mâinile arse de-acum, a doua zi văd înapoi firișoarele verzi. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
doi soldați. Excelența Sa urcă lejer, cu haina descheiată, e destul de sprinten pentru cei aproape șaizeci de ani ai săi, e deja în nacelă și face cu mâna, larg, elegant. Primarul pune greu piciorul pe treaptă, un soldat dă să-l împingă, dar se oprește când secretarul primăriei țipă la el. Intră pe lat, sugându-și burta să-ncapă. - Băi, da’ portița asta-i pentru țâri, cum să-ncapi? Încercând să-și facă loc în nacela cu stegulețele Franței și României, primarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
primăriei țipă la el. Intră pe lat, sugându-și burta să-ncapă. - Băi, da’ portița asta-i pentru țâri, cum să-ncapi? Încercând să-și facă loc în nacela cu stegulețele Franței și României, primarul face o mișcare necugetată, îl împinge pe ambasador brusc, cât pe ce să-l zboare peste bord. Domnul Charles se dezechilibrează, dă cu fruntea de margine, abia reușește să se agațe de un odgon... Primarul mai face un pas, se duce-n partea cealaltă, ambasadorul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
șase sau șapte zile, pe vreuna din celelalte insule din arhipelag. Cu toate acestea, pentru că navigase vreme de peste cincisprezece ani la acele latitudini, Sebastián Mendoza știa cu certitudine că acel curent puternic care venea dinspre coasta americană avea să-l Împingă fără greș spre apus. Dacă nu avea, prin urmare, norocul de a ajunge curînd pe insula Charles sau În partea sudică din Albemarle, pomenitul curent avea să-l tîrască În Pacific și În cazul ăsta s-ar fi scurs luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În călătorie Împreună cu contele de Rioseco sau, cu mult mai multă vreme În urmă, să facă dragoste cu vărul Roberto. Însă acum da, singură În peșteră, recunoștea timbrul acelui glas, care nu era, cum crezuse ea mereu, vocea care o Împingea spre libertate, ci aceea din pricina căreia se trezise Înlănțuită astfel, În inima celei mai pustii insule și În puterea celei mai respingătoare creaturi care existase vreodată. Sau poate era vorba despre o pedeapsă? Poate că cerului nu-i ajunsese cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
la orizont și să aibă proasta idee de a ancora În ansă. Consecințele acestei frustrări și mînii le suporta, după cum e lesne de Înțeles, Niña Carmen, care, În pofida stoicismului cu care Îndurase pînă atunci maltratările lui, Într-o noapte Îl Împinse jos din pat cu un brînci violent și surprinzător, nepotrivit pentru o femeie de constituția ei fizică. Îl Înfruntă cu o privire din care scăpărau flăcări: - Ajunge! strigă ea ca scoasă din minți și cu părul vîlvoi. Ce crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Trimis de mama lui Diego Ojeda, velierul scrută luni Întregi fiecare golf, plajă și stîncă de suprafață din arhipelag, fără să descopere rămășițele elegantei goelete sau ale nefericiților ei pasageri, și dureroasa concluzie fu că fie un vînt neașteptat o Împinsese În larg și o făcuse să se scufunde, fie fusese atacată de una dintre acele bande criminale care treceau uneori printre insule În migrările lor periodice de la un pol la altul. Nu era prima oară cînd o orcă ataca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Distrusese multe vieți și multe familii, printre care propria-i viață și propria-i familie, și, prin urmare, conștiința nu-i Îngăduia să accepte că nu o făcuse dintr-o irepresibilă dorință de libertate, ci pentru că profunda ei depravare o Împinsese la a-i respinge pe acei bărbați care nu fuseseră În stare s-o facă să li se supună, pe cît de mult Își dorea ea, inconștient, să se simtă subjugată. Cum să Își mărturisească ei Înseși că tînjea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
iar asta păru să-i trezească dorința și-i ceruse tot mai mult, după care adormiseră amîndoi, vlăguiți, spre zori; zori În care acea soartă blestemată care părea să-l urmărească mereu, cea mai rapidă navă a flotei britanice, naviga, Împinsă de un vînt prilenic și de un curent favorabil, În direcția Insulei Hood. Pentru a nu știu cîta oară, se Întrebă ce naiba Îi făcuse el cerului de se Întorcea Împotriva lui. Destinul, fatalitatea, zeii - sau oricine ar fi fost cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Lămpile de ulei păreau că Încearcă să pîlpîie mai tare. Apa Începu să fiarbă pe focul care, Într-un colț, Își aducea prinosul la iluminarea și mai fantasmagorică a acelui spațiu. Niña Carmen se Încleștă de drugii de la pat și Împinse cu putere. Iguana Oberlus rămase În așteptare, mereu tăcut. Sosiră zorii. Copilul se născu. Niña Carmen Încetă să mai strige și Închise ochii, vlăguită. Iguana Oberlus tăie cordonul ombilical, luă bebelușul În brațe și Îl Înfășă Într-o cîrpă curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
scufundase cu un an Înainte dădu peste baleniera María Alejandra. Scoase din ea, unul cîte unul, bolovanii grei și, cînd ambarcațiunea Începu să se ridice la suprafață, se apucă să scoată apa cu o găleată. Încă plină de apă, o Împinse pe mal ajutîndu-se de venirea noului flux și o goli. CÎteva coaste și scînduri se umflaseră, ieșind din cuie și făcînd ca apa să pătrundă pînă la Încheieturi, dar reuși să se descurce și să ajungă, vîslind, În ansă, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
spre est, deși curentul ne deviază spre sud. - Și pe noi ne-a deviat spre sud la numai cîteva zile după ce plecaserăm din Guayaquil, admise ea. Iar pilotul ne-a explicat că e un contracurent care vine din Panama și Împinge vapoarele la sud de Galápagos. Poate de asta am ancorat În Hood, cînd ar fi trebuit s-o facem Într-una din insulele mari, mai spre nord... N-o să ajungem niciodată! repetă ea. Oberlus nu-i răspunse, stătu pe gînduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vreme pierduseră ultima picătură de voință care le mai rămînea, și pierduseră, probabil, și orice speranță de a mai supraviețui acelui coșmar absurd. VÎsleau fiindcă răpitorul lor le poruncea s-o facă, prin lovituri de bici, și nu-i mai Împingea nevoia de a se salva, ci numai teama de durerea fizică și teroarea fără margini pe care o simțeau În prezența acelei ființe demonice, de la care Întotdeauna te puteai aștepta la o acțiune și mai aberantă. Se hotărîse să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Îndepărteze de coastă, căutînd să se lase purtați de alizee. Dar nu ne aflăm În zona cu alizee, ci În Regiunea Mării Liniștite, pe care vapoarele Încearcă s-o evite - arătă spre corabia Îndepărtată. Dacă ăsta Înaintează... și Înaintează... Îl Împing curentul care vine dinspre sud și un vînt dinspre uscat. Făcu o pauză și adăugă, cu o nouă strălucire În ochi - . Mi-am petrecut viața navigînd și cunosc mările astea... Trebuie să ne aflăm la sud de Guayaquil, la nord-est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
depozită pe fundul ambarcațiunii recolta bogată și lăsă imediat să cadă În apă bucățele mici din ficatul cald al răposatului Ferreira. Aruncă ce mai rămăsese la bord și apoi azvîrli mortul În apă, observînd cum se Îndepărta puțin cîte puțin, Împins de curent În timp ce se scufunda. În cele din urmă, Îi arătă prada de război Niñei Carmen, care rămăsese mută, atît de vlăguită, și nici măcar nu-și putea exprima entuziasmul că În curînd avea să mănînce. - Vezi? o Întrebă el. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
facă un ultim și suprem efort. Haide acolo! exclamă el. Dacă faci ce-ți spun, curînd vom fi pe pămînt... Începu să vîslească tot mai abitir, făcînd baleniera să Înainteze din ce În ce mai repede, imprimîndu-i viteza necesară pentru ca primul val să o Împingă pe creastă, aruncînd-o Înainte și mai iute, acestui val urmîndu-i altul. Între valuri, Oberlus nu se opri nici o clipă din vîslit, În timp ce Niña Carmen se agăța din toate puterile de echea timonei și astfel, marea și omul, uniți, conduseră ambarcațiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Sora Katherine venea să-mi verifice semnele vitale la fiecare șase ore. Să-mi verifice pulsul cu acul iute al secundarului de la ceasul ei bărbătesc, gros și argintiu. Să-mi lege banda tensiometrului în jurul brațului. Ca să-mi controleze temperatura, îmi împingea în ureche un fel de pistol electric. Sora Katherine era genul de călugăriță care poartă verighetă. Iar oamenii căsătoriți întotdeauna cred că răspunsul stă-n iubire. Sari înapoi la ziua marelui meu accident, când toată lumea a fost atât de grijulie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
pun curcanul rece și ud în poala logopedei, țintuită de zece kilograme de carne moartă în scaunul ei de birou din piele și cu rotile. De pe coridor, mai aproape, sora Katherine țipă: — Iu-hu! — Mriuvn vvsi sjaoi aj, fac eu, și împing pe coridor logopeda și scaunul ei. Zic: Jownd vvinc sm fdo dcncvv. Logopeda, îmi zâmbește și zice: — Nu trebuie să-mi mulțumești, e meseria mea, asta-i tot. Călugărița a ajuns lângă noi cu bărbatul și stativul pentru perfuzii, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Seattle, și mâinile strâng până se albesc balustrada de oțel acolo unde au mai strâns-o un milion de alte mâini, ștergând vopseaua. În hainele sale, în locul platoșelor de mușchi duri care înainte mă scoteau din minți, acum grăsimea îi împinge cămașa peste curea. E din cauza Premarinului. Umbra sexy a bărbii sale de la ora cinci dispare din cauza pastilelor de Provera. Până și degetele i s-au umflat în jurul vechiului său inel de sportiv universitar. Fotograful din mintea mea zice: Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]