2,964 matches
-
pe acoperiș"; halucinată, "se duce să iubească"; în tărâm de "arderi reci" mari dezolări bacoviene își asociază cinismul: Crapă râsul mai departe într-o ordine mai trează". Nonsensurile fac legea! Intenția (repetată) de a înțelege lumea, "ridicând-o în dreptul ochiului", îndrăzneala de a întâmpina fără aprehensiuni moartea individualizează vădit un spirit lucid și paradoxal. Dintr-un Orgoliu picură lent o indistinctă mâhnire: Fii bun, vom trăi / copleșiți de neînțelegerea lumii cu lumea..." Mai temperat decât la Cezar Ivănescu și Ileana Mălăncioiu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în stare genetică, embrionară, nedistilată, a percepe tranzițiile fulgurante ale comunicării în devenirea lor intimă, iată preocupări temerare. A face poezie și din "buletinul de analize", a crede că "o fi o lege a poeziei tot lucrul trăznit" acestea convin îndrăznelilor unui spirit expansionist, cu imaginație torențială. Frazarea dezlegată, sinuoasă, ramificată nu cunoaște obstacole: fugi, băiete, în păpușoi e vaca, ehe, stă, cică, ascunsă, acolo, în recoltă, de frică, vine taurul, o locomotivă vine din cer: ce?... bă, ești nebun, unde
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se naște și nu moare: mă identific cu ea și sunt fericit în continuă adorare, pentru că nu sunt alcătuit din timp. Vorbesc filosofii cu voluptate despre "condiția umană". Dl. Liiceanu susține chiar că "Heidegger este singurul gînditor care a avut îndrăzneala să încerce să deseneze harta definitivă a condiției umane" (în 18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger, Humanitas, București). Îndrăzneț Heidegger, dar îndrăzneț și compatriotul nostru, specialist notoriu în Heidegger. Am totuși cîteva probleme: întîi că îmi vine greu să cred
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
al XX-lea : existențialiști (Sartre, Malraux, Camus), dadaiști (Tzara), suprarealiști (Breton, Eluard, Deleuze, Foucault, Baudrillard) și noi fenomenologi (Henry, Bruckner, Glucksmann, Morin), tot stîngiști și nonconformiști. Există un termen grec care îi caracterizează și anume parresia, însemnînd sinceritate, vorbire deschisă, îndrăzneala de a spune ce trebuie spus cu aproape orice risc. Sunt cinici (de la grecescul kynos cîine), tot în sensul grecesc al cuvîntului, ofensatori, libertini, scandalagii, rebeli, provocatori și infami și, în general, lipsiți de originalitate. Unii vor să-și schimbe
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
se joacă : artificii, jocuri de cuvinte, subterfugii retorice, sfidînd și obstrucționînd, interogînd în mod sistematic obscurul, iluziile și limitele raționalității. El nu caută neapărat răspunsuri, se mulțumește să complice cît mai mult întrebările, să dea dovadă de cît mai multă îndrăzneală și incertitudine. El este un filosof dinafara filosofiei, ce caută mereu un alt sens, nemaiîntîlnit, o altă sensibilitate și o altă formă de cunoaștere, fără precedent. De la logică la metafizică, de la politică și literatură la psihologie și filosofie, totul este
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
care încearcă să inculce această preocupare generațiilor viitoare, dând însă o explicație diferită de cea admisă în mod obișnuit pentru a discerne sensul catastrofei. Sacrificiul lui Avraam aduce in fine soluția misterului. Cei care se sacrifică voluntar îi depășesc în îndrăzneală pe fondatorii iudaismului, pentru că merg și mai departe decât Avraam. Aici este răspunsul. Departe de a-și abandona poporul, Dumnezeu l-a pus din nou la încercare, așa cum făcuse cu patriarhul său. Iar poporul a răspuns încă o dată speranțelor și
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
pedepsească poporul. Iar Ioel Teitelboim, supraviețuitor al genocidului, conducătorul dinastiei hasidice din Satu Mare, un curent antisionist existent și astăzi, nu ezită să-i blesteme pe sioniști pentru că au precipitat și legitimat prin acțiunea lor Soluția Finală sancționare dreaptă a unei îndrăzneli blasfematorii, aceea de a lua inițiativa întoarcerii în Sion și de a se substitui astfel așteptatului Mesia. Una dintre cele mai recentre expresii ale paradigmei pedeapsă/răsplată a fost declarația, în 2001, a rabinului originar din Irak Ovadia Iosef, conducător
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Austria, aflată în plină expansiune teritorială spre răsăritul continentului. Schimbarea raportului de putere în Europa Centrală a fost sesizată în Muntenia de Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu și Ștefan Cantacuzino, care nu au ezitat să stabilească legături în secret cu Habsburgii. Îndrăzneala lor avea să-i coste pe ultimii doi nu doar tronul, ci și viața. Pe Constantin Brâncoveanu nu l-au putut salva, în fața turcilor, nici averea fabuloasă și nici pânza de spioni pe care o țesuse prin lume. Așadar, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
ai celei neoclasice (mai puțin poate cu David Ricardo, Thomas Robert Malthus, Jerremy Bentham și Alfred Marshal, pe care-i reeditează), deși a fost educat în termenii acestor teorii, pe care le și reprezintă o bună bucată de vreme. În Îndrăzneala de a spera, viitorul președinte Obama îl invocă și el pe Keynes, cu trimitere și la Roosevelt, al cărui urmaș înțeleg că se pretinde. Oricum, politica anticriză a lui Obama e clar de inspirație keynesiană. Scrierile lui Keynes pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
București, 2008; Minsky Hyman, Stabilizing an unstable economy, Yale University Press, Yale, 2007; Nicolescu Basarab, Ce este realitatea?, Junimea, Iași, 2009; Nozick Robert, Anarhie, stat și utopie, Humanitas, București, 1997; Nye Joseph, Soft power, Public Affairs, New York, 2004; Obama Barack, Îndrăzneala de a spera. Reflecții despre salvarea visului american, Rao, 2008; Olson Mancur jr, Creșterea și declinul națiunilor: prosperitate, stagflație și rigidități structurale, Humanitas, București, 1999; Ohmae Kenici, The end of the Nation State: The rise o the regional economie, The
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
și pline de riscuri, cu luarea în arendă a diferitelor moșii și susținerea, ca vechil, a mai multor procese, care au purtat-o mereu pe drumuri. Și Raluca Eminovici, soră-a, a căutat să dea dovadă de spirit negustoresc, dar îndrăzneala ei cerea bani mulți. Iată un împrumut, făcut de ea, cu care credem că a forțat bunăvoința serdarului Iordache Ureche: Adică una mii cinci suti galbini noi, drepți, la cumpănă, gios iscălita Cămr. Ralu Emnnovici, născută Iurașcu, am luat cu
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
pe creditorii lui Eminovici de a cere vînzarea Ipoteștiului, dacă se va putea. De altfel, Raluca Eminovici și-a închiriat casele de lîngă Uspenia spătăresei Smaranda Varlaam, pe perioada 23 aprilie-26 octombrie 185151 și s-a mutat, cu foarte mare îndrăzneală, la Ipotești. Nu trebuie să ne închipuim că la Ipotești familia Eminovici era așteptată cu mese întinse și făclii aprinse. Era acolo o casă de țară, veche de 62 ani, care mai mult stătuse pustie decît fusese locuită, iar acum
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
să nu observăm că în imperiul deplinei înfloriri există o netă dihotomie între cei a căror principală motivație este de a crește numărul satisfacțiilor materiale și de divertisment și cei ale căror țeluri în viață implică mereu efort și metodă, îndrăzneală și risc, invenție și creație? În această privință, viitorul democratizării consumului ar putea fi în mod sistematic inegalitar, majoritatea oamenilor aspirând la satisfacțiile facile ale bunăstării, în vreme ce un fel de hiperclasă adoptă reguli de viață mai „austere”, marcate de dorința
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
informeze la timp. T.J. Dunning a scris: „capitalul nu oferea profit, sau un profit foarte mic... cu profitul adecvat capitalul este foarte îndrăzneț. Un procent sigur de 1 la sută va garanta locuri de muncă, 20% va produce zel, 50%, îndrăzneală pozitivă, 100% va determina încălcarea tuturor legilor omului, 300% va determina omul să creadă că nu e crimă dacă are scrupule, nici risc, chiar cu posibilitatea de a fi spânzurat.” Dimineața următoare, la ora nouă, acest om mare a deschis
Cibernetica sistemelor economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/222_a_216]
-
a treia, „Fii un adevărat leu”. Macbeth e predestinat să poarte în el întreaga ambiguitate a eroului războinic. În ultimul act, când cere să fie întărită cetatea Dunsinane, unii îl socotesc nebun; alții, dimpotrivă, vorbesc despre înverșunarea lui plină de îndrăzneală („valiant fury”). În același timp, e demonizat deopotrivă cu Lady Macbeth: devilish Macbeth, „fiend of Scotland”, aceleași cuvinte cu care este caracterizat și Richard al III-lea; în finalul piesei, imaginea tiranului Macbeth e aceea a unui casap, iar Lady
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
răsar, ici și colo, câteva personaje ce speră zadarnic să pună capăt lanțului de răzbunări. Henric al V-lea, bunăoară, erou al unei piese plasate de la bun început sub semnul invocării bravilor strămoși și al continuării tradițiilor de curaj și îndrăzneală lăsate moștenire urmașilor. Apelul la sufletul războinic al defunctului strămoș, asociat cu încrederea în forța protectoare a glorioaselor fantome, se sprijină pe amintirea morții eroice („remembrance of valiant dead”), pe o moștenire de sânge care se vrea o moștenire a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se elibereze de limitările ordinii naturale, a devenit captiv al ordinii reprezentărilor. În fapt, omul modern a încercat să-și marcheze distincția poziționării în raport cu puterea de a ieși din limitele ontologice folosind calea regală a cunoașterii. În mod paradoxal, această îndrăzneală fără precedent a fost subminată de preferința exclusivă pentru gândirea rațională concentrată în dictonul baconian „știința este putere”. Extraordinara soluție a eliberării de constrângerile naturale s-a dovedit în timp catastrofala soluție a încarcerării în material. Empirismul a spart zăgazurile
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
și sub cel al gândirii emoționale, în sensul că Economia este și mai puțin Știință și mai puțin Artă în raport cu alte tipuri de cunoaștere. Economia este, într-un fel, aproximativă în esență și ca Știință și ca Artă. Dintre toate îndrăznelile și teoretice și practice ale omului, Economia se aseamănă cu Medicina, care nu are niciodată posibilitatea să uzeze de legi naturale pentru a trata boli, ci de rețete particularizate, contextualizate, ce descriu situații concrete de natură personală nerepetitivă, adică rezolvă
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
înțelegerea sistemului ca metaforă epistemică este o formulă rafinată a metodei metafizicii pentru soluția perspectivei întregului, visată de Einstein de a vedea prin ochii lui Dumnezeu alcătuirea lumii. Alegerea referințelor dincolo de granițele trasate de semnificațiile lumii este nu doar o îndrăzneală creatoare, ci și o depășire a înțelesului acțiunii de a cunoaște. Cu cât se îndrăznește să se ridice perspectiva sau să se lărgească orizontul, cu atât se simplifică sarcina sintezei, ceea ce se observă din înălțimile și cuprinderile amețitoare fiind tot
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
din Epicur, în vreme ce subtitlul enunță adevăratul subiect și dă o idee despre sobrietatea tratării lui. Lucrarea constituie un autentic comentariu universitar asupra problemei. Mai curând comentariu al comentariilor decât comentariu al textului însuși, cartea este clară, precisă și documentată. Fără îndrăzneli. Același autor comentează scrisoarea etică și își pune întrebări asupra condițiilor plăcerii pure la Epicur într-o culegere de texte intitulată Démocrite, Epicure et Lucrèce. La vérité du minuscule, Encre Marine, Versanne, 1998. Două comentarii precise, exegeză riguroasă, filologică: Jean
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aplecase ca să-și ude pensula și, după ce o ștersese pe cârpă, aplica acum celălalt amestec, o umbră arsă cu albastru de Prusia, ca să marcheze fața, pomeții Înfundați, efectul de lumină pe capul Întors către privitor. O făcea cu o ușoară Îndrăzneală, ud pe ud, lăsând cele două amestecuri să se topească Împreună În contururi, Înainte de uscarea rapidă a vopselei acrilice. Apoi s-a depărtat de perete, ca să vadă ce ieșise. Acum, expresia bărbatului care urma să moară era potrivită: uimire, indignare
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
era nevoie să inventeze nimic. Toată acea sticlă și tot acel oțel erau continuarea directă a călăreților cu panașe, căptușiți cu fier, prin ale căror armuri crăpate orice argat umil putea să strecoare, cu ceva deznădejde și un pic de Îndrăzneală, tăișul ascuțit al unui jungher. Ea Îi explicase cu mare precizie acest fapt la Veneția. Nu mai există barbari, Faulques. Sunt cu toții Înăuntru. Și nici măcar nu mai există ruine asemenea celor dinainte, avea să adauge mai târziu, la Osijek, pe când
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
spațială, căci ea îi permite Puterii care domină lumea să vadă fără să fie văzută. Ochi anonim. Ochi transcendental. Ochi superior. Supravegherea divină operează în același fel atât la greci, cât și la creștini. Războinicul Aiax e pedepsit tocmai pentru îndrăzneala de a fi crezut că putea înșela vigilența zeilor, iar tragedia disecă îngrozitoarele torturi ale eroului răzvrătit. Mai târziu, la Calderón de la Barca, în splendidele sale autos sacramentales, lumea se află explicit sub stăpânirea privirii venite din înaltul cerului. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
nemulțumirea față de metodele tradiționale a fost, de fapt, noua perspectivă asupra timpului pe care o implică teoria relativității generale a lui Einstein. Care sînt teoriile cel mai frecvent citate În favoarea unui demers sincronic sau „morfologic”? CÎțiva erudiți au mers cu Îndrăzneala pînă la a cita Metamorfoza plantelor a lui Goethe, fie ca să aducă un omagiu unui precursor inocent, fie pentru că n-au stat prea mult pe gînduri. În al doilea eseu al său despre Metamorfoza plantelor (circa 1790), Goethe definea astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ființa omenească drept un „cadavru Împodobit”116. Căderea sufletului individual a fost, după el, o culpă (hamartia) care s-a produs datorită În același timp necesității și liberului arbitru (he te ananke to te ekousion), ca o consecință a unei „Îndrăzneli” (tolma) generatoare de rău (arche tou kakou)117, amintind, Într-un fel, de Arhontele Ialdabaot. Revenind acum la Timaios: va trebui să se observe că principiul antropic nu este definit aici În termeni biblici (omul și lumea sînt creați unul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]