2,013 matches
-
fluturîndu-ți părul În care apa mării nu s-a uscat Încă. Soarele Îmi dogorește trupul și ce rost are să dau nisipului alt Înțeles, cînd nicăieri nu ne Încîntă mai mult o palmă omenească transformată În clepsidră? Tălpile tale, zeiță, se Înfioară de plăcere atingînd nisipul umed și cald și dacă trebuie să Învățăm ceva de la zei, atunci trebuie să Învăț de la tine că nisipul acesta cîntă viața, nu nevoia de a fugi Într-o piramidă. Trebuie numai să am Îndrăzneala să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
tot atîtea Elade cîte au fost evocate, iar statuile grecești spun numai ceea ce sîntem În stare să spunem singuri. Fără o sete proprie de zbor, În zadar am scruta cerul. În locul aripilor, Icar ar avea două răni. Însă pe nisipul Înfiorat de vîntul toamnei urmele lăsate de gheara sfinxului se abat uneori spre un ținut de nicăieri, fără noapte și fără greșeli, scăldat Într-o lumină primejdioasă, unde nu mai are sens să pui mii de Întrebări mîinii care se Întinde
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
puțin timp din restaurant. Valentin când sesiză îi spuse pe un ton ușor ironic, zâmbind „Îmi pare rău, dar nimeni nu a stabilit vreo regulă aici, trăgând indiferent din țigara lui preferată”. Carlina îl privi uimită, iar un gând o înfioră. Îl credea cald, unic în felul lui, cu sentimente nobile. Când se ridică de la masă pentru a merge pe terasă, bărbatul nu ezită să o însoțească. Afară se priviră din nou în secret, iar el descoperi că era foarte diferită
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nu ai mai întâlnit așa un om, dar așa sunt eu. Crede-mă! - Eu văd că ești o ființă caldă și blândă. - Amândoi suntem obosiți după o noapte de petrecere. Ar fi bine să lăsăm ușa speranței deschisă. Acum mă înfioară și mă sperie gândul unei noi căsătorii. - Cine va zăbovi mai mult în pragul ei? - Să nu uităm că am trecut fiecare printr-o relație neplăcută pe care ne-o doream caldă, unică și pavoazată cu sentimente nobile. Ar trebui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca și cum ne așteptasem până atunci. Visam să fim cât mai repede împreună. Spuneam că nu vom da voie nimănui să hotărască ceva în locul nostru. Ce s-a ales de toate visele noastre? Te credeam cald, unic, plin de sentimente, mă înfioară această situație. Mă sperie gândul unei vieți fără sens. O privi uimit. Își aprinse o țigară în tăcere, refugiindu-se în interiorul frământărilor sale. Spațiul dintre ei devenise un sloi de gheață. Fiecăruia îi venea să îl strivească pe celălalt, ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un nou început, iar interiorul ei parcă striga necontenit „Vino spre mine, viață! Ai să reușești, ai curaj, ai încredere în tine!”. Dobândise liniștea sufletească, liniștea aceea adevarată a unei primăveri senine, normală, fără ploi torențiale și vânturi ce te înfioară. Pășea curoajoasă într-o nouă directie, spre libertate! Toate lucrurile de care nu își dorea să-și mai amintească vreodată aveau să se transforme încet și sigur în uitare. Era foarte încrezătoare în viitorul pe care își dorea să-l
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-n ordine. Cînd ieșiți, stingeți dumneavoastră reflectoarele și încuiați ușa. Noi plecăm la atelier. Mulțumesc! le spun. Mecanicii pleacă înfrigurați de vîntul rece. Eu rămîn lîngă ușă și-mi plimb privirea peste traseele de la sol. Vederea contrafluxului de hidrogen mă înfioară. Urc treptele scării metalice pînă la tabloul de comandă, mort, cu toate becurile stinse, înregistratoarele înțepenite și acele indicatoare în poziție de zero. Mă bate gîndul să bag tensiune în circuitele tabloului de comandă și să verific funcționarea ventilelor pneumatice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la plecare. Eu sînt de serviciu pînă deseară, la șase. Bine, îi zic, poate la plecare. Vin la plecare, adaug, gîndindu-mă că o astfel de cutiuță ar fi o fericire pentru Livia. Deschid ușa să plec, dar mă opresc locului înfiorat de un curent rece. Mă uit în sus și văd două obloane ridicate. Tomiță, ce-i cu obloanele acelea? Aerisire, îmi răspunde, trăgînd de o floare care nu vrea să se rupă. Ia uite, dom'le, trebuia să iau cuțitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un mecanic să schimbe rulmentul. Nu, că n-am timp să-l aștept. Trebuie să duc cutiuțele, pe urmă mai am treabă prin combinat. Cum vrei. Mulțumesc pentru ce mi-ai arătat! La revedere! Ies din seră bătut de gînduri, înfiorat de priveliștea magnoliei în floare, fericit în sinea mea că la ora patru voi veni pe aici să iau o cutiuță cu trei magnolii, să o duc Liviei. Pentru ea, care are atîta sensibilitate, cele trei magnolii vor fi prilej
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
voi veni pe aici să iau o cutiuță cu trei magnolii, să o duc Liviei. Pentru ea, care are atîta sensibilitate, cele trei magnolii vor fi prilej de sărbătoare. "Ce-o fi vrînd, oare, să-mi spună doamna Pascu?" mă înfioară un gînd. La naiba! Bîrfă, asta-i! exclam. Ca să nu mai trec pe lîngă Reziduuri, o iau prin stînga, printre bazinele de decantare a apelor și cisternele cu substanțe toxice. Îmi aduc aminte că pe aici nu am voie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ambalat în alte probleme, iar reîntoarcerea mea ar putea fi interpretată ca o obrăznicie. Plus că în secretariat a intrat o femeie să caute niște acte lăsate la semnat... Vocea ei mi s-a părut cunoscută, ceva care m-a înfiorat plăcut și m-a făcut să mă simt mic totodată... speriat că la noapte va veni fantoma Doamnei Ana... Teona!... murmur eu. Da, ea era. Ar fi trebuit să-i dau telefon și să-mi cer scuze. Mă uit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și-n liniște. Nu încerca să spui asta cuiva din administrația locală, că-ți va rîde în nas: "Ce-mi spui mie?! Fă-ți vilă cum ne facem și noi dacă vrei liniște și confort". Tac și înghit în sec, înfiorat de un gînd criminal: să mă duc acasă și să dau foc manuscriselor, să retrag de la editură romanul în curs de editare și să opresc transmiterea piesei la Radio-Iași. Încep să simt cum crește în sufletul meu ura împotriva scriitorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din nou unul din cele două scaune. Credeți că noi v-am face greutăți, tocmai dumneavoastră?!... Brunetul aruncă furios hîrtia pe birou, se uită scurt în tavan de parcă ar invoca o forță supranaturală, strînge din umeri și-și mușcă buza, înfiorat de o durere interioară. Se ridică, împingînd cu piciorul scaunul în spate, își ia paltonul și iese. Trag o fugă pînă la farmacie să iau niște picături, spune din ușă, nu înainte de a-mi arunca o privire scurtă, sfredelitoare. Ciudat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se plimbă prin păr, desfăcîndu-i buclele. Buzele i-au rămas întredeschise, gata să surîdă din nou, iar ochii, obosiți de privit în tavan, i se închid cu o mișcare lentă a pleoapelor, împreunînd genele răsfrînte. "Parcă-i o păpușă! mă înfior eu, privind-o. De ce să...?!..." "La dracu!... Trebuie să fac ce mi-am propus! M-am săturat să fiu corect și principial!... Trebuie să-mi spăl într-un fel palmele primite azi..." Îmi opresc mîna stîngă, cu degetele desfăcute în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tresare, se retrage speriată, îndesîndu-se mai mult în pernă, șoptind: Ușa! Te rog!... E descuiată... Mă ridic încet din pat, merg în vîrful picioarelor pînă la ușă, prind cheia cu grijă și o răsucesc fără zgomot. "Ca un hoț", mă înfioară un gînd și rămîn așa, cu degetele lipite de cheie, cu mîna stîngă rezemată de tocul ușii. Îmi vine să rîd: "am reușit deci!" Mă întorc spre cameră... Nemișcată, așa cum au lăsat-o brațele mele, Cristina stă întinsă pe pat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mult, deasupra genunchilor. Ochii mei o măsoară de cîteva ori, aștept o reacție din partea ei, dar nu-i văd decît pieptul mișcîndu-se ritmic și degetele mîinii stîngi zvîcnind de cîteva ori. "Ce brută am putut fi!!", îmi spun și mă înfior ca scuturat de friguri. Mă apropii de pat, mă aplec, întind mîna și-i cuprind umărul. Cristina..., șoptesc eu, dar ea rămîne nemișcată, cu ochii închiși, mulțumindu-se doar să-și subțieze buzele într-un surîs amar. Îi alint cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a surîs: Ți-a plăcut Istoria? Da... Probabil era profesoara frumoasă... Am simțit cum roșesc și mi-am scos boneta din buzunar să-mi șterg gîtul. Mihai, mi-a spus bucătăreasa pe un ton molcom, dar destul de grav ca să mă înfioare, te rog mult să mă ierți pentru palmele de astăzi !... A tăcut un timp lung, plimbîndu-și degetele pe luciul mesei, apoi a surîs trist, clătinînd din cap: De ani de zile visez să pălmuiesc un bărbat, dar să-l pălmuiesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
au venit pe moment în minte, iar acum, repetîndu-le, mă mir cum de m-am putut gîndi la ele. Mai degrabă aș crede că sînt ale altcuiva, nu ale mele. "Jocul" cu gazele mi se pare deosebit, dar totodată mă înfior, gîndindu-mă la momentul cînd voi trece de pe amestecul de gaze pe circuitul de aer: s-ar putea să nu reechilibrez la timp presiunea, ori s-ar putea să am necazuri în interiorul separatorului. Da, e o idee, încuviințează Don Șef. Merită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Trebuie să ajungi la o anumită linie ca să te transformi în piesă de valoare, trebuie să avansezi pătrățică cu pătrățică... Azi, însă, ai avut șansa unui salt. Lasă teoria, Tamara! îi spun, privind-o în ochi, fără să mă mai înfior ca altădată. Spune clar și scurt ce ai de spus! Mă așteptam la cu totul altă comportare a ta. Fie că intrai în sală plin de elan și spuneai: da, tovarăși, să facem, să dregem; fie că, atunci cînd m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cînd am mers mult, e doar începutul; acuși vor începe să mă doară toți mușchii, dar am să-i păcălesc: îi voi încorda și voi merge fără să mișc articulația. "Umezeală mare. Aerul e rece și mai ales umed!", mă înfioară un gînd. Ultimii salariați ies pe poartă în grabă, îndreptîndu-se spre peronul din fața combinatului, unde nu este decît un singur autobuz; celelalte au plecat goale imediat după ora patru, cînd ar fi trebuit să iasă personalul tehnico-administrativ. Probabil se va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și trag din cînd în cînd cu coada ochiului spre agendă, să-mi fie proaspete valorile parametrilor de lucru. Vlad dă comenzi calm, apăsat. Îi răspund prompt. Nici un gînd, nici o ezitare. Contează chiar și fracțiunile de secundă. "În caz că explodează, mă înfioară un gînd, pentru ce ar trebui să-mi pară rău?" Cartonul de pe clădirea vecină e răscolit de vînt și zgomotul lui mă face să-mi amintesc de locul cald de la spatele tatii. "Nu i-am dus nici iarna asta lemne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în minte îmi apare pata aceea bej, ca o ceașcă de cafea cu lapte vărsată pe văzduhul cenușiu; bucle castanii și ochi mari, albaștri, ca o cupă de cer senin... "și prinde-n mîini și cupa și buclele iubitei..." mă înfioară amintirea unui vers din Omar Khayyam. Încă două-trei comenzi și intrăm pe aer... Dacă reușesc, înseamnă că am băut din cupă, acea cupă umplută dar niciodată plină ochi! de zîmbetul senin al multor femei blestemul meu cel bun... Presiunea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
oprească. La picioarele mele, lîngă gura de scurgere, mai este o bucățică de hîrtie. Cu vîrful ghetei o desfac, recunosc scrisul mărunt și frumos al Tamarei, îmi amintesc de capul ei brumat, ca un arbust cu flori albe, și mă înfior; mă înfior la gîndul că hîrtia asta ar fi trebuit să fie o acuzație împotriva mea. Zdrobesc cu talpa ghetei peticul de hîrtie și-l împing cu vîrful pînă îl arunc în canal. Pornesc apoi spre ieșire, să văd care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
picioarele mele, lîngă gura de scurgere, mai este o bucățică de hîrtie. Cu vîrful ghetei o desfac, recunosc scrisul mărunt și frumos al Tamarei, îmi amintesc de capul ei brumat, ca un arbust cu flori albe, și mă înfior; mă înfior la gîndul că hîrtia asta ar fi trebuit să fie o acuzație împotriva mea. Zdrobesc cu talpa ghetei peticul de hîrtie și-l împing cu vîrful pînă îl arunc în canal. Pornesc apoi spre ieșire, să văd care-i situația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ați plecat? Acum. Am trecut să las cheia de la clădire. Tehnicianul ia cheia și-o pune în dulap, agățînd-o într-un cui liber, sub care scrie cu pixul: SEPARATOR. "Aici se încheie munca mea și a celorlalți la separator", mă înfior eu, fericit că s-a isprăvit cu bine. Îl salut pe tehnician, mai arunc o privire spre parametrii de pe tabloul de comandă, apoi mă îndrept către ieșire. Afară, simt miros greu, de la Secția Reziduuri, pe lîngă care am trecut dimineață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]