2,732 matches
-
însă a ciocănit în somnul meu ca într-un ou până l-a crăpat... " Stai că vin, potolește-te!"... N-are cine să fie altcineva. Și va trebui să ies de sub pături, pe frigul ăsta, văd că nu renunță, bate întruna, fără să se descurajeze. Parcă e surdă. Dacă muream, mă obliga să vin de pe lumea cealaltă, să-i deschid, să-i răspund, ce-o fi vrînd? Și-mi e groază numai de podeaua care, sigur, arde de înghețată ce e
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cineva a frânat cu zgomot. Imediat s-a auzit glasul șoferului care Înjura și striga În gura mare la un pieton ce se ivise pe neașteptate În mijlocul străzii, traversând de-a curmezișul o intersecție pe culoarea roșie. Șoferul a țipat Întruna până când vocea sa s-a pierdut În vacarmul orașului. Articolul Doi: Marea majoritatea a oamenilor nu gândesc niciodată, iar cei care gândesc nu devin niciodată o mare majoritate. Horărăște-te de care parte vrei să fii. Articolul Trei: Dacă nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
creadă că Delphine Îi lipsește, dar habar n-avea de acest lucru. CÎnd ea era acasă, o scotea din minți faptul că nu-l auzea practic niciodată bătînd la mașină: „Știu cum e cînd lucrezi din plin. Se aude mașina Întruna“. Se gîndise cît se poate de serios să Înregistreze zgomotul mașinii de scris pe o casetă pe care ar fi pus-o să meargă Încontinuu, la nivelul sonor potrivit, ca s-o facă să creadă că lucrează. Să le ascunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
putea să se scoale cîntînd o mică bamba din Vera Cruz! În picioare pe saltea, cu un sombrero negru cu paiete aurii pe cap, ar sări tot mai sus, cîntînd Cucharilla de café, olé! Ziua ar Începe bine. Deșteptătorul suna Întruna. Bateriilor le trebuia timp, nu glumă, ca să se consume. Nu le schimbase din ziua În care deșteptătorul părăsise depozitul unui magazin din Montréal ca să vină să-i otrăvească lui existența. Bateriile fuseseră cu siguranță fabricate În Japonia de niște adepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mod sistematic de a defăima valoarea existenței umane, de a spune „saliva mea e dulce, trupul meu e călduț, mă simt fad“, În loc de „pace, bucurie, iubire“. Rezultatul era totuși ăsta: tata copleșit, Îmbrăcat În halat, cu un aer incredul, repetînd Întruna: „a citit Greața, a citit Greața“ ca și cum ar fi aflat că aveam o boală venerică. Avea atît de puțină Încredere În mine? În realitate, nu suportase ideea că mă interesează și altă formă de gîndire decît a lui. Dacă aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
me your ears“. Un student mai puțin sensibil decît mine la farmecele Anei Augustina spusese cu glas tare: „A, nu! Nu vrem un recital poetic aici!“. Ea venise apoi după mine: „Ce ți-a venit să mă pui să vorbesc Întruna? Era jenant. Studiasem piesa anul trecut și am recitit-o În după-amiaza asta, altfel n-aș fi știut ce să-ți răspund. Eu sînt timidă, François...“. Rostise numele meu! Nu mă cunoștea propriu-zis, dar mi se adresase spunîndu-mi François! În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Porifir Petrovici. Nu-i nevoie să te mai bagi și dumneata, strigă Saliatov în timp ce dădea din mâini ca și cum Porfiri era o muscă pe care încerca să o alunge. Cu fața roșie și cu venele de la tâmple umflate, acesta se mișca întruna, fără scop. Începea să asude și își descheie gulerul. ă Bineînțeles, bineînțeles... Dar știi, nu vreau să mă bag, eu vreau doar să îți ofer ajutorul meu. ă Iar eu îți sunt recunoscător. Totuși... Saliatov fusese locotenent în armată. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o aventură În L.A. Desert Rose Îl făcuse să creadă că ar avea șanse cu Kitty, astfel Încât faptul că ea alesese un alt bărbat atât de repede i se părea un afront personal. Era un tip amuzant, glumea și flirta Întruna, dar deodată Începu să se Întrebe dacă nu cumva glumele lui erau depășite. Se simțea destul de deprimat, pentru că expoziția din rulotă se dovedise a fi un fiasco, și cum nu Întrezărea nici o aventură, nu prea avea ce să-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
drame, lui Desert Rose Îi suna În disperare telefonul, iar ea verifica nervoasă numerele și direcționa apelurile către căsuța vocală. — Charlie? Întrebă Kitty, inspirând minunata aromă de alune a cafelei sale fierbinți. Cred că se simte foarte prost, dacă sună Întruna. — Nu, e clienta nebună din New York, mă amenință cu poliția, zise Desert Rose vizibil neliniștită. Îți vine să crezi? Asta-mi mai lipsea. E nebună de-a binelea. Dar nu poate aștepta până te Întorci? Întrebă Kitty după ce luă prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
care fuseseră curați și albaștri, nu mai lipsea decât să mă port pe măsura privirii mele sumbre, mânat de răutatea, otrăvită de gelozie, de a zgândări cicatricea din sufletul tatei, cu atât mai mult cu cât el, comparându-mă probabil întruna cu Dinu, nu-și ascundea dezamăgirea din ce în ce mai adâncă pe care i-o provocam eu. Mă purtam anume ca să nu mai fie posibilă nici o confuzie între mine și cel dispărut. Stricam tuburile cu vopsele sau intram în casă plin de noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era groază să mă apropii de casă. Umblam pe străzi și visam la plăji cu nisipul dogoritor. Nu-mi mai suportam nici trecutul cu care trebuia să împart mereu mâncarea și să dorm în același pat, într-atât mă loveam întruna de el. Dar lumea are prostul obicei să nu te lase să uiți exact ceea ce ai vrea să uiți; încât îmi aminteam mereu școala de corecție, spitalul, noaptea când dormisem în cușca de la circ, moartea Emiliei, anii de pușcărie... Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu mine cum ar umbla cu un pahar de cristal care se poate sparge. Aș da orice să mă pot tăvăli prin viață ca ei. Dar sunt nedrept. Cu ce sunt vinovați? Și fac rău gândindu-mă la boala mea întruna. 4 noiembrie Am fost nevoit să plec de la dispensar și încă n-am găsit un spital la mare care să mă primească. M-am angajat la un spital de nebuni. 10 noiembrie N-am văzut până acum un om pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu poze de lei și pantere, cu „gunoaiele” pe care tata vroia să le măture de pe pereți ca să mă vâre cu nasul în realitățile din care mă refugiam. Și mai târziu când n-am pierdut nici un prilej pentru a repeta întruna: eu, mie, eu simt, eu, pentru mine, eu... Am fugit de drumurile normale, pe care, cu puțin noroc, îți poți umple viața iubind, chiar dacă n-ai pictat Capela Sixtină. Dar eu semănam demult cu taurii din arenă care nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cătun. Marta se lămurise că nu însemna pentru mine decât o legătură oarecare și nu-mi mai ascundea răceala, iar la mlaștină mă persecuta ideea că, în timp ce ținteam cerbul, altcineva în spatele meu mă țintea pe mine; din pricina asta mă întorceam întruna să mă asigur că nu riscam un glonte în ceafă sau să fiu îmbrâncit în mlaștină și, ultima oară, nici nu împușcasem cerbul ca să plec mai repede de-acolo, urmărit de tăcerea tainică și amenințătoare a pescarilor. Îmi rămânea, noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pielea de șopârlă a obrazului într-o grimasă pe care nu știam cum s-o interpretez: stupoare? neîncredere? Dodo își frământa degetele lungi, osoase, îmbătrânite. Dominic stătea solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca întruna cu palma părul aspru, scurt, și mă cerceta bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca totdeauna, până aproape de pământ. Până și Victor ieșise din absența lui și se apropiase. Siminel i-a făcut loc între ei. Filip a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în mână încremeni, cu pantalonii pe jumătate descheiați. „Domnule Daniel, bâigui el, ca o scuză, să știi că eu...” Se temea că-l împușc? Idiotul. Doar nu era să-mi sporesc păcatele cu el. Marta era mai liniștită. Își aranja întruna părul. „Doctore, când vrei să-ți sculptez bustul?”, l-am întrebat rânjind pe Aristide. „Sau nu mai dorești?” Simțeam nevoia să-l umilesc în fața Martei. Asta mă răzbuna. „Încheie-te, vezi să nu răcești”, și cu țeava puștii i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
însă a ciocănit în somnul meu ca într-un ou până l-a crăpat... „Stai că vin, potolește-te!”... N-are cine să fie altcineva. Și va trebui să ies de sub pături, pe frigul ăsta, văd că nu renunță, bate întruna, fără să se descurajeze. Parcă e surdă. Dacă muream, mă obliga să vin de pe lumea cealaltă, să-i deschid, să-i răspund, ce-o fi vrând? Și-mi e groază numai de podeaua care, sigur, arde de înghețată ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ceva din intransingența obișnuită. — Dar fiul lui a ales să rămână cu el, nu-i așa? Și, dacă e să mă întrebi pe mine, lucrurile nu sunt chiar așa cum par. Lui Carrie Allen nu i-a plăcut niciodată Woodbury. Trăgea întruna de Jack să se mute la Londra, dar lui îi plăcea aici. — Vorbești de parcă ai fi pe jumătate îndrăgostită de el, Stevie. Stevie îi aruncă o privire complice lui Fran. Știau amândouă care era adevărul. Stevie nu se căsătorise pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
prin ferestrele în formă de romburi. De-a lungul anilor, Fran ajunsese să-I cunoască pe dinafară garguiele și arcurile butante. Garguiul ei preferat avea o față lungă, lugubră, și arăta de parcă avea o mahmureală perpetuă. Din gură îi țâșnea întruna apă de ploaie, un comentariu elocvent la adresa nesăbuinței oamenilor moderni ce se înghesuiau la câteva sute de picioare dedesubt, la coadă la McDonald’s sau la multiplex. Totuși, pentru Fran, biroul înghesuit era compensat din plin de faptul că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să fie mai degrabă The Postman Always Rings Twice, dar tradiția dăinuise. Jack era oarecum măgulit, fără a o mărturisi, de faptul că fiul lui cel popular, aproape adult, voia să stea acasă cu el când părea să fie căutat întruna la telefon. Atât de des, de fapt, încât Jack se gândea să-i instaleze propria linie telefonică. Singura problemă, medită Jack în timp ce răscolea prin cutiile de plastic la centrul local de închiriere, era să găsești filme pe care să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de viață. Țârâitul telefoanelor, întrebările urlate de la un capăt al camerei la celălalt, reporterii care înjurau filtrul de cafea ce fierbea în gol, pentru că le era de fapt prea lene să-l umple din nou, deciziile care îi erau solicitate întruna nu lăsau loc pentru nefericire. O atitudine hotărâtă, îi spusese tatăl ei odată, era cheia succesului pentru un redactor-șef. Nu spune niciodată: „asta e o întrebare încuietoare“. Nu conta nici măcar dacă luai decizia greșită, cu condiția să iei una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Chestia asta s-a demodat, Ben. Generația ta trebuie să trateze femeia ca pe-o ființă cu drepturi egale. — De ce? Ben își umplu din nou castronul. Mâncarea părea să se evapore când era el acasă, iar Jack trebuia să încarce întruna dulapurile de provizii a doua zi după ce le umpluse. — Fetele de la școală ne tratează ca pe niște gunoaie. Sunt mai deștepte decât noi, mai atente la ore, au medii mai mari. Jodie Smith spune că în curând bărbații n-or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că persoana care știa fără greș dacă exista un astfel de test era singura pe care n-o putea întreba. Laurence. Lui Jack Allen îi plăcea la nebunie să editeze un ziar. Iubea provocarea constantă, deciziile care i se solicitau întruna, forfota din jurul lui. Era un bun manager pentru că era capabil să ia decizii rapid și pentru că nu se simțea amenințat de ambițiile celorlalți. Era bucuros să le dea ocazia să se remarce. De fapt, un singur lucru îi plăcea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nu putea s-o audă, dar aceasta acceptase să se joace cu Lottie de-a zânele în fundul grădinii. Ca de obicei, Lottie își scosese pijamaua și își pusese costumul de Tinkerbell cu fustiță de tul. — Îți priește sarcina. Eu dădeam întruna la boboci și arătam ca naiba încă din prima zi. — Poate din cauză că uit mereu să mă gândesc la asta. Am atâtea pe cap în momentul de față. — Uiți să te gândești la asta? repetă Henrietta revoltată. Ea una tratase fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mănuși înflorate dacă ar fi existat. Contrastul dintre cauciucul galben și florile delicate, înmiresmate, era derutant. — Unde e tata? În birou? întrebă Fran. Phyllis continuă să taie uscăturile. — A plecat la plimbare acum câteva ore bune. Știi cum e, pleacă întruna de nebun. — Nu crezi că e posibil să se fi rătăcit din nou? — Mă îndoiesc. Mi-a lăsat impresia că-i e mult mai bine în ultimul timp. Probabil că e împreună cu băiatul ăla cu care e așa bun prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]