KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...76 77 78 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

de cunoștințe și sugerând un neglijent dispreț pentru întrebările ce i se puneau, Stein își răpăia plin de sine răspunsurile excelente. Cu gândul la binecuvântatul „treci la loc“, încerca să privească mereu dincolo de clasă - pe fereastră -, mestecând parcă ceva sau șoptind nu știu ce. Tot așa de dezarticulat trecea apoi la loc, pășind pe parchetul lunecos, se așeza în bancă la fel de zgomotos precum se ridicase și, fără să privească în jur, se punea pe scris sau scotocea în pupitru până ce atenția clasei trecea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
el îl răsfoi mult timp cu o figură mirată. Într-un sfârșit, complet aiurit, își ridică ochii spre clasa care stătea să izbucnească în hohote, apoi, cât se poate de încet, își mută ochii holbați spre Semionov. - Aașșa o coincidență, șopti el tragic, ridicând din umeri și lăsându-și în jos colțul buzelor. Nota unu fusese deja pusă, prețul fusese plătit, dar Takadjiev care stăpânea la perfecție limba rusă s-a folosit pur și simplu de situație ca să-și amuze colegii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
sfâșietor, de o bucurie intensă, neobișnuită pentru durerea cruntă de cap, pentru uscăciunea ca de tablă a gurii și pentru înțepăturile în inimă pe care votca mi le producea de obicei. Era încă devreme. Pe coridor, dădaca își târșâia papucii, șoptind „pșș, pșș, pșș“ pentru persoana cu care discuta în imaginația ei. Se vede că era tare agitată, căci, oprindu-se chiar lângă ușa mea, exclamă tare: - Da, tu, cum să nu. Stăteam culcat pe o parte. Când am auzit-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
am atins buzele. Poate că exact așa, cu aceeași puritate neomenească, cu aceeași dorință dureroasă de a da totul, și inima, și sufletul, și viața, cândva, foarte demult, mucenicii uscați de posturi și asexuați atingeau icoanele cu buzele. - Dragul meu, șoptea rugătoare Sonia, desfăcându-și buzele din sărut și apoi apropiindu-le din nou de gura mea, micuțule, scumpul meu, mă iubești, nu-i așa? Spune-mi! Căutam cu încordare cuvintele nimerite, cuvintele de iubire, miraculoase și sublime, cuvintele pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
să trec mai departe. Dar dădaca, tremurând toată din cauza îndrăznelii ei, îmi prinse mâna de parcă ar fi vrut s-o sărute, mă opri și, privindu-mă de jos în sus cu ochii rugători cu care se uita la icoană, îmi șopti: - Vadia, n-o supăra pe doamna. Vadia, n-o ucide! Nu vezi că și așa stă nemișcată ca o moartă? Astăzi este ziua în care a murit tatăl tău. Și, privindu-mă nu în ochi, ci la nivelul bărbiei, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
căzute pe jos. Simțind că am făcut o gafă îngrozitoare, m-am uitat rugător la Nelly. - Ei, nu, tu nu știi cum se face, spuse ea liniștitor. Luă periuța de la Mik (ocolindu-l pe Zander care se târa pe podele, șopti, trăgând aer în piept, doamne ferește!) și se apropie de mine. Vezi dragul meu, înțelegi, începu ea să vorbească mișcând periuța și țocăind curios cu buzele înțepenite, cocaina, sau cum îi spunem noi cocsul, înțelegi, pur și simplu cocșul, deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
se leagănă. De partea cealaltă, la nivelul nasului lui Mik, se mișcă o umbră mustăcioasă. Mik ia din nou acordul, apoi îl repetă foarte încet: am senzația că plutesc împreună cu întreaga încăpere. „Ei, acum ia spune ce-i aceea muzică“ șoptesc buzele mele. În gât, toată bucuria se strânge într-un ghem care saltă isteric. „Muzica este reprezentarea fonică a sentimentului mișcării și, în același timp, a mișcării sentimentului.“ Buzele mele repetă, șoptesc la nesfârșit aceste cuvinte. Inundat de fericire, pătrund

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Ei, acum ia spune ce-i aceea muzică“ șoptesc buzele mele. În gât, toată bucuria se strânge într-un ghem care saltă isteric. „Muzica este reprezentarea fonică a sentimentului mișcării și, în același timp, a mișcării sentimentului.“ Buzele mele repetă, șoptesc la nesfârșit aceste cuvinte. Inundat de fericire, pătrund în sensul lor, tot mai mult, tot mai adânc. Vreau să oftez, dar mă simt atât de încordat, atât de întinși mi-s mușchii încât inspir și expir precipitat. Aș vrea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
se pare că tocmai din direcția aceea vin spre noi șoaptele amenințătoare ale camerei întunecate. Ochii lor au o fixitate dementă. Totul a încremenit în cameră, doar buzele se mișcă. - Șșșt - șșttșșș, - șuieră Nelly, într-o șoaptă rapidă. - Vine cineva, - șoptește Zander, cineva vine aici, strigă el în șoaptă, și capul îi tremură continuu. M-am molipsit și eu. Nu-mi pot imagina ceva mai îngrozitor decât că aici, în această cameră liniștită și întunecată, ar putea veni un om treaz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
chiorii, strâmbii urlă sălbatic „mai departe“, “încă, încă“, „mai departe“. O femeie învățată, cu un singur ochi, lovește figurile cu coatele și scuzându-se cu un „iertați, colega“, își face loc spre catedra mea. Ridic mâna. Liniște. Pentru noi, domnilor, șoptesc eu, e important nu sportul, nu esența acestuia, ci gradul lui de influență, acțiunea lui asupra societății și, dacă-mi dați voie, asupra statului. Iată de ce, pentru a contura tema dată, vreau să-mi permiteți să spun câteva cuvinte nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
fulgerător. Întredeschid ochii, camera se înfinge la locul ei, continuând să se rotească în capul meu. Gâtul nu rezistă, capul mi se prăvale în piept și întoarce camera cu susul în jos. „Ce-au făcut, ce-au făcut cu mine!“ șoptesc eu, și apoi, după o pauză stupidă, mai spun: „Ce să-i faci, sunt pierdut“. Dar drăcușorul cel hâtru, acela care (trebuie doar să-l asculți) otrăvește cu îndoiala sa cele mai fericite sentimente și vindecă cea mai mare disperare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
ei galbenă. A pronunțat acest îngrozitor cuvânt într-o șoaptă clară, și nici măcar nu a clipit când, din nevoia exterioară de a face ceva, mi-am luat vânt și, îngrozit, am lovit-o peste față. - Fiul meu este un hoț, șopti mama liniștit și cu amărăciune, de parcă ar fi discutat cu sine însăși. După ce-și clătină capul înfricoșată, mai rămase un timp în așteptarea unei noi lovituri, apoi o porni spre ușă încet, cu mâinile atârnând și cu umerii prăvăliți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
această casă îngrozitoare? Ce caut eu aici? Ce-i cu gândurile care m-au chinuit în această cameră?“ Stau pe divan și tremur în camera neîncălzită, în care de săptămâni de zile nu s-a făcut curat, iar buzele mele șoptesc cuvinte care nu așteaptă răspuns, pentru că, în același timp, îmi apar în minte imagini cețoase și înfricoșătoare, a căror contemplare îmi provoacă atâta tristețe, încât nu pot face altceva decât să-mi încleștez mâinile una de cealaltă. Rămân în această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

te cunoască ca să-ți dea tot concursul în caz că vei avea nevoie de ajutor și eu nu sunt prin preajmă. Ieșiră împreună din biroul comandantului și coborâră scările la parter. Înainte de a intra în camera agenților, Simion se opri și îi șopti: Am să te prezint ca fiind un polițist trimis special aici să se ocupe de cazurile de dispariții de la noi. Nu vreau să se știe că nu ai nici o poziție oficială. E mai bine așa și nici nu va atrage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
făcea nici un efort să le ocolească iar noroiul împroșca în toate părțile când mașina trecea cu viteză prin ele. Mergând cu viteză, denivelările drumului îi zdruncinau cu putere, suspensia autoturismului nereușind să amortizeze hurducăturile. Las-o mai încet, măi băiete! șopti printre dinți Pop, după ce mașina derapă ușor la ieșirea dintr-o curbă strânsă. Vasilică dădu din cap și acționă maneta de pornire a ștergătoarelor ca să înlăture mizeria ce acoperise parbrizul. Viteza scăzu numai cât să redreseze mașina, după care apăsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mașină domni tăcerea. Cristian coborâse geamul portierei și privea concentrat marginea drumului. La fel ca și mai devreme, lângă camion, nu căuta nimic anume, dar era atent la orice detaliu. Pohoață conducea încet, așa cum îi ordonase inspectorul. Dădea din cap, șoptind încet în barbă. Cu cine te cerți, agent? întrebă Toma fără să-și ia ochii de pe geam. Ordonați? Dacă ai ceva de spus, vorbește cu voce tare! îl îndemnă Cristi tot fără să-l privească. Nu mai mormăi ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Eram sigur, de asta te-am și întrebat. Păi, tot târgul vorbește că sunteți în gazdă la domnul comandant Pop. Da? spuse mirat Toma. Și ce mai vorbește târgul? Se spune că ați venit aici într-o misiune foarte secretă, șopti Maricel conspirativ, aplecându-se ușor peste masă, un fel de control la activitatea secției de poliție de la noi. Poftim? se întoarse Cristian Toma perplex spre chelner. Da, așa se vorbește. Știu asta din surse sigure, chiar din interiorul secției. Fii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
care deja se pregătea să coboare panta spre tabăra de pe malul apei. Deocamdată nu vreau să știe că suntem aici. Hai să ne mai uităm puțin la ei, să vedem ce fac! Vasilică se opri și se apropie de Toma, șoptindu-i conspirativ: Credeți că au vreo legătură cu cazul nostru? La momentul ăsta nu cred nimic. Vreau să mă lămuresc cine sunt și ce hram poartă, nimic altceva. Domnule inspector, spuse Vasilică zâmbind larg, nu cred că ei reprezintă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
persoane, dar nu avea încotro, trebuia să se ducă. Când să iasă din casă, Ileana îl văzu și îi făcu semn cu degetul în aer ca și cum ar fi format un număr la telefon: Nu uita ce am discutat aseară! îi șopti ea repede. Aștept să mă suni. Blonda Ildiko intră în birou cu o tavă pe care se afla o cană de sticlă și două ceșcuțe de cafea. Turnă lichidul fierbinte și lăsă ibricul pe masă. Adu, te rog, și niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-se repede de Cristi, că sunt aproape gata cu lista. Vă aruncați puțin privirea pe ea? Care listă? întrebă Toma plictisit. Își amintea perfect despre ce listă vorbea agentul dar nu voia să se întindă la vorbă. Lista lui Sherlock, șopti conspirativ Pohoață. Misiunea pe care mi-o încredințarăți alaltăieri, în pădure. Păi, e gata? speră Toma din tot sufletul la un răspuns negativ. Încă nu, recunoscu spăsit olteanul, dar nu mai am mult. Uitați-vă, o am la mine. În timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
plecat împreună și îi e teamă ca nu care cumva să facem ceva singuri aici. Hai, să mergem! spuse Ileana ai cărei obraji se îmbujo raseră pe loc. Porniră mai departe la drum. Cristi se apropie de Ileana și îi șopti: Ajungem acuși la capătul de sus al răriturii, unde va trebui să facem la stânga. De ce? se miră ea, vorbind tot încet. Putem merge tot înainte, ajungem în același loc. Ascultă-mă puțin, pentru că am un plan. Imediat ce schim băm direcția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
că pentru câteva minute agentul nu-i putea vedea. O atinse ușor pe umăr pe Ileana și îi făcu un semn cu capul spre trunchiul masiv de lângă ei. Continuă-ți drumul și, dacă poți, fă cât mai mult zgomot! îi șopti printre dinți. După aceea, poți să-ți găsești și tu o ascunzătoare unde să mă aștepți, îi făcu el hatârul, văzând-o că nu se dă dusă. Făcu apoi un pas în lateral și dispăru în spatele stejarului. Ileana îl privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
care se ridica în fața lui. De ce? Nu-și amintea, dar lucrul acesta i se părea lipsit de importanță. Avea o treabă de făcut acolo, își va aduce el aminte ce anume, mai târziu. Pe gât, sub urechea la care îi șoptise Ileana, încă mai simțea atingerea tinerei. Oare i se păruse sau chiar îl sărutase înainte de a pleca? De ce ar fi făcut asta? Ciudat ce întrebări îl frământau acum! Pașii îl purtau mai departe fără să-și dea seama. Mergea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
însă, nu reușea să-și controleze simțămintele. Se clătină pe picioare și își dori din tot sufletul ca Ileana să fie acolo să-l sprijine. Îi spusese ceva, oare ce îi spusese? Chiar înainte să plece singur spre vârf îi șoptise la ureche. Simțea încă răsuflarea ei caldă pe gât. Era ceva foarte important, putea să jure acest lucru. Faptul că nu reușea să își amintească, îl enerva peste măsură. Încet, groaza devenea tot mai puternică, fără a se mai putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
se întindea mai aproape de ei, ci rămânea numai acolo unde o văzuse la început. Calistrat observase și el negura din față, pentru că îl simți încordându-se lângă el. Ridicase toiagul și îl ținea ca o pavăză înaintea lui Cristian. Vine! șopti acesta. Uită-te la mine, acum! Inspectorul se întoarse și îl privi pe moșneag. Iarăși văzu lumina aceea stranie strălucind în ochii lui. Trezește-te și lasă deoparte descântecul domniței, rosti Moș Calistrat, privindu-l în ochi, vreau să fii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]