18,529 matches
-
cap, și-a încrețit fruntea și s-a străduit să se arate încîntat și mai ales cunoscător în secretele ceaiului verde. Avea gust de leșie și îi făcea gura ca de tablă. Dacă domnișoara K.F. continua tot așa o să o șteargă cît se poate de repede și îi va face o vizită adevărată lui Hariton. O să găsească el ceva prin beciul personal al ticălosului ăluia! Nu era deloc ticălos Hariton, dar Radul Popianu avea o sumă de cuvinte care intrau într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
al întîmplării. Au jucat cinstit la "loteria vieții" și Prințul a pierdut. Un cavaler știe să și piardă. Așa că și-a făcut frumușel bagajele și a zburat de la o zi la alta fără să dea prilejuri la suspine, regrete. A șters-o englezește, lăsînd Vladia să-și vadă în continuare de molcomirea ei. Dar asta nu însemna cîtuși de puțin alungarea, ci doar plecarea lui Pangratty. La sfîrșitul verii următoare era în firea lucrurilor ca Șerban Pangratty să-și facă apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zăpăceala asta nu ajunge să se termine, sînt năuciți pur și simplu că în sfîrșit au reușit. Nu ți se pare că durează cam mult, mult prea mult?" Leonard Bîlbîie a făcut ochii mari, într-o sinceră mirare, Cantacuzino își șterse transpirația de sub ochi, avea cearcăne și pungi încrețite sub ei, o exoftalmie reținută te făcea să-l privești mai tot timpul, îți atrăgeau atenția globii mari, de un alb de marmoră, ca ai unei statui, "Ei, e vorba de sărbătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la atîtea, încît nu simțea deloc nevoia cailor. Nici a cîinilor și nici a pisicilor. Nu, n-am avut niciodată de-a face cu caii. Nici nu-mi plac, vă spun sincer." Basarab Cantacuzino nu-l luă în seamă. Își șterse încă o dată stropii de transpirație de la rădăcina nasului cu vîrful degetelor, încă o dată observă cît de butucănoase, cu unghii mari și plesnite, erau ca ale unuia care trudea la cîmp, nici nu putea fi vorba de așa ceva, dar ele arătau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu putea fi vorba de așa ceva, dar ele arătau cum arătau și nu aveai ce să le faci, "poate e mai bine. Eu mă pricep la cai, în fiecare zi călăresc ori cel puțin trec pe la grajduri, potcovesc singur, țesăl, șterg cu paie, adap, știu să ajut o iapă să fete, potrivesc armăsarul, și știu să-l strunesc să nu-și schilodească picioarele cînd montează o iepușoară, e nebun, orb, neajutorat, îți spun eu că mă pricep, știu cînd capătă tignafes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
începută în tren cu un ins care te-a confundat cu altcineva, n-ai încotro și mergi mai departe ca să nu-l pui într-o situație ridicolă. Tehnica escrocilor. Șerban Pangratty lăsă o umbră de nedumerire pe obraz care se șterse repede, recăpătă expresia sa amabil-ironică, detașată. Era prea bine educat, ori numai un prinț adevărat, ca să se amestece într-o chestiune care nu era limpede. Locotenentul Georgescu ridică sprîncenele a mirare, "prea tîrziu? De ce să fie prea tîrziu? O decizie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Sus să le tot trimită semne și ei să nu le ia în seamă și atunci pune la cale cîte un accident, bună, nu?" Și rîse de unul singur, destul de caraghios în crîșma goală și întunecoasă. Bercu se apucase de șters pahare cu șervetul cu care alunga muștele. "Bună, sigur că-i bună. Și o să stați mult la noi, vreau să zic, o să rămîneți și peste an în Vladia? Scuzați-mă pentru întrebare, dar am, așa, o curiozitate profesională, e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se cuvenea, aceea că precedaseră cu cîteva zeci de secunde moartea lui Bîlbîie, găsise cheia întregii afaceri. Ca și cum s-ar fi rușinat de clipa de exaltare, profesional vorbind avusese o reușită pentru care merita să se bucure, Mihai Mihail se șterse îndelung cu batista, reveni la culoarea lui veche, pămîntie, de om obosit și bolnav. Și ce-a mai fost, excelență, ce naiba s-a mai întîmplat în magazia aia?" Șerban Pangratty simți că i se usucă gura, că tot sîngele coboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tot soiul de făgăduințe, făgăduința unui viitor care nu există...“ Simon nu băga de seamă că nu‑l mai ascultă nimeni, În afara ucenicilor săi, sau poate se făcea că nu vede lumea Împrăștiindu‑se, În vreme ce Sofia, credincioasa lui Însoțitoare, Îi ștergea fruntea și‑i dădea urciorul cu apă, acum călâie, deși un altul stătea adânc Îngropat În nisip. Sofia era o femeie cam de treizeci de ani, măruntă la trup, cu părul Învolt și cu ochii negri precum boabele de porumbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o movilă aidoma dunei de nisip. Petru se urcă pe movilă, Își Înălță brațele la cer și Începu să murmure o rugăciune. Cu ochii Închiși, cu capul gol ușor Înclinat, dădea impresia că ar auzi voci Îndepărtate. Vântul de peste zi ștersese deja urmele tălpilor și crepidelor de pe nisipul mișcător. După trei zile, Într‑o vineri, mormântul urma să fie dezgropat. Acum se adunase mult mai multă lume decât la Îngropare, căci vestea despre făcătorul de minuni, fachirul, magul, se răspândise până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
numea), Într‑un acces de jelanie, căuta să‑și redeștepte chipul Marietei. Își aminti doar trupu‑i firav și zâmbetu‑i stins. Iar pentru o clipă Îi apăru În minte zâmbetul ei, umbra chipului ei, ca apoi să i se șteargă brusc. „Fii fără grijă“, zicea Bandura, „nici o altă domnișoară de familie bună n‑a fost mai duios jelită și n‑a avut o Înmormântare mai cu pompă decât tine“. ENCICLOPEDIA MORȚILOR (O viață de om) Lui M. Anul trecut, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
farisei și capete de măgar mânjite pe ziduri de mâna păcătoasă a păstorilor, apoi mai erau niște mâzgâlituri nerușinate ca și scârnă de om păgân. Ca acum, iată, toate acele scrijelituri nerușinate, ca și capetele acelea de măgar, să fie șterse, deși se mai vedeau pe piatră urme proaspete de răzuială, duhoarea scârnei se dusese, curățiseră locul; acum pe stânca grotei ardeau făclii, izul văpăii se strecurase printre crăpături, bolta era Încărcată cu flori și cununi de laur, cu icoane Înrămate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
celor din școala de la Seghedin, poate mai Înalte c‑un centimetru, cine naiba mai știa, dar la fel de Întunecate, de un verde Închis, și tot așa de răzuite, zdrelite, cu pete de cerneală și cu crestături care nu se mai puteau șterge, nume, desene, formule. Și tabla era la fel, mai mult neagră decât verdeînchis (cum fusese cândva), roasă și ea, căci liniile, care altădată trasau pătrățele, abia se mai zăreau, și asta numai pe margini. Catedra era Înfășurată Într‑o hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
reduce la acele douăzeci de scrisori trimise editorilor și prietenilor. Ceea ce n‑a fost ras de „sabia necruțătoare a revoluției“ a fost aneantizat de demența iubirii. Ce‑a fost a fost. Trecutul trăiește În noi, nu avem cum să‑l ștergem. Cum visele sunt imaginile acestei lumi și mărturii ale ființării noastre, ne vom Întâlni În vis: Îngenuncheați lângă godinul Îndesat cu lemne jilave sau chemându‑mă cu o voce stinsă. Atunci mă trezesc, aprind lumina. Căința și durerea se prefac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
din nou, ridicând pieptenele, înmuindu-l iarăși în vopsea și așezându-l pentru a treia oară, cu siguranta celui care a făcut același lucru de un milion de ori și știe că n-are timp de pierdut. La sfârșit, îi șterse cu un petic curat de pânză picăturile de sânge care ieșiseră din câteva dintre rănile aproape invizibile, amestecându-se cu vopseaua neagră, apoi mormăi cu o voce răgușita: Ajunge pentru azi. Dar mai pot, protesta Tapú. Știu, răspunse bătrânul, incepand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ajunge să facă parte din propria lor existența. Atunci cand Mării Dame Solitare nu-i mai lipseau decât trei degete până să dispară de pe firmament, se convinserăcă monstruosul sălbatic nu va apărea, fiindcă în curând prima lumină a zilei avea să șteargă de pe cer stelele care încă se mai puteau zări. Și-acuma ce facem? întreba decepționat Chimé, când în sfârșit putură să-și vadă chipurile. Plecăm după el. — Fără să dormim? —Ai o viață-ntreagă ca să dormi, îi aminti Tapú. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
insula care să nu contribuie cu ceva la construcția mării nave, care urma să suporte luni întregi bătaia vanturilor și a valurilor. Fetele cele mai frumoase se îngrijeau să le ducă apa proaspata și mâncare celor care munceau, să le șteargă sudoarea atunci când era nevoie, să le ofere un zâmbet sau un cuvant dulce și să-i răsplătească pe burlăci cu mângâieri și îmbrățișări pătimașe, după lăsarea serii. Tapú Tetuanúi se simțea foarte fericit cu rolul său, mai ales datorită faptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ați lăsat? Unii îi vor pielea, iar alții îi vor viața... Nu-mi rămâne decât să le separ. Va fi cel mai îngrozitor lucru care s-a făcut vreodată în Bora Bora, se tângui Amó Tetuanúi. Nu se va mai șterge niciodată din memoria oamenilor. Ba se va șterge, daca Omul-Memorie n-o să amintească de el, sublinie celălalt. Până la urmă, barbarii aia au fost cei care ne-au obligat s-o facem. Cine i-a pus să ne omoare regele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
îi vor viața... Nu-mi rămâne decât să le separ. Va fi cel mai îngrozitor lucru care s-a făcut vreodată în Bora Bora, se tângui Amó Tetuanúi. Nu se va mai șterge niciodată din memoria oamenilor. Ba se va șterge, daca Omul-Memorie n-o să amintească de el, sublinie celălalt. Până la urmă, barbarii aia au fost cei care ne-au obligat s-o facem. Cine i-a pus să ne omoare regele și să ne răpească fiicele? Făcu o pauză plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
va mai rămâne decât o amintire vagă în memorie, care este singura parte a omului care nu se stinge niciodată. Nu priviți înapoi! ordonase Miti Matái, și nimeni nu privi înapoi, pana cand noaptea se coborî asupra lumii, iar întunericul șterse contururile ascuțite ale muntelui la a cărui umbră se treziseră în fiecare zi a vieții lor și la adăpostul căruia făcuseră pentru prima oara dragoste. Curând veniră la întâlnire stelele, credincioase că întotdeauna; mii de milioane de stele, iar Tapú
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o dată se gândise că, chiar dacă la sfârșitul acestei călătorii memorabile Consiliul nu-i va acorda râvnitul titlu de navigator, nu-iva părea rău că a luat parte la o aventură atât de palpitanta, căci amintirilecu care va rămâne nu se vor șterge niciodată. Când i se încețoșa privirea din cauza că studia atât de mult cerul, închidea ochii și își amintea imediat chipul Maianei, iar simplul fapt de a se gândi la ea, cu convingerea că toate sacrificiile lui vor avea drept răsplată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai mult RoonuíRoonuí. Ai înnebunit? N-am avea nici cea mai mică șansă de victorie! Ar fi patru contra unu!... Știu, recunoscu Navigatorul-Căpitan, făcând un gest semnificativ cu mâinile. Dar mi-a venit o idee cu care am putea să ștergem rasă asta de pe fața pământului!... I-am anihila definitiv!... Urmară zile pline de tensiune. Cele mai tensionate din viața unor oameni care trăiau emoții continue, de un an și ceva încoace, si care credeau că au dreptul să spere că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o capacitate pulmonară uriașă. Dacă eram singur acasă, asta făceam toată după-amiaza. După ce-mi dădeam drumul la spermă, plutea acolo în cocoloașe mari, grase, lăptoase. Dup-aia mă scufundam iar să le prind. Să le adun și să le șterg pe fiecare de-un prosop. De-asta îi ziceam Pescuit de Perle. Chiar dacă apa era dezinfectată cu clor, tot mă îngrijoram din cauza soră-mii. Sau, Doamne Dumnezeule, a maică-mii. De-asta îmi era cel mai frică: soră-mea adolescentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
spune: — Scuză-mă doar un minut. Alături de ea, sarafanul tău de bumbac cu imprimeuri indiene, șlapii și colierul cu clopoței nu mai au un aer șic și etnic. Rimelul din jurul ochilor și desenele cu henna de pe dosul mâinilor, tot mai șterse, te fac să pari nespălată. Pe lângă cerceii ei bătuți cu diamante, cerceii tăi preferați din argint parcă-s decorațiuni ieftine pentru pomul de Crăciun. Sunt pe drum, spune ea în telefonul mobil. Îl pot lua pe cel de la trei jumate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să-ți obosească mâinile, omul nechează, scăldat în sudoare, cu mătasea albastră a pijamalei lipită de spate și de pulpe. Când a tăcut, când nu-ți poți da seama nici dacă mai respiră, Angelique șoptește că e timpul s-o ștergem. Omul de la birou vă dă fiecăreia câte două mii de dolari, bani gheată. Afară, în stradă, un paznic oprește un taxi pentru Angelique. Intrând pe bancheta din spate, Angelique îți înmânează o carte de vizită. E numărul de telefon al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]