7,971 matches
-
el. Părea să-l studieze, ascuns Îndărătul măștii sale. Însă cum Își putea Învinge propria greutate, spre a rămâne În picioare? Ceru un pumnal unuia dintre soldați și, din câteva lovituri hotărâte, reteză frânghiile care Îi țineau mâinile. Brațele omului alunecară Înainte cu o mișcare Înceată ce părea să imite mișcarea vieții. Dar trupul rămase ridicat, stârnind exclamațiile celor prezenți, care se cruceau. Dante Întinse mâna și Îi atinse masca. Tencuiala era complet uscată, tare ca piatra. Părea un var de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru a-și dezlipi privirea de acea grozăvie, sau pentru că o scăpărare a torței azvârlise un fulger de lumină pe un perete, atenția lui Dante se opri asupra marelui mozaic aflat În spatele celui ucis. Ridică torța, plin de curiozitate. Lumina alunecă peste un pumn de pietre de mozaic multicolore, căzute sub schelă. Pe perete se zăreau urme din aceeași tencuială din care fusese făcută masca. — A fost asasinat cu materia operei sale, murmură. Se dădu câțiva pași Îndărăt, pentru a surprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
face cinste dacă, acum, vei fi dumneata cel care va profita de el. Scoase dintr-un sertar un tub de sticlă și, după ce deschise recipientul, aspiră o mică parte din conținut, pentru a o vărsa mai apoi Într-o fiolă. Alunecând pe pereții de sticlă, picăturile acelei substanțe păreau străbătute de o străfulgerare luminoasă, În timp ce un miros aspru se răspândea În aer. Poetul Întinse mâna, Înfrângându-și ultimele perplexități. Durerile de cap izbeau din nou ca niște ciocane. În clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ai nevoie. Un bănuț. Un bănuț pentru soarta ta, Îi repetă ea Încă o dată. Tonul glasului ei era ferm și sonor, În ciuda Înfățișării ei decrepite. Între timp, Îi deschisese palma cu forța și parcă Îi scruta În ea. Acum, mulțimea aluneca pe lângă ei, deschizându-se asemenea unui val În fața unei stânci marine, ca și când toată lumea s-ar fi temut să Îi atingă. În sfârșit, Îi fuseseră recunoscute Însemnele prioratului, speră poetul. Privirile trecătorilor, În realitate, erau ațintite asupra femeii. Pe ea Încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Exista oare o legătură Între cele două obiecte? Cel iluminat de lumina artei și cel otrăvit de durere? Și de ce fusese ucis mozaicarul În felul acela, transformat În Însăși piatra operei sale? Continuă să Își pună Întrebări fără răspuns, În timp ce aluneca În somn, legănat de un zornăit de plăcuțe din bronz ce Încă Îi mai răsunau În cap. 5 17 iunie, pe la prima oră Dante Încercă să se ridice din pat, făcându-și streașină cu mâna Împotriva razelor de soare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai departe. În mișcare, flăcăruia avu o scânteiere, iluminând mai limpede povârnișul. Flancul săpăturii nu mai era din rocă masivă. Pe suprafața acestuia se deschideau zeci de locuri de veci de dimensiuni felurite, un Înfiorător stup plin de rămășițe omenești. Alunecând de-a lungul deschiderilor, lumina lămpii parcă Însuflețea acele membre descompuse. Orbite goale Îl urmăreau pe poet și mâini scheletice se alungeau din nișe, ca și când o Întreagă legiune infernală Îl aștepta acolo. Simți cum genunchii i se Îndoaie. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar fi putut să vadă și să povestească: un prior al Florenței abia ales, stând la masă cu o dansatoare, Într-un loc dubios. Între timp, după o clipă de nemișcare absolută, femeia Își mișcase capul, lăsându-și privirea să alunece peste chipurile bărbaților aflați la masă. Cel din urmă Îl fixă pe Dante, care, dimpotrivă, se Încăpățâna să Încerce a privi În gol, străduindu-se să ignore forța acelor ochi care Îi străpungeau. Dar fără patimă, ca și când dânsul ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
doi se apucară să se păruiască, Într-o devălmășie de mâini și de picioare. Dar primul Învinse repede: cu un răget, se aruncă asupra noului sosit, lovindu-l cu un șut puternic Într-o parte. Acesta strigă de durere, În timp ce aluneca la pământ, ținându-se cu mâna de coasta ruptă. Dante sări În față, alergând spre cei doi. Cu siguranță, nu avea intenția să potolească o ceartă Între doi zdrențăroși, Însă ceva Îi atrăsese atenția În mod pregnant. În vârtejul ciocnirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
astrologie. Într-un ungher al camerei, ascuns sub o grămadă de cărți, era tratatul lui Guido Bonatti. Îl luă și Îl răsfoi absorbit. Spera că acea vagă senzație va căpăta În cele din urmă contur. Filele mari ale volumului Îi alunecau pe sub ochi cu tabelele lor, cu calculul efemeridelor, cu mișcările planetare... Apoi, dintr-o dată, le văzu. Erau sub ochii lui, desenate de mâna fermă a unui copist care reprodusese fără să reflecteze, și poate fără să priceapă, ceea ce marele astrolog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Și totuși... Cecco d’Ascoli Își depusese cupa pe masă. Fixa metalul lucitor, luminat de reflexele torțelor, ca și când obiectul acela scânteietor i-ar fi captivat Întreaga atenție. Tot În tăcere, Își sprijini un deget de baza pocalului, făcându-l să alunece Într-o Înceată mișcare circulară și urmărindu-l din ochi. Dintr-o dată, Își reveni din visare. — Și totuși tot ceea ce trăiește nu-i decât un palid reflex a ceea ce este În ceruri, conchise el. — Vorbești de slava lui Dumnezeu? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
durității pietrelor. Ajuns la capăt, Dante reuși să se ridice primul și să o zbughească spre moara plutitoare de pe partea dinspre Ponte di Carraia, păstrându-și un mic avantaj asupra urmăritorilor care o apucaseră pe același traseu, atenți să nu alunece și să nu se Încurce Între ei cu sulițele. — Ticăloși blestemați! strigă el spre oamenii Înarmați care se apropiaseră de capătul treptelor. Ticăloși blestemați, feciori de scroafe ciumate! strigă cu Întreaga mânie pe care o adăpostea, ridicând spre ei mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cât, era evident, Roger Howard nu glumea și nici nu-și bătea joc de mine și de naivitatea mea Într-ale fizicii și cosmologiei. Mai grav era Însă altceva. Simțeam că, fără să-mi dau seama, mă prăbușesc În necunoscut, alunec Într-o altă dimensiune a realității. Una teribilă și Înfricoșătoare. - În aparență spuneți? Dar ce poate fi mai umilitor decât să cobori de la statutul de minune a lumii și pildă a viețuitoarelor (parcă așa proclama un dramaturg omul cu majusculă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
oprit și mi-a fixat lumina lanternei În ochi. Nu m-am ferit, așa cum probabil se așteptase, drept pentru care, după câteva clipe În care mi-a cercetat fizionomia, de parcă atunci mă vedea Întâia oară, a lăsat spotul gălbui-roșiatic să alunece iar de-a lungul pereților tunelului. - Ziua ai ceva mai mult haz. Și cu eforturi mai mici, pe deasupra. O să te pun imediat la curent cu tot ce trebuie să știi, deși aș fi preferat să aleg eu momentul. Și poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
e: scopul scuză... - I-am mai zis și Evei: să știe Machiavelli ce scopuri meschine au ajuns să justifice cuvintele sale, cred că s-ar răsuci sub pământ cu cavou cu tot, am bombănit iritat de turnura lejeră pe care alunecase discuția. Dacă Howard Își imagina că astfel de futilități puteau contribui la ameliorarea părerii mele despre umorul englezesc, birmanez sau ivorian, se Înșela amarnic. I-am spus-o, amintindu-i că, În stilul lui digresiv și perifrastic, reușise din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
n-am găsit nici un răspuns, iar ulterior nu m-am mai gândit la asta; am fost prea bucuros când, În fine, am izbutit. Fiindcă, În cele din urmă, am auzit un zgomot ușor, imperceptibil aproape, și poarta a Început să alunece silențios spre dreapta. Am avut impresia că durează o eternitate până când s-a retras cu totul. Lucrul ăsta a avut și o parte bună: am avut timp să-mi Înving ezitarea care mă chinuia - să pășesc Înăuntru sau să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pe care îl înșela nevasta cu taică-său, i se făcu milă de turc. Săracu’, gândi, nu poate îmbuca nimic; pe când el, vel-comisul, tocmai lua cunoștință cu satisfacție cum o bucată mărișoară dintr-o bucată de pulpă de potârniche îi aluneca, dusă de sos, pe gât. Când pulpa îi ajunse în pântec, un sentiment de împăcare îi pogorî în suflet: cu ce era el mai oropsit decât turcul acesta numai pielea și osu? îl înșela nevasta? Parcă numai pe el îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
întinsul Moldovei, în cătunele pitite între dealuri, în bordeie căzute într-o rână, la lumina pe sfârșite a opaițelor, copilași osoși, moșnegi supți la față, mame jerpelite și tați nervoși n-aveau să-mbuce o turtă de mălai, lăsase să alunece ciosvârta înapoi în sos cu firescul aparent cu care încheiem și noi această dificilă frază. Vrând să-și repare greșeala, Iovănuț își îndreptă frumoșii lui ochi spre Despina și spuse încet cu blândețe: Episodul 90 TATONĂRI — Dacă eu, preabună jupâniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gândire - că pentru început să dăm loboda la o parte, pe marginea farfuriei, și să vedem ce-i cu ciulamaua... Cine știe... în clipa aceea ușa se deschise și signora Maxima, ajutată de o slujnicuță vioaie, intră împingând un cazan alunecând pe rotile. Episodul 156 CĂPITANUL TRESORO POVESTEȘTE Un damf puternic de lobodă fiartă însoțit de-o adiere de rântaș deschise nările tuturor. Și parcă pentru a risipi orice urmă de îndoială, solida femeie anunță veselă și tautologică: — Lobodă! într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
galbeni de la Ximachi, porunci acestuia să trimită surugiii, să înhame caii și, după ce trecu în vârful picioarelor prin fața odăii lui Ramza-Pașa, intră în dormitorul Ruxăndriței. Doamna Moldovei dormea adânc, îmbujorată de cine știe ce vis. în mișcările din acel vis, plapuma îi alunecase devale, dezvelindu-i umărul gol și alb pe care scria măiestru, mărunt, cu fier înroșit, cuvintele: „Psihi mu, nu te voi uita niciodată. P. Mavrocordat”. Vodă se apropie, îi puse încetișor mâna pe celălalt umăr și-i șopti: — Scoală-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ceilalți le ridicau apoi cu multă greutate, ferindu-se să atingă pereții, ca să nu provoace o prăbușire bruscă a nisipului. Pământul era destul de uscat, căci sute de ani nu căzuse nici cel mai mic strop de ploaie, de aceea nisipul aluneca din când în când în nestăvilite cascade, obligându-i să aducă din munții din apropiere o mulțime de bucăți de piatră neagră și netedă și să le așeze, cu răbdare, de-a lungul pereților. Fără uneltele necesare, ciment sau mortar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
închise ochii și adormi profund, fără să-i mai pese deloc de probabila prezență a șerpilor, hienelor sau scorpionilor. Sofisticatele parapante rectangulare, de culoare închisă, ce puteau lăsa un parașutist expert deasupra unei simple monede ce strălucea într-o pârloagă, alunecau străbătând întunericul nopții chiar în momentul în care luna dispăru și lumina ei rece și sfioasă nu se mai împrăștia peste întinderea nemărginită. Timpul fusese calculat cu precizie cronometrică, astfel că burduhănosul Hercules ajunse deasupra masivului muntos exact în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Gacel, tuaregul? Da, eu sunt. — Ți-am adus ceva... Se întoarse și-i făcu un semn însoțitorului său, care rămăsese lângă aparat, iar acesta intră în cabină ca să împingă afară, fără nici un menajament, un om legat la mâini, căruia îi alunecă piciorul când sări pe pietre și căzu în genunchi. Gacel îl recunoscu îndată. — Și cu ăsta ce-i...? nu se putu abține să întrebe deconcertat. — Din partea comendatorului Ferrara. — Acum câteva zile i-am eliberat pe prizonieri. — Știm, dar comendatorul întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
țo punte În mijlocul ei la distanțe egale de maluri un strigăt ei trec nu-l aud) O Donna Clara ich hab dich tanzen gesehn țun șir de profiluri efigii ale vîrstelor de bronz de fier de aur le văd cum alunecă-n foc cum se moaie cum Își schimbă trăsăturile ochi alungiți topiți curgînd pe obraji fețe luînd forma sticlei transparente friabile) — S-a spart rîndunica hîc! N-am făcut eu hîc, nu eu priculiciu ținfernale șolduri vîscoase de cauciuc ars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
rostesc, cum aș spune „Sesam deschide-te!“, la prima Încleștare a cărnii cu aerul dicteul devine poruncă. Însuși Dumnezeu Îmi acordă În acea clipă sacră grația de a comanda În numele lui. E timpul să le spun mamelor petrecute de mult, alunecînd prin pînze freatice, mîngîind maluri și rădăcini, ivindu-se În Întuneric la geam fără chip, punînd Întrebări - Ana cea neagră și plină de tîlcuri și Eufrosina Cornelia cu vocea ei ca un clopot scufundat și Lucreția atît de tînără și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ce sărace, ce vîndute sînt cuvintele cu care demonstrăm și singura adevărată e lumina - eu sînt poetă. De ce săpunul lui Leopold Bloom care m-a Însoțit pe tot periplul acestei cărți nu se lasă povestit, vîndut În cuvinte? De ce Îmi alunecă el de fiecare dată din mînă Într-o baie de spumă și se topește acolo Încet În insubstanțialitatea unei revelații? El e lumina care asediază cu nonșalantă toate capcanele și nu poate fi prinsă. E poezia. Iată, nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]