2,910 matches
-
ca toată lumea, mă apostrofă Umerașu’ pe un ton scăzut. — N-am nimic de vânzare, am răspuns eu evaziv, adăugând: Caut un colier de diamante. La asta, Umerașu’ Îmi zâmbi de parcă eram unchiul lui bogat demult pierdut, acum regăsit. — Dacă sunteți amabil să așteptați un moment, mă perie el, mă duc de Îndată să văd dacă Herr Neumaier e liber. Dispăru În spatele unei draperii și când reveni am fost Însoțit până la un mic birou de la capătul coridorului. Peter Neumaier ședea la biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
de discuție. — Se poate ști numele clientului dumneavoastră, Herr Gunther? Am ezitat: — Păi... În mod normal, identitatea unui client e confidențială... Dar Îmi dau seama că dumneavoastră sunteți genul de om care e Învățat cu respectarea confidențialității. — Sunteți mult prea amabil, Îmi răspunse. — Colierul este indian și Îi aparține unei prințese care se află la Berlin pentru Jocurile Olimpice, la invitația guvernului. Jeschonnek Începu să se Încrunte la auzul minciunilor mele. Eu am continuat, Însă: Nu am cunoscut-o personal pe prințesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
acum, vă rog să mă scuzați, dar trebuie să-mi văd de treburi. Se ridică și Îmi Întinse mâna-i scurtă și grasă. — Vă mulțumesc pentru timpul acordat, i-am spus. Nu-i nevoie să mă conduceți, cunosc drumul. Sunteți amabil, când ieșiți, să Îi spuneți băiatului ăluia să vină la mine În birou? — Sigur că da. Îmi dădu Salutul Hitler. Am bălmăjit și eu: — Heil Hitler. În celălalt birou, anemicul citea o revistă. Înainte de a termina să-i spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
de-atât, același Kasper Tillessen l-a vizitat o dată venind din partea Uniunii Foștilor Deținuți. Mă tem că asta e cam tot ce am, Îmi zise privindu-mă nedefinit. — Cred că am aflat suficient, l-am asigurat răspicat. Ați fost foarte amabil că mi-ați acordat din timpul dumneavoastră. Spiedel Își luă o expresie de mare sinceritate și Îmi spuse cu un aer solemn: — Domnule, a fost o plăcere să-l ajut pe cel care l-a adus pe Gormann În fața justiției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
am fost În apropierea locului ăluia, Îmi zise. Am rânjit la el: — Zău? Nu pot? Am tras un fum lung și i l-am suflat În față. I-am zis: — La ultima ta vizită la stabilimentul lui Tillessen, ai fost amabil și ai lăsat acolo fluturașul tău de salariu. L-am găsit În incinerator, alături de arma crimei. Așa am reușit să dau de urma ta până aici. Bineînțeles că nu mai este acolo acum, dar mi-ar fi foarte ușor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
după o primă privire aruncată Dublinului îmbibat de ploaie și-a dat seama cât de eronată fusese bănuiala ei. Dermot, șoferul de taxi care o ducea până în centru, nu făcuse altceva decât să-i sporească proasta dispoziție. Era vorbăreț și amabil, iar Lisa numai de asta nu avea chef. Se gândea cu jind la psihopatul țăcănit care ar fi condus taxiul dacă s-ar fi aflat la New York. —Ai familie aici? întrebă Dermot. — Nu. Un iubit, ceva? Nu. Deoarece ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
întors pe jumătate și Monica a mimat un Hai, du-te! prin geamurile de sticlă. Ea a pornit nesigură către lift. Când s-a așezat la biroul ei, toată lumea a privit-o ciudat, după care au devenit toți umilitor de amabili. Vrei o ceașcă cu ceai? întrebă Trix stânjenită. —Trix, mă sperii, replică Ashling, prea obosită pentru a privi lucrurile de pe biroul ei. Când a ridicat capul pentru o clipă, a văzut-o pe Trix mimând către domnișoara Morley un Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Mai spun și eu câte o minciunică din când în când, sunt uneori orgolioasă și prea mândră sau încăpațânată. Dar mă străduiesc mereu să îmi repar greșelile. Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană plăcută, sensibilă și amabilă. Cred că și cei din jurul meu mă apreciază și mă bucur că astfel voi fi întotdeauna înconjurată de prieteni. III. Roade ale imaginației, creativității și exercițiului ” Compunerea-i precum o casă, Este a ta și e frumoasă; Tu ai făcut
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
umerii plini de alunițe și chipul ridat, spuzit de coșuri. Ne făcu semn să intrăm și ne anunță: — Am un alibi, în caz că vă trece prin cap că eu am ucis-o. Beton armat, cum mă vezi și cum te văd. Amabil până în măduva oaselor, eu am făcut prezentările: — Sunt polițistul Bleichert, domnule Short. El este partenerul meu, sergentul Blanchard. Primiți, vă rog, condoleanțele noastre pentru pierderea fiicei. Cleo Short trânti ușa. — Citesc ziarele și știu cine sunteți. Nici unul dintre voi n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cândva într-o problemă. — Consideră-te norocos c-a fost doar o întâlnire scurtă. — Ce vrei să spui? Telefonul din hol sună, iar Jane Chambers zise: — Trebuie să mă-ntorc la mesajele de condoleanțe. Mulțumesc că ai fost atât de amabil, domnule... — Spune-mi Bucky. La revedere, Jane. — La revedere. • • • Mi-am scris raportul la secția Wilshire, apoi am verificat raportul sinuciderii clasice a lui Chambers, Eldridge Thomas, mort în 02.04.1949. N-am aflat mare lucru: Jane Chambers a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
polițiști vor trebui să fie convinși că-s OK. Ii îi urăsc din suflet pe polițiștii cu pile, pe boxeri și pe bolșevici, iar de Fritzie Vogel își aminteau cu toții cu drag de când făcuse parte din patrula de pe Newton Street. Amabilul comandant m-a repartizat să patrulez singur și am plecat de la raport hotărât să mă remarc în fața lui Dumnezeu însuși. Primul apel a fost mai rău. Am fost prezentat colegilor de schimb de către sergent și, în loc de aplauze, m-am ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
dezamăgirea din voce. — Se pare că Îți datorăm scuze, domnule Caldwell. — Să știi că da! Darren se ridică și arătă spre ușă. Acuma de ce nu vă ridicați fundurile alea puturoase să vă duceți să-mi căutați fiul? Fu suficient de amabil Încât să trântească ușa după ei. O porniră prin burniță spre duba ruginită pentru care semnase Logan. Atâta drum pentru nimic. Și acum n-avea nici o veste bună să-i ducă inspectorului Insch. Trebuia doar să spere că piesa ieșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de un „duceți-vă naibii“ gratuit, iar alteori acel „duceți-vă naibii“ nu era rostit. Dar era acolo. Cu excepția proprietarului și a personalului de la J. Stewart și Fiul: agenți de pariuri fondată În 1974 În Mastrick. Care fuseseră surprinzător de amabili cu ei. Suspect de amabili. — Isuse, asta a fost ciudat, zise Logan când se urcară Înapoi În mașină. Uite, Încă ne zâmbesc. Arătă prin parbriz spre o femeie masivă cu păr gri tern prins Într-un coc În vârful capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
gratuit, iar alteori acel „duceți-vă naibii“ nu era rostit. Dar era acolo. Cu excepția proprietarului și a personalului de la J. Stewart și Fiul: agenți de pariuri fondată În 1974 În Mastrick. Care fuseseră surprinzător de amabili cu ei. Suspect de amabili. — Isuse, asta a fost ciudat, zise Logan când se urcară Înapoi În mașină. Uite, Încă ne zâmbesc. Arătă prin parbriz spre o femeie masivă cu păr gri tern prins Într-un coc În vârful capului. Le făcu și ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Logan când se urcară Înapoi În mașină. Uite, Încă ne zâmbesc. Arătă prin parbriz spre o femeie masivă cu păr gri tern prins Într-un coc În vârful capului. Le făcu și ea cu mâna. — Mi s-au părut destul de amabili, zise Watson, manevrând mașina pentru a ieși din parcare. Fu tot ce spuse vreme de un ceas. — N-ai mai Întâlnit-o niciodată pe Ma Stewart? Întrebă Logan În vreme ce se Îndreptau Înapoi spre secție. Când agenta Watson nu-i răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
vedem de treabă. Ce păcat. Puteam face avere cu casetele-alea... Centrul administrativ al spitalului era mai plăcut decât partea ocupată de pacienți. Aici, mirosul antispetic al linoleumului scârțâitor era Înlocuit de covoare și aer proaspăt. Logan găsi o tânără amabilă cu păr blond decolorat și un accent irlandez, pe care-o convinse să-l lase să se uite pe dosarele medicale din seara precedentă. — Poftim, Îi spuse ea, indicând un ecran plin de numere și date pe calculatorul ei. Asistenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cardiganul cu o mână și un exemplar din Evening Express cu cealaltă. Nu se grăbește deloc prietenul tău cu ceaiul ăla. Trânti ușa, lăsând-o pe Watson de una singură, În capătul de sus al scărilor, pe Întuneric. — Ce femeie amabilă, mormăi ea. Nici nu mă mir că fiu-său e-un monstru. Coborî gândindu-se la halba cu care Îi rămăsese dator sergentul McRae. Mult mai bun decât Încă o cană de ceai. Bombănind mai departe pentru sine, se prăbuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ghicea mila: — Mâinile lui sunt goale. Asupra Romei aveau putere alte autorități, mai complexe: Senatul, toate acele collegia de sacerdotes, consules și, deasupra tuturor, intangibilul Tiberius, imperator-ul. Germanicus era acum un patrician roman ca atâția alții: tânăr, foarte frumos, amabil, faimos și iubit, însă privit de prea mulți cu suspiciune și cu vechi ranchiune. Și, mai ales, nu avea funcții și nu avea cu ce să-și umple zilele. În sfârșit, era înconjurat de o sinistră escortă de pretorieni, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
darul făcut omenirii de Marea Mamă Isis... Băiatul întrebă cine era zeița aceea. — Numele ei parcă ar fi o adiere de vânt... Sacerdotul nu răspunse. Și voi, grecii, numiți scrierea noastră „hieroglifică“, nu-i așa? îi întrebă cu o ironie amabilă. Adică scriere sacră sculptată în piatră, scriere a zeilor. În vremea aceea încă nu fuseseră inventate papyrus-ul sacru, care se nutrește cu fluxul cald al fluviului nostru, și nici pergamentul impur, care este făcut din piei de animale moarte, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și soțul ei, Aemilius Paulus. Ei îi frecventau pe frații, fiii, prietenii celor care fuseseră închiși sau se stingeau în exil. Erau magistrați, senatori, tribuni și încercau să lupte, fiindcă știau că aveau să fie distruși. Dintre toți, cel mai amabil era Publius Ovidius, poetul. Dar într-o zi, pe neașteptate, li s-au adus acuzații scandaloase, la fel cu cele care o distruseseră pe mama. Ovidius a fost trimis în exil, în plină iarnă, la Tomis, o călătorie epuizantă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
odaia din fundă”. Între timp, se fâțâie pe lângă mine, toc-toc, toc-toc, și continuă. „Ieri mă duc din nou până la fereastra lui, dar nu ajungeam. Atunci, am oprit un bărbat care trecea și l-am rugat să se aplece, a fost amabil făcându-se capră!“ „Și ce-ai văzut?“ „Păi ce să văd?“ „L-ai văzut pe M.?“ „Da, l-am văzut“, spune ea cam evaziv. „Și ce făcea?“ „Era În pijama și...“ „Și ce?“, o forțez eu să spună tot. „Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fie cu ochii pe geantă și o ridică. Se rezemă de gardul de fier forjat care înconjura grădina școlii, privind bănuitor spre direcția din care sosise. Nimeni. Nici lucrători cu lădițe cu unelte, nici bărbați cu geci sport. Era... - Fiți amabil, părinte... Surprins, își întoarse rapid privirea și dădu de un bărbat masiv, oacheș și nebărbierit. - Da? - Ați venit pentru recital? întrebă omul, făcând semn către Școala Cartierului. - Da, răspunse el, încercând să-și controleze tremurul vocii. - La ce oră începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
vorba despre oameni cu mentalități foarte asemănătoareă. Toată viața și-o petrecuse în Canton Falls și îi plăcea aici. Erau atâtea locuri în care puteai vâna, deși niciunul din ele nu era oficial. Oamenii de aici erau toți voinici și amabili și știau mersul lucrurilor („mentalități asemănătoare” se aplica tuturor locuitorilor din Canton Fallsă. Hobbs avea aproape mereu posibilitatea de a face ce-și dorea. De pildă, să predea la școala de duminică. Cu opt clase terminate și cu o togă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
trebuie neapărat să... - Aveți bilet? - Nu, pentru că... - Atunci nu mai puteți rămâne. Trebuie să plecați. Nu mi s-a spus nimic despre poliție. - Dar chiar trebuie să-l văd, îi spuse ea ferm tânărului arătos, dar cu un comportament deloc amabil. - Chiar trebuie să plecați. Îl puteți aștepta afară. - S-ar putea să nu-l văd când vine. - Va trebui să chem paza, amenință el cu puternicul lui accent. Chiar o voi face. - Cumpăr bilet, spuse ea. - S-au vândut toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
de a-i distrage atenția. Prima regulă, prietene, gândi ea: niciodată să nu te pui cu cineva care se pricepe la prestidigitație. În culise, primul lucru fu să ascundă ecusonul în buzunar, întâlnindu-se apoi cu un angajat mult mai amabil decât primul. Femeia fu foarte empatică atunci când Kara îi explică motivul pentru care se afla acolo: un iluzionist căutat pentru crimă lucrare cu mai mult timp în urmă pentru domnul Kadesky. Femeia, Katherine Tunney, auzise și ea despre crime și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]