2,942 matches
-
în care nici măcar dispersia obiectelor și balansul bahic al celui ce spune ,eu" nu dezechilibrează, cum ar fi fost de așteptat, versul, strofa, poezia în întregul ei. Reziduurile sunt expresive stilistic, iar scrumul nu se risipește la fâlfâirea paginilor... Disperările, angoasele își găsesc mereu o oglindă rece și clară în care să se reflecte, convulsiile ființei nu provoacă tensionarea și scurtcircuitarea rețelei lirice prin care circulă. Într-o generație în care cele mai bune efecte sunt scoase, ca la Mircea Dinescu
În oglindă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11183_a_12508]
-
Creatorul, întrucît "Dumnezeu însuși este Neant" (Meister Eckhart). * "Logica este în afara vieții. În logică, în dialectică, în sistematologie, sînt prezente toate mecanismele, toate nebuniile posibile. Sistematologiile pierd, se știe, contactul cu realitatea" (Eugen Ionesco). * "Comicul este, în fond, expresia unei angoase, debutul tragicului. Este suficientă accelerarea mișcării pentru efectul comic și încetinirea pentru obținerea tragicului" (idem). * Prestigiul erorii constînd în capacitatea ei de-a permite amendarea, reîntoarcerea purificatoare, de-a întreține astfel fluxul vieții lăuntrice. * Dacă, așa cum scria Valéry, originalitatea constituie
Din jurnalul lui Alceste (VIII) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16387_a_17712]
-
literatură. Cât despre intuițiile apocaliptice ale romancierului, mă tem că nu mă înspăimânta câtuși de puțin. O fi știind el, cum pretinde Coști Rogozanu, „că ce (sic!) produce ca scriitor poate avea putere doar dacă recâștiga ceva (sic!) capital din angoasa politică de azi, loc pierdut complet de literatură contemporană”, dar mă tem că ăsta nu-l va ajuta să obțină, vorba aceluiași, „putere literară”. Îmi displace terminologia politică. Prefer să spun notorietate. Deși nu sunt sigur ca un romancier trebuie
Craii de Curtea-Nouă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3705_a_5030]
-
rece disperare, "ceva prin care să pătrundă miracolul". "La tine totul e tristețe și suferință/ ești irespirabil", îi spune un bătrân poet chinuit de insomnii, iar prietenul monegasc îi pune, într-o scrisoare, cam același diagnostic: "ți-ai făcut din angoasă și durere/ un cifru de existență ("nenoroc de existență"/ cum subliniezi cu aldine)/ iar singurătatea ta orgolioasă e ca/ un deșert unde nu crește nimic"... Salvarea? Mai întâi de toate, o inalterabilă luciditate, cu reflectarea calmă și minuțioasă a dezastrului
Omul deteriorat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9350_a_10675]
-
eu, de fapt. Cât timp am fost împreună cu Goran, nu-mi pusesem aceste întrebări. Nu-mi puneam întrebări de nici un fel, de parcă nu era timp de așa ceva. Brusc, m-am pomenit cu un timp excedentar, iar acest excedent îmi provoca angoasă. Ca și cum timpul s-ar fi dilatat, când eu mă condensasem. Tot mai des mă cuprindea o senzație neplăcută, un sentiment de amorțire pe care nu-l cunoscusem înainte. Mă autoanalizam, de parcă mi-aș fi cercetat cu limba propria cavitate bucală
Dubravka Ugrešic - Ministerul durerii by Octavia Ne () [Corola-journal/Journalistic/6023_a_7348]
-
Xenos cu doi guldeni - dezvăluiau temerea inconștientă de dispariție. Acele case de păpuși din interiorul altor case de păpuși, acel exhibiționism urban infantil, acele urme insistente de degete pe nisip, toate aceste lucruri rimau într-un fel cu propria mea angoasă, căreia nu-i știam încă numele și nici de unde mi se trăgea. Gara centrală se afla în imediata apropiere a locuinței mele. Mă surprindeam din ce în ce mai des ajungând în holul mare al gării și zgâindu-mă la mersul trenurilor, de parcă aș
Dubravka Ugrešic - Ministerul durerii by Octavia Ne () [Corola-journal/Journalistic/6023_a_7348]
-
sale, și-un „Joc alb” (1990), fugind cu spaima lumii în suflet, analizând și cugetând, fără a se tăia în „lama cuvintelor”. Poetul traversează apoi, „Poduri peste apele lumii” (1998), conștient că iubirea este singura care poate risipi toate spaimele, angoasele, neîmplinirile. Revenirea înspre „Pridvorul de lut” (1997), înseamnă reimplantarea vibrațiilor pure: „Eu sunt semănătorul venit din univers / aburul cald al lumii statornice mă îmbată / și-opresc în raza lunii planetele din mers / să vadă chipul secundei ce mă poartă...” Reavântarea
Editura Destine Literare by LIVIA CIUPERCÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_249]
-
primordial stabilit de Creatorul universului. în consecință, depășind dinamica proceselor vieții și policroma diversitate a înfățișărilor ei, se cade luat în seamă un arhetip peren, o structură derivată din Logosul dintîi. E o reacție la sfîșierile sufletului romantic și la angoasa modernă, o nostalgie domptată a originilor ce adoptă cu naturalețe solemnitatea metrului și rigoarea rimei ca un antidot geometrizant al dezagregării. într-un registru înrudit cu cele ale lui Ion Pillat și Ștefan Aug. Doinaș, poetul se arată urmărit de
C. D. Zeletin - 70 by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11836_a_13161]
-
Mike, conferă un caracter ludic violenței, amortizîndu-i impactul psihologic. La polul opus, un David Lynch reușește să facă din cel mai mic detaliu, fumatul unei țigări, spre exemplu, un fapt dacă nu terifiant, atunci cel puțin angoasant. Și, într-adevăr, angoasa lipsește cu totul din filmele lui Tarantino, care scot în evidență două mecanisme esențiale ce-i înscriu producția regizorului într-un demers postmodern: 1) denudarea procedeului și 2) arta simulacrului. Trailer-urile care deschid filmul propriu-zis sunt de un grotesc
On the Road cu Tarantino by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9551_a_10876]
-
lumea interiorară pe care o simte amenințată de prăbușire și distrugere." (Klein, 2004: 96-97). Aceste notații vorbesc despre febrilitatea îndoliatului, despre profundele mecanisme psihologice declanșate atunci când, sub agresiunea morții, se produce un adânc dezechilibru. Când psihanalista afirmă: "În doliul normal, angoasele psihotice precoce sunt reactivate", nu-ți poți reprima întrebarea: foarte bine, dar care e sursa originară a acestor "angoase psihotice precoce"? Iar dacă-i putem dovedi existența, de ce ființa umană nu apelează la ea? De ce e necesară intermedierea copilăriei? Doar
Mic tratat despre doliu (4) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6922_a_8247]
-
îndoliatului, despre profundele mecanisme psihologice declanșate atunci când, sub agresiunea morții, se produce un adânc dezechilibru. Când psihanalista afirmă: "În doliul normal, angoasele psihotice precoce sunt reactivate", nu-ți poți reprima întrebarea: foarte bine, dar care e sursa originară a acestor "angoase psihotice precoce"? Iar dacă-i putem dovedi existența, de ce ființa umană nu apelează la ea? De ce e necesară intermedierea copilăriei? Doar pentru că Melania Klein a lucrat în clinici care tratau nevrozele infantile?! Astfel de întrebări ne arată cât de lipsite
Mic tratat despre doliu (4) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6922_a_8247]
-
și scenograful Cosmin Ardeleanu, nu prea inspirat în prelucrarea vizuală a spațiului. Cutia neagră ar fi fost simplă și elegantă pentru spiritul psihanalist al dialogurilor, pentru ce bănuiesc că au dorit să numească atît regizorul, cît și scenograful pentru tema angoaselor din "Artă". Teatru-n teatru ca sugestie pentru mizanscenă și pentru ideea de amplasare a poveștii mi se pare cu adevărat o idee! Punerea ei în pagină mi se pare că îl lasă complet descoperit pe scenograf. Toată cutia-loc al
Fețele mirării by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6020_a_7345]
-
două cu un cuțit de bucătărie purtat în servietă ca o sugerare a soluției ultime de salvare din neputința individului de a dialoga cu timpul și semenii săi. Strălucitul joc al actorului, devenit el însuși corp de vorbire, limbaj al angoasei sale, mi-a amintit de Antonin Artaud, de "teatrul chintesenței" în care personajul se transformă în alfabet și obiectele în hieroglife. Actorul a creat acea metafizică a gestului, iluzia vie, înlocuind vechea funcție a catharsis-ului literaturii antice. Publicul a
Absurdul ca un catharsis by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/9696_a_11021]
-
deținutului William Buelow Gould, un hoț și escroc din sec. al XIX-lea, condamnat la 49 de ani de închisoare pe o insulă-penitenciar din Tasmania. Peștii pe care Gould îi pictează în mod obsesiv devin figuri emblematice ale visurilor și angoaselor sale secrete și sfîrșesc prin a-i face pe cei din jur să creadă că deținutul chiar a văzut asemenea specimene în timpul călătoriilor lui. Cartea are ca punct de plecare desenele de pești realizate de adevăratul W. B. Gould, dar
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
luminat prin zâmbetul amar-ironic din final: "astfel de masă bogată/ cine pe ea n-ar da viața lui toată!" (melting pot la hotel pasteur). Motto-ul poemului este, la rândul său, parodic-intertextual: "al nostru tânăr la paris învață/la gât angoasei cum să-i lege nodul". Unele "fulgerări" amintesc de hai-ku - de exemplu, afiș ("o pendulă abandonată/ iese dintr-o pubelă verde / 30 centimes par appel/ le temps ne compte plus") sau satiră. duhului meu. ("lângă mairie des lilas/ o blondă
"Ciocnirea civilizațiilor" și poezia by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9083_a_10408]
-
feminitate, de senzualitate, de visceralitate, dincolo de forță și intratabil. În fond, încă îl dispută pe acest bărbat. Dincolo de viață și de moarte. Dincolo de toate rămîne lecția teatrului care "se află dincolo de lecții" cum spune Ionesco. Și subscrie Frunză. Premiera și angoasele ei Se pot vedea spectacole în București și în afara spațiilor tradiționale sau, cum spune Peter Brook, oficiale. Circuitul acestor locuri a intrat în conștiința și reflexul spectatorilor: Teatrul Act, Green Hours, Toaca, Muzeul Literaturii. Cu excepția Teatrului Act, singurul particular din
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
și alcoolică este invitată, după o pauză de zece ani, să joace Arcadina din Pescărușul. Piesa nu este altceva decît acel interval, oră pe care actorul (actrița aici) o petrece în cabina sa, înaintea reprezentației. Ora aceea în care fricile, angoasele, frustrările, invidiile, orgoliile se adună și macină. Ora în care ai siguranța că ești cel mai bun, inegalabil, incomparabil sau, dimpotrivă, suma nereușitelor tuturor actorilor din lume. Este un interval chinuitor, la care prea puțini dintre noi, spectatorii ne gîndim
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
Tineretului din Piatra Neamț, o actriță extrem de tenace și ambițioasă care n-a intrat, deocamdată, pe mîna unui regizor care să modeleze, să o curețe de prea plinul pe care îl are și îl pune la dispoziția personajelor. Fără fanatism și angoase nu există creație. Și nici performanță. E bine însă ca spectatorul să și le imagineze și nu să-i fie arătat de-a dreptul.
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
al românului, omorul nu mai poate fi deznodămîntul, și nici nu apare ca să confirme sau să infirme o serie de supoziții și inferențe făcute de cititor pe parcurs (cazul policier-ului). Scenă se constituie, mai degrabă, ca o exorcizare a angoasei așteptării. Pe lînga tensiunea acumulată pe parcursul cărții, cînd crimă încă nu s-a comis, descrierea ei minuțioasa e de-a dreptul liniștitoare. Santiago moare calm, așa cum a fost în întreaga povestire. Ultimele propoziții ale cărții sînt impresionante prin tonul senin
O dragoste din crimă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17806_a_19131]
-
o formă excelentă. Într-o combinare de stiință suverană și inspirație a concentrat în cele câteva măsuri ale unei arii o întreagă dramă. De la declarația înfocata și declamatorie a lui Cavaradossi (Recondita armonia) la lirismul suav al poetului Rodolfo, de la angoasa, zbuciumul lui Turridu din Cavaleria rusticana la evocarea îndurerata din E lucevan le stelle cantul este branșat la tensiune maximă. Iar în setul de canzonette simplitatea muzicii, foarte subtil jucată, aduce cu fiecare piesă un alt univers expresiv: legănare voluptoasa
Un pact cu diavolul publicitătii by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17684_a_19009]
-
colaborarea mai multor instituții, astfel încât victima să poată depăși trauma, iar agresorul să plătească“, au explicat consultanții de la Telefonul Copilului, potrivit Jurnalul național. În teorie sună bine. În practică, însă, tăierile de salarii au tăiat și personalul. Sărăcia, criza și angoasele au dus la creșterea numărului copiilor traumatizați în ultimii ani. Numai în 2011 Direcția de Protecție a Copilului a înregistrat 11. 000 de cazuri de copii abuzați, neglijați și exploatați. Dintre acestea, aproape 8.000 au fost neglijări, 1.200
Părinții monstru și teroarea de acasă. "Sărută-mă cum mă sărută tata" by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/80254_a_81579]
-
se salvează din "situații mimate" și își recapătă "capacitatea de asistență" în situații limită (ultimele poeme ale lui Marin Sorescu), ea își reface legăturile cu existența. Poeții lui Al. Cistelecan sînt vizionari (Aurel Dumitrașcu, Dan Damaschin), reflexivi (Cezar Baltag), exorcizează angoase și suferințe (Angela Marinescu), fantezia lor lexicală îngăduie și un "strop de melancolie" (Ion Stratan), se află în faze "de erupție a decepției" (Andrei Zanca), sînt paradisiaci (O. Soviany), evoluează "de la feeric la surescitare" (Liviu Ioan Stoiciu), au "iluminări și
Aproape totul despre "recenzioară" by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/15939_a_17264]
-
și că-mi pierd mințile: - Nu se poate! - Ba da, Niezsche cel genial și sublim, dar nebun, Niezsche care avea nevoie să umble cu chei, cheile pe care le caută orice mare spirit. Auzi idee! Chei! Cică asta ține de angoasele lui filosofice. Eu unul, adăugă portarul buimăcit, nu înțeleg nimic. Dar sora lui e prietenă cu ai mei și, ca să-l mai distreze, mi-l trimite aici din cînd în cînd. Ah, nefericitul ținea mult la dumneavoastră! - Nefericitul! Cum puteți
Memoriile Elenei Văcărescu by Anca-Maria Christodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15859_a_17184]
-
biet eroism al supraviețuirii. Artistul protestează, denunță vehement, se luptă cu materia și cu fantasmele, apoi, vlăguit moral, cade în melancolie. Observă, comentează și transformă eșecul în ceremonial. Fără a-l lega în vreun fel de presentimente sumbre sau de angoase milenariste, el este tot mai mult un hermeneut al crizei, dacă nu chiar un profet al entropiei. Într-un mod exemplar și paradigmatic, această stare se regăsește și în sculptura românească de astăzi. Citind impasul global prin lentila marasmului și
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
dacă luăm în calcul, așa cum se cuvine logic și calendaristic, anul 2001 ca început al noului mileniu, atunci lucrurile se mai schimbă nițel. Dacă n-a venit chiar Apocalipsa cu un an întîrziere - Apocalipsa aceea croită pe măsura proorocirilor și angoaselor folclorice -, atunci ceva, ceva tot a venit. O drastică sancțiune cu aer apocaliptic tot a avut loc. Istoria și derivatul ei birocratic, historismul, au fost devastate realmente, și asta pentru multă vreme de acum încolo. Iar acest proces a început
Apocalipsa n-a mai avut loc? by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6936_a_8261]